1,224 matches
-
nu-l ascultau, încheietura păpușarului rămânea imobilă. — Numele ! ceru Vocea. — Nu... gemu bătrânul, astupându-și urechile cu palmele. — Numele ! repetă Vocea cu un calm neîndurător. Și prenumele ! Zadarnic își astupase urechile, căci, de data asta, lumina era cea care vorbea, pâlpâind în ritmul silabelor. Nu din nou... șopti bătrânul, pierdut. Își strânse și mai tare palmele peste urechi și se ghemui în fotoliu, închizând ochii, pentru a opri corpusculii de lumină să-i pulseze în priviri. Dar cercul de lumină curse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înainte să fi început. Și tot din acest motiv, bărbatul își trase gluga pe cap și își urmă calea. Se oprea, din când în când, să asculte, pe la răscruci, apoi pornea din nou, fără să se grăbească. În urma lui, felinarele pâlpâiau, dacă nu se stingeau cu totul. Ușa blocului era deschisă. Nu citi numele de pe avizier, ochii lui deprinși cu întunericul ar fi putut să o facă, dar, după cum simțise vibrațiile, știa că acela e locul. Ușile apartamentelor, pe toate cele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec lipsit de vreo noimă. Lumea se ducea la ora asta mai degrabă spre Piața Universității. Ghirlandele se întinseseră deja de-a latul bulevardului ; odată cu căderea serii, începeau să pâlpâie, fără să aibă un aer de sărbătoare, mai degrabă sugerând o sărbătoare ratată, la care oaspeții nu mai ajunseseră. Printre trecătorii răriți, Coltuc zări căciula albă, agitându-se în căutarea lui. — E soră-mea, Melania, le explică celorlalți. Vine să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aicea, printre gunoaiele astea, suntem în comunism ! Totul se pune la bătaie la mijloc. — Muream prost, se minună Iadeș, și nu știam ce-i comunismu’ ! Măsură cu privirea muntele de gunoi, care, de la poale și până la stelele ce începeau să pâlpâie în vârf, părea uriaș : Au tot construit ăștia comunismu’... nu glumă... adăugă. În întuneric, muntele începuse să sclipească, ici- colo, ca un povârniș de cristale de cuarț. Bunelu avea dreptate. Acolo erau de toate, șine ruginite de tramvai, frigidere cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și atunci care-i mai nebun, ăla care caută sau ăla care găsește ? Iadeș se lăsă pe spate, ca să vadă cerul. Deasupra muntelui de gunoaie se proțăpise luna, încât, privit de jos, aducea mai degrabă a moschee. Stelele porniseră să pâlpâie, erau bune de răscolit, ca jarul. Păi, atuncea io zic că sunt cel mai fericit, zise Iadeș. Că io ce caut nu găsesc, iar ce găsesc nu căutasem. Dacă zici că să fii nebun e totuna cu să fii la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de lumini ! Parcă a luat foc orașu’... Se ridicară, unul câte unul, și se uitară. Nu înțelegeau, așa că își trecură sticla de la unul la altul, ceea ce nu-i ajută cu nimic, decât doar să le împăienjenească ochii. Luminile continuau să pâlpâie nestingherite. Era și timpul, șopti Bunelu. Mormanu’ a ajuns până aproape de cer. Mă gândeam io că tre’ să se întâmple ceva... — Nu e foc... observă Chisăliță, mutându-și privirile de colo colo, cu mâna streașină. Când e foc mare, se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-n gât. Calu îl apucă de guler și-l scutură, încât Mierlă renunță la gândul sinuciderii, spre care îl împingeau numeroasele luminițe ce-i jucau prin fața ochilor. Iadeș începu să le numere, dar zadarnic, erau multe ca stelele de pe cer, pâlpâiau la fel și asta îl înduioșă. Marchizei îi plăcu cel mai mult. Orașul părea o sală imensă de bal în care luminițele umblau în spirală, precum puzderiile Căii Lactee. — Epitafu’... reluă Isaia, cu buzele umezite în spirtul îndulcit. Cum scrie la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obște. Faraon trase un vaiet resemnat din burduf și porni după ei, păstrându-și, pentru orice prilej, acordeonul la piept. Isaia gâlgâi ultima dușcă, aruncă sticla cu dispreț, laolaltă cu celelalte lumești, și făcu semn spre înainte. Orașul continua să pâlpâie, purtătorii de torțe le ridicară pe-ale lor și preotul răspunse măsurând drumul de la altar la ieșirea din biserică, precum calea de la răsărit la apus. — Binecuvântat este Domnul Dumnezeul nostru, acum și pururea și-n vecii vecilor ! Amin ! Isaia avea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
școală, o să termine cu bastonașele. O să treacă la scris și citit. Atunci or să afle și alții cum e cu boala ei, a cititului... Noaptea era senină. Vântul sufla doar atât cât să clatine felinarele și să agite frunzele. Luminile pâlpâiau, așa că stelele păreau că se mișcă pe cer. În aer plutea o limpezime de parcă până atunci nu fusese nimic. — Poate că nici n-a fost, spuse Tili. Poate ceea ce ne amintim e, de fapt, viitorul. Nu suntem așezați cum trebuie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
