1,319 matches
-
ridică țeapănă din scaun. — Sper să nu aibă nimeni nimic împotrivă, spuse ea, să-mi reiau poziția. Dar e atât de comod acest fotoliu și nu aveți idee ce minunat e să stai lângă un foc adevărat. Camera mea de la ospiciu e foarte rece, să știți: chiar și vara. Nu veniți cu mine, domnule Owen? A trecut mult timp de când nu m-am bucurat de compania unui adevărat om de litere. Michael încă nu avusese ocazia să discute cu Phoebe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bolnavi - un criminal care spintecă beregate: un ucigaș care omoară fără milă și remușcare. Ce crimă! Viața omului care are ghinionul să-și încrucișeze drumul cu al lui într-o noapte n-ar mai dura nici o oră! — Dar, domnule sergent, ospiciul se află la peste treizeci de kilometri. Acest incident, deși e periculos, nu ne poate privi. — Ba mă tem că da. Noi credem că vehiculul cu care a evadat e același care a adus-o aici pe domnișoara Winshaw. Vicleanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
zicem. Mai era și o fetiță în fotografie. Nu foarte drăguță, mă tem. Avea dinții cam ieșiți în afară. Oricum domnul Farrington ținea mult la fotografia asta. Mi-a povestit totul despre ea într-una din lungile noastre conversații de la ospiciu, unde a avut bunătatea să mă viziteze în mai multe rânduri. O, da, ce plăcute erau după-amiezile acelea! Vorbeam despre o mulțime de lucruri. Îmi amintesc că într-o zi, am purtat o discuție lungă și cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
automobilul cecul nu s-au mai spălat pe dinți două zile În bunătatea lor ca să facă de gardă În fața blocului? „Prefă-te a fi bun mereu și Însuși Dumnezeu o să te creadă”, scrie pe firma de deasupra intrării Într-un ospiciu din Indianapolis. O povață folositoare. A fost Însușită cu brio. Așa că ies la lumină, cei care Învață. Studioși. Dezinvolți. În numele demnității nule și cu binecuvîntări subversive depuse părintește pe frunte sau ce-i acolo, pornesc ofensiva. Ora 17. Radio Contact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
von Mekk, pentru că Miliukova n-avea nici o legătură cu șaisprezecimile, și Înnebunește numai și numai pentru că Ceaikovski nu se culcă cu ea. Excelent echilibrată tragedia unui uriaș compozitor cu aceea, minusculă, a unei ființe anonime. Iar finalul, cu Glenda la ospiciu, Înconjurată de chipuri extrase pe viu direct din Goya, se petrece pe a patra mișcare a simfoniei nr. 6. Ultima imagine, Glenda privind printre gratii pe Adagio lamentoso, nu are nevoie de comentarii. Nu te poți ridica din fața ecranului nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
temperată, e drept, dar nu mai contează, miracolul s-a produs, de finalul filmului, care readuce lucrurile la locul lor, În brațele derizoriului, cu litere albe pe fond negru: după două discuri scoase În America, Sașa e internat Într-un ospiciu, iar taximetristul Își cumpără o mașină nouă. Cum s-a văzut, nimic asemănător la Eastwood sau Stone, mai bine rămîneau la ce se pricep, western și Vietnam. Și dacă tot am ajuns la Saigon, să spunem că Platoon este un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Nicolae "cel stejar" și despre șirul de apăsări pe care le suportam. Ziarele decupau știrile ca să scoată în evidență anume fapte. Anunțau, de pildă, creșterea costului pîinii în Franța, ca să ne întrebăm ce șir de penurii ne-o mai aștepta. Ospiciile gemeau de "nebuni politici"; vorbeau la cozi contra lui Ceaușescu sau erau provocați de securiști să vorbească. În '83, un inginer din București, Radu Filipescu (nepot de fiică a lui Groza) tipărise se zvonea 20.000 de manifeste. Chema la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
în proză, cea care a reținut atenția unor critici e nuvela Toader nebunul (1918), povestea unui copil alcoolic, ucenic al unui preot stăpânit de un bigotism rudimentar, care îi sporește degenerarea mintală până la un grad ce face necesară internarea în ospiciu. Scrierile dramatice sunt fie hibride „comedii istorice” (Striana, 1926), fie improvizații ocazionale sau alte compuneri inconsistente, precum Pierde vară, reprezentată în stagiunea 1924-1925 la Teatrul Național din București. SCRIERI: Sonete, București, 1910; O toamnă, Paris, 1912; Toader nebunul, București, 1918
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288260_a_289589]
-
mai devreme, fascinează, și sînt puțini scriitorii care rezistă apelului. Euri spectralizate, agonizante, absurde, locuitoare ale unor cadavre (În anii ‘90), voci Înșelătoare, golemice, teratologice, homunculoide, confuze, isterice, paranoice - enervante, teroriste invadează textele literare postbelice. În atari bolgii, survolînd asemenea “ospicii” (uneori la propriu), reconstruite și redate În variante omologate teoretic (cum este azilul și materialul antropologic aferent) imaginarului colectiv, cercetători dogmatici ca Lejeune și Genette ar cam trebui să spele putina sau măcar să schimbe placa: ceea ce Genette a și făcut
