1,827 matches
-
întrebarea ultimă - Tu unde ești?!... - pare a-și desfășura ecoul peste zări, amplificându-se încât să cuprindă și să topească Universul de la început și până la final. Ion Cocora: Într-o elegie cu obloanele trase Construit ca o amplă elegie cu obloanele trase, volumul de versuri al lui Ion Cocora (Într-o elegie cu obloanele trase, Editura Palimpsest, București, 2011) mărturisește spaima firească a omului, indusă de trecerea timpului care, făcându-se într-un singur sens, nu-i poate crea celui atașat
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
-se încât să cuprindă și să topească Universul de la început și până la final. Ion Cocora: Într-o elegie cu obloanele trase Construit ca o amplă elegie cu obloanele trase, volumul de versuri al lui Ion Cocora (Într-o elegie cu obloanele trase, Editura Palimpsest, București, 2011) mărturisește spaima firească a omului, indusă de trecerea timpului care, făcându-se într-un singur sens, nu-i poate crea celui atașat de viața de aici, devotat manifestărilor ei, decât tristețe fără leac, instalată însă
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
poetul este un egoist; un «univers» egoist. El nu-i trist, ci lumea toată-i tristă-n el. Prin analogie cu aserțiunea cioraniană de mai sus, se poate spune că, în poemele sale, Ion Cocora clădește o amplă elegie cu obloanele trase, adunând, paradoxal, cu egoism, toată tristețea, și pregătindu-se, în felul acesta, pentru confruntarea cu moartea, chiar dacă o detestă, gest amintindu-l, de asemenea, pe Emil Cioran, după care ne murim moartea «trăind», dacă îi cunoaștem intimitatea, înainte de a
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
sleirea mentală care m-au obligat să suprim în 1996 suplimentul Litere, arte & idei al Cotidianului (plus tratamentul nesportiv, de arendaș cinic, la care ne-a supus Călin Husar în 2003, spre finalul celei de-a doua serii), amărăciunea tragerii oblonului la Idei în dialog, urâta licen țiere colectivă de la Evenimentul zilei sau riscantele vecină tăți semnatare care m-au făcut să mă retrag de la Jurnalul Național, ca să nu mai spun de gustul amărui cu care mi-am luat rămas-bun de la
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
era dat numai de proiecția în gol a străzii dar și de pustietatea ei : abia croită, n-avea încă nici un copac. Aici, în vechiul burg, noul bulevard înlocuise o uliță negustorească cu casele la stradă, în pereții cărora se deschideau obloane prăfuite. Până în clipa în care au fost rase de buldozer, se puteau vedea în ferestrele cu cercevele de lemn strujit mușcate roșii și mostrele de mărfuri ; firme de tablă ieșeau perpendicular din ziduri ; tâmplarii expuneau în stradă tot soiul de
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
în cale, mai puțin frunzișul rododendronilor care, dimpotrivă, se umplu de flori roșietice, cărnoase, ce reușesc să parfumeze și praful. În acest timp, cu cer galben, nu cade nici o picătură de ploaie, iar locuitorii Asybarisului țin, continuu, ferestrele închise și obloanele coborâte. Altminteri, praful s-ar strecura până și în visele lor. După o vreme, în pământ apar crăpături mari, ca niște șerpi morți. Atunci străzile rămân pustii, mai ales în ceasurile amiezii când aerul capătă un miros greu, de stârv
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
brusc, șovăielnic, abia tîrîndu-se printre platanii de pe strada Cămătarilor, după care se oprește. Se așterne o liniște nefirească, atmosfera se limpezește și, curând, apar pe cer stelele, curate, strălucitoare, ca desenate cu mâna. De peste tot se aud, atunci, pocnete de obloane ridicate. Asybariții deschid larg ferestrele, ca să intre în case aer proaspăt. Acea minunată pace, când nici o adiere nu mai mișcă frunzele rododendronilor, majestuoși, mari cât eucalipții (în Asybaris, nimeni nu știe că rododendronul e, de fapt, un arbust), durează vreo
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să-mi mai pese ce zic imbecilii și înțelepții... Doctorul Luca se opri, câteva clipe, pentru a-și șterge de transpirație fața congestionată... Aici toți se socotesc filosofi. Ce e cu praful? De unde vine? Asta se întreabă mereu. Stau cu obloanele trase, jumătate din an, pe urmă, în cealaltă jumătate, ascultă cum sună ploaia pe acoperișurile de tablă, și vor să-și umple singurătatea cu un deșert. Nu e caraghios? Pentru mine, nu există decât două soluții, băiete. Să nu mai
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
