1,285 matches
-
a comunicat prin unde radio în bandă X de-a lungul călătoriei și în perioada de după separarea de vehiculul de lansare. În timpul coborârii, amartizării și operării pe suprafața planetei, Phoenix a transmis în bandă UHF, datele fiind retransmise de către sondele orbitale din jurul planetei Marte. Sistemul UHF system de pe Phoenix este compatibil cu capabilitățile de retransmisie ale sondelor NAȘĂ Marș Odyssey, Marș Reconnaissance Orbiter și cu sonda Agenției Spațiale Europene Marș Express. Conexiunile au folosit protocolul de comunicație Proximity-1. Robotul s-a
Phoenix Mars Lander () [Corola-website/Science/308747_a_310076]
-
cultura populară vestică. "Vezi și:" Lista avioanelor militare ale Uniunii Sovietice și CSI MiG-urile sunt numerotate cu numere impare pentru avioanele de vânătoare. Deși MiG-8 și MiG-110 există, nu sunt de vânătoare. MiG-105 "Spiral" a fost proiectat ca interceptor orbital. Forțele Aeriene Americane au avut un proiect similar, X-20 Dyna-Soar care a fost suspendat.
Mikoian-Gurevici () [Corola-website/Science/308061_a_309390]
-
în apropierea unei orbite de moloz, care ar putea fi analog centurii Kuiper, din Sistemul Solar. Stele care prezintă un exces infraroșu din cauza emisiilor de praf sunt denumite stele-ca-Vega. Nereguli în discul stelei sugerează prezența a cel puțin o planetă orbitală a acesteia , cel mai probabil asemănătoare ca mărime cu planeta Jupiter din Sistemul Solar. Astrofotografii, fotografii care pozează obiectele cerești, au apărut în 1840, când John William Draper a făcut o poză Lunii, folosind un proces numit în limba engleză
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
nu a rămas mult timp așa; însă, această abordare de a nu mai folosi Vega a fost favorabilă pentru astronomi, deoarece steaua nu este disponibilă pentru calibrare. În 1983, Vega devine prima stea descoperită se conține un disc de praf orbital. Vega poate fi observată adesea aproape de zenit în zonele situată în latitudinea de mijloc dintre Ecuator și Polul Nord, în timpul nopților de vară. Bineînțeles, aceasta poate fi văzută aproape în totalitate în Emisfera Nordică, situându-se aproape de limita stelelor circumpolare. În
Vega () [Corola-website/Science/308074_a_309403]
-
Heisenberg a marcat o radicală desprindere de tentativele anterioare de rezolvare a problemelor atomice cu ajutorul doar al cantităților observabile. El scria într-o scrisoare din 1925: "Toate eforturile mele se îndreaptă spre a ucide și a înlocui conceptul de cale orbitală care nu poate fi observată." Decât să se lupte cu complexitățile orbitelor tridimensionale, Heisenberg s-a ocupat de mecanica unui sistem oscilant unidimensional, un oscilator nearmonic. Rezultatul a constat în formule în care numerele cuantice erau legate de frecvențe și
Principiul incertitudinii () [Corola-website/Science/308245_a_309574]
-
Construirea "Columbiei" a început în 1975, în Palmdale, California. "Columbia" a fost numită după vasul din Boston al lui Robert Gray, care a explorat Pacificul de nord-vest. Numele provine și de la Modulul de Comandă al Apollo 11. După construcție, vehiculul orbital a ajuns la Centrul Spațial John F. Kennedy pe data de 25 martie 1979. Pe 19 martie 1981, în timpul pregătirilor pentru un test la sol, cinci muncitori au fost axfisiati cu azot, doi dintre acestia decedând. Primul zbor al "Columbiei
Naveta spațială Columbia () [Corola-website/Science/307595_a_308924]
-
american pe cea dreapta. Dalele negre de pe coadă au rămas. În interior, "Columbia" a fost original dotată cu scaune ejectabile construite de Lockheed-Martin, identice cu cele de pe SR-71 Blackbird. Aceste scaune au fost inițial activate în prima serie de zboruri orbitale de test, dar au fost dezactivate după STS-4 și înlăturate complet după STS-9. "Columbia" este singura naveta care nu a fost dotată cu ecrane în cockpit, acestea fiind incorporate după STS-9. Că navete surori, "Columbia" a fost îmbunătățită (la ultima
Naveta spațială Columbia () [Corola-website/Science/307595_a_308924]
-
o are ciocnirea. În urmă ciocnirii unei particule alfa cu un atom se poate produce o excitare a acestuia, urmare a ridicării unui electron pe un nivel superior de energie. Câmpul electric al particulei alfa în mișcare acționează asupra electronilor orbitali; la revenirea electronilor pe nivelele fundamentale atomii vor emite radiații Röentgen electromagnetice (caracteristică, x). Tot prin interacțiunea cu paturile electronice ale atomului, radiațiile α pot produce smulgerea unor e din atomii respectivi. În acest fel, atomul rămâne încărcat pozitiv; fenomenul
Radiație alfa () [Corola-website/Science/306491_a_307820]
-
