1,151 matches
-
cu blestematele de examene, ori dacă ea și Ovidiu tot tărăgănau așa, băiatul n-o să se mai apuce de învățat, profitând de incertitudinea creată, îi sugeră că dincolo de aparenta acalmie tânărul ascundea stări depresive, ea doar îl cunoștea bine... după paloarea feței și după alte mici semne insesizabile pentru un ochi străin. După una dintre aceste vizite, în drum spre casă, Sidonia îi spuse cu ciudă lui Ovidiu: Măi, băiete, la urma urmei, asta e lupta ta, eu mai mult de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară într-un alt loc, sub o altă intensitate și jocul cu nodulul dureros părea s-o excite. Singura atentă, receptivă la toate, cu ochii mari deschiși, Sidonia observă schimbarea intensă a Carminei, paloarea, scăpărările irișilor ce aduceau a om hăituit și, cu naturalețe, stăpână pe ea, stopă discuția privitoare la viitorul celor doi soți. Mai important, nu-i așa, este momentul de față, de fapt am venit să stabilim de comun acord ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
una câte una să se reorganizeze celulele, să regăsească jocul uitat al ambiției, gustat cu atâta nesaț cândva, aici, în casa profesorilor. Lângă ea, la celălalt capăt al canapelei, Nina răsfoia un album de artă, parcă mai slăbise, avea o paloare accentuată pe obrajii supți, dar ceea ce-i atrase atenția erau degetele micuțe, agile, nespus de gălbui. Își aminti că îl auzise pe inginerul Marcu spunând că Nina fusese bolnavă, ar fi vrut să rostească câteva vorbe de încurajare, minunat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe frigider lăsase mănușile și poșeta. La rândul ei Fana își privea gânditoare gazda. Slăbise foarte mult, i se ascuțise bărbia, pielea piciorului i se lipise de os, lăsa să se vadă o încheietură de-a dreptul fragilă. Avea o paloare atât de accentuată încât figura ei căpătase o frumusețe stranie, ireală, care o tulbura. Își aminti de-o fostă colegă de liceu, era obsedată de șoldurile ei cam late și permanent făcea cure de slăbire dintre cele mai năstrușnice, le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
culegerile ei de matematică, de literatură universală, oricum anul acesta întrerup școala, s-a justificat ea, fără să precizeze dacă i le va cere înapoi atunci când o să aibă nevoie de ele. Dar ceea ce-a frapat-o pe Fana fusese paloarea, transparența tegumentelor, aveai senzația că dacă o atingi dai de interior. A murit foarte curând. Vreau să spun, rosti, în sfârșit Fana, îndepărtând prin câteva clipiri acea amintire dureroasă, că eu nu am nici o contribuție în... șovăi, făcu un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sărbătorea la " Pui de urs", în Rahovei, unde cînta, din cînd în cînd, doar atunci cînd era vorba de un chiolhan serios, pînă în ziuă, cu trăsuri și șampanie în gălețile de adăpat caii, unde cînta chiar Cristian Vasile, cu paloarea lui de zile bune pe chip și în voce. Iar dacă va fi așa, n-avea de gînd să stea deoparte, o să-l pună pe ticăitul și zgripțorul ăsta de Leonard să caute bine în portofel pînă o să găsească toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
afla domnul locotenent inginer Gabriel Corvino de la Arsenal, care tălmăcea cu o voce la fel de înflăcărată, dar mai subțire și de aceea ușor de auzit. Țiuia ca un țînțar, așa și arăta, subțirel, fercheș, cu părul des și creț, cu o paloare subliniată de roșeața pomeților, provocată desigur și de zăduful din salonul lui Basarab Cantacuzino, dar și de paharul niciodată gol pe care îl ținea în căușul palmei. "Ca să fii fericit trebuie să fii liber, iar ca să fii liber trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
privire rapidă. Nu era frumoasă, nici bine îmbrăcată, dar era tânără, cu un chip expresiv, cu privirea însuflețită, deși puțin turbure... Pavel semăna cu tinerii de pe afară, deși putea să aibă treizeci de ani. Avea însă și el o vagă paloare care nu-mi plăcea. După război m-am dus să-l vizitez. Mi s-a spus că a murit. Suferise de ceva? am întrebat. Nu. Am înțeles că femeia aceea nu-l luase cu ea, sau nu vrusese el, se
