1,368 matches
-
mă? - Pe săturate. Râdea Stăpânul. - Va să zică, a învățat și Paraschiv meseria? Mai că nu plângea Treanță. 281 - Ne-au ars cu cărbuni... -Ei? - Da, și ne-au bătut cu frânghia udă... Se făcea carnea ca la găini pe hoți, că pătimiseră fiecare și știau ce-i aia bătaie la politie. - Și cine mai era pe-acolo? - Lume bună, Stăpâne. Păi alde Gătitu, Arsene, Mula, Ilă-Plic, Vizante... - Și ce făceau? - Ce să facă? Ședeau la umbră și dădeau la pește... Starostele se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai vorbim? Parcă era vreunul mai pricopsit? încă Neacșu mai avea și darul beției, ce câștiga băga-n el. Umbla muierea pe urmele lui, o țigancă frumoasă, înaltă, numa cozi, o bătea, vai de mama ei de femeie amărâtă câte pătimise! Anghel și nea Mitică Ciolan erau mai așezați. Guristul strânsese câte ceva, avea un bordei de casă, adunase pentru copii. Ăl tânăr mai risipise, că-i plăceau țigăncile, le mai cumpăra de-o basma acolo, dar n-ar fi făcut paradeală-n
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
așezată între ele, la mijlocul de drum al deficiențelor? Ești trist când nu mai ai distanță de sângele tău; din lipsurile lui emană parfumul metafizic al Nimicului. Greutatea unui adevăr se măsoară exclusiv după suferința pe care o ascunde. Cât ai pătimit pentru o idee este singurul criteriu al vitalității ei. "Valorile" trăiesc prin chinul din care s-au născut; acesta odată epuizat, ele își pierd eficiența, transformîndu-se în forme goale, în obiecte de studiu, mișcîndu-se în prezent ca trecut. Ce nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ascendent al acestei țări, spirala istorică a României. Cum ar putea fi altfel când, din istoria universală, cine ar găsi un sens altor popoare decât acelora care s-au distrus pentru a-și afirma instinctele și o idee, care au pătimit pentru sensul lor în lume și au sacrificat totul unei glorii ce le-a accelerat agonia? Este un suflu generos în pornirea de afirmare și de distrugere, care transfigurează demonia vieții isorice și încunună culturile cu un nimb pe cât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
capul cu mînile... apoi-i ridică capul și sărută gura lui roșie de sânge... Asta drept mulțămire... Ea-și acoperi sânul, îl ridică pe brațele ei ca pe un copil, îl strânse la piept, îl dezmierdă... - Cum mă faci să pătimesc, șopti el încet. Bine, încă n-ai cunoscut tu ce voi eu să cunoști... Amicul meu, ai alegerea între două lucruri: între urât, ordinar, meschin și între durere, pasiune, turbare... între Lili și mine. Eu nu te-nșel, ți-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
al lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos. Mai degrabă lingușiți fiarele ca ele să-mi fie mormânt și să nu lase nimic din trupul meu.”2 Sfinții care nu au pătimit acest martiriu public, au ales - precum marele Antonie, părintele pustiei - „martirul conștiinței”3. Asceții Bisericii au putut spune, împreună cu Sfântul Pavel, „mor în fiecare zi!” (1Cor. 15,31). În interpretarea Sfântului Maxim Mărturisitorul, martiriul conștiinței are o profundă dimensiune doxologică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Ioan se termină cu mărturisirea lui Toma în fața Celui înviat: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In. 20,28). Prin urmare, proclamația apostolică a lui Hristos nu evocă o fatalitate, nici nu constată un simplu „accident” istoric. Nu că Hristos a pătimit sub Ponțiu Pilat contează în kerygma Bisericii, ci faptul că moartea și învierea Domnului s-au făcut „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”1. Confesiunea apostolică are deci un profund miez dogmatic 2. Crezul Bisericii nu este doar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
mărturisind Învierea, au cunoscut trecerea de la lume la Viață, din veacul acesta în eshaton. Credem în Hristos crezând în cei care L-au mărturisit mai întâi. Pentru a fi crezuți, la rândul nostru, trebuie să credem, să iubim și să pătimim euharistic minunea unei prefaceri lăuntrice. Aici, univocitatea iubirii și a credinței în Dumnezeu și om nu poate fi negată. „Obiectul” credinței noastre nu este un fenomen natural, ci o Persoană. Îmbrățișând Revelația, credem în Cel ale cărui făgăduințe s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un obiect idolatru al unor judecăți rezonabile care nu-i poate decât falsifica statutul sub acuzația de „iluzionism”, „miraj”, „fantasmă”. Fenomenologia filialitățiitc "Fenomenologia filialității" Apariția lui Hristos nu este o „aparență” descărnată, ci posedă un trup a cărui interioritate a pătimit eterna autoafectare a Vieții: Ghetsimani nu este, din acest punct de vedere, decât cel mai pregnant exemplu 2. Dacă pulsația viului în fenomenele lumii (de la plante și animale până la oameni) poate doar releva ceva din suprema „esență a manifestării”, Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
