1,324 matches
-
parte un mic vînător prezentînd arma, de altă parte o mică zînă în genunchi cu ochii la cer. La stînga tronului, România armată, în picioare, încununînd tronul cu o ramură de dafin. D-asupra tabloului întreg fîlfîie tricolorul și în nouri strălucește cu lumini deviza Nihil sine deo. Imnul regal cu cor, orchestră și fanfară. Cortina încet." Cu această imagine în față, mă întreb la ce se referă titlul " Mare farsor, mari gogomani", cui este adresat îndemnul " Ca rol fu mare
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
femeia este „prototipul îngerilor din senin”. Sofia este „o natură dulce și înțeleaptă care face pe Ioan să aibă priviri adânci și mari” care ar fi trebuit să fie o natură voluptoasă, stimulatoare, plină de mister, ca Poesis. Pentru Toma Nour, Poesis este „un înger trandafiriu”, „un geniu al durerii” care îi inspiră un straniu erotism. Pentru Toma, femeia este un centru al lumii, o ființă divinizată prin intermediul căreia are revelația propriei profunzimi sufletești, prin care se regăsește pe sine într-
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
se întoarce, a fugi, a intra etc.): Seara, când Simion veni de la cărăușie, băut și morocănos, bătrâna îl aștepta la poartă, să-i spună ceva. Se întoarse înnebunit în odaie. Predicatul circumstanțial poate fi exprimat prin adjectiv: Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă Prin care trece albă regina nopții moartă. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână (M. Eminescu, Melancolie, p. 39). Predicatul circumstanțial exprimat prin adjectiv poate determina substantivul sau pronumele cu funcție de complement
Funcţia sintactică de dublă subordonare simultană by Arsene Ramona () [Corola-publishinghouse/Science/1142_a_2072]
-
afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea!» Și vremea se îndrepta 8după râsul meu... Știa, vezi bine, soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei...” Ea „știa a faci multe și mari minunății: alunga nourii cei negri de deasupra satului”, „abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea ușii: închega apa numai cu două picioare de vacă; ... bătea pământul sau păretele sau vrun lemn” când odorul i se „pălea la cap, la
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
multe regrete! Sângerânde regrete, iubite Poet! și-mpreună cu toți „veghetorii” tăi, șoptim duios și dureros: „Deșertăciuni sunt toate și deșertăciune...” (Porunca) La fine de an, în prag de-alese sărbători, cu inimile îmbujorate de speranță, să „tragem clopotele din nouri de pământ”, Vă „cuibărim cenușa în haosul din noi” (Clopotele), s aprindem flacăra speranței spre mai bine, întru iubire și frumoase împliniri, convinși fiind că inima ta stelară vibrează încă din înalt pentru a noastră sfântățară! Omul Ioan Alexandru a
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
transformări, prelucrări în conținutul codificat și este capabil să facă dovada unor performanțe imediate • Faza de stocaj funcțional, de realizare a unor modele mentale, motrice etc., însoțite de strategii conective, de analiză a ideilor cheie, de utilizare a rețelelor cu nouri de fixare etc., toate implicând acțiunea de fixare în memoria de medie durată sau de lungă durată a ceea ce s-a însușit. • Faza de actualizare sau de obiectivare, definește situația în care cel care a parcurs fazele anterioare, solicitat fiind
Învăţarea şcolară by Burlacu Gabriela Rodica () [Corola-publishinghouse/Science/1242_a_1884]
-
relua mai apoi "subiectul" (ca un Thomas Mann, bunăoară), cel mai probabil din lipsă de interes și de rezonanță empatică. La fel de modeste, apropiate mai mult de tipul fabulei și de literatura "minoră" din Aqua forte, texte precum Huhurezul, Isvorul și nourul sau Moartea lui Iov sancționează moral un anumit tip de comportament, autorul mulțumindu-se să recurgă la niște motive tradiționale, fără pic de aport personal (semnificativă e doar "selecția" în sine). Mai întâi, prozatorul exemplifică o trăsătură negativă de caracter
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
în sine). Mai întâi, prozatorul exemplifică o trăsătură negativă de caracter: invidia omului mărunt, incapabil să recunoască valoarea semenilor (huhurezul e o pasăre tăcută și urâtă, care găsește minunatul glas al privighetorii "un zgomot fără înțeles"), pentru ca, în Isvorul și nourul, obiectul pedepsei morale (din perspectiva filosofiei practice și a "bunului simț" burghez) să îl reprezinte însuși sentimentul estetic, gratuitatea artei, la fel ca în Greierele și furnica. Pe scurt: izvorul se bucură de lumina soarelui și de veselia din jur
