1,335 matches
-
Ba gândești, trebuie să gândești. — Îți imaginezi că mă preocupi, dar nu-i adevărat. Gândești destul despre mine încât să mă distrugi. Sau ai făcut-o accidental, fără măcar să observi? — Nu eu te-am distrus, George, răspunse Rozanov cu un oftat. — Vrei să spui că mă distrug singur? — Nu cred. Ești pur și simplu un dezamăgit. — Și tu? Tu nu ești un dezamăgit? Obișnuiai să spui că totul a mers prost de la Aristotel încoace. E cam mult de atunci. Și tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
voci din comisie au spus că ai fi bun încă pentru front... Toaibă a rămas cu capul plecat ca la rugăciune, privind fix la rana de la picior. A stat așa o bună bucată de vreme, ascultând icnetul de plâns sau oftatul celor din jur. El nici nu prea înțelegea ce înseamnă reformat. „Adică cum? Nu mai sunt bun de nimic? Eu care...” Din aceste gânduri l-a scos vocea caldă a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să te bucuri, stai pleoștit
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
a surorii de la salonul lui: Tu, în loc să te bucuri, stai pleoștit de parcă ai fi pierdut o avere. Ia hai cu mine la magazia spitalului, să-ți alegi ținuta de invalid de război... Când ai să apari în sat, să vezi oftat pe capul fetelor. N-are cine să ofteze decât Maranda, femeia mea. Apoi Maranda trebuie să se țină pe urmele tale, că de... Nu se știe de unde sare iepurele - a continuat să-l tachineze sora, furându-l cu coada ochiului
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Bătrânul s-a ridicat, căutând sprijin în brațul meu întins către el. ― Ei! Apoi, nu avem alta de făcut decât să pornim către casa noastră. Spunând acestea, m-a luat de braț și am pornit către chilii. Călca cu ușor oftat. Când am ajuns în fața chiliei, m-a privit lung, fără cuvinte. Apoi, cu icnet dureros, ținându-mă pe după umeri, am urcat treptele până în cerdacul chiliei. În cele din urmă, a rostit abia auzit: ― Să vedem ce ne-a aduce ziua
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
am ieșit în cerdac. Soarele, sprijinit într-o rază pe culmea dealului din spatele mănăstirii, îmi zâmbea galeș. M-am oprit pentru o clipă, privind în zare spre locurile pe care le voi străbate mâine-poimâine în drumul meu spre casă. Un oftat adânc a fost răspunsul inimii... Cu mare greu mi-am adunat gândurile și am plecat către căsuța din vale. “A cam trecut ceva vreme de când n-am mai fost prin acele locuri” - am gândit eu. Înainte de a intra în pădure
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
așezat lângă Zâna. În clipa următoare, o mână caldă, vibrând ca un diapazon, s-a culcușit sub palma mea așezată pe genunchi. Cu o încetineală de melc, am strâns-o în căușul palmei, timp în care Zâna a slobozit un oftat abia perceptibil... Simțeam cum toată ființa ei freamătă... Pentru o clipită, privirile noastre s-au întâlnit. Un fulger mi-a străbătut inima. De când doream acest lucru?!... De cealaltă parte a mesei se afla bătrânul, iar în dreapta lui, cu o lumină
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
ți-oi spune acum...Până una-alta, îți cer îngăduința să mă lași să șed colea sub copacul acela mândru. Să-mi trag sufletul și pe urmă om mai vorbi, conașule. Abia termină ce are de spus și, cu un oftat de durere, se așază sub stejarul la umbra căruia s-or fi hodinit și oștenii bunilor domni ce au stăpânit aceste meleaguri. Ține mâinile în poală, iar ochii îi rotește căutând parcă ceva în jur. Apoi continuă: Dacă ești bun
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
nu-și lua ochii pătrunzători de la mine. Mă urmărea cu un interes vădit și părea să spună: „Da’ cine crezi că te-a dus la comoara ceea? Nu eu?” Când am isprăvit de povestit, călugărul s-a ridicat cu un oftat și a rostit așa, ca pentru sine: Eh! Încurcate-s căile Domnului... Am tăcut, întrebându-mă totuși: „Despre care căi ale Domnului vorbește călugărul?” Nu mi-am putut da însă nici un răspuns. De fapt, nici n-am avut timp să
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
