1,021 matches
-
ce se-nnegreau lângă mare pe măsură ce ea devenea tot mai albă și mai pietroasă. Femeile însele o mâncau din ochi, cot la cot cu bărbații, începând să le-nțeleagă pe Sapho și pe Bilitis. Ce găsiseră pân-atunci la satirii păroși cu care trăiau? Cum se lăsau rănite, noapte de noapte, de grosolanele lor unelete de-mpere chere? Când dragostea, erotismul, pornografia, atin gerea sfârcurilor și descleierea buzelor cu degetele și cu limba sau doar cu răsuflarea înfierbântată se legau atât de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
povestea cu libertatea presei, cu primul amendament al Constituției americane, ca și în basmul cu Verde Împărat. Și cum au observat de pe margine că se bucură cei mari, cățelușii de presă, știți dumneavoastră, e vorba de acele javre micuțe și păroase, care se tot încurcă printre picioarele comesenilor, pentru a primi și ei un os de la masa cu bucate, au prins glas și hămăie, săracii de ei, uitându-se pe furiș în lături dacă nu cumva, în loc de os primesc un șut
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
țină foarte strâns de brațul stâng, în timp ce de brațul drept îl înșfăcase unul din cei trei securiști care coborâseră din mașina neagră. Frumoasă mașinuță mai ai, șefule! remarcă acesta din urmă, cu sinceră admirație, împingându-l înainte. Era un bărbat păros ca o maimuță, cu o cicatrice mare cât toate zilele brăzdându-i obrazul stâng. Ia hai să facem o mică plimbare cu ea, să vedem dacă merită banii!... Hai, sus în șa, Popescule, și piciorul pe accelerație!... îl îndemnă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
m-am împiedicat, dărâmând oglinda. Speriată, m-am ridicat, ținându-mă de brațul lovit în cădere. Mare mi-a fost mirarea să văd că oglinda era nevătămată, singurul aspect era faptul că nu mai reflecta realitatea. Proiecta imaginea unor oameni păroși, ce fugeau și țipau disperați, precum în ziua Apocalipsei. Mi-am apropiat fața de oglindă, când o forță m-a aspirat înăuntrul ei. Acum vedeam totul pe viu: oameni ciocnindu-se unul într-altul, agitați, cu mâinile pe față. Pe
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
simțind că o altă gînganie o deranja. Aruncă o privire spre picioare, dar nu desluși nimic În Întuneric. Intrigată de senzația care se repeta pe celălalt picior, Marie aprinse plafoniera. Cum stofa groasă a hainei o proteja, nu simți picioarele păroase ale micului crab care se tîra pieziș pe umărul ei; un al doilea se ivi, Înaintînd spre gîtul ei. Începu să fie cuprinsă de panică, simțind tot mai clar vietățile care i se cățărau de-a lungul gambelor și Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cauciuc, urcîndu-i-se pe coapse, pe fustă... Se zbătea ca Într-un coșmar, incapabilă să priceapă cum de era cu putință un asemenea lucru, Încercînd să se descotorosească de micile animale de pe spatele ei, care scîrțîiau ca nisipul sub tălpi. Picioarele păroase o zgîriau, scăpă volanul din mîini. Mașina făcu o Întoarcere de 180° , căci nu mai izbutea s-o controleze, și Începu să alunece inexorabil spre rîpă. O lumină orbitoare se apropie foarte repede, făcînd-o să nu mai distingă nimic. Pradă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
te înconjoară, inclusiv cu tine însuți sau cu D-zeu. Ne-am iubit aproape cum se iubesc oamenii, a încercat ea să-mi explice. Ce-o fi găsit atractiv la un hominid cu fața zbârcită și aplatizată, "nu mult mai păros decât iubitul ei," comenta ea cu ironie, "dar mai relaxat și mai necomplicat". Conotația cuvântului necomplicat nu am putut-o pătrunde. Mă consider o ființă îndeajuns de complicată, ca să nu menționez cât de delicată era situația în sine. Sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mamele" își întâlnesc o altă colegă de școală. Veselie generală. Este curtea cu floarea-soarelui gigantică. Sunt mai înalte decât copacii! exclamă "tata" și se apropie cu sânii ei de piatră și mă împinge spre marginea curții către tulpinile silfide și păroase ce se unduiesc vag în ritmurile brizei. Astea sunt flori ornamentale. Nu fac semințe ca cele de câmp. Oamenii le cultivă doar pentru frumusețea lor. Vezi ce delicate și mlădioase sunt? Cu cât sunt mai înalte și mai suple par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ieși o viețuitoare stranie. Înțeleptul îi simți mirosul și grăbi pasul. În urma lui, Lupino, descumpănit și curios, întoarse de cîteva ori capul. Auzise atîtea despre el. Avea acum ocazia să-l vadă. Și fu dezamăgit. Acesta era Omul? O creatură păroasă și bipedă, care înainta într-o poziție caraghioasă, de bună seamă deloc stabilă, cu picioare subțiri și brațe asemenea, puțin mai mare, probabil, decît un lup solid, dar nici pe departe de dimensiunea unui urs, așa cum își imaginase că arată