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
la fel ca în Greierele și furnica. Pe scurt: izvorul se bucură de lumina soarelui și de veselia din jur, dar bucuria îi este umbrită de apariția unui nor pe care, supărat, îl roagă să nu tulbure fericirea undelor sale. Nourul îl ascultă și izvorul își primește pedeapsa, evaporându-se de parcă nici n-ar fi fost în splendoarea văzduhului incandescent. Și Moartea lui Iov e o schiță cu miez etic, ce ne avertizează asupra faptului că prin lucrurile mici se pierde
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Târgoviște, ceața trecuse, soarele era sus și topea jos chiciura din copaci și, așa pe albul acela sclipitor, se vedeau clopotnițele și turnurile bisericilor minunat desenându-se pe culmile Leaotei și Bucegilor, albe și ele de nu știai ce sunt, nouri din basm sau munți. Și cum privea Stanca minunăția asta, numai ce o auz spunând: „Treabă bună, neică Mihai, ce făcu măria sa împreună cu domnia ta, treabă bună că-l lăsă padișahul să rezidească din nou curțile domnești de la Târgoviște. Nimic nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
oricărui schit uitat de lume, spunea el „cu pace să ieșim”, strângând la piept cartea cu colțuri roase și îndreptându-se spre masa cu prinoase, era ca și cum nu ar fi călcat pe pardoseala de piatră ci pe măguri moi de nouri; ca la o aducere aminte îi înflorea pe buze și în ochi zâmbetul și atunci biserica schitului, cu toate că deschiderea ferestrelor era doar cât o dungă, se umplea de lumină. Zâmbi și acum ieromonahul și cum să nu zâmbească, în timp ce strana
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
lacrima În gene-ți strălucește... O, spune, muma tânăra! Ce cuget te răpește? Când ochii mei îl căuta, Eu cerc durere-amara, Gândind ca-n cursul anilor Va fi rob el in tară! Martie de Lucian Blaga Din caier încâlcit de nouri toarce vântul fire lungi de ploaie. Flușturatici fulgi de nea s-ar așeza-n noroi, dar cum li-e silase ridica iar si zboară să-și găsească cuib de ramuri. Vânt si i frigiar mugurii prea lacomi de lumina își
DARURI ŞI GÂNDURI PENTRU MAMA by Lenţa Neacşu () [Corola-publishinghouse/Science/1153_a_2221]
-
nu ridica ochii din podea. Nu-și privi o clipă mama. Își potolea lacrimile. Vorbele reci ale Rariței o sfâșiau. Nu credea că mama sa e în stare să spuie cuvintele acelea. Bătrâna își aranjă cu o mână părul ca nourii de vară de sub batic. O privi tăios pe fiica sa. Nu poate să o strângă în brațe, nu poate să tacă, nu poate să lase durerea să o ierte, nu e timpul. Plânsul nu era pentru ele, asta au învățat
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
porni spre observatorul cel mai înaintat... Ploua rece, leneș, monoton. Săgețile de apă se încovoiau, în văzduhul negru, cu luciri de oțel. Lutul ud, frământat de ploile toamnei, se agăța de cizmele locotenentului și plescăia la fiece pas. Bolta de nouri parcă stătea să cază pe pământul amețit de întunericul fără margini. Apostol Bologa, cu casca de fier înfundată pe cap, strâns în ulancă blăniță, cu gulerul ridicat, înainta cu băgare de seamă, ferindu-se de băltoace, cu barba în piept
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se gândi furios, amenințând cu pumnii liniile rusești nevăzute. Apoi deodată, când se aștepta mai puțin, drept în față, chiar în sectorul bateriei, stârnită parcă de sfidarea lui, o lumină orbitoare și mândră, zvîrlindu-și întîile raze spre cerul căptușit cu nouri și apoi coborând pe pământ, repede, cu tremurături înfrigurate. Apostol închise ochii, înfricoșat ca în fața unei fantome, uitîndu-și tunurile și mânia, uitând tot, parc-ar fi visat. ― Hei!... Dormiți acolo?... Tunurile!... Nu vezi reflectorul? bombăni îndată un glas gros, batjocoritor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâșietoare, că în fiece clipă amenințau să-i istovească toate izvoarele voinței. Simțea iarăși cum aleargă pe dunga prăpastiei și ispita prăbușirii îl pândea și-l învăluia într-un nour de ceață în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre. De aceea trebuie să se grăbească, trebuie! Pe la mijlocul drumului își aduse aminte că a venit să recunoască frontul, să-și