a-l însoți pe tata care, ca epitrop, ținea să nu-și lase strana goală niciodată. Părinții nu mă lăsau să primesc pe nimeni "la palat". Vara, "salonul" era accesibil numai musafirilor importanți, cum era "unchiul George". Atunci, se deschideau obloanele, se făcea aerisire, se punea o față de masă nouă, iar "unchiul George" era poftit cu toate onorurile cuvenite, mai ales după ce-i vorbise tatei despre bursele de la "Spiru Haret". Nu existau covoare în "salon", dar sărăcia noastră era curată, nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pentru a căpăta gustul curiozității. 27. M-a întrerupt soneria telefonului. În tăcerea moale, așternută ca praful peste lucrurile din camera unde m-am retras, fiindcă vine mai puțină lumină (afară e ca, vara, în Asybaris, dar eu n-am obloane la ferestre), orice sunet mă face să tresar, readucîndu-mă în realitate. E, totuși, curios să te întrebi la aproape șaptezeci și patru de ani ce identitate ai. E chiar mai curios decât entuziasmul cu care m-am aruncat în adolescență
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Mă tem să nu mă cheme pentru vreo nouă probă. 40. "Uneori, băiete, aș vrea ca memoria mea să arate ca o cameră goală", i-a mărturisit, într-o zi, doctorul Luca lui Julius. De-afară, se auzeau, mereu, bufniturile obloanelor zgâlțâite de vânt. Discutaseră, înainte, despre expediția care, în mod normal, trebuia să fie, deja, acasă și de la care nu mai venise nici un fel de veste de câteva săptămâni, dar nu era greu de văzut că subiectul nu-l interesa
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ar trebui să-mi compun și eu o rugăciune proprie. Cu siguranță, aș avea ce pune în ea. 46. Lisa de azi nu mai seamănă cu Lisa în care am copilărit eu. Casele sunt mai arătoase acum, au jaluzele, în loc de obloane, verande, în loc de pridvoare, și trei-patru odăi fiecare. Cele vechi erau construite din bârne. Acum se construiește numai din cărămidă, într-un stil cam greoi, împrumutat de la oraș. Lămpile cu gaz au dispărut. De asemenea, fântânile cu cumpănă de prin curți
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
și își vor scoate ochii... O clipă, Julius a fost tentat să-l necăjească puțin, întrebîndu-i dacă din dragoste se însurase cu Nelly. A renunțat, însă, de teamă să nu pară obraznic. Și, cum de-afară se auzeau zgomote de obloane lovite, s-a arătat din nou nedumerit că echipa plecată în căutarea deșertului nu se întorsese. Doctorul Luca s-a ridicat de pe scaun. ― Lasă deșertul, băiete. Dă-i dracului de deșert. Eu am propriul meu deșert, nu trebuie să caut
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ardea deasupra turlelor celor două biserici din Lisa. Când am intrat în curte, tata m-a luat de mînă: "Hai cu mine să-ți arăt ceva". Camera din față era cufundată în întuneric și mirosea a busuioc. Tata a deschis oblonul de la fereastra dinspre curte, ca să pătrundă lumina, apoi a ridicat capacul laviței, scoțând de sub valurile de pânză un teanc mare de hârtii, legat cu sfoară, pe care mi l-a întins. Erau chitanțele date "unchiului George" când îi ceream bani
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
din umeri. Ca să treacă timpul, în cea de a treia seară, Julius a verificat încuietorile la toate dulapurile cu cărți și a pus în ordine, din nou, volumele despre mări și oracole. După ce pendula a bătut miezul nopții, a inspectat obloanele, pentru a se convinge că vântul nu smulsese nici unul, și a încuiat cu grijă ușa, cum făcea de obicei. Afară, s-a îndreptat, absorbit de gânduri, spre poartă și doar când a ridicat ochii a remarcat că întreg cerul era
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pete de licheni. Ne-am suit pe o scară de incendiu, aproape de tot mâncată de rugină, până la etajul trei. „Aici e“, mi-a spus Jean, și ne-am așezat amân doi, cu picioarele atârnând, pe pervazul unei ferestre acoperite cu obloane din scânduri putrede, buretoase. O singură aripă a oblonului se putea deschide ca să pătrunzi în interior. Jean a rămas pe pervaz, gata să se prăbușească la orice suflare de vânt, iar eu am sărit, prin rama gea mului încrustată cu
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de incendiu, aproape de tot mâncată de rugină, până la etajul trei. „Aici e“, mi-a spus Jean, și ne-am așezat amân doi, cu picioarele atârnând, pe pervazul unei ferestre acoperite cu obloane din scânduri putrede, buretoase. O singură aripă a oblonului se putea deschide ca să pătrunzi în interior. Jean a rămas pe pervaz, gata să se prăbușească la orice suflare de vânt, iar eu am sărit, prin rama gea mului încrustată cu bucăți tăioase de cioburi, în camera scufundată-n penumbră