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la supravegherea ludică montată cu grijă de adversarii lui Malvolio. El li se alătură, amuzat, celor ce-și bat joc de înfumuratul ministru... numai că totul se termină dezastruos: întreaga operațiune eșuează jalnic, Malvolio înnebunește și trebuie internat într-un ospiciu. Supravegherea ludică la care spectatorul fusese un martor bine dispus și pus, la rândul lui, pe glume și pe șotii, se soldează cu sfârșitul tragic al personajului manipulat. Concepută inițial ca o capcană ironică, supravegherea a avut consecințe la care
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
menită să-l protejeze și să-i apere bunurile. Volpone se convertește într-un „spion din interior” prin intermediul unei simulări deliberate. O situație aparent identică va fi exploatată de Pirandello în Henric al IV-lea, unde protagonistul, închis într-un ospiciu după o criză de nebunie prelungită, supraveghează intrigile și mașinațiunile celor ce-l înconjoară și care, crezându-l cu mințile rătăcite, se poartă fără să-și mai ia nici o precauție. Spre deosebire de Volpone, ei sunt cei ce au diagnosticat boala regelui
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
dublattc "Marat‑Sade sau cadrul dublat" Peter Weiss a scris o piesă având un lung titlu „cu sertare”, redus din comoditate la formula prescurtată, Marat-Sade, dar în enunțul inițial (Persecutarea și Asasinarea lui Jean-Paul Marat, reprezentate de grupul teatral al ospiciului din Charenton, sub conducerea Domnului de Sade) se regăsește principiul însuși al operei. Acest text, conceput în spirit brechtian pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX, se înscrie, ca să spunem așa, „de-a-ndoaselea” în problematica supravegherii, propunând o organizare inedită. Peter Weiss
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lungul acestor pagini, dar la Weiss el devine atât de complex, încât ajunge să se raporteze explicit la problema supravegherii politice. Aici e vorba, mai întâi, despre o reprezentație teatrală inspirată de istoria recentă, asasinarea lui Marat, jucată de prizonierii ospiciului din Charenton sub conducerea marchizului de Sade, și el închis în același stabiliment. Fapt ce implică supravegherea zilnică, proprie oricărui regim carceral, supraveghere în contextul căreia a fost pregătit spectacolul ce reconstituie scenic una dintre loviturile date Revoluției Franceze și
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
lui Peter Brook, sunt invitați să asiste la reprezentație. Astfel apărați, ei îl supraveghează de la distanță pe Sade, care, la rândul său, îi supraveghează pe actori. Între aceste două dispozitive puternic teatralizate, agentul de legătură nu poate fi decât directorul ospiciului care, prin însuși statutul său, „supraveghează”. El este singurul care poate să transgreseze limitele și să treacă de la un cadru de supraveghere la altul, căci este socotit a priori îndreptățit să controleze această subtilă „mise en abyme”, în care privirile
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
izbutește să intimideze bolnavii ce și-au pierdut propriile repere. În fostele țări comuniste din Est, această piesă a fost una dintre cele mai des interzise, lucru perfect legitim sub regimuri în timpul cărora disidenții erau internați în aziluri de psihiatrie. Ospiciul din Chareton nu trimitea, oare, pentru spectatorii din Moscova sau din alte orașe rusești, la această practică nedemnă din punct de vedere uman? Dincolo de această apropiere îngrozitoare, dar, la urma urmei, explicabilă prin circumstanțe, piesa lui Weiss risca să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna nebunii din cetate pentru a-i Închide/interna În ospicii de alienați. Considerați din acest moment bolnavi, ei vor fi Încredințați medicilor psihiatri. Spectacolul nebuniei Încetează de a mai fi un spectacol public, transformându-se În prezentarea/analiza de caz. Spectacolul medico-psihiatric al nebuniei atinge apogeul În perioada celebrelor „Leçons
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
E vînt și-orice speranță e pierdută”. („Plumb de toamnă”)1) Răcnetul anunță un soi de fatalitate. în arhivele locale, în anii corespunzători adolescenței și tinereții lui Bacovia, sînt cîte două trei dosare privitoare la „internarea alienaților mintali în diverse ospicii din țară”, cu cereri din partea celor care aveau astfel de bolnavi de a li se da fie ajutor medical, fie mijloace pentru transportarea lor la vreun ospiciu (Mînăstirea Neamț, Madona Dudu din Craiova, Răchitoasa-Bacău). Unii cu „manii furibunde”, distructive, alții