grozave. Trebuie numai să aștepți, până când lumea își aruncă năvodul, dar năvoadele cu noroc ale Universului trebuie să le poți recunoaște cu omenescul creier. JÜRGEN: Foarte corect, norocul e o chestie de recunoaștere și recunoașterea este consecința apusului sângeriu care pâlpâie peste sufletul creierului omenesc. Un om adevărat trebuie totuși să fie în permanență cu atenția trează contra celorlalți oamenii. Că ești silit de realitatea vieții să fii corect de jur împrejurul lumii. Trebuie să crezi numai ceea ce-i cel mai bine despre
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
decât un simplu exercițiu de poetică. Nu exemplaritatea destinelor, nu intensitatea tensiunii lăuntrice - oricât de spectaculoase, literar, ar fi acestea - sunt, În cele din urmă, relevante. Ci ideea că, supusă presiunilor multiple ale istoriei, fragila ființă a scriitorului continuă să pâlpâie. Și că atâta vreme cât memoria nu Îl va părăsi și nu ne va părăsi, mai există Încă speranță. Speranța - cel puțin - că, descriindu-l, disecându-l, izolându-l, răul poate dispărea. Măcar pentru un timp. Măcar atâta vreme cât Întoarcem filele unei cărți
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ieșit biruitoare. Dar moartea lui C. Hamangiu nu mi evocă atât o ca rieră de magistrat, o muncă de harnic colecționar de legi, nici seria codurilor, îmi evocă ceva mai simplu, mai emo țion al: fărâma de flacără idealistă ce pâlpâia în sufletul lui. Magistratul sever, omul adâncit în studiul legilor, păstra un cu lt d e o rară noblețe: cultul lui Eminescu. Niciodată nu mi-a fost dat să văd atâta constantă iubire închinată celei mai frumoase spovedanii a sensibilității
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
telespectatori, întrerupem știrile noastre din această seară pentru a vă comunica o știre extrem de importantă”. Imediat apare pe întregul ecran scris cu roșu, mare și fosforescent, “BREAKING NEWS” (ca să înțeleagă tot americanu’, nu numai românu’). Acesta apariție va trebui să pâlpâie o bună bucată de vreme ca un girofar, până captează la maximum atenția. Apoi comentatorul, după ce mai aruncă o privire temătoare în stânga și una lejer îngrozită în dreapta, spune cu voce gâtuită: “Dăm legătura reporterului nostru special Vasile Castron, care vă
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
într-un spațiu atemporal asemănător inconștientului colectiv jungian, pentru a fi eventual reactivate într-un nou moment prielnic. Toate ideile, cu alte cuvinte, cunosc perioade de glorie, în diferite "locuri" ale paradigmei sau doxei, după care duc o existență secundă, pâlpâind permanent în spațiul secundarului până la momentul următoarei izbucniri. Fenomenul s-a radicalizat pe măsură ce ne apropiem de momentul vorbirii, 2005, în sensul că elementele de noutate au devenit tot mai virulent heterodoxe în raport cu canonul de care se despărțeau. Așa au apărut
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
avalanșa de mesaje primite în primele ore ale anului în care abia intrase, când totul s-a liniștit, au stins luminile, au oprit televizorul și aparatul de radio. S-a făcut liniște totală. Au rămas aprinse numai două lumânări ce pâlpâiau anemic în cele două brațe ale sfeșnicului de argint, primit moștenire de la bunici. În timp ce afară ningea cu fulgi mici și reci, soții Bidaru, lângă o masa încărcată până la refuz, furați de gânduri, se priveau reciproc. Oare ce mai aveau de
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
disciplina respectivă, care le provoacă repulsie și teamă. În învățare, un eșec generează un alt eșec, după cum progresele realizate se constituie în premise pentru alte reușite. MOBILURILE ÎNVĂȚĂRII Era iarnă. O lampă de cinci focuri cu petrol, cu sticla afumată, pâlpâia gata, gata să-și dea duhul. În încăperea joasă, neîncăpătoare, toate cele opt persoane care alcătuiau familia se adunaseră la căldură și, așteptând să-și potolească foamea, mai schimbau o vorbă și plănuiau treburile pentru a doua zi. Mie, prâslea
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
flămânde, înghițind trenurile suferinței. În lagăre, identitatea se reducea la un simplu număr. Românii deveneau niște cifre introduse într-o contabilitate a morții. În măsele stricate de sârmă ghimpată, comunismul sfărâma și mesteca inocența. Dar candela românismului a continuat să pâlpâie, înfruntând viscolul năprasnic care sufla din străfundul Siberiei. Și nu a rezistat doar în Basarabia și nordul Bucovinei, ci chiar până în adâncurile stepei unde românii au fost exilați. Mai arde și acum până în zările îndepărtate ale Karagandei. Oricât vom căuta
