KorAP: Find »[drukola/base=ofta & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...201 >

5,006 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

Într-un fel ori altul, trebuia să se întâmple. Și apoi, continuă Calistrat, ca și cum nu o auzise pe Ileana, e atât de crud! Nu vezi că nu înțelege? Pune-te dumneata în locul lui! Ai înțelege pe loc toate astea? Bărbatul oftă îndelung și se ridică în picioare, apropiindu-se de Ileana. Se aplecă peste ea și îi spuse cu glas scăzut: Dacă el este cu adevărat, cât timp crezi că îmi va lua să-l învăț? Nu cât timp îți va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mucalit din umeri. Ești imposibil, moșule! Îți arde de glume acum! Ne-a auzit înainte să stea sub Stânca Adevărului. Nu crezi că și ăsta e un semn? Semn sau nu, deocamdată vezi că nu te poți înțelege cu el! oftă Calistrat. Brânză bună în burduf de câine. Am început să-l instruim prea devreme. L-am luat prea din pripă. Mai întâi de toate ar fi trebuit să-l ducem acolo și să-i arătăm niște lucruri, să vadă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
controversa, dar i-ar fi plăcut să discute cu ea pe această temă. Poate altă dată, se gândi inspectorul. Din păcate, un rău fără margini s-a pripășit aici. Nu știu din ce motiv ne-am procopsit cu năpasta asta, oftă Ileana. Tot ce pot să-ți spun este că el există și, ceea ce e și mai rău, nu scapă nici un prilej să se manifeste. Sunt sigură că ai să mă întrebi acum de când se întâmplă asta. Nu pot să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
ar putea rătăci pe aici. De câte ori putrezește lemnul, ne îngrijim să îl înlocuim cu altul proas păt tăiat. Eu am schimbat trei până acum. Să-ți dea Dumnezeu zile să apuci să schimbi tot atâția, ori poate chiar mai mulți! oftă cu regret Calistrat. În voce i se simțea o părere de rău abia mascată în timp ce privirea îi era pierdută în gol. Tresări după câteva momente și îl privi ușor mirat pe tovarășul său: Ar fi fost prea ușor dacă prăpastia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
rând, câte unul. Le-a pus țeava sub ureche și i-a împușcat pe amândoi. Au căzut secerați în groapă după care am început să-i acoperim cu pământ, am pus și pietre deasupra, ca să-i ferim de sălbăticiuni. Moșneagul oftă așezându-se mai bine pe laviță. Se vedea că retrăiește momentul acela din tinerețe. Cristi îi respectă tăcerea, așteptând continuarea povestirii. L-am întrebat pe tata din ce pricină îngropase și săcușorii cu aurul neamțului, de ce nu îi luăm cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Nu mi-e bine deloc, dragul meu. Nu văd nici o rană, dar te-a cam chisolit până ce am apucat să ajung la tine. Mi-e teamă să nu-ți fi rupt ceva pe dinăuntru. Cred că sfârșitul mi-e aproape! oftă Calistrat. Deși ceea ce spunea era grav și în vocea lui se simțea durere, moșul vorbea destul de detașat iar lui Cristian chiar i se păru că zărește un zâmbet pe fața lui. Încetează, te rog! Nu mai vorbi așa! No, crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
când în când, ca și cum Ileana nu se afla acolo. No, hai noroc! închină Moș Calistrat, făcându-le semn celor doi să ridice și ei paharele. Nu mai așteptă să vadă dacă ceilalți îi urmează îndemnul și dădu peste cap pălinca. Oftă de plăcere și își umplu din nou paharul. Înșfăcă o felie de slană pe care și-o aruncă în gură, după care mușcă cu poftă din pâine. Doamne, că bună mai e! exclamă el cu gura plină. No, ce faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pe bancheta din spate, după care porniseră spre biro urile firmei. Pe drum, cu voce slabă, încercase să se mai justifice de câteva ori, dar se lăsase repede păgubaș, văzând că Boris nu scoate nici o vorbă. Godunov îl mai auzise oftând, după care bătrânul rămăsese tăcut. Ai venit? ridică ochii din hârtii Mihailovici, imediat ce Boris intrase în biroul său. Acesta se apropie și îi întinse documentele luate de la Vișinescu. Numai atât? se arătă mirat patronul. Unde-i moșneagul! E jos, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
era de loc ușor, mai ales că durerea din ceafă nu-i dădea de loc pace. Reuși cu greu să stea în picioare. Se apropie de socrul său, întorcându-se cu spatele la acesta. No, dragule, nu cred că pot face ceva! oftă Pop, după câteva clipe. N-am văzut de când sunt așa un nod. E strâns foarte tare și nu au lăsat nici un capăt de sfoară la vedere. Numai cu un cuțit cred că ar putea fi desfăcut. În regulă, hai acum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