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
am intrat în cameră, s-a repezit în brațele mele. Nu m-a sărutat. S-a lipit strâns de mine, ca și cum ar fi vrut să fie consolată. Patul era așa cum îl lăsasem, desfăcut. Veioza lumina discret la capătul lui și obloanele erau închise. Stăteam unul în fața celuilalt pierduți, timizi, așa cum se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându-i foaia albă de pe noptieră pe care
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
de acasă, ca să-l întrebe cum de i-a venit să ascundă acest atac de Weber. Scoase aparatul argintiu, lucios. Arăta ca un detonator cu telecomandă dintr-un thriller. Reacționa exagerat. La primul semn de obiecție argumentată, voia să tragă obloanele. Se bucurase de respect public atâta vreme - doisprezece ani -, încât credea că i se cuvine; nu mai știa cum să se aștepte la altceva. Cartea putea sta în picioare în fața oricăror acuzații. Și totuși. Făcu socotelile. Din douăzeci de oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
noștri care nu se vor mai reîntoarce. Rămas-bun pînă-n septembrie. Cei de aproape și cei de departe La periferia unui orășel, pe un dîmb ce Începea de lîngă calea ferată, se afla o căsuță Îngrijită, cu ferestre albe, Împodobite cu obloane verzi. LÎngă casă, Într-o parte, era o grădiniță Împărțită cu grijă În parcele de zarzavaturi și o boltă pentru vița ce rodea la sfîrșitul lui august. În fața casei se Înălțau trei stejari falnici, care o adăposteau vara În umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a unui vechi canal și am ajuns la capătul unei străzi. Orașul nu părea a fi un loc înfloritor. Grupuri de adolescenți sau bătrîni stăteau în gura gangurilor, dar multe ganguri erau goale și neluminate. Singurele magazine care nu aveau obloanele trase erau cele mici care vindeau ziare, dulciuri, țigări și contraceptive. După ceva timp, am ajuns într-o piață mare cu tramvaie zdrăngănitoare. Lumina felinarelor ajungea doar pînă la primele etaje ale clădirilor înconjurătoare, dar acestea păreau enorme și bogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
întrebat dacă îmi poate spune cum se numește orașul. — Domnule Lanark, sînt funcționar, nu geograf, mi-a zis el. Caseria era o ferestruică oblonită în peretele unei încăperi ticsite de bănci, dar pe care stăteau puțini oameni de data asta. Oblonul a fost tras curînd. Ne-am așezat la rînd și o femeie ne-a dat rapid banii, întrebîndu-ne pe rînd cum ne cheamă și împingînd printre gratii cîte un teanc de bancnote și monede. Eram surprins de grosimea teancurilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
dimineață, ducîndu-se la școală pe străduța abruptă din spate a auzit vaierul sirenei pe cerul albastru. Era aproape de școală, dar s-a întors și a alergat acasă, unde mama aștepta în adăpostul din curte laolaltă cu vecinii. Noaptea, trăgeau niște obloane verzi la ferestre. Apoi domnul Thaw și-a pus o brasardă și o cască de fier și a ieșit în stradă să caute casele în care se vedeau crăpături ilegale prin care ieșea lumina. Cineva i-a spus doamnei Thaw
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nouă frontieră: dincolo de acesta componenta populară devine majoritară. E adevărat că odinioară acest cartier era unul al industriilor, cu uzine pe gaz, abatoare, garaje. Aici imobilele sînt lipsite de orice decorațiune arhitecturală, intrările sînt strîmte, iar ferestrele adesea nu au obloane. Strada se îngustează considerabil. Clădirile au aspectul caracteristic al imobilelor construite în secolul al XIX-lea pentru muncitori. Celelalte, care aparțin sectorului locuințelor cu chirie mică, au fost construite la marginea orașului, între linia ferată de mică centură și bulevardul
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]
-
a locuințelor cu chirie mică din arondismentul 20 datează din perioada 1948-1981. Normele s-au modernizat, iar elementele de confort au fost instalate de la bun început. Camerele au rămas mult timp mici, iar balcoanele nu au apărut decît tîrziu. În privința obloanelor, acestea nu au trecut niciodată mai sus de primul etaj: dincolo de acesta, companiile de asigurări admit în unanimitate că vertijul sau dificultatea escaladării țin piept tenacității hoților. Aceste ansambluri mohorîte, supuse și ele unor condiții de acordare restrictive, nu oferă
Sociologia Parisului by Michel Pinçon, Monique PinçonCharlot [Corola-publishinghouse/Science/1007_a_2515]