distanță față de sine, ceea ce înseamnă că ea este fructul unei heteroafectări a trupului de către ceva exterior; pe de altă parte, suferința în care cel care afectează și cel afectat coincid este absolut internă, desprinsă de contingența cărnii. Când o interioritate pătimește ceva, dar nu din partea unui agent exterior, atunci suferința este materia și, deopotrivă, mediul unei efectuări fenomenologice radicale. Suferința (care poate însemna angoasă, gândire, bucurie) repetă structura fenomenologică a impresiei originare și poate să fie asumată în raport cu orice contingență dureroasă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și reflexul de argint al suferinței. Sediul bucuriei și al suferinței (afecte paradoxal îngemănate) este corpul transcendental, adică acel „corp care nu mai este obiect al experienței, ci principiu al ei”3. Acest corp transcendental, sau carne fenomenologică acționează și pătimește la fel în orice trup individual și garantează sinteza tuturor percepțiilor. La descoperirea acestui corp subiectiv sau constituant, Merleau-Ponty a contribuit într-o bună parte (mai cu seamă în Phénoménologie de la perception). Între corpul transcendental și ființările lumii Michel Henry
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
replici, nu contrazice isteria, ci suprimă vertical orice expresie a neființei, țintindu-și privirea către cer, peste norii acoperiți de sudalmă („întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”). Lipsit de apărare, surghiunit în afara capitalei, Iisus tace pătimind și pătimește în tăcere. Interpretând în nume personal profețiile din Psalmi, Daniel și Zaharia, Iisus n-a ezitat să folosească un limbaj politic ambiguu. Apostolii l-au recunoscut primii drept Mashiah („Cel Uns”, în grecește, Christos), iar cuvântările sale abundau
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
contrazice isteria, ci suprimă vertical orice expresie a neființei, țintindu-și privirea către cer, peste norii acoperiți de sudalmă („întuneric s-a făcut peste tot pământul până la ceasul al nouălea”). Lipsit de apărare, surghiunit în afara capitalei, Iisus tace pătimind și pătimește în tăcere. Interpretând în nume personal profețiile din Psalmi, Daniel și Zaharia, Iisus n-a ezitat să folosească un limbaj politic ambiguu. Apostolii l-au recunoscut primii drept Mashiah („Cel Uns”, în grecește, Christos), iar cuvântările sale abundau în referințe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acrostih numele Zoicăi, Lucsandrei sau Elencăi. Nicolae amenință să spună lucrurilor pe nume, dar nu dă, În fond, nici un clement concret care să ne poată duce spre izvorul suferinței lui: „Ticălosul al mieu piept, Lasă taina, spune drept, Arată ce pătimești, Și d-al cui foc te trudești Că focul ce te-au pătruns Nu mai e să stea ascuns, Iar să taci e În zadar, Că tăcerea n-are dar. CÎnd un suspin te vădește. Taina ce-Îți folosește? Crapă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fi mai puternic decît glasul simțurilor. Recomandă, În toate, „tarea răbdare” și, Într-un Răspuns la plîngerea unui Înșelat de o femeie, se arată sceptic privitor la femei: „Eu știu că ele și adormite Izdovesc lucruri mai negîndite... .................................................... Din multe pătimi eu am știință, Ș-aș zice multe de-a lor ființă, Dar e un lucru ce treaba strică! De femei, frate-ți spui drept, mi-e frică!” Învinuirea, care a devenit deja o tradiție În poezia Văcăreștilor, ia la Iancu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză În inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, a zilii domnitor? La patrie, În lume, la tot ce pătimește, Nimic nu ești dator?” Figura contestației (figura promisiunii ratate și a aspirației spre altă formă de plenitudine: sentimentul datoriei, de pildă, sau alte patimi demne de o inimă bărbătească!), contestația, zic, mai apare o dată, Într-un limbaj mai calm. Este
