2,206 matches
-
care se ostenise întru dreapta credință”183. Șirul „împărăteselor” ar trebui să înceapă cu Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare (cu o sanctitate recunoscută și în Apus, - latinii nu-l înscriau între Sfinți și pe Constantin - și în Răsărit; ortodocșii îi socotesc pe sfinții împărați „întocmai cu apostolii”), cea care născută prin anii 248-249 d.Hr., la Drepanum (numit mai târziu Elenopolis, astăzi Yalova) lângă Nicomedia în Bitinia (sau la Edessa, în Mesopotamia? sau în Naissus la sud de Dunăre
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
context polonez. Cuvânt duhovnicesc (Kiev, 1645) este editarea în polonă a discursului ținut la nunta domnească de la Iași. Opera memorialistică a mitropolitului, redactată în slavona culturii medievale române, oferă bogate mărturii istorice și de viață confesională. Intervenția polemică în apărarea ortodocșilor suspectați de protestantism se reflectă în lucrarea Lithos..., tipărită sub pseudonimul Eusebie Pimen în 1644. Principala operă a lui M., scrisă în latină, mai cunoscută sub numele de Mărturisirea ortodoxă, este o lucrare teologică normativă pentru Biserica Răsăriteană, ce răspundea
MOVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288264_a_289593]
-
spirituale a locului, fie deschise impulsurilor extraortodoxe, din spațiul românesc și din Sud-Estul european. În capitala Suediei M. a făcut o foarte bună impresie, fiindcă a fost rugat de ambasadorul Franței, Arnauld de Pomponne, să lămurească, în calitatea lui de ortodox (căci rușii, interogați în aceeași problemă întârziau să răspundă) chestiunea transsubstanțierii, adică a prefacerii pâinii și a vinului de împărtășanie în trupul și sângele lui Hristos. Textul, în greacă și latină, este Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens..., elaborat la
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
DE LA BĂLGRAD, prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, apărută în 1648 la Alba Iulia. Continuând preocupările vechi de un secol pentru tălmăcirea textelor religioase în românește, dar și ca urmare a unor inițiative oficiale, ce intenționau calvinizarea ortodocșilor ardeleni, traducerea, începută de ieromonahul muntean Silivestru, a fost coordonată de mitropolitul Simion Ștefan. Tipărirea acestei cărți - Noul Testament sau Împăcarea au leagea noao a lui Is. Hs. Domnului nostru - este un eveniment important în istoria culturii române, datorită valorii lingvistice
NOUL TESTAMENT DE LA BALGRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288486_a_289815]
-
Policalas, un grec de la Curtea voievodului, inițiativa fiind menită să confere un oarecare suport năzuințelor românilor. Aproape concomitent domnul muntean îi cerea lui Manuil din Corint, „mare ritor” al Patriarhiei din Constantinopol, un text privitor la deosebirile de dogmă dintre ortodocși și catolici, având nevoie de un înscris emis de o autoritate ecleziastică. Doveditoare pentru faima voievodului este și promptitudinea cu care au reacționat înalții prelați ai Bisericii Ortodoxe la invitația adresată cu prilejul târnosirii ctitoriei de la Curtea de Argeș, strălucirea ceremoniilor ce
NEAGOE BASARAB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288381_a_289710]
-
în statistici în ceea ce privește numărul de salariați la mia de locuitori, ca și gradul general de dezvoltare a infrastructurii socioculturale și a calității vieții. Între cele două poluri se plasează satele cu minorități religioase, sau, mai exact, cele în care ponderea ortodocșilor nu este covârșitoare. Ele sunt sate medii după toate criteriile descrise mai sus, de la resurse materiale și infrastructură, la indicatori demografici și ai resurselor umane, la consum media și la indicatori de opinie față de guvern și Biserică (principalele repere instituționale
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
UE prin tipul de tradiție religioasă și prin practică religioasă. Astfel că aceia care trăiesc în țări predominant catolice și ortodoxe sunt mai înclinați să susțină UE, în timp ce rezidenții statelor protestante sunt mai puțin suportivi. Explicația rezidă în faptul că ortodocșii și catolici au o vocație universalistă mai puternică, iar cultura catolică a reprezentat un fundament comun al statelor care au format Comunitatea Economică Europeană. Pe de altă parte, aderența la un grup religios influențează comportamentul individual în sensul dorit de
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
capitalul subscris de companii, care în legislația românească poartă într-adevăr numele de „capital social”. Întrebarea, oarecum retorică, a completat observația: la ce ne mai trebuie atunci acest capital social de care vorbea Fukuyama. Poate fi vorba, de exemplu, de ortodocși și catolici, de români și maghiari, de albi și negri, de dinamoviști și steliști, de rockeri și rapperi etc. Modernitatea târzie (Giddens, 1990) este unul dintre relativ numeroșii termeni utilizați pentru a defini ceea ce urmează modernității. Modernitatea reflexivă, societatea riscului
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