de Santa Mónica Într-o ghirlandă de aramă lichidă. — Daniel, ce-ai să vezi astăzi n-ai să poți povesti nimănui, m-a avertizat tata. Nici prietenului tău Tomás. Nimănui. — Nici măcar mamei? am Încercat eu, cu jumătate de glas. Tata oftă, adăpostindu-se În acel zîmbet trist care Îl urmărea ca o umbră de-a lungul vieții. Ba sigur că da, a răspuns cu capul plecat. Cu ea n-avem secrete. Ei poți să-i povestești orice. La scurtă vreme după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
vîrsta ta trebuie să te gîndești la viitor. Am refuzat din nou. Barceló i-a aruncat tatei o privire mînioasă prin monoclul său. — Nu te uita la mine, a zis tata. Eu am venit aici numai ca Însoțitor. Barceló a oftat și m-a cercetat pe Îndelete. — Să vedem, flăcăule, tu ce anume dorești? Ce doresc e să aflu cine este Julián Carax și unde pot găsi alte cărți pe care le-o fi scris. Barceló a rîs pe Înfundate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
se dea deștept. A cerut mai mulți bani decît Îi oferea Coubert, iar acesta și-a retras propunerea. CÎteva zile mai tîrziu, magazia editurii Cabestany din Pueblo Nuevo a ars din temelii, la puțin timp după miezul nopții. Gratis. Am oftat. — Ce s-a Întîmplat cu cărțile lui Carax? S-au pierdut? — Aproape toate. Din fericire, secretara lui Cabestany, cînd a auzit de ofertă, a avut o presimțire și, pe socoteala și pe riscul ei, s-a dus la magazie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
auzeam din acea poveste, cu atît mai pierdut mă simțeam. — După cum am Înțeles, Carax s-a Întors la Barcelona În 1936. Unii spun că a murit aici. Mai avea rude În oraș? Cineva care ar putea ști de el? Isaac oftă. — N-avem de unde ști. Părinții lui Carax se despărțiseră de mult, cred. Mama a plecat În America de Sud, unde s-a recăsătorit. Cu tatăl lui, după cîte știu, nu vorbea de cînd plecase la Paris. — De ce nu? — Ce știu eu? Oamenii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
ce simt. Dar așa trebuie să fie, bănuiesc. Să nu-i spui Nuriei ce ți-am povestit, mă auzi? Ce s-a zis aici să rămînă Între noi. — Fiți fără grijă. Credeți că Încă se mai gîndește la Carax? Isaac oftă Îndelung, coborîndu-și privirea. — Ce știu eu? Nu știu dacă l-a iubit de-adevăratelea. Lucrurile astea rămîn În inima fiecăruia, iar ea e acum o femeie căsătorită. Eu la vîrsta dumitale am avut o iubițică, Teresita Boadas se numea, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
poza de guvernantă și Își duse mîinile la inima ascunsă sub pliurile abundente ale pieptului său luxuriant. Tata bătu din nou: — Fermín. Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
jos pe Paseo de Gracia, am observat că detectivul nostru bibliografic rămăsese În transă. — Cred că dumitale va trebui să-ți căutăm o femeie, am zis eu. O femeie Îți va Înveseli viața, ai să vezi. Fermín Romero de Torres oftă, mintea lui Încă rebobina deliciile legii gravitației. — Dumneata Îmi vorbești din proprie experiență, Daniel? Întrebă el cu naivitate. M-am mărginit să zîmbesc, știind că tata mă pîndea cu coada ochiului. Din ziua aceea, lui Fermín Romero de Torres Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Barcelona am tot văzut-o, atîția ani... I-am văzut privirea vlăguită, tristă. — Am Înțeles că El Ferrol e un oraș fascinant. Plin de viață. Iar fructele de mare se spune că-s ceva de vis, mai ales crustaceele. Bea oftă, clătinînd din cap. Mi se păru că voia să plîngă de mînie, Însă era prea mîndră. RÎse liniștită. — Zece ani, și tot nu ți-a pierit pofta să mă jignești, nu-i așa, Daniel? Ei bine, hai, descarcă-te cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
a fost mai puternică. Prima imagine arăta un cuplu tînăr, cu un copil de cel mult patru ani. L-am recunoscut după ochi. — Iată-i. Domnul Fortuny, tînăr, și ea... Julián nu avea frați sau surori? Portăreasa ridică din umeri, oftînd. — Se zvonea că ea pierduse o sarcină din cauza unei bătăi de-a soțului, dar eu nu știu. Oamenilor tare le mai place chafarderia, adevăru-i. Odată, Julián le-a povestit băieților de pe scară că avea o soră pe care numai el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
cunoaștem și Îi frecventăm stabilimentul, inclusiv de cei care nu vedeau cu ochi buni ocazionalele lui escapade nocturne etalînd perucă, zulufi și rochie cu buline. — Vorbiți de parcă ar fi răposat, spuse cu teamă Fermín, consternat. — Răposat nu, slavă Domnului. Am oftat, ușurat. Don Federico locuia cu mama lui, octogenară și complet surdă, cunoscută În cartier drept Pepita și faimoasă Întrucît slobozea niște vîntozități de uragan care făceau să se prăbușească năucite vrăbiuțele din balcon. Nici nu-și Închipuia Pepita că Federico