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ținuse să le arate că tot el e mai tare. Yvars o luă spre stânga, își duse bicicleta sub șopronul aflat în prelungirea hangarului, apoi se îndreptă către intrarea atelierului. Îl recunoscu de departe pe Esposito, un vlăjgan oacheș și păros, ce lucra chiar lângă el, pe Marcou, delegatul sindical, cu chipul lui de tenor, pe Saïd, singurul arab din atelier, precum și pe toți ceilalți, care-l priveau în tăcere cum se apropie. Dar înainte ca Yvars să ajungă lângă ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
hainelor vechi, îmbibate de sudoare. Ferăstrăul cel mare huruia, mușcând din lemnul verde al doagei pe care Esposito o împingea încet sub tăiș. Din locul tăieturii izvora n rumeguș umed, care acoperea ca un fel de pesmet mâinile mari și păroase ce strângeau puternic lemnul, de o parte și de alta a lamei scrâșnitoare. După fiecare doagă retezată, de câteva clipe nu se mai auzea decât zgomotul motorului. Yvars, aplecat pe rindea, își simțea spinarea obosită. De obicei, oboseala venea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
fără grabă să stingă focurile și să-și rânduiască sculele, apoi se îndreptară unul câte unul către vestiar. Saïd rămase ultimul. Trebuia să măture hangarul și să stropească pământul plin de praf. Când Yvars ajunse la vestiar, Esposito, uriaș și păros, era sub duș. Stătea întors cu spatele, săpunindu-se cu zgomot. De obicei glumeau pe socoteala lui, deoarece ursul acesta rușinos își ascundea cu încăpățânare părțile nobile. Dar astăzi nimeni nu păru să-l bage în seamă. Esposito ieși de-a-ndaratelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
era inertă. Drumul până la el, teama că tot ce i se Întâmpla acum putea fi doar un exces al imaginației ei Îi sleiră puterile. De ce naiba nu cânta și el la chitară ca toată lumea? De ce nu avea degete scurte și păroase, strălucind de inele? Patul era la un pas de ei. Timpul trecea și, spre disperarea ei, strânsoarea lui Începuse să slăbească. Atunci Îngenunche din nou, obligându-l și pe el să facă același lucru. Ți-e frică? Întrebă ea mângându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
capului spre stânga, pe linia inimii. Brândușă se Încadra perfect În regulile nescrise ale degustătorilor de frumos, cu o singură mică excepție: ciorapii săi nefiind destul de lungi, lăsau celor mai puțin interesați de artă posibilitatea de a admira o porțiune păroasă a gambei piciorului stâng, pe care domnul Brândușă o mângâia cum ar mângâa o pisică. Gestul acesta nu scăpă Zorelei, care făcea mari eforturi să nu geamă cum i se Întâmpla când bărbatul visurilor ei o măsura cu aceeași palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
un asemenea oraș ciudat, unde parcă se adunaseră toate semințiile Universului, rămăsese, aproape fără grai; pe lângă ei treceau fără să-i bage în seamă, într-un du-te-haida neîncetat, saturniene superbe, fără picioare, dar care luptau pentru emanciparea femeii, neptunieni mici, păroși, îmbogățiți peste noapte din vânzarea gustoșilor gogoșari, centauri din Proxima Centauri cu trup de cal și cap de taur, dansatoare lungi, subțiri, de prin părțile Andromedei, ce-și puteau îndoi trupul până rămâneai bujbe, pământeni ce căutau de lucru, marțieni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
mierea. Lea, măgărița care niciodată n-ar fi împărțit mierea cu ea, pentru că o ascundea pentru musafiri și îi dădea doar smiorcăitei de Bilha să guste un pic. Singurul lucru la care se mai putea gândi Rahela acum era străinul păros ai cărui ochi se întâlniseră cu ai ei și acel fior de recunoaștere reciprocă o zguduise până în străfunduri. Rahela știa ce spune Lea, însă faptul că încă nu începuse să sângereze i se părea ceva foarte neimportant. Obrajii îi ardeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai țină gura. Felul în care Zilpa își amintește venirea lui Iacob nu seamănă cu cel al Rahelei sau al Leei și de altfel Zilpa în general nu s-a bucurat prea mult de bărbați, despre care spunea că sunt păroși, cruzi și doar pe jumătate umani. Femeile aveau nevoie de bărbați ca să facă copii și ca să-i pună să le care obiectele grele, dar altfel ea nu le înțelegea rostul și cu atât mai puțin le aprecia farmecele. Și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
