1,690 matches
-
și frunze și roșii trandafiri. De ce nu mă culegi, din starea mea de chin? Nu vezi că astăzi plec și mâine iarăși vin? Nu îmi găsesc un loc unde să nu mai știu Că sunt sau că nu sunt, o oază-ntr-un pustiu! Mă doare umbra asta ce-mi stă mereu în spate, Desprinde-o de durere și-aruncă-mă departe! Printre tăcute chipuri ascunse-n come-adânci Să plângă macii roșii, rătăcitori prin lunci. Să strig că sunt copilul uitat de Dumnezeu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
acuzi de tot ce-nsemn, la acest subjug de clipe moarte și-n bătaia focului când gem, să mă ngenunchezi, străinătate! Poți să-mi spânzuri tălpile uscate de păcatul nevăzutei lumi, până la apusuri blestemate, unde nici un gând nu mai sugrumi. Printre oaze sparte de-ntunerici, să mă cauți și să nu mă știi, ca un val de umbre-ntre biserici, să gonești prin scrum de stări pustii. Poți să mă condamni la Adevăr și să-ți duci minciuna mai departe. Că din tot
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
subțiri de praf. Scârțîitul surd, pe alocuri sugrumat îi inducea preaonorabilului o stare de relaxare, ca întreaga clădire de altfel. O găsise după căutări îndelungate, plătind pentru ea un morman de credite. Dar efortul depus meritase pe deplin. Clădirea devenise oaza lui de liniște. Toți cunoscuții lui se așteptaseră ca în locul vechii și oarecum cochetei clădiri să apară un nou dom uriaș în care să-și găsească de lucru angajații Companiei de Transporturi și Comunicații. Dar planurile lui nu modificareră prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
firea. Am rămas o vreme să privesc la răsăritul lunii. Când poiana a devenit un loc plin de mister, am pornit spre vale... Vrăjit de frumusețe, m-am așezat pe iarbă și am rămas până toată poiana a devenit o oază argintie... Într-un târziu, am plecat spre chilie, unde din nou m-a întâmpinat lampa aprinsă. “Uite că zâna mea își arată din nou prezența grijulie”... În seara aceea, bine dispus, am citit o bucată de vreme, după care m-
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
se resemneze." Deci precum în 1937, așa și în zilele noastre, vorba poetului de la Ipotești, „Toate-s vechi și nouă toate” iar perioada socialistă în care simțul civic a existat la modul plenar, nu este decât o mică și strălucitoare oază de lumină într-o mare de întuneric... Lecție pentru bolovanii studioși Vă rog, să luați loc în bănci și după ce vă voi controla batistuțele și unghiuțele, vom trece la lecția de azi. Azi vom vorbi despre criza economică și vom
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
ai deșertului și niciodată n-au reușit să-i subjuge pe tuaregi, care, în vremurile bătăliilor și înfruntărilor, i-au învins întotdeauna, deși francezii erau mai mulți ca număr și aveau armament mai bun. Mai târziu, francezii puseseră stăpânire pe oaze și puțuri, fortificaseră puținele locuri cu apă din deșert cu tunurile și mitralierele lor, iar călăreții liberi și neîmblânziți, „Fiii Vântului“ se văzură obligați să se predea în fața a ceea ce, dintru începutul veacurilor, fusese dușmanul lor: setea. Dar francezii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vaga speranță de a pune stăpânire pe niște bogății ce, potrivit unei legi nescrise, aparțineau celui care era în stare să le smulgă nisipurilor, dar nisipurile își păstraseră bine taina. Nisipul era capabil să înăbușe sub mantia lui orașe, fortărețe, oaze, oameni și cămile, și cu siguranță sosise violent și pe neașteptate, purtat în brațe de aliatul său, vântul, și se năpustise asupra călătorilor, învăluindu-i și transformându-i într-o altă dună între milioanele de dune din erg. Câți au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
senile decât autentice premoniții. Ce este dincolo de deșert? întrebă Laila după acea lungă tăcere. Niciodată n-am fost mai departe de munții Huaila. — Oameni, veni răspunsul. Mulți oameni. Gacel rămase pe gânduri, amintindu-și de experiența lui de la El-Akab și oazele din nord, și clătină din cap cu dezaprobare. — Le place să se înghesuie în spații minuscule ori în case strâmte și urât mirositoare, țipând și făcând gălăgie fără motiv, furându-se și înșelându-se ca animalele care nu știu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