aleagă calea și, iată, a pierdut vremea degeaba. Un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare rugăciuni fierbinți, dimineața și seara, în genunchi, cu ochii la icoana cea veche din perete, deasupra patului, privind lacom pe bunul Dumnezeu, care șade pe nouri albi, pe tron de aur... Toate au rămas cum au fost odinioară, numai măicuța a cărunțit puțin și a dobândit cine știe câte zbârcituri fine în colțurile ochilor plini și azi de focul credinței, pe când el, Apostol, parcă-i un străin ori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plimba grăbit prin sistemele falnice de înțelepciune, bătea la toate porțile, din ce în ce mai înfricoșat, dar îndată ce se oprea și ridica ochii spre strada biciuită de ploaie și mânjită de noroi, spre câmpurile și dealurile înverzite și spălate, spre văzduhul cutreierat de nouri bulbucați, simțea deodată cum în sufletul lui se prăbușeau toate clădirile monumentale, cu zgomot babilonic de cuvinte stoarse de adevăratul înțeles, nelăsând în urma lor nici măcar ruine, ci numai un gol sterp, cenușiu și nesfârșit de necăcios. Și atunci avea impresia
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
buzele scăldate în zâmbet simțea neîncetat sărutarea fericirii. Cartea îi alunecase de pe genunchi și zăcea la picioarele lui ca o zdreanță fără preț. Ploaia drămăluia mereu țiglele cerdacului cu sunete moi, apătoase. Sus, în spatele crucii pălmuite de stropi năvalnici, între nourii suri, râdea o geană albastră-luminoasă, vestitoare de soare nou. Apostol rămase un răstimp cu privirile obosite. Frânturi de gânduri îi răsăreau în creieri și se stingeau repede, netrebuincioase. Pieptul îi era greu de un simțământ nou și de o năzuință
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zgomotul ploii, cu verdeața câmpurilor, cu albastrul care părea un ochi al infinitului, cu infinitul însuși, într-o armonie fierbinte. Simțea în sufletul său pe Dumnezeu, precum sufletul său se simțea în Dumnezeu... 11 Ploaia încetă în amurg, văzduhul înghiți nourii și noaptea toate stelele se aprinseră pe cer ca în ajunul unei sărbători mari. A doua zi orășelul se trezi înveșmîntat numai în flori albe și trandafirii, care îmbălsămau întreg pământul... Apostol, ieșind în cerdac și văzând atâta bogăție de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Atunci, înainte! strigă generalul și-i întinse mâna. Țigara i se stinsese. Aghiotantul, care nu fuma, dar purta veșnic chibrituri, se repezi, politicos și fericit, să aprindă țigara generalului... 10 Afară coborâse întunericul. Jur împrejur, de după dealurile negre, se înălțaseră nouri leneși, iar din pădure o ceață lăptoasă își întinsese peste Făget pânzele prin care de-abia licăreau stelele în creștetul încă senin al cerului. Ferestrele casei erau galbene, și găleata fântânii plutea în ceață ca pe apă... Apostol Bologa închise
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
râul de-amuțire, Dar nu și-al meu amor. Auzi-l! cel sălbatec cum lângă muri turbează, Încinge-mi a mea spadă și doliul îți lasă! Căci nu moare în Lethe amorul lui Hector. {EminescuOpIV 18} CÎND... Când luna prin nouri pe lume veghiază, Când fie-ce undă se-mbracă c-o rază, Când cântă ai somnului ginii nătângi - Tu tremuri și plângi. 5Cînd luna aruncă o pală lumină Prin merii în floare-nșirați în grădină, La trunchiul unuia pe tine te-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
durerea, Nebună copilă cu-amorul ceresc - O cât te iubesc! {EminescuOpIV 19} CÎND MAREA... Când marea turbează de valuri împinsă Și-și scutură coama de spume și vânt, Când nori-alung ziua din lumea cea plânsă Când tunete cânt-; 5Atunci printre nouri, prin vânt și prin unde O rază de aur se toarce ușor Și-n fundul sălbatec al mărei pătrunde Prin vânt și prin nor. Ce caută raza din ceruri venită, 10Din galbena steauă ce-aleargă prin cer, Ce caută-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatră, În natura cea maratră, 5Stau bătrâne, slabe, seci. În castelul trist și mare, Ce se nalță rece, sur, Cu fantasticul lui mur, Printre stânci cu poala-n mare 10Și cu fruntea-n cer de-azur; În castel isbind de nouri, Stă-n fereastra ca un arc, Într-a mărei lungi ecouri, Fața-n văl de gând și nouri - 15Al seraphilor monarc. Un monarc cu fața pală Și cu păr de-un aur blând, Iar în ochiu-i, rătăcind, Vezi lumina matinală
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]