6,770 matches
-
să ne mângâie cu razele lui. Bate un vânt rece. M-am hotărât tocmai acum să ies la o plimbare în parc. Cad pe rând frunzele copacilor peste care toamna a presărat culoarea aurului, rubinului și smaraldului. Cerul învinețit și obosit ca după o noapte de veghe este brăzdat de ape verzi și limbi de foc, pregătite să inunde orașul. Înaintez încet, auzind lăicerul de jos gemând parcă, rugându-mă să nu-i calc frunzele. Mă apropii agale de un copac
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
un stol de gâște sălbatice. Gânsacul Martin a vrut să se ducă și el cu acel stol, dar ne-am aruncat în gâtul lui ca să-l oprim. Aceste și-a luat zborul și noi am călătorit astfel pe deasupra întregii Suedii. Obosit, m-am întors la zmeii și balaurii noștri, căci Ileana Cosânzeana m-a vestit că Făt-Frumos l-a răpus pe zmeul cel spurcat retezându-i capul. Mă bucură nespus gestul lui Făt-Frumos și-mi dau seama că doar ea, cartea
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
gloria mundi! 9. COMPOZIȚII ȘTIINȚIFICO - FANTASTICE Dincolo de anul 2000 Era o zi urâtă de toamnă, toamna anului 1994. Totul era scufundat într-o ceață adâncă. Ploua. Frunzele copacilor cădeau una câte una pe pământul îmbibat de apa ploii. Cerul livid, obosit ca după o noapte de veghe, era brăzdat de limbi de foc și de ape verzi. Norii erau adunați deasupra orașului nostru pregătindu-se să-l scufunde în apă. Ploaia m-a prins pe drum. Veneam de la bunica. Era dimineață
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
C Tristețea stiloului meu Era o zi frumoasă de vară. Am hotărât să ies afară înainte de a-mi scrie lecțiile de a doua zi. Timpul a trecut pe nesimțite și s-a făcut târziu. Când am ajuns acasă, eram foarte obosită și, ca de obicei, temele aveam să le scriu foarte urât. Dar, când m-am apropiat de birou, surpriză: temele îmi erau scrise foarte frumos și ordonat. Cine mi-a scris tema? am întrebat cu o undă în glas. Eu
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
adică? Ca la noi, la nimeni! Chiar! Unde s-au mai auzit atâtea colinde? Știți ce zicea Cain? A fost cea mai muzicală revoluție a sfârșitului de secol, Gheretă, Dumnezeu să vă aibă În grijă! Vezi că Înțelegi? Întrebă Donisie obosit. Până și dușmanii... Și Înainte Înțelegeam eu, da' am putut spune ceva? De colindat, numai În șoaptă. Dacă nu venea revoluția ne pierdeam hongul... Și odată cu el folclorul. Ce popor trist am fi fost, domnu' Dionisie, fără doine și cântece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sfârșit, ajungeau În fața ei, constatau cu uimire că Îi incomodează. Prea scurtă pentru câte ar fi dorit să facă și prea lungă pentru a lâncezi În casă, cum se Întâmpla până la urmă de fiecare dată. Așa Încât duminica Îi găsea mereu obosiți și enervați la gândul că a doua zi luau totul de la capăt. Avem ce merităm, Își zise el cu gândul la ipoteza amară a doamnei Corlan. Cu puțină imaginație, lucrurile pot fi, dacă nu schimbate, cel puțin mai ușor suportate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Iolanda. Petru simți că se pierde. Recuperă cuțitul, Îl șterse prelung cu un șervețel creponat, apoi reveni la poziția cerută la masă de o bună creștere. Altceva n-avem! Observație de prisos. Pe el Îl irita tonul ei. Și privirea obosită. Și tăcerea. Și tremurul mâinii care ducea acum ceșcuța de cafea la buze. Să fi sosit clipa aceea delicată când totul se vede printr-o lentilă subțire de gheață? N-ar fi fost o noutate pentru el, e drept, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tradiționala barbă albă, un vălătuc din vată de zahăr străpuns de o limbă lubrică. Când s-a trezit, doamna Koblicska Îi tampona fruntea năpădită de transpirație cu o bucată moale de tifon, zâmbindu-i Încurajator. Schiță și el un zâmbet obosit, apoi Își răsuci ușor capul Într-o parte, lăsând astfel drum liber mâinii aceleia grijulii spre ceafă. Așa o zări pe Marta. Stătea pe un taburet, cu spatele drept și răsfoia absentă o revista de modă. Prin geamul deschis se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