străfunduri ale oceanelor, targuí-ul știa întotdeauna unde se află și încotro se îndreaptă, de parcă o veche, foarte veche glandă, atrofiată la restul ființelor umane, s-ar fi menținut activă și eficace doar la acest popor. Nord, sud, est, vest; puțuri, oaze, drumuri, munți, „pământuri pustii“, râuri de dune, întinderi stâncoase... Tot universul imensităților sahariene părea că se reflectă ca un ecou în adâncul creierului lui Gacel, fără ca el s-o știe, fără să fie pe deplin conștient de asta. Soarele îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
au respectat întotdeauna tradițiile noastre, murmură în cele din urmă ca pentru sine. De ce nu se respectă acum, dacă pe deasupra suntem liberi? Mubarrak ridică din umeri. — Vremurile se schimbă, zise. Nu pentru mine, veni răspunsul. Când deșertul va deveni o oază, când apa va curge în voie prin sekia și ploaia va cădea deasupra capetelor noastre de câte ori vom avea nevoie, atunci se vor schimba obiceiurile tuaregilor. Niciodată mai înainte. Mubarrak își păstră calmul când întrebă: — Vrea să spună asta că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta cămila ce rumega la vreun kilometru distanță, apucă hamurile și porni din nou la drum spre vest. Postul militar din Adoras ocupa o oază în formă de triunghi - ceva mai mult de o sută de palmieri și patru puțuri - chiar în inima unui întins fluviu de dune, încât putea fi considerat un autentic miracol al supraviețuirii, amenințat în permanență de nisipul care îl înconjura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încercări de asasinat și două încăierări cu cuțitele. Malik era „moartea naturală“ cea mai normală în Adoras, și doi dintre sinucigași își zburaseră creierii ca să trebuiască să-l mai suporte. Acum, așezat pe culmea celei mai înalte dune ce domina oaza spre est, o veche ghourd de peste o sută de metri înălțime, aurită de vremuri și împietrită în inima ei, încât nisipul aproape că se transformase în piatră, sergentul Malik observa fără interes cum oamenii săi înlăturau cu lopata nisipul recentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
coclaurile acelea, căci trecuseră șase ani de când nu mai veneau la puțurile din Adoras, evitând orice contact cu ocupanții săi. Caravanele beduinilor soseau tot mai rar, se aprovizionau cu apă, se odihneau două zile la capătul cel mai îndepărtat al oazei, străduindu-se să-și ascundă femeile și să nu intre în contact cu soldații, și porneau iarăși la drum, oftând de ușurare că nu se produsese nici un incident. Dar tuaregii, nu. Tuaregii, când veneau la puțuri, te priveau în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
petrece viața cărând cărămizi pe o leafă mizerabilă, el e nebun. — Nimeni dintre cei care au plecat în căutarea caravanei nu s-a mai întors. Gacel arătă cu capul spre mormintele de piatră ce se ghiceau printre palmierii rari, în fundul oazei. — N-or fi mai morți decât ăștia... Și dacă ar fi găsit-o, ar fi fost bogați pentru totdeauna... Dar „pământul pustiu“ nu iartă. Nu e apă, nici vegetație ca să pască animalul tău, nici umbră la care să te adăpostești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cap, arătă spre cea mai îndepărtată dintre casele de lemn. — Căpitanul nu are mulți prieteni, preciză. Nici el, nici eu nu avem, dar eu știu să am singur grijă de mine. S-a îndepărtat când umbrele se prelingeau deja peste oază, oprindu-se la marginea palmierilor, iar glasurile răsunau cu mai multă claritate, în timp ce soldații se întorceau cu lopețile pe umăr, obosiți și transpirați, cu gândul la mâncare și la mindirul ce avea să-i poarte pentru câteva ceasuri în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a disprețului lor pentru deșert și locuitorii săi. Când căpitanul își termină țigara, azvârli mucul în nisip, salută plictisit santinela și închise ușa, se auzi zgomotul făcut de zăvorul greu. Luminile se stinseră una după alta și peste campament și oază se așternu tăcerea; o tăcere ruptă doar de foșnetul frunzelor de palmier agitate de ușoara boare și de schelălăitul unui șacal înfometat. Gacel se înveli în pătură, își sprijini capul pe șa, aruncă o ultimă privire spre barăci și vehiculele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în cele din urmă, rămase singur în fața cadavrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să-l aștepte la puț. Pentru sergentul major, vânătoarea aceea se transformase într-o chestiune personală, în care era în joc ceva mai mult decât dorința de a rezolva problema fără intervenția autorităților. Targuí-ul își bătuse joc de el în oază, îi tăiase gâtul căpitanului sub nasul lui, îl purtase prin deșert dintr-o parte în alta ca pe un tont și, în cele din urmă, îl făcuse să aștepte cinci zile, fără să știe exact ce așteaptă. Oamenii săi murmurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