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Bacovia, sînt cîte două trei dosare privitoare la „internarea alienaților mintali în diverse ospicii din țară”, cu cereri din partea celor care aveau astfel de bolnavi de a li se da fie ajutor medical, fie mijloace pentru transportarea lor la vreun ospiciu (Mînăstirea Neamț, Madona Dudu din Craiova, Răchitoasa-Bacău). Unii cu „manii furibunde”, distructive, alții exhibiționiști, precum numitul Leizer Ștrul, care „tocmai unde localurile sînt mai frecventate de lumea din societate, dînsul se introduce mai mult gol producînd chiar spaime în public
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
amînat) procesul, pentru a se face expertizele grafologice 272. Întrucît în asemenea operațiuni se cereau de rigoare 5 termene, care s-au îndelungat în timp, găsim potrivit să ne ocupăm de sosirea lui Eminescu la Botoșani, după ieșirea lui din ospiciul de la Mănăstirea Neamțului. Scipione Bădescu, prietenul său mai vechi, i-a anunțat sosirea, prin "Curierul român" de duminecă 21 aprilie 1887, scriind pe prima pagină: "Poetul Eminescu este oaspetele urbei noastre, iată de ce ziarul nostru apare în cadru de sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Sunt multe întâmplări hazlii legate de dr. Tausig, unele din ele povestite de Rudolf Suțu în volumul “Iașii de odinioară”, apărută în anul 1926. “Pe când era medic la spitalul Sf. Spiridon, i s-a adus la cunoștință că gardienii de la ospiciul Golia (care ținea de Spiridonie pe atunci), scăpaseră un nebun. EPAMINONDA CHRISTIDE (HRISTIDE) S-a născut în orașul Vaslui, la 27 iunie 1885. Tot aici va urma cursurile școlii primare și liceale, pe care le-a absolvit în 1905. Între
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
ziarul „Curierul de Iași”, cu titlul Tragerea la țintă și vânatul de paseri în mijlocul orașului. Prin acest articol se aduce diaconului-învățător vina de a fi tras cu pușca în păsările de pe turnul Goliei, trăgând și asupra bisericii și în ferestrele ospiciului din apropiere. Este numit popa-vânătorul, aceste mărturii, care sunt de fapt fabulații, scurtând timpul până la caterisire. Cu siguranță vorbim despre dușmani, care fac această înscenare neluând în seamă bunul simț, statutul și atitudinea lui Creangă de slujitor al Bisericii, învățător
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
ancheta eclesiastă stabilește acest lucru). După aceea în Curierul de Iași nr. 6, titlul unui articol este Tragerea la țintă și vânatul de paseri în mijlocul orașului. Diaconul de la Golia este numit "popa vânătorul" și denunțat ca primejdios „pentru nebunii de la ospiciu”. Creangă este cercetat și pentru acest incident. Toate acuzațiile sunt 114 însă nemotivate, fără dovezi reale, multe mărturii culese fiind mincinoase în scop denigrator. La 29 octombrie : Manualul Metoda nouă de scriere și cetire pentru uzul clase I primare este
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
avere și animată de cinism. Dar partea a doua a filmului abandonează studiul de moravuri și livrează o serie de tablouri vivante ale unei dictaturi abstracte. Oameni de toate vârstele, îmbrăcați sumar, ca niște deținuți de lagăr sau pacienți de ospiciu, sunt siliți la tot felul de proceduri medicale și exerciții fizice, inclusiv aplaudatul în forță. Revine obsedant senzația sufocării și a înecului prin inun dație. Megafoane instalate pe un microbuz emit un discurs urlător, cu inflexiuni hitleriste și, eventual, ceaușiste
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
ale nefericitului poet. Faptele povestite aici sunt consemnate, de altfel, mai de mult, de acei care, în vreme, au stabilit condițiile în care Eminescu a fost ucis de un dement, datorită firește numai unei regretabile lipse de supraveghere din partea administrației ospiciului unde și criminalul și victima se găseau la un loc.” Text apărut în Universul, București, 28 iunie 1926, p.3. Reluat în Cuvântul Ardealului, Cluj, 1 iulie 1926, și în Primăvara, Sânnicolau Mare, 4 iulie 1926. Comentarii 1. Face parte
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
Emilian și fiica sa Cornelia, care scria, la data de 22 iunie 1889 „... nenorocitul meu frate a murit în cea mai neagră mizerie și moartea lui a fost cauzată prin spargerea capului ce i-a făcut-o un nebun din ospiciu anume Petre Poenaru.” Comentariu Textul a apărut în România medicală, IX (1931), nr. 11, 1 iunie, p.162-163; reluat „prin bunăvoința d-lui dr. Vineș” în Extemporal, revista Liceului Mihai Eminescu din București, sept-nov. 1936, p.31-32, (unde l-am
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]