North American Aviation în cadrul Programului Apollo. Cealaltă componentă a astronavei era "Modulul lunar". După încheierea programului Apollo, MCS a fost folosit în cadrul programelor Skylab și Apollo-Soyuz. În cadrul celui din urmă au fost efectuate andocări de test, în spațiu, între vehicule orbitale americane și sovietice (Astronava Soyuz). Dupa cum îi sugerează numele, MCS avea două subcomponente: modulul de comandă care găzduia echipajul, echipamentele necesare reintrării în atmosfera terestră și amerizării, și modulul de serviciu care asigura propulsia, energia electrică și constituia spațiu
Modulul de comandă și serviciu Apollo () [Corola-website/Science/308345_a_309674]
-
în timp poate fi calculată folosind legea mecanicii cuantice: ecuația lui Schrödinger. Valorile funcției sunt numere complexe ce reprezintă amplitudini de probabilitate ca sistemul să se găsească într-o stare posibilă. În cadrul atomilor, funcția ne dă configurările posibile ale electronilor. Orbitalul atomic este o funcție de undă ce determină regiunea în care un electron se poate găsi în jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară. Rezultatul se mai numește și lista de stări cuantice posibile ale electronului. Starea unui electron într-
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
se poate găsi în jurul unui atom izolat, într-o stare energetică particulară. Rezultatul se mai numește și lista de stări cuantice posibile ale electronului. Starea unui electron într-un atom este dată de patru numere cuantice. Aceste numere sunt proprietățile orbitalului în care se găsește electronul: Conform principiului de excludere al lui Pauli, nu există doi electroni într-un atom cu același set de valori ale celor patru numere cuantice (n, l, m, m). Primii pași spre dezvoltarea studiului fizicii atomice
Fizică atomică () [Corola-website/Science/308413_a_309742]
-
unui sistem fizic să fie discretă, ceea ce îl determină pe Max Planck (1858 - 1947) să formuleze, în 1900, ipoteza cuantică. În 1927, fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează "teoria orbitalului molecular". Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930, un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarcă prin aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus savanții
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
În 1927, fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează "teoria orbitalului molecular". Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930, un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarcă prin aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus savanții britanici la determinarea structurii de dublă elice a moleculei de ADN. Descoperirea, în 1895, a razelor X de către Wilhelm Conrad
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
chiar stabile. Heliul ocupă, ca și hidrogenul, un loc aparte în sistemul periodic. Aceste două elemente, ce nu se încadrează în niciuna din grupele sistemului periodic, sunt singurele al căror înveliș electronic are un singur strat (K), cu un singur orbital, 1s. Hidrogenul, cu acest orbital ocupat incomplet de un singur electron (1s), este elementul care dă cel mai mare număr de combinații, în timp ce heliul, care prezintă cea mai stabilă configurație electronică (1s) și are, din această cauză, cel mai ridicat
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
și hidrogenul, un loc aparte în sistemul periodic. Aceste două elemente, ce nu se încadrează în niciuna din grupele sistemului periodic, sunt singurele al căror înveliș electronic are un singur strat (K), cu un singur orbital, 1s. Hidrogenul, cu acest orbital ocupat incomplet de un singur electron (1s), este elementul care dă cel mai mare număr de combinații, în timp ce heliul, care prezintă cea mai stabilă configurație electronică (1s) și are, din această cauză, cel mai ridicat potențial de ionizare dintre toate
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
de halogen sau oxigen. Singura combinație a radonului bine studiată, RnF, este însă ionică. Radonul are deci un caracter mai „metalic” decât omologii săi inferiori. La trecerea de la Ar la Kr și de la Kr la Xe se completează cu electroni orbitalii 3d, 4s și 4p, respectiv 4d, 5s și 5p, adică se adaugă câte 18 electroni la învelișul electronic al gazului nobil precedent. La trecerea de la Xe la Rn se completează în afara orbitalilor 5d, 6s și 6p și orbitalul 4f, deci
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
de la Kr la Xe se completează cu electroni orbitalii 3d, 4s și 4p, respectiv 4d, 5s și 5p, adică se adaugă câte 18 electroni la învelișul electronic al gazului nobil precedent. La trecerea de la Xe la Rn se completează în afara orbitalilor 5d, 6s și 6p și orbitalul 4f, deci se adaugă în total 32 de electroni. În consecință, este de așteptat o diferențiere mai mare între proprietățile compușilor radonului și ai celorlalte gaze rare. Două surse naturale sunt importante obținerea gazelor