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
pe naiba. Pentru fiecare ființă care raționează, am de luptat cu nouă orangutani. Ne-am mărginit să Încuviințăm docil. Profesorul ne salută și se duse, cu capul plecat și cu cinci ani mai vîrstnic decît În clipa cînd intrase. Tata oftă. Ne-am privit scurt, neștiind ce să spunem. M-am Întrebat dacă ar fi trebuit să-i povestesc despre vizita inspectorului Fumero la librărie. ăsta a fost un aviz, m-am gîndit eu. Un avertisment. Fumero Îl folosise pe bietul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

și aș fi dat nu știu cât să nu fi avut ghinionul de a mă întoarce la Londra înainte de a-și fi rezolvat dna Strickland situația. I-am aruncat o plivire. Părea cufundată în gânduri. Curând a ridicat ochii spre mine, a oftat din rărunchi și mi-a zâmbit: — Totul a, fost atât de neașteptat. Eram căsătoriți de șaptesprezece ani. Nici nu mi-am închipuit vreodată că Charles e genul de om care să se îndrăgostească de cineva. Întotdeauna ne-am înțeles perfect

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
cu fata unui șelar care locuia alături. Era o fetiță cu ochi albaștri și o codiță cânepie. Mi-ar fi ținut casa curată, strălucind ca soarele, și aș fi avut un băiat care să mă urmeze în aceeași meserie. Stroeve oftă puțin și rămase tăcut. Gândurile îi zăboveau printre imaginile a ceea ce ar fi putut să fie viața lui și siguranța acestui trai pe care-l refuzase îi umplea sufletul de dor. — Lumea e aspră și crudă. Suntem aici fără să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-l striga, nu-i dădea nici un semn că e conștientă de prezența lui, pur și simplu se plimba cu un aer hotărât în sus și-n jos. Atunci pe căpitan îl cuprindea o tulburare stranie, se uita la ceas și ofta: — Eh, trebuie să mă cam duc, spunea el. Nici bancurile, nici whisky-ul nu-l mai puteau reține în asemenea cazuri. Și totuși fusese un om care înfruntase fără teamă uragane și taifunuri și n-ar fi șovăit să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
totdeauna gata să le ofere precepte și exemple din propria ei experiență vastă. — Nici nu împlinisem cincisprezece ani, când m-a prins tata că am un amant. Era ofițer de rangul trei pe vasul Tropic Bird, un băiat tare chipeș. Oftă puțin. Se zice că o femeie îi păstrează totdeauna o amintire tandră primului amant, dar poate că nu totdeauna ține minte cine era. — Tata era un om înțelept. Ce-a făcut? am întrebat-o. — M-a stâlcit în bătaie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
deschid noaptea. Era atât de frumoasă noaptea aceea, încât parcă sufletul nici nu mai izbutea să suporte temnița trupului. Simțeai că e gata să se lase purtat de vânt prin văzduhul imaterial, iar moartea avea înfățișarea unui prieten drag. Tiaré oftă: — O, ce n-aș da să mai am iar cincisprezece ani! Apoi zări o mâță care încerca să se înfrupte din crevetele de pe masa din bucătărie, și cu un gest îndemânatic și o salvă foarte colorată de ocări aruncă o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]