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
lemn. Liniștea s-a reașternut, continuându-și răsucirea firului pe fusul isonului care mai vibra încă din strană. Nu putea fi auzit, ci doar simțit cu inima și sufletul. În clarobscurul tainic, putea fi descoperită flacăra ultimei liturghii care mai pâlpâia. Liniștea nu ținuse prea mult căci pufnete de râs și șușoteli se strecurau printre învățăceii șăgalnici. La semnul lui Vasilică, toți copiii se ridicară deodată de pe bancă. Iliuță se prăbuși ca un bleg în hohotele celorlalți năzdrăvani. Și sfinții din
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
Această strâmbătate a durat prea mult, iar împotriva ei s-au ridicat, peste veacuri, Horia, Cloșca și Crișan. Dar suflul niciunei dușmănii nu a avut puterea să stingă flacăra lumânării din candela ortodoxă aprinsă de strămoșii noștri în Ardeal. A pâlpâit în continuare datorită curajului și strălucirii unor mireni, dar mai ales a unor duhovnici care au făgăduit credință neamului. Au întins o mână zdravănă de ajutor poporului care se opintea. Așa a fost cazul lui Andrei Șaguna, un aromân care
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
iubirea; încăpere; încinge; încins; îneca; lampa; lemnele; Ana Lesco; luminos; mare; metamorfoză; miere; mistuie; mistuit; mîncare; mîncarea; mocni; mult; neputința; nerăbdare; de nerăbdare; nervi; nervii mei; nimicește; pagube; paie; panică; paprika; ca para; paraziții; pară; pădure; pierdere; pieri; pierzanie; piper; pîlpîie; pîrjolește; ploaie; pompier; prăjește; purifica; purificare; rău; răutate; rece; a se risipi; scînteie; sete; sfîrșit; soarele; soba; spaimă; stejar; stins; la stomac; suferință; șef; tigaia; trecut; trecutul; țigara; a uita; văpaie; vede; vîlvătaie; zare; zbiară (1); 793/171/60/111
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
4); mormînt(4); topită(4); tristețe(4); arsă(3); lumînare (3); miros(3); morți(3); Paște(3); stingere(3); tort(3); ardere(2); bec(2); botez(2); colac(2); Crăciun (2); fără curent (2); flăcări(2); galbenă(2); liniștire (2); pîlpîie(2); rugăciune(2); sfînt(2); sfîntă(2); sfîrșit (2); soare(2); umbră(2); vară(2); veșnic(2); albastru; amintire; aprinde; arzîndă; atingere; bujie; cald; călău; ceartă; cenușă; cimitir; cină; comoară; companion; cu; curent; deșteptare; diplomă; dor; dorință; dovleac; dragoste; dubii
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
Mașina de vînt Poveste populară în două stări, cîteva renunțări și trei avertismente Constantin Popa: O mașinărie de produs furtuni ale fricii, ale deznădejdii și de pierdere a identității Măștile absurdului După o "uvertură" în tonuri prețios-poematice (per parcurs mai pîlpîie inflexiuni de lirism oarecum artificios), sugerînd un eteric ceremonial al iubirii, în piesa " Mașina de vînt" sîntem conduși, printr-o suită de replici zvîcnite, surescitate în intimitatea unei căsnicii intrate, ireversibil, în derivă. Umbre grele atîrnă prin toate ungherele, platitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Constantin Popa Salonul nr. 6 Bis. O piesă în care pulsează o tematică, se vede bine, obsesivă, provocatoare și tămăduitoare deopotrivă, prefirînd vinovății ale trecutului, ale acelui trecut marcat de steaua roșie bolșevică, și răsfirînd nădejdi care se îndărătnicesc să pîlpîie. Un aer de nefiresc învăluie scena în care entități bizare se confruntă. Se confruntă și se înfruntă... De aici, nervozitatea lor crescîndă, răbufnind în violențe de limbaj. Suntem, parcă, martorii unui canon fără sfîrșit, un canon cu aparențele izbăvirii la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
exemplu. El tocmai dăduse un interviu într-o revistă străină despre aplecările sexuale ale contracandidatului lui Băsescu, Mircea Geoană. Nu că mi-ar fi plăcut de Geoană dar limbajul și atitudinea folosite de distinsul intelectual mi- au aprins beculețul care pâlpâia în legătură cu intelectualii care susțin întotdeauna pe cei de la putere pentru avantaje materiale (am vorbit deja despre Sadoveanu și Iorgu Iordan). “Intr-una din zilele dinainte de 1989, d-na rector al I.P. Iași și membră a Marii Adunări Naționale, Cameluța
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
ieșeam în Piscul cu Bojii,/ Ni se lumina de atâta lărgime ("Piscul cu bojii"). Poetul retrăiește cu încântare peisajele de odinioară: " Când se văd munții" ei se văd rar, pentru că pădurile sunt în nori, și pentru că stelele sunt joase și pâlpâie "de-ți iau ochii/ Ca lumânările pe colaci/ când aerul se ridică în sus, ei odată țâșnesc pe-acolo/ Pe la geana orizontului, se văd foarte aproape,/ Ți se pare că te poți sui pe ei cu carul". Satul își are
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]