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
cu electroni orbitalii 3d, 4s și 4p, respectiv 4d, 5s și 5p, adică se adaugă câte 18 electroni la învelișul electronic al gazului nobil precedent. La trecerea de la Xe la Rn se completează în afara orbitalilor 5d, 6s și 6p și orbitalul 4f, deci se adaugă în total 32 de electroni. În consecință, este de așteptat o diferențiere mai mare între proprietățile compușilor radonului și ai celorlalte gaze rare. Două surse naturale sunt importante obținerea gazelor rare: aerul petru He, Ne, Ar
Gaz nobil () [Corola-website/Science/303056_a_304385]
-
varia de la 117 până la 147 în funcție de izotop. Raza atomică medie este de 1,88Å, volumul molar al actiniului chimic pur în condiții fizice normale este de 22,54 cm/mol. Învelișul electronic este format din 89 electroni care ocupă succesiv orbitalii păturilor cu începere de la pătura (stratul) K și terminând cu pătura Q. O particularitate a modului de completare a orbitalilor este aceea că se completează mai întâi subpătura interioară 5f, aceeastă cracteristică fiind proprie tuturor elementelor din seria actinidelor și
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
în condiții fizice normale este de 22,54 cm/mol. Învelișul electronic este format din 89 electroni care ocupă succesiv orbitalii păturilor cu începere de la pătura (stratul) K și terminând cu pătura Q. O particularitate a modului de completare a orbitalilor este aceea că se completează mai întâi subpătura interioară 5f, aceeastă cracteristică fiind proprie tuturor elementelor din seria actinidelor și este cauza proprietăților chimice asemănătoare pe care le au aceste elemente. Numărul maxim de electroni care se pot afla în
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
analoage actiniului. În notație spectroscopică, configurația electronică pentru starea fundamentală al atomului neutru de actiniu este prezentat mai jos, figura alăturată prezintă într-o manieră simplificată ocuparea nivelelor energetice de către cei 89 electroni legați Electronii de pe stratul Q, care completează orbitalul 7s, respectiv unicul electron din substratul d al păturii P reprezintă electronii de valență ai actiniului. Necompletarea substratului d interior al păturii P este o consecință a diferenței energetice a orbitalilor din straturile superioare în acord cu legile mecanicii cuantice
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
89 electroni legați Electronii de pe stratul Q, care completează orbitalul 7s, respectiv unicul electron din substratul d al păturii P reprezintă electronii de valență ai actiniului. Necompletarea substratului d interior al păturii P este o consecință a diferenței energetice a orbitalilor din straturile superioare în acord cu legile mecanicii cuantice. Substratul d incomplet este o caracteristică comună tuturor elementelor din seria actinidelor. Structura proprie a învelișului electronic al atomului Ac determină în mare parte proprietățile fizico-chimice ale speciei atomice. Asemănarea din
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
mai apropiat satelit galileean al lui Jupiter, aflându-se între Thebe și Europa. Incluzând sateliții interiori, Io este al 5-lea satelit după Jupiter. O mișcare de revoluție se face în 42,5 ore. Acesta se află într-o rezonanță orbitală de 2:1 cu Europa și 4:1 cu Ganymede. Această rezonanță ajută la păstrarea excentricității (0,0041), care este de altfel și motivul activității geologice a satelitului (a se vedea „Încălzirea mareică” pentru o explicație mai detaliată a procesului
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
mari de topire. Litosfera lui Io, este compusă din bazalt și sulfura depozitată de vulcanismul extrem și are o grosime de 12-40 km. Spre deosebire de Pământ și Lună, principala sursă de caldură a lui Io provine din disiparea mareică, rezultatul rezonanței orbitale cu Europa și Ganymede. Această încălzire depinde de distanța satelitului de la Jupiter, de excentricitatea orbitală, de compoziția interiorului său și de stare sa fizică. Datorită rezonanței LaPlace, Io își menține excentricitatea și oprește disiparea mareică din el să fie captată
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]
-
extrem și are o grosime de 12-40 km. Spre deosebire de Pământ și Lună, principala sursă de caldură a lui Io provine din disiparea mareică, rezultatul rezonanței orbitale cu Europa și Ganymede. Această încălzire depinde de distanța satelitului de la Jupiter, de excentricitatea orbitală, de compoziția interiorului său și de stare sa fizică. Datorită rezonanței LaPlace, Io își menține excentricitatea și oprește disiparea mareică din el să fie captată de orbita sa. Orbita rezonantă îl ajută să-și mențină distanța față de Jupiter, altfel acesta
Io (satelit) () [Corola-website/Science/302335_a_303664]