de a se retrage, pentru rugăciune și meditație, într-un schit anonim. De ce Revoluția de la Timișoara n-a avut drept catalizator, în locul fostului pastor László TPkés3 (astăzi un mărginit politician iredentist), un mitropolit ortodox? Unde oare se ascunsese patriarhul românilor ortodocși în dimineața de 22 decembrie 19891? Știam, din vocea Europei Libere, că preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa fusese deja excomunicat și exilat 2. Cu o stranie năzuință spre puritate, mai credeam, după Revoluție, că un episcop ar face bine să încerce măcar să
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
putem săruta”, „Ce să fac dacă iubesc?” etc. reflectă un individualism liliputan și o surzenie îngrijorătoare față de scepticismul, iritările și plictisul oamenilor cu care ne întâlnim zilnic acasă, la serviciu ori pe stradă. La fel, ereziile care înfundă mințile multor ortodocși cu certificate de bună purtare rămân neatinse. Temele, desigur „clasice”, ale teologiei ortodoxe românești din „epoca de aur” - „Biserica Ortodoxă în lupta pentru pace și dezarmare”, „Credința strămoșească pe calea progresului,” „Ortodoxia și propășirea patriei” - și-au pierdut subit popularitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
marile realizări securiste în lumea sportului cu balonul rotund. De ce ar fi făcut ceva similar creștinii români în propria lor ogradă? Istoria nu-i mai preocupă decât pe puținii bibliofili care iubesc plimbările prin anticariate. Nu este cazul cu noi, ortodocșii recenți, convertiți de câteva sute de ani la ideologia „toleranței”... N-a ajuns să ne copleșească pocăința pentru trecutul rușinos al Bisericii (pentru mulți, o mamă cu probleme de fidelitate). Nici luciditatea în conversația cu oamenii pe care i-am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recensământului din anul 2002 prilejuiesc câteva spontane reflecții asupra prefacerilor religioase din țesutul social românesc al ultimului deceniu. Numărul infim al celor declarați atei și numărul covârșitor (dar totuși redus cu aproape 10% față de cotele din 1992) al celor declarați ortodocși continuă să surprindă, dar n-ar trebui să înșele. Cu siguranță, Bisericile din România se află într-o situație mai fericită decât cele din Republica Cehă (unde peste 60% s-au declarat atei) sau Bulgaria (unde criza de autoritate a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
etnică după cea maghiară fiind și cei mai numeroși din Europa. Dată fiind rata demografică a familiilor țigănești, în cincizeci de ani ei ar putea deveni prima minoritate, cel puțin în anumite zone (Transilvania, de pildă). Chiar dacă s-au declarat ortodocși, pentru țigani această etichetă este, așa cum vom vedea, mai puțin convingătoare decât pentru români. Apropieri stilisticetc " Apropieri stilistice" Din motive care țin de istoria lor culturală și rasială, țiganii sunt astăzi minoritatea cea mai vizibilă pentru românul de rând. Rămânând
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de problemele acestei minorități. Lipsesc preoții cunoscători de limbă și cultură țigănească - buni duhovnici și neobosiți educatori - gata să asculte păsul acestor oameni adesea marginalizați, dar și în măsură să ofere îndreptare. Este un semn clar că pentru foarte mulți ortodocși apartenența la Biserică este o funcție a unei identități etnice. Ne putem imagina că doar fascinația pentru ritual și superstiție mai determină membrii comunităților țigănești să ia parte, aleatoriu, la slujbele Bisericii, percepute de cele mai multe ori ca rituri magice. Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să cunoască ereditatea istorică a creștinismului, în particular, dar și memoria colectivă a religiilor lumii, în general. Pentru a înțelege diferența dintre creștinii metodiști și adventiștii de ziua a șaptea, un musulman european va consulta exact aceeași carte care unui ortodox din Balcani îi va explica diferența dintre buddhismul tibetan și confucianism. Această carte ar putea fi, bunăoară, Enciclopedia Eliade (șaisprezece volume, 1986) - o operă ce n-a fost tradusă la noi nici măcar fragmentar, rămânând în continuare o raritate în bibliotecile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
primul rând, smerenia însoțirii parohiale. Fără această expunere în fața realității concrete a Bisericii, cu greu va putea descoperi cineva adevărata față a României profunde, asfixiată de enorme contradicții. Aici se conturează poate un răspuns asupra căruia ar trebui insistat. Pentru ortodocșii din Estul postcomunist, simțul comunitar nu se naște prin negocieri asidue cu deținătorii unor portofolii guvernamentale. Viața bună a creștinilor nu dospește în biblioteci, redacții de reviste, sedii episcopale ori alte ziduri de instituții binecuvântate și perfect necesare. Răspândirea eficientă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Mediteranei nu s-a datorat unei legislații imperiale favorabile. Climatul politic era, dimpotrivă, ostil dorinței Bisericii de a refuza idolatria statală. Duhul martirilor vexa așadar conservatorismul politicii romane, fiind însă perfect viu în comunitățile liturgice de la marginea orașelor. Așadar, un ortodox format de Părinții tradiției Bisericii nu se ghidează în viață după principii abstracte, ci caută mereu concretul personal și comunitar al vieții. Generalitățile îl plictisesc, căci agenda sa de lucru este scrisă „pe tabla de carne a inimii”. Sensul adevăratei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
