4,111 matches
-
nu numai seva unui nume, ci și încărcătura socială a lui, la fel personajul își are rudele, moștenitorii săi care s-ar simți ofensați dacă acum după ce-a trecut atâta amar de vreme de când pan Bijinski ș-a făcut oale și ulcele, am dezgropa lucruri nu tocmai plăcute și nu ușor de justificat. Nu e totuna dacă ești strănepotul lui Radu cel Frumos sau al lui Mihnea Turcitu, iar în domeniul ficțiunii e mai bine să te înrudești cu bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
sunt eroii noștri, ci mediul în care, iată, tocmai am ajuns: castelul gotic Potoțki. Episodul 115 DOAMNA POTOȚKI La ora când scriem aceste rânduri, bătrâna doamnă Potoțki, tenacea locuitoare a aripii de vest a castelului, va fi fiind de mult oale și ulcele. Nepăsătorul timp a trecut peste amintirea domniei-sale, albindu-i oasele, șlefuindu-i vertebrele, subțiindu-i imperceptibil metacarpienele. Ierburi înalte, flori de românită, fragile păpădii au crescut rând pe rând din mormântu-i, spulberându-se cu plecarea fiecărui anotimp. Generații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
adevărați „lupi ai mărilor”, corăbiile venețiene străbăteau apele lumii, întorcându-se pline de mirodenii. Nu trebuie însă exagerat și sugerat că fiecare venețian era marinar. Cum, din datele de care dispunem, nicăieri nu se autentifică faptul că venețienii nu făceau oale, nu ni se pare lipsit de interes să susținem că măcar o parte mică din ei erau olari. Aveau și ateliere de profil, așa-numitele „olării”, unde, din tată în fiu, se transmitea acest plăcut meșteșug. Când nu erau nobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trebăluiești pe lângă casa sau canalul tău. De altminteri, multe femei venețiene știau mânui ca nimeni altul acul, andreaua, ghergheful, săpunul și celebrele lor oglinzi. Nu trebuie să ai multă imaginație ca să-ți dai seama că unde sunt olari, există și oale ce se cer degrabă umplute. Aceasta era cu precădere treaba femeilor. Nu e de mirare astfel că mâncărurilor venețiene duse peste mări și țări, în condițiile când congelarea era în mod obiectiv precară, le-a mers faima în lumea întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bune un somn sănătos, adânc, și fără măcar să fi fost pregătit într-un fel sau altul, căpitanul Tresoro începu brusc și cu mare spaimă să viseze sute de femei. Era total nepregătit. Visul îl luă, cum se zice, ca din oală. La trezie, în viața de zi cu zi, nu acordase niciodată prea multă însemnătate siluetelor în fuste, socotind femeia un lucru normal, simplu, precum câinele, strachina sau orizontul. Nu înțelegea cum pot face unii pasiuni pustiitoare pentru o pereche de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să vă fie inima - răspunse Metodiu. Se dă ceai! - îi anunță vesel bătrânul Toto. — Din păcate nu-i putem gusta dulceața, căci trebuie să plecăm - grăi Metodiu. — Vai, dar se poate?! - zise atunci signora Maxima, intrând pe ușă cu o oală aburindă. Măcar o cană! — Nu, mulțumim frumos - răspunse Metodiu. Și-așa am stat destul. Dacă dânșii tot pleacă - interveni căpitanul Tresoro - n-am putea să le reținem noi porțiile? — Ei, atunci, la revedere! - zise Metodiu. — Să ne scrieți! - spuseră lăcrimând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și stropite din belșug cu mujdei făcut cu vin alb de Preșcova. Apoi trei slujnicuțe, din care una, cu păr castaniu și ochi mari, îi aruncă o repede ochire boierului Radu, traseră pe un cărucior cu roți de lemn o oală în care mai sfârâiau încă zeci de barabule curățate și tăiate cât să-mbuci o dată. Fără prea multe vorbe, oaspeții, în frunte cu Barzovie-Vodă, se povârniră asupra mâncării. Bine friptă, carnea bourului era excelentă. — Bună carne! - făcu spătarul Vulture. — Facem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și-o potrivi în broasca unei uși mici, pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