leafa lui de mizerie, alături de o nevastă necredincioasă dar bună gospodină, alături de atâția alții În situația lui și chiar În situații mai umilitoare, cărora nu le trecuse prin cap ideea cu funia, pentru că nimeni nu le garanta că trupurile lor obosite și flămânde, văzute de departe ori de aproape, ar putea fi luate drept semne disperate ale strigării și nu biete cadavre. De ce să-i fie rușine că uită? Nu mai era tânăr. Și care amintire plătește cât o viață? Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un om slab, domnule profesor. Se vede. Dacă n-aș fi așa, m-aș lega eu atât de o amintire? suspină Gheretă, nu fără o notă de ipocrizie. Ești un cabotin. Un ce? Un actor prost, de mâna a doua, obosit. Chiar așa sunt, obosit. Nu mai am mult până la pensie. Vreo cinci ani, dacă nu dau Între timp ortul popii. Și nu s-a Întâmplat Încă minunea la care visez de o viață: să duc și eu o veste ieșită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
profesor. Se vede. Dacă n-aș fi așa, m-aș lega eu atât de o amintire? suspină Gheretă, nu fără o notă de ipocrizie. Ești un cabotin. Un ce? Un actor prost, de mâna a doua, obosit. Chiar așa sunt, obosit. Nu mai am mult până la pensie. Vreo cinci ani, dacă nu dau Între timp ortul popii. Și nu s-a Întâmplat Încă minunea la care visez de o viață: să duc și eu o veste ieșită din comun. Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că nu privirea candidă a intrusului Îl deranja, ci graba cu care Iolanda se desprindea de el, apropiindu-se cu voie sau fără voie de celălalt. Faceți cunoștință, zise ea: Flavius-Tiberius Moduna, vânzător de parabolice, Petru Șendrean, asistent universitar. Apoi, obosită parcă, după un drum lung, se lăsă să alunece Într-un fotoliu plușat, Încăpător, comod, În timp ce bărbații Își strângeau mâinile privindu-se În față. Prevenitor, unul din chelneri se Îndreptă spre ei. Comanda fu promptă: trei cafele. Flavius-Tiberius se uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
răspunse. Vorba cuiva: casa suna a gol. 29. Locul viselor și al amintirilor ar putea fi coșul pieptului. Explicația părea cât se poate de Întemeiată, dat fiind faptul că, ori de câte ori Își sprijinea bărbia În piept și Întindea picioarele, tot mai obosite și neascultătoare În timp ce palmele bătătorite de muncă În vie și grădină se bucurau de răcoarea plăcută a brațelor de furnir de nuc ale fotoliului, i se părea că timpul făcea și el o buclă odată cu arcuirea scurtă a cefei Însoțită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rămâne nemăritată. În amintirea acelor vremi, sticla de șampanie era nelipsita În casa lor la marile evenimente ale familiei și ale națiunii. Era șampanie Zarea: Minunata noastră șampanie Zarea cu minunatul ei nume, spre care era ațintită privirea tot mai obosită și mai neîncrezătoare a milioane de compatrioți. În ultimul timp, tot mai multă lume bea Angelli. Un nume promițător și el dar care, cel puțin pentru moment, nu dădea semne de Întunecare. Așa ceva aveau și ei În cămară pentru noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
armata țarului Nikolai. Ăla de l-o belit bolșevicii, cu familie cu tot. Păi, pe vremea mea, se Învăța mai multă istorie la film decât la școală. Se opri din sporovăială. Tânărul se strâmba În vitrină, iar el se simțea obosit și inutil ca o jucărie stricată. Tresări. Lângă sticlă dădea din coadă un cățel fără domiciliu fix. Părinții săi erau la lătrat În Spania, iar el profita de absența lor și hoinărea prin oraș liber și fericit. Bătrânul Închise hubloul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sine nu avea mai mult respect, iar dimensiunea simbolică pe care o acordase inițial gestului său sfârșea acum În deriziune. Trăise și el ca toți ceilalți din propria sa osânză, mâncase și el În fiecare an ceva dintr-un frate. Obosit, moleșit de un val neașteptat de căldură, se lipi de omuleț și Îi spuse Încet: O să fie bine. O să vezi. Totul se va aranja, omule, camarade, tovarășe, frate! Vru să adauge ceva lămuritor În legătură cu ultimul cuvânt, dar se opri văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cameră goală și ce m-a deranjat a fost că răspunsul era probabil la infinit. Asta nu era casa mea. Faptul că mă aflam acolo, că ajunsesem să mă simt ca acasă, mi se părea periculos de greșit. Eram spărgătorul obosit care se oprise din furat ca să tragă un pui de somn scurt și, când se