adică înaintea „secerișului”, „neghina nu se desparte de grâu” sau, într-o expresie paulină, „vedem în ghicitură”. Această distanță ironică impusă de înțelepciunea bunilor răsăriteni față de orice formă de birocrație reprezintă puseul de extraordinară virilitate al unei tradiții milenare. Un ortodox matur nu este complexat de realizările instituționale, ci în primul rând de urmele sfințeniei lăsate de oamenii lui Dumnezeu pe acest pământ. În fața acestei perspective este ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
încurajau un crucial proces de translatio studii, oamenii Bisericii nu conceptualizau totuși istoria umanității ca un domeniu aparte al Revelației. De cele mai multe ori, tezaurizarea unui trecut prodigios a rămas neînsoțită de interpretări. Cu câteva mari excepții ale unor sfinți vizionari, ortodocșii n-au simțit niciodată că a venit momentul sintezei istorice finale. Cu toate avantajele acestei poziții în care atleții ortodoxiei sunt întotdeauna pe picior de plecare dincolo, înspre Împărăție, răsăritenii au cunoscut și blocajul psihologic în fața realității istorice. Poate că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dogmatică de proveniență mai curând monofizită. Foarte mulți știu extrem de puține despre soarta confraților lor risipiți până la marginile pământului, care, chiar dacă într-o altă limbă, slujesc aceluiași Dumnezeu. Motivul? Nimic altceva decât neputința melcului de a-și părăsi cochilia. Câți ortodocși din Finlanda sau Estonia au habar despre soarta creștinilor din Etiopia sau Eritrea; câți europeni continentali urmăresc sinaxarul sfinților britanici - pentru a nu-i pomeni pe mucenicii din gulagul comunist sau pe martirii Extremului Orient (în China, persecuțiile continuă și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii, politizând relația creștinilor cu istoria. Teama de adevărul istoric a dat naștere mecanismului cenzurii și unei adevărate legi a tăcerii (omertà) cu privire la anumite subiecte. Tot din cauza lipsei de orizont universalist s-a născut și frica de alteritate. Pentru cei mai mulți ortodocși, misionarismul a rămas, ca și darul vorbirii în limbi, doar o virtute a apostolilor. Deși istoria creștinismului oferă în esență spectacolul fascinant al transmiterii și convertirii multor culturi la etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă să creadă că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de alteritate. Pentru cei mai mulți ortodocși, misionarismul a rămas, ca și darul vorbirii în limbi, doar o virtute a apostolilor. Deși istoria creștinismului oferă în esență spectacolul fascinant al transmiterii și convertirii multor culturi la etosul imprevizibil al Evangheliei, foarte mulți ortodocși preferă să creadă că tradiția înseamnă mai ales conservare - așa încât, adesea, bisericile nu rămân decât niște săli de exponate artistice. (Povestirea despre Antihrist a lui Vladimir Soloviov își păstrează, în acest sens, caracterul profetic.) Dacă am realiza că „ortodoxia este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
înrădăcinării, a adăpării la izvoare. Evident, rădăcinile ortodoxiei nu sunt în pământ, ci în cer și pretutindeni acolo unde suflă Duhul. Dar despre relativitatea formelor istorice ale tradiției știm foarte puține, întrucât rămânem partizanii unor mitologii locale. Elocvent pentru relația ortodocșilor cu tradiția (care înseamnă predare, cu lecții de dictare și traducere) este motivul „limbii sacre” care circulă în unele medii bisericești. Încăpățânarea cu care foarte mulți episcopi și presbiteri doresc să mențină în slujirea Vieții limbi moarte, necunoscute smeritului popor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
drept-măritoare. Infinitului pneumatic al ortodoxiei i-a corespuns mereu diversitatea în ipostasuri: de la pildele lui Antonie cel Mare până la scrierile cuviosului Siluan ori de la predicile părintelui Cleopa până la mărturiile arhimandritului Andrei Scrima străbați, într-un anumit fel, aceeași albie. Pentru ortodocșii aflați cu un pas dincolo, alteritatea e o bucurie, iar diferența un permanent mister. În această minunată felurime se cuvin citite și cele mai insolite afirmații ale părintelui, care aduc mărturie despre „înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Părinților Bisericii, s-ar putea introduce aceste indicații cu caracter liturgic, care ar oferi cititorului posibilitatea de a corela citirea cuvântului lui Dumnezeu în liturghia Bisericii cu ipostaza de cititor privat al Scripturii - o situație încă inedită pentru foarte mulți ortodocși. Atunci când au fost însărcinați cu traducerea Bibliei în slavonă, sfinții Chiril și Metodie au decis să traducă în primă instanță doar acele pericope din Evanghelie (Aprakos) și fragmente din scrierile apostolice care urmau să fie citite în Biserică 1. Consultarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]