KorAP: Find »[drukola/base=pândi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...149 >

3,713 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

nici nu s-a întâmplat. Nu am fost atacat de nimeni și nici nu am văzut nimic care ar fi putut reprezenta vreun pericol real. Nu pot însă uita sentimentul de teamă care m-a cuprins. Eram convins că mă pândește ceva, că o primejdie de moarte mă amenință de undeva. Nu mă întreba ce, pentru că nu pot să-ți spun. Adică nu știu despre ce a fost vorba. Cristi tăcu iar Ileana așteptă câteva clipe ca să vadă dacă terminase de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Ridică din umeri indiferent. Ce mare lucru? Lui oricum nu îi era somn, așa că putea să rămână el mai departe. Noaptea era liniștită și nu se întrevedea nici un pericol. Așa cum nu se întâmplase nimic în toți anii aceștia, nu-i pândea vreo primejdie nici acum. De când se știa el nu fuseseră atacați niciodată în taberele pe care le ridicaseră în munți. Mai degrabă avuseseră conflicte în zonele populate decât în pustietățile de acolo. Se lăsă să alunece pe spate și privi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
făcea Cristi. Pașii ei continuau să se audă îndepărtându-se, după care se făcu liniște. Ciripitul păsărelelor încetase, doar insectele ce zburau în aer mai scoteau un bâzâit slab. Se abținea cu greu să scoată capul de după trunchiul gros ca să pândească drumul pe care veniseră. Asculta foarte atent, încercând să prindă zgomotul pașilor urmăritorului, pregătit să-i iasă în față. Trecuseră deja minute bune de când stătea acolo și nimeni nu apărea din urmă. Stând încordat în aceeași poziție, începea să amorțească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
vâlve și te cred, dar numai ce ai citit în cărți despre ele. N-ai fost niciodată în subteran ca să simți cu adevărat ce înseamnă puterea muntelui și cum te apasă acolo adâncul. Fiece baie are tainele ei și primejdia pândește din toate părțile. Muntele are și el un suflet, trăiește și îl doare ori de câte ori cineva îi scormonește în măruntaie. Vâlvele sunt sufletul muntelui, există aievea și nu de puține ori îi ajută pe mineri. Ele le arată drumul spre comorile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
salveze viața băiatului. Bătrânul scruta repede pădurea în vecinătatea drumului pe o parte după care revenea în viteză deasupra locului unde aștepta Cristian, pentru a se îndrepta apoi în partea cealaltă. Abia după ce se convingea că nici de acolo nu pândește pericolul, relua cercetarea mai amănunțită în direcția iniți ală. Așa se gândise el să limiteze șansele producerii unei nenorociri. Jos, Cristian aștepta înfrigurat. După fiecare repriză de căutări Calistrat se apropia de el spunându-i că poate să pornească mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Din păcate pierduseră startul, vâlva apucase deja să dispară dincolo de curbă, înainte ca ei să ajungă acolo. Iar ne-a scăpat! bătu Toma cu ciudă din picior. Nu, îl contrazise bătrânul, e aici. Nu s-a dus prea departe. Ne pândește de undeva dintre copaci. În timp ce-i spunea acestea, Calistrat privea atent spre pădure. La rândul său, Cristian făcea același lucru. Pe aici! spuse bătrânul, pornind hotărât spre marginea drumului. Păși peste șanț și începu să-și facă loc prin desișul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
sub buza ravenei stătea vâlva. Bulgărele de ceață pulsa rar, părând că-i așteaptă. Bătrânul se destinse brusc, în sfârșit o găsiseră. Ai văzut-o? îi șopti el lui Cristian. Cum naiba să n-o văd? Ce face acolo? Ne pândește. Mie mi se pare că se comportă ciudat. Ai observat că mai devreme, pe drum, nu a mai așteptat să prindă un prilej ca să ne atace, ci dimpotrivă, a luat-o la fugă, ca și cum s-ar fi ferit de noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai întâi o conversație de politețe. Din moment ce vă aflați aici, constat că nu ați vrut să țineți cont de avertismentele noastre, continuă bărbatul de la telefon. Cine ești? Nu contează. Fiți atent la drum! Niciodată nu poți ști ce pericole pot pândi pe traseu. Sunteți destul de aproape ca să priviți cu ochii dumneavoastră, sper să vă placă spectacolul. Vă doresc călătorie plăcută pe drumul de întoarcere și... vizionare plăcută! Sunetul tonului ocupat arăta că interlocutorul său întrerupsese convorbirea. Mihailovici rămăsese cu telefonul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