trezise, constatase că era deja dimineață. Aproape că mă așteptam să aud pe cineva deschizând ușa din față, intrând cu pungile de cumpărături în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înverșunată. Acolo unde înainte existase teama aceea distructivă și sentimentul de jignire, acum nu mai era decât un firicel fumuriu de prudență. Am rămas pe palier, cu palma lipită de ușa încuiată și m-am lăsat să cad în genunchi, obosit și stors de vlagă, plimbându-mi buricele degetelor peste vopseaua albă, lucioasă și scoțând scârțâituri. Spații goale, bariere, prudență și puterea voinței, acesta era jocul pentru care mă născusem. Important, după cum sugerase Randle, era să știu care bariere puteau fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am reușit să stabilesc conexiunea laptopului. Am încuviințat din cap, chiar dacă ea nu mă putea vedea. — Asta-i bine. Știi ce? zise ea. Putem să nu facem asta? Se întoarse, iar ochii ei erau sticloși și umflați de plâns. — Sunt obosită și încerc să rămân trează și să mă concentrez și, în orice caz, nu e nevoie să mă mai prefac că-mi pasă de tine, nu? Ți-amintești? Așa-i, nu? — Tu ești cea care a mințit. Ce lucru copilăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
rău, foarte rău față de voi amândoi. Te-am dezamăgit o dată, Eric, iar acum am făcut-o din nou. V-am dezamăgit pe amândoi. În timp ce vorbi, toate scuturile și măștile și personalitățile se năruiră. În sfârșit, era adevăratul Fidorous: un bătrân obosit și umil care ieșea de după cortina-i măreață. — Nu e nevoie să... Nu, Eric, te rog să nu-mi cauți scuze. Asta e vina mea. Sunt un bătrân prost și egoist, care a crezut că poate îndrepta totul exact ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
el mai multe. Se duse și se jucé cu béieții. Au bétut mingea lîngé grédina babei Hania. Dar n-au mai scépat mingea În grédiné. Și nici babă Hania n-a mai strigat la ei: fuliganilor! fuliganilor! Se culcé tîrziu, obosit și plin de praf. Crépé Întîi ușa de la verandé și intré féré sé facé zgomot. Gési pe aragaz o oalé cu borș și-l mîncé rece, drept din oalé, cu polonicul. Nu-și mai spélé picioarele. Se culcé și dormi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
copacii și stîlpii de pe marginea drumului, mai repede, si dealurile din depértare, pédurile și iazul, mai Încet. De parcé cei dinții ar fi fost tineri și grébiți și ar fi alergat, iar cei din urmé ar fi fost mari și obosiți, și ar fi péșit din urmă lor. Șasa se Întreba dacé se vor Întîlni cu toții acolo unde și-au propus sé ajungé, acolo unde, probabil, este un deal sau o vie, sau un lan mare de pépușoi, care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
găsit valul comunist în viață, Eugen Lovinescu, Ion Pillat, Rebreanu, Iorga ar fi murit în pușcărie. Hai să bem un ceai, Șichy. Îți fac unul din sovîrv, plus gălbioare, plus laba gîștei, plus mărul lupului. Ascultăm și un disc. E obosită. De cîtva timp, îmi pare absentă. Ochii, deveniți parcă mai mari, i-au rămas pe vitraliul lui Rusalin. Nu vreau să mă gîndesc măcar că s-ar putea să n-o mai intereseze ce-i spun. Miza cărții-dialog e pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Mersul care năștea alt mers. Altul și altul. Cînd la un lat de palmă deasupra pămîntului, cînd cu călcîiele-carne vie. Mă lăsam dusă de Beethoven-ul meu cu bărbie despicată, ca o sămînță de păpădie. Nu știam dacă o să-l găsesc obosit, cu venele de la tîmple umflate, albăstrite de muzică (iubita-muzica). Distrat și plictisit ori euforic-afectiv. Suav ori repulsiv. În toană de homo ludens. "Să-ți cumpăr o pereche de cizme, dacă nu-mi permit o insulă". Mă văd, dacă nu deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
Petrescu. Cum ochii ei negri, frumos dichisiți cu rimel, se fereau de privirea mea, n-am întrebat-o: ei, surioară, ce-i cu tine? Mi-ar fi răspuns cu vocea aceea extraterestră, cînd vrei să eviți răspunsul, că-i numai obosită. Dezastrul meu personal intuiește durerea unei iubiri respinse. Cristoase, cum să treacă fata asta cu sînii crescuți în sus ca zmeura (de unde mi-a venit imaginea asta? de la cine?), cu șold strîmt și picioare cabrate, printr-o iubire respinsă? Evit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]