o naștere grea, un copil malformat, cu capul foarte mic și membrele strâmbe, născut de o femeie rămasă însărcinată la primul ei sânge. „Prea tânără”, zicea Inna, cu mâinie în voce, „mult prea tânără”. Tatăl era un străin, un om păros și sălbatic, bătrân și care purta doar o cârpă în jurul coapselor. Și-a adus femeia în căsuța Innei și când au murit și ea, și copilul, a acuzat-o pe moașă și a blestemat-o. Inna, care încercase din răsputeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui. A coborât laolaltă cu toți călătorii pe țărm, în gălăgia atât de bine cunoscută. Mii de sclavi cărau saci de grâu și de orz, saci cu fructe arămii și rotunde cu miezul zemos, răcoritor și înmiresmat, saci cu tigve păroase culese din pomii de miazăzi ai Atlantidei, pe care dacă le spărgeai te puteai desfăta cu parfumul plăcut și cu gustul neasemuit de bun al miezului moale, ca și al sucului pe care-l sorbeai ca pe o licoare dumnezeiască
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i inundaseră fața. Cu mustața pleoștită, mâncată de molii și parcă alunecată spre stânga. Cu ochii dați peste cap. Iar, când se frânse de șale pentru a-l săruta lung și nebărbătește pe gură, necunoscutul îi identifică șoferului, la capătul păroaselor sale canale nazale, și cei doi viermi argintii, reprezentând stigmate ale stricăciunii și provenind din ținuturile Roș, Meșec și Tubal. - ...Dar de ce să nu te duc, pițipoancă mică?!... Ce, banii lui matale are păduchi? inspiră, pentru a doua oară, deșteptîndu-se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
hotărât, nu puteai să-i înscrii cu forța la cooperativă!..." se hlizea sătenii, trăgîndu-și zăpăciți capetele dintre găurile prin care se zgâia, crăciți, la oraș, noapte de noapte. Ba câte unii, mai cotoioși, începuse de-și vâra înăuntru și labele păroase, de-și procura, ba cîte-o cameristă nemțească, c-o carne de îl umilea pe șorici, ba cîte-o guvernantă englezească. De-o tracta pîn-acasă și-o zbânțuia... până năruia, cu oarfa, jumătate din făuririle societății noastre socialiste multilateral dezvoltate. Alții se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sparte de negi sau de bătături și netede, subțiratice sau butucănoase. Păi, da, dar puteai să-ți însemni simțurile cele mai fierbinți ale sufletului și tainele ce ți s-ar fi întîmplat să-ți fie relevate, cu degetul zgârcit ori păros al altcuiva?! 372 DANIEL BĂNULESCU revenit la loc, pe coapsele tale. Readuși de propriile tale mânuțe. Aceleași mânuțe, care, cu puțin înainte, c-o pereche de hamleți, îți acoperiseră goliciunea. - Că ești și-al naibii de frumos! Ai un piept mai scobit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai acătări”, că e prea calic, că le e rușine cu el și că să-i zică maică-sii, care era infirmă (tată nu avea) să nu-l mai poarte mereu În haine ca acelea. Mai ales un tip mare, păros din caleafară (“Blănosul”) și cu o cicatrice urâtă sub ochi Îl tachina cu astfel de cuvinte, Înnegurându-l de fiecare dată când Îl Întâlnea. Însă Iulian suporta umilința și nu căuta să plece din mijlocul nostru niciodată. Ba, mai mult
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
jerpelite, Filozoful, mut din naștere, mă salută Întotdeauna cu degetele fluturate ca o batistă, Într-un fel foarte delicat. Ridică apoi mâna și, cu arătătorul Înțepenit, Îmi face un semn ciudat, desenând ceva În aer și scuturând greoi din capul păros. Și-mi arată dinții lui galbeni, murdari. Nu a acceptat niciodată din măruntul pe care, uneori, Îl mai Împart. Pe el pare-se că-l interesează altceva: plăcerea salutului, a schimbului de priviri, faptul că relaționăm În felul acesta. Nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
apoi mai departe. Gunoierii beau țuică, plescăind din buzele arse de tutun. Sticla trecu din mână în mână. În jur se răspândi mireasma de prună veche, dulce-amăruie. Cel mai bătrân sorbi de-a-n picioarele, ștergîndu-și barba cu mâna lată și păroasă. Muierea se uita la el, așteptîndu-și rândul. Le puse dinainte blide de tablă în care aburea o fiertură. Nu mai vorbi nici unul. Mestecau repede, cu poftă. Se auzeau lingurile izbite. Grigore S privi cu coada ochiului. Ceilalți ședeau pe vine
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]