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mișcarea patimilor celor dinlăuntru” naște rostul poeziei. Fantezia este instrumentul care transformă patima sufletească În rostire lirică: „această faptă a poeziei nu iaște alt, decît o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și naștere a fanteziei. Acel năluc al minții, pătimind un ce, țese idei și păreri, alcătuind stihuri după patimi și Înălțimea duhului”. În alianță cu muzica, stihurile au puterea „de a domoli verice inimă Împietrită”, Împietrită, spune Mumuleanu mai departe, din „pricini de amor”, căci omul este prin firea
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
maniheismului iubirii: trecerea de la rece la cald, de la rîs la posomorală, de la viață la moarte. Această teribilă dualitate se reconciliază intr-o stare indeterminată din care romanticii vor face un concept fundamental: „acea dulce sîmțîre de-a iubi și-a pătimi”. Conachi crede că spațiul acestei Întîlniri este privirea sau, mă rog, privirea este aceea care comunică dulcea sîmțîre. Forța ochilor e uriașă. Conachi vorbește de un rapt În serie („ochii tăi ce m-au răpit”), de o veritabilă capacitate de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alege fagul („copaciul mare”), sub crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia este spusă, simpla lectură nu-i suficientă. Trebuie un spectacol al rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai trebuie să așteptăm, are dreptate Zarifopol, cîteva decenii pînă să apară clavirul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
săgetează pe loc, Drept În inimi prin mijloc. Și așa Încep atunci Să simtă dureri și munci. Care răni apoi În veac Numai vreun alt leac Decît ale lor oftări Să mai taie prin cîntări, Povestind cumplitul dor Ce-l pătimesc de l-Amor.” E suficient să schimbi două-trei accente, și nuanța de confesiune pasională dispare. Amor, erou Înarmat săgetînd „pe loc / drept În inimi prin mijloc” - iată o imagine subtil ironică. Oftări „tăiate” prin cîntări - sună a bătaie de joc
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
putea aduce suferință, iar suferința l-ar băga În mormînt. Erotocrit se hotărăște să fugă, dar Înainte de asta ia chitara și cîntă În stilul lui Ienăchiță: „Arz fără de Încetare, mă usuc și mă topesc, Fără să cunosc pricina de ce atît pătimesc, Plîng, vărs păraie de lacrămi, dar toate-mi sînt În zadar, Că nu pot să-mi stingă focul, cît de puțintel măcar...”. Un Ienăchiță Într-un vers Însă de 15-16 silabe. CÎntecul purifică („parcă Îmi piere focul și simț că
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
asta, știu totul, nu sunt imbecil. Felul lui de a proceda îmi e și mie prielnic, expertul în intrigi m-a scutit de multe nenorociri. Poate că tu știi că uneori, pentru a fi cu adevărat puternic, trebuie să și pătimești. Maestate, dvs. cunoașteți Cetatea soarelui 6, am discutat despre ea de-atâtea ori. Nu sub umbrela moralei am scris acea lucrare, ci pentru a trage o săgeată spre visul Utopiei, pentru a impune o metodă și a afla în ea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în toată plinătatea lui afectivă. Tommaso își dădu jos mantia zdrențuită și murdară și se lăsă într-un fotoliu. Pun să-ți pregătească repede o baie caldă, o să-ți treacă oboseala și o să poți să-mi povestești ce-ai mai pătimit. În timpul cinei, Tommaso se însenină cât de cât și gazdele au putut în fine să asculte povestea fugii și peripețiile călătoriei: Am fugit de la mânăstirea din Altomonte fără să cer binecuvântarea cuiva. Starețul, invidios, de trei ori mai ignorant și
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
îndoape cu lăcomie. Tommaso se opri oleacă să-și adune gândurile: Nu vreau să jignesc pe nimeni din cei de față, cu siguranță cineva are legături cu stăpânii noștri spanioli, însă condițiile ținuturilor la sud de Napoli sunt îngrozitoare. Când pătimești zile și săptâmâni ca mine, zăbovind pe coclauri, observând ce se petrece în jur, îți dai seama că nimeni n-a făcut vreodată ceva ca să separe insectele și viermii de nămol. Cer iertare dacă vorbesc în metafore, voiam doar să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dacă știm să fim în Spiritul său. Bine zis. De altfel, el ispăsește această lungă agonie mai ales fiindcă a atentat în contra Spaniei, și nu neapărat pentru erezie, căci de aceea nu-l va salva nimeni atunci când va termina de pătimit în locul în care acum e îngropat. Se spune că s-ar fi îngrășat și că bolile de care suferea i-au cam trecut. Este posibil ca un om, pradă umezelii și care n-are parte de soare, să se vindece
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]