disputau solul cu meri și lămâi, la umbra înalților chiparoși în ramurile cărora gângureau mii de turturele sau se odihneau pitpalacii când soseau, în incredibile stoluri, după lungile lor zboruri migratorii. Fără nici o îndoială, era frumos El-Akab; cea mai frumoasă oază din Sahara, de la Marrakech până la malurile Nilului; de aceea fusese aleasă capitala unei provincii care era, ea singură, mai mare decât multe țări europene. Din acel birou înghețat din palat, „distinsul“ guvernator Hassan-ben-Koufra își conducea imperiul cu puterea absolută a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drum în liniște, apoi se rugară unul lângă celălalt, înconjurați de beduini respectuoși, ce lăsaseră un spațiu considerabil în jurul lor. La ieșire, guvernatorul admiră cu satisfacție pădurea de palmieri întunecați. îi plăcea ceasul acela. Era, neîndoielnic, cel mai frumos în oază, așa cum zorii erau cele mai frumoase momente în deșert, și îi făcea plăcere să se plimbe încet prin grădini și pe la fântâni, observând cum sosesc de foarte departe sute de păsări ca să-și petreacă noaptea în frunzișul copacilor. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
valea aceea era de-ajuns să sapi o jumătate de metru ca un atankor să-ți dea apă suficientă pentru cinci cămile, așa de aceea era un punct obligatoriu pentru caravanele care veneau din sud și se îndreptau spre marea oază El-Akab. Văzu trei tabere așezate de-a lungul albiei, care, la mijirea zorilor, începură să întețească focurile și să adune animalele ce pășteau pe povârnișuri, pregătindu-se să-și continue drumul. Observă cu atenție, fără să se lase văzut, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu multe zile înainte de-a ajunge la râu. Acum, nisipurile amenință malurile, puțurile au secat și dispar ultimele urme de iarbă. Câmpiile unde înainte pășteau animalele poporului peuls nu mai folosesc acum nici cămilelor celor mai înfometate, iar din oazele populate unde te puteai odihni n-a mai rămas nici amintirea - plescăi din nou din limbă. Iar eu nu sunt bătrân, preciză. Nu. Nu sunt bătrân. Deșertul e cel care înaintează prea repede... — Mie nu-mi pasă că deșertul înaintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
exista un alt loc mai liniștit decât acel mare panteon în care se transformase vechiul fort de la capătul Saharei într-o zi fără vânt? De ce fusese construit aici, în mijlocul pustiului, departe de puțurile cunoscute și de rutele caravanelor, departe de oaze și granițe, chiar în inima celui mai absolut neant, nimeni nu părea să știe. „Fortul Gerifíes“, mic și inutil, avea sens doar prin prisma teoriei că patrulele nomade aveau nevoie de sprijin logistic și de un loc de odihnă. Prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
acaparează toate bogățiile și toate eforturile noastre. Trebuie să controlez o regiune la fel de mare ca jumătate din Europa cu drojdia armatei și cheltuieli minime. Proporția e de mai puțin de un om la o mie de kilometri pătrați, încartiruiți în oaze și forturi răspândite ici și colo fără nici o logică. Credeți într-adevăr, Excelență, că în felul acesta putem considera că deșertul este al nostru? Prezența și influența noastră sunt atât de nule, încât acest targuí nu știa nici acum, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
veni imediat, ca de obicei după oboseala unui drum lung. îl obseda scheletul cămilei moarte, teribil de singur acolo, în mijlocul pustiului, și încercă să și-l imagineze pe nebunul targuí care sfidase Tikdabra, plecând din Gao sau Tombuctu în căutarea oazelor din nord. Mehari-ul rămăsese înșeuat, dar își pierduse călărețul și încărcătura pe drum, ceea ce însemna că stăpânul murise înaintea lui și că el continuase singur, căutându-și salvarea fără s-o găsească. Atât beduinii, cât și tuaregii scoteau harnașamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]