straturile de tutun, ocolind catârii și apărând deodată în prag. „Am venit!” Ce-ar mai țipa nevestele! Cum s-ar speria tata! M-am întors o dată așa pe neașteptate dintr-o campanie în Pocuția și i-am luat ca din oală, nici n-au avut timp să treacă în camerele lor. M-am gândit: Tu, Kemale băiete, te lupți la dracu-n praznic pentru țară și sultan și ăștia o țin tot într-un zaiafet, nici tutunul nu l-au strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
conservatorism. — Ai dreptate. Mă bucur că recunoști. — Nu sunt tâmpit și singurul lucru pe care încerc să-l fac e să ajut pe măsura puterilor mele, răspunse pilotul. Știu că n-ar trebui să mă bag unde nu-mi fierbe oala, dar mi-ar plăcea să te fac să înțelegi că atitudinea ta este destul de inflexibilă. Nu se poate găsi o soluție mai puțin traumatizantă? — Mai puțin... cum? întrebă surprins interlocutorul său. — Traumatizantă. — Ce înseamnă asta? — Mai puțin violentă, răspunse celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și o mamă de care mi-era frică eram cu zece ani mai bătrînă decît el abia Îl născusem pe Tiberiu coșmarul acela douăsprezece ore de perfuzii neîntrerupte și masca de oxigen Îmi Înăbușea strigătele ca un capac pe o oală care fierbe doctorul vocea lui albă tifon tavan și zăpadă am pierdut pulsul copilului și moașele masîndu-mi burta brațele lor rostogolindu-se ca niște făcălețe pe pielea Întinsă gata să plesnească screme-te, screme-te, screme-te forcepsul masca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe care le simt În tîmple. El Îmi deschide. Se bucură de cîte ori mă vede. Așteaptă să-i aduc vești de afară. Schimbăm cuvinte banale. Eu: Ai mîncat? El: Ce-a mai fost la servici? Pauză. Aprind aragazul. Pun oala cu supă pe foc. Eu: Au venit șpalții. MÎine stau acasă să citesc corectura. El: Azi am fost la cinema. Tai pîinea. Am văzut un film japonez. Pauză. Polițist. Nu prea am Înțeles. Toți semănau Între ei. RÎdem. Torn supa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În nisipul umed făcînd eforturi să o asculte. ...spunea că l-a dus la bucătărie să nu-l mai vadă și deodată a apărut bunica ei moartă cu o tavă pe care erau cîteva ciozvîrte. Ciopîrțise capul ca să Încapă În oală. Asta a liniștit-o, așa i-a spus lui Suzi. Nimeni nu mai putea să recunoască acum capul poetului. — Da, interesant, fără ironie, e chiar un vis cu tîlc, asta e soarta artistului. Toți sîntem sacrificați lent sau brutal, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pe loc ca acul unei mașini de cusut blocate cum o să mai trec șanțul și dacă rămîn Înțepenit și cu sîngele ăsta) — ...nu știu ce să mă fac, au trecut două săptămîni și nu-mi vine deloc, am turnat În mine trei oale de ceai de pătrunjel pînă am vărsat, am sărit și de pe dulap, nimic țla ce mai pot ajuta jumătățile mele de țigări cît să te mai abții cît să mai strîngi cureaua și ăia de la servici spuneau că le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
să nu considerăm drept trădare de țară toate afirmațiile ambigue.“ Dar eu n-am apucat să citesc aceste articole decât mult mai târziu, în biblioteca lui Eberhart. În fiecare sâmbătă venea de la mănăstire o soră care răzuia săpun galben în oala de rufe și fierbea hainele îngrămădite pe scaune. Apoi arunca în veceu resturile mucegăite ale mâncării de săptămâna trecută și gătea alta, la fel. De cele mai multe ori mă feream să dau ochii cu ea. Purta uniformă; se numea Helga. Rareori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
poate fi întrerupt dintr-o dată, și mi-a prescris mult lapte. Dar Amália a tăiat o bibilică grasă, i-a prăjit sângele pe care eu a trebuit să-l mănânc sub ochii ei, fiind că era ceva scump. Iar din oala de supă am mâncat cât am vrut. A doua zi am primit la micul dejun pieptul și creierul, m-a ajutat să mănânc, apoi m-a ridicat din pat și m-a învățat să umblu. În principiu știam, dar plimbarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