scânduri negeluite se ridica la marginea acesteia. Inspectorul se strecură pe sub ea și se opri pe pod. Privi încă o dată cu atenție în urmă, dincolo de poartă. Nimic nu părea în neregulă acolo. Atât cât putea străbate cu privirea, din negură nu pândea nici o amenințare, așa încât se îndreptă spre capătul podului. Trecu imediat dincolo. Se afla pe un tăpșan înverzit, două făgașe de pe care iarba dispăruse călcată de roțile grele se întindeau mai departe. Își continuă drumul până ce ajunse lângă un perete stâncos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pe pardoseala din interior. Însă nu percepu decât un pleoscăit îndepărtat, ca și cum, dincolo de intrare s-ar fi aflat o întindere de apă. Valul intens de ură răbufni din nou odată cu aerul rece din interior. Oare bestia era acolo? Sigur îl pândea din întunericul cavernei, așteptând numai să facă o greșeală. De acum ceața se ridicase de-a binelea, era convins că jos în vale, activitatea era în toi. Oricând puteau să apară muncitorii la lucru și nu voia să fie găsit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
iarbă, pentru că se dezechilibrase. Căută disperat să își mențină echilibrul, dând din mâini. Nu căzu dar inima i se făcuse cât un purice. Nu știa ce se ascunde acolo, în întunericul din spatele său. Probabil un animal de mari dimensiuni îl pândea. Desigur că se oprise la intrare numai ca să-și obișnuiască ochii cu lumina puternică de afară. Era convins că, profitând de căderea lui, ființa aceea din adânc se va repezi peste el. Se pregăti să se apere, hotărât să-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
oamenii săi și nici ce îl înspăimântase atât de tare în peșteră. Putea să jure că ceva monstruos îl urmărise până la ieșirea din subteran. Era mai mult decât sigur că acel ceva se oprise la intrare și continuase să-l pândească dinăuntru. Pentru numele lui Dumnezeu, ce se întâmplase acolo? Ce urma să-i povestească lui Mihailovici? Practic, nu văzuse nimic. În afară de fumul acela negru ca smoala, nu putea spune că fusese vorba de ceva palpabil. Fum? Nici măcar atât nu putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
își aminti de Calistrat. Era convins că bătrânul știa foarte bine ce se ascundea acolo. Regreta enorm că nu stătuse de vorbă cu acesta, înainte de a-i rupe gâtul. Poate că ar fi aflat mai multe despre primejdia care îi pândea, ori poate că moșul știa și cum s-o țină în frâu. Acum însă, era prea târziu. Nu mai avea de unde să-l ia pe Calistrat, trebuia să se descurce singur, deși avea o presimțire sumbră că nu va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că va stârni bestia, dar fără rezultat. Ce se petrecuse acolo cât timp fusese plecat, ieșise arătarea din peșteră și plecase? Oare Vlad avusese dreptate și nu era decât un animal? Dacă da, atunci unde se afla acesta acum, îl pândea de undeva din spate, ascuns în umbra pădurii? În nici un caz. Însă nu se putea baza pe această ipoteză, înainte de a o și verifica. Trebuia să se convingă că în subteran nu mai pândea nici o primejdie, iar pentru asta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
unde se afla acesta acum, îl pândea de undeva din spate, ascuns în umbra pădurii? În nici un caz. Însă nu se putea baza pe această ipoteză, înainte de a o și verifica. Trebuia să se convingă că în subteran nu mai pândea nici o primejdie, iar pentru asta era necesar să intre acolo. Nu-i surâdea deloc acest gând. Șansele de nereușită erau enorme. Ori bestia era tot în galerie și, știa foarte bine ce e în stare să facă, ori ieșise afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
se rostogoli și se pierdu în viteză dincolo de pintenul de stâncă, spre podul de lemn. Răsuflă ușurat dar continuă să privească locul unde dispăruse bestia, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă apărând din nou. Și dacă era acolo, pândindu-l, așteptând numai să iasă din mașină? După momente lungi de așteptare, mai încercă o dată să dea la automat. Motorul porni la sfert, torcând rotund la ralanti. Aprinse farurile și porni ușurel la vale spre tabăra lor de la poale. Conducea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
numai de el știute. Mânat de foame, ieșise din gaura sa și pornise să caute de mâncare. Îi vedea trupul plăpând, acoperit de blăniță cenușie și boticul roz, fremătând în toate părțile, adulmecând temător aerul nopții. Văzând că nu-l pândea nici un pericol, greierele reîncepu să țârâie. Un altul îi răspunse și, în curând un adevărat concert nocturn răsuna în noapte. Îi simțea pe toți, iar dacă voia, putea să ajungă la fiecare din soliștii de sub el. Îi putea privi și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282