duioșie, așa cum se uita la mine adeseori mama, și m-a întrebat: Pot să stau și eu aici la umbră, boierule? Stai, că abia oi avea cu cine schimba o vorbă. Și-a căutat un loc potrivit și, cu un oftat prelung, s-a așezat. M-a privit cu insistență, în tăcere...Și-a lăsat apoi ochii să cate în zare... După o vreme, în care se vedea limpede că își adună gândurile, a grăit: Ce ai mai făcut, boierule, în timpul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
ale lui Ionuț, se uită la bunicul lui care era întors un pic într-o parte. Simți cum inima în pieptul lui bate așa de tare, de părea că voia să iasă afară din piept. A oftat! Poate primul lui oftat! S-a apropiat de Ionuț, l-a prins de mână și i-a promis că va juca fotbal și pentru el, cât va putea de bine. Pe drumul spre casă, bunicul își dădu seama că nu mai trebuie spus nimic
Povestiri din Casa Nordului by Maria Doina Leonte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91564_a_93001]
-
unii, dincolo de ea. Asasinate!... Părintele Matei era născut la Sărata, județului Bacău, în 28 Iulie 1913. Avea doar 38 de ani. Câte visuri! Câte proiecte și idealuri de realizare misionare, ca ostaș al lui Hristos și românismului. Câte lacrimi, așteptări, oftaturi, n-a lăsat în urmă!...în urmă rămânând exemplul românului absolut căzut martiric în lupta cu ateii iadului comunist. Acestor mucenici știuți și neștiuți să le ridicăm altare în conștiințele noastre, și să-i introducem în educația familială, școară și
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
în alta. Și, după câte încă o porție de drum, face un alt efort,înnaintând, către bătrâna-i și aproape pustia-i casă. Și nimeni, dintre politicieni, dintre guvernanți, dintre potentații vremii, nu o vede, și nu-i aude gâfâielile, oftaturile care-i însoțesc, aproape stinșii pași. Ea, ce ar putea să facă, alceva, decât, să îndure și să sufere,în continuare, cât va mai putea, această pacoste de viață. Ar putea, totuși, să facă ceva. S-a gândit; ar putea
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
m-am așezat pe parapet : sub mine curgea apa. Începeam să simt tăcerea neagră a tufelor de arin prin care se strecurau vârtejuri. Frângânduse în noapte, un liliac s-a abătut pe lângă urechi. Cu plescăit, pe valuri pluti deodată un oftat. Plecat din umeri, careva mă ocoli repede prin câmp. I-am dat bună seara dar el răspunse cu un glas gâtuit de spaimă. Ceva mai încolo a rupt-o de fugă. Totul începea a fi neclar. În mine primăvara răscolise
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
o să fiți atît de bună să-mi spuneți În ce zi aveți liber? Întrebă el zîmbind și rămase locului În așteptarea răspunsului. — Joia! Joia! Duceți-vă fuga! Anunțați-o pe doamna!... Victor porni ca din pușcă și Vilma scoase un oftat Îi luă de mînă ușor, dulce, tremurînd Încă Înfiorată și se Îndreptă spre sufragerie, iar ei priveau, numai ochi, această parte a castelului pe care o lăsau În urmă. Rafaelito și Pipo aveau un prieten, un idol și cu toate că-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cale-afară, se uitau la Julius parcă implorîndu-l. — Și mai departe? Întrebă furios Rafaelito. — Eu pot să scot pietricia fără să ating scrumiera. Vilma Își rosese complet o unghie și acum Începea să-și roadă Încă una și Cinthia scoase un oftat de ușurare. — Cum? — Uită-te și-o să vezi. Rafaelito se repezi la scrumieră și o ridică pentru a vedea dacă pietricia mai era acolo. În clipa aceea, mînuța lui Julius, tremurătoare, cu un gest de robot, scoase pietricica. — Ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i comande o casă tînărului artist. Îndată după aceea, istoricul scutură din cap ca și cum n-ar mai fi vrut să-i vadă, dar amîndoi continuară să plutească În aer și el, lăsînd să-i scape un enorm, fierbinte și vice-regal oftat de satisfacție, Începu să se gîndească la Plutarh și la viețile paralele, spunîndu-și că se va găsi cineva, ca Întotdeauna, care să-l ducă cu automobilul și că În seara asta o să-l roage să-l lase la Acvarium, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Citi din nou scrisoarea, mânat de vechea sa dependență. O nouă șansă să vadă de aproape, prin cel mai neobișnuit obiectiv imaginabil, cât de înșelătoare era logica conștiinței. Sylvie se întoarse acasă târziu. Năvăli pe ușa din față, cu un oftat teatral de ușurare, incapabil să mascheze satisfacția produsă de lunga ei zi de muncă. — Hei, Bărbate - am venit acasă! incantă ea din hol. Nicăieri nu-i mai bine. Unde mi-oi fi pus soțul? El era în bucătărie, plimbându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ce anume nu ți se pare...? Mark îi smulse fotografia din mână. O rupse la mijloc, tăind cu precizie în două capul tatălui său. Îi oferi bucățile lui Weber. —Un dar de la Domnișoara Spațiul Cosmic. De pe coridor se auzi un oftat. Mark se ridică în picioare. Hei! Dacă vrei să mă spionezi, vino încoace... Țâșni spre ușă, gata de urmărire. Karin se rostogoli în cameră. Trecu în fugă pe lângă el și înșfăcă fotografia ruptă. —Ce-ți închipui că faci, îți rupi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
parte dintre ei, prin naștere și mentalitate. Își mângâie începutul de chelie și clătină din cap. Puțin mai energic, ea îl întrebă: —Cu ce te servesc, puiule? El privi în jur, derutat. Ea lăsă să-i scape o jumătate de oftat, primul dintr-o zi lungă. — Îți trebuie un meniu? Avem unul cu de toate. El înălță din sprâncene. —Clătite cu spanac? Gura ei se încordă aproape insesizabil. Tocmai s-au terminat. Însă, în rest, avem de toate. Când ea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de ceas țara e plină de-o nouă lumină; fiecare se uită la ce i-a rămas, femeile suspină, plâng și se-nchină. Ce multe au loc în lacătul mut al destinului nostru și iar o luăm de la început, orice oftat e-n zadar. Un zar e-aruncat de la naștere și noi credem, ca Chanteclair, că soarele răsare prin noi și orice zi prin cântecul nostru apare-n eter. Oare zodia noastră știe oricând unde se ndreaptă al nostru mers?!?. Oare
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
iad cine-ar putea să mai scape?!. Zăpada-n văzduh se face din ploi ce vin înapoi peste noi numai ape. Iarna târzie nu pleacă devreme, stă la pândă ca o osândă, cumpără vieți și nu vrea să vândă decât oftaturi, lacrimi, blesteme. Are voință autonomă tot hăul vieții este al ei, ca munții de înalt, și munții sunt grei, răsturnați peste lume ca o fantomă. Și totuși, nu este sfârșitul! Sub zăpezi înfloresc ghiocei dragostea face minuni în acei care
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
dă vigoare; și trecem repede de-amarul atâtor semne de ntrebare... înaintăm senini în timp vedem ce-i plin și îndeajuns suntem ca zeii în Olimp avem la toate un răspuns. În vale oamenii cu rarele lor bucurii și cu oftaturi... noi peste tot depășim haturi și tot ieșim la drumul mare. Necazurile ne știu felul nostru de-a fi încrezători în zori, viori, culori și flori rotunde sunt ca și inelul care ne leagă-n centrul firii imaculat, unul de
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
Vecini cu cerul, mai aproape de astre simțim misterul salvării noastre. Trăim armonia, suntem împreună și ne cunună pe toți veșnicia. 1965 Vremuiri Pomeni de plastic, sărăcie, nevoi ce sunt și altele vin, îngrijorări și mult venin și inacces la veșnicie. Oftat cu probe, multe lacrimi mulți oameni nu mai sunt acasa, la poarta vieții doar o plasă ne apasă cu atâtea patimi. În școli se face-o altă carte, țarina noastră e îngustă, atâtea rele mă dezgustă unul muncește, altu mparte
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
al băncii, ușor Înclinat spre stînga, sprijinindu-și cotul pe spătarul băncii, cu pălăria puțin trasă pe frunte, cu capul pe jumătate plecat. În clipa aceea am văzut cum pieptul i s-a mișcat ușor, liniștit, imperceptibil - o adiere, un oftat ușor - și omul a murit. Într-o clipă, un polițist care-l privea indiferent de la distanță se apropie de bancă, se aplecă, Îi vorbi și-l clătină ușor de umăr. Atunci trupul celui mort se lăsă puțin În jos, brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
largă și mai înaltă decât părea de jos, de la intrare. Un studio, cu divane, fotolii, mese, un covor gros verde și, în fața lui, un geam care forma o proeminență aerodinamică pe flancul navei. Femeia se lăsă să cadă cu un oftat puternic pe o canapea de lângă fereastră și zise: - E minunat să te simți în siguranță. Își scutură părul negru. - Ce coșmar! Adăugă, furioasă: - Nu se va mai întâmpla niciodată. În drum spre fereastră, Gosseyn se opri auzind aceste cuvinte. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]