aveam din piesa domnișoarei Moore. Mama stătea de obicei pe verandă în după-amiezele acestea de primăvară, fiindcă-i plăcea mirosul de pin. N-am văzut-o acolo, totuși. Ceva mirosea a ars, așa că am intrat în bucătărie, unde era o oală pe foc din care ieșea mult fum. Mama stătea pe un scaun, plângând cu capul pe masă. La început nu mi-am dat seama dacă plânge sau ce face, fiindcă scăpa din vreme în vreme mici țipete, după care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe ea. Continua să țipe și să zgârie mușamaua de pe masă. Am scuturat-o de umeri, dar nu făcea decât să urle și mai tare, așa că am lăsat-o singură și m-am dus la aragaz să sting focul de sub oală. M-am dus afară să scap de mirosul de ars din bucătărie. Nu aveam scaune pe veranda din spate, așa că m-am așezat pe scări și m-am uitat în sus pe dealuri. Tanti Mae era încă la fabrică. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
că dacă m-aș duce acasă, probabil m-aș îmbăta crunt și sentimental. Puteam face asta la fel de bine și cu oameni în jur. Zgomotul s-a revărsat imediat cum am deschis ușa din față, ca și cum aș fi luat capacul unei oale sub presiune. Holul era plin de oameni care se sprijineau de pereți, dând impresia că proptesc casa; se afla într-o așa stare de abandon încât părea un lucru plauzibil. Coridorul era îngust și plin de țigări, cutii de bere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la loc mai târziu în cutie biscuiții rămași... și totuși nu voise să lase cutiile afară, nici măcar pentru câteva ore. Așa că de ce le-ar fi lăsat acum? Câteva dulapuri aveau ușile întredeschise. M-am uitat înăuntru și am văzut că oalele și tigăile erau de-a valma unele peste altele, ca și cum cineva le-ar fi scos afară după care le-ar fi înghesuit înapoi, la nimereală, în loc să le așeze una într-alta după mărime. îmi era imposibil să îmi închipui că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
chiar l-ar fi susținut, în timp ce eu aș fi încercat în momentele acelea nu atât iubire pentru propria mea mamă - o iubire impusă de altcineva -, cât un sentiment de dușmănie pentru cel care-și bagă nasul unde nu-i fierbe oala. Mișcat de această asemănare, m-am apropiat de Stein și, luându-l strâns de talie, am pornit-o așa îmbrățișați pe coridor. 7 Cu două săptămâni înainte de examenele de bacalaureat, în luna aprilie, la un an și jumătate de la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
privi comesenii. Pop era un tip masiv, înalt cam de un metru și optzeci de centimetri și cu niște mâini mari, ca niște lopeți. De sub sprâncenele stufoase te priveau o poreche de ochi cenușii, sinceri. Avea o mustață groasă, pe oală sub nasul subțire și ușor coroiat. Hai noroc! spuse el, ridicând păhărelul din fața lui și întinzându-l spre Cristi. Ciocniră cu toții după care doamna Maria începu să pună fiecăruia în farfurie ciorba fierbinte. No, mai merge unul, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fugăreau printre mese, alergând care încotro și țipând de mama focului. Maricel se apropie cu pași mari de ei și se proțăpi în fața celui ce părea a fi șeful. Acesta, era un țigan mai în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alunge de acolo. În timp ce se apropia îl studia pe intrus. Era un bărbat în vârstă, peste șaptezeci de ani, după părerea lui Godunov. Avea părul alb, căzând în plete până deasupra umerilor, o barbă stufoasă și mustață bogată, căzută pe oală. Pielea obrazului, atât cât mai rămânea vizibilă, îi era brăzdată de riduri adânci. De sub sprâncene, îl priveau niște ochi albaștri, scăpărători și deosebit de limpezi, în contrast puternic cu fața arsă de soare. Deși era ușor adus de spate și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care se repezi în fugă să traverseze drumul și se pierdu în pădurea de vizavi. Alergase într-un suflet spre Baia de Sus. Odată ajuns la secția de poliție, dăduse adunarea și ceruse ajutoare de la Deva. Îi luaseră ca din oală, nu întâmpinaseră nici o rezistență când descinseseră cu o jumătate de oră mai devreme. Cu toții erau în interiorul clădirilor, fără să-și facă nici o grijă. Nici măcar la poartă nu era nimeni. Intraseră peste ei și îi arestaseră. Pe Vlad Mihailovici, îl găsiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]