Îl asculta sastisită și temătoare, gîndind că are de-a face cu-n sforar, căutînd Înțelesul ascuns al vorbelor. Căci lumea era deprinsă cu stăpînirea fariseilor, care Învăluiau cu vorbe mieroase și promisiuni, mai apoi urma osînda. Și acum Îl pîndeau și pe el, doar s-o trăda cu o vorbă - să spună, pînă la urmă, pentru ce venise, ce atîta vorbărie deșartă. De aceea stăteau să-l asculte. Nădăjduind că pînă la urmă avea să-și adeverească temeinicia vorbelor printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

era ceasornicarul din cartier, client ocazional al librăriei și, probabil, omul cel mai educat și mai politicos din Întreaga emisferă occidentală. Reputația sa de tip Îndemînatic se Întindea din cartierul Ribera și pînă În piața Ninot. O altă reputație Îl pîndea, de astă dată de o natură mai puțin onorabilă și legată de predilecția sa erotică pentru efebi musculoși din lumpenul cel mai viril și de Înclinația de a se Îmbrăca precum Estrellita Castro. — Dar dacă don Federico nu le are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
femeie Îți va Înveseli viața, ai să vezi. Fermín Romero de Torres oftă, mintea lui Încă rebobina deliciile legii gravitației. — Dumneata Îmi vorbești din proprie experiență, Daniel? Întrebă el cu naivitate. M-am mărginit să zîmbesc, știind că tata mă pîndea cu coada ochiului. Din ziua aceea, lui Fermín Romero de Torres Îi căzu cu tronc să meargă la cinematograf În fiecare duminică. Tata prefera să rămînă acasă și să citească, Însă Fermín Romero de Torres nu pierdea nici o proiecție. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288

clădirilor, ici și colo, ferestrele erau închise, cu storurile, atunci când existau, coborâte melancolic, ca și cum un doliu dureros ar fi rănit familiile care locuiau acolo. În acele apartamente nu se aprinseseră în zorii zilei luminile atente la evenimente, cel mult locuitorii pândiseră, eventual, din dosul perdelelor cu o strângere de inimă, acolo trăiau oameni cu convingeri politice foarte ferme, oameni care, votând, și la primele alegeri și la următoarele, conform preferințelor lor de toată viața, partidul de dreapta și partidul de centru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
grijă cu serviciul de ceai, ai grijă cu tava de argint, ai grijă cu tabloul, ai grijă cu bunicul, firește, spuneam, chiriașii din celelalte apartamente se treziseră, totuși nici unul dintre ei nu se ridică din pat ca să se ducă să pândească la sita de aerisire a ușii, spuneau doar unii către alții în timp ce se cuibăreau în cearșafuri, Pleacă. S-au întors aproape toți. Asemănător cu ceea ce spusese cu câteva zile în urmă ministrul de interne când a trebuit să explice șefului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
ducă din nou în parcul unde se împăcase cu câinele lacrimilor, Constante pe numele său oficial, și unde, ochi în ochi, spirit cu spirit, stătuse de vorbă cu stăpâna lui despre vinovăție și nevinovăție. Nici nu s-a dus să pândească la ce făceau tânăra cu ochelari fumurii și bătrânul cu legătura neagră ori divorțata de cel care fusese primul orb. În ce-l privește pe acesta, autorul dezgustătoarei scrisori de denunț și făcător de nenorociri, nu avea nici o îndoială, ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

uimire ridicolă. Părea un copilaș crescut prea mare și cu toate că-l compătimeam abia dacă-mi puteam stăpâni râsul. Apoi s-a apucat să bată străzile pe care avea fără doar și poate să treacă ea pentru a-și face cumpărăturile, pândind-o de după colț de pe partea cealaltă când umbla pe acolo. Nu îndrăznea să-i mai vorbească, dar căuta să pună în ochii lui rotunzi toată deznădejdea rugătoare din inima lui. Presupun că în capul său stăruia nădejdea că vederea nenorocirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
temuse doctorul că va surveni, vindecarea era imposibilă. Sorei îi era milă de tristețea lui, dar avea prea puține lucruri să-i spună ca să-l consoleze. Biata femeie zăcea absolut nemișcată, refuzând să vorbească, cu ochii ficși de parcă ar fi pândit venirea morții. Acum era doar o chestiune de o zi-două. Și când, târziu, într-o seară, m-a vizitat Stroeve, am știut că a venit să-mi spună că e moartă. Era absolut sfârșit. Abia acum își pierduse total volubilitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]