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
nală Anticorupție. Am acceptat și ne-am văzut toți trei undeva aproape de Ateneu, într-o zi călduroasă de vară. Îmi amintesc doar că vorbea puțin și apăsat, cu un puternic accent de clujean, și că fața lui avea o stranie paloare bolnăvicioasă. Nu mai știu exact ce am discutat timp de vreo două ore. Însă știu ce i-am răspuns Monicăi Macovei, care m-a întrebat la sfârșit ce impresie îmi lăsase procurorul. Mai în glumă, mai în serios, i-am
Preţul adevărului. Un procuror în luptă cu sistemul by Dan Tăpălagă, Daniel Morar () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1338_a_2715]
-
Se concentră asupra doctorului în halat alb pe care tocmai îl zărise în hol. Era un bărbat în jur de treizeci și cinci de ani, ar fi zis ea, o vârstă ce inspira încredere, și, în timp ce majoritatea doctorilor din spitale aveau o paloare pământie, precum cotletele de porc de pe tejgheaua unui măcelar, tenul lui era bronzat de parcă s-ar fi întors de la schi. Avea părul de culoarea porumbului. O pereche de ochelari de apropiere cu rame de aur atârnau la jumătatea nasului, dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
oricât de mult ar fi încercat cineva, n-ar mai fi putut fi adunate și lipite la loc. Fran hotărî să se concentreze asupra unui singur scop: să treacă peste seara asta și să ajungă cu bine acasă. Din fericire, paloarea ei îi tulburase și singura reacție pe care o stârni anunțând imediat după cină că avea nevoie de puțină odihnă și că era posibil să i se fi făcut rău de la ceva, fu o îngrijorare politicoasă și faptul că Laurence
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spunând: “Ar fi bine, draga mea, să aducem copiii acasă.” Lucrurile păreau a fi reintrat în normal în viața și n familia lor. Păreau, numai. Pentru că oamenii băgau de seamă că, pe zi ce trecea, Săndica avea tot mai multă paloare și suferință adunate pe chip. Și, parcă i se topea carnea trupului. Ajunsese mai firavă ca o umbră, toată lumea se întreba ce se întâmplă cu biata fată; devenise tot mai tăcută, tot mai mohorâtă, se înstrăinase de toți și de
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
chiar mai proaspăt și mai bine decît domnul Sekura și, În mai multe privințe, anii de la Lunghua fuseseră o Încercare mai ușoară pentru Basie decît pentru comandantul japonez. MÎinile și obrajii Îi erau Încă netezi și fini, deși avînd o paloare de femeie bolnavă. Învîrtindu-se În cămăruța lui, de parcă s-ar fi aflat la bordul vaporului Aurora, privea lagărul de la Lunghua tot așa cum privise lumea de dincolo de el, un șir de cabine ce trebuiau pregătite pentru o serie de pasageri nesăbuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
terenului de fotbal. Prea epuizată ca să se mai miște, se uită la Jim cu aceeași privire disperată pe care i-o aruncase cînd mîncase gărgărițele. Ploaia de peste noapte spălase și ultimul strop de culoare de pe rochia ei de stambă, dîndu-i paloarea cenușie a muncitorilor chinezi de pe aeroportul Lunghua. Doamna Vincent ar construi o pistă de aterizare stranie, reflectă Jim. — Jamie... Îl strigă pe numele de alint pe care domnul Maxted, Îl scosese pe neașteptate din vreo amintire dinainte de război. Voia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Un Packard? Bună mașină... Descuie poarta și Îi făcu semn lui Jim să intre. Auzind zăngănitul lanțurilor, englezul cu mîinile bandajate, care Îl Împușcase pe soldatul Kimura, veni dinspre casa paznicilor. Deși slab, avea un fizic puternic, nervos și o paloare accentuată de Încheieturile Însîngerate ale degetelor. Jim văzuse aceeași piele albă ca de cretă și aceeași ochi bolnavi la prizonierii eliberați după luni de temniță În celulele de sub pămînt de la cartierul general al poliției din Bridgehouse. Pieptul și umerii Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lui Însîngerate, se vor alătura curînd morților suprahrăniți. MÎncarea hrănește moartea, moartea care dorește și așteaptă propriile lor trupuri. Jim ascultă strigătele de beție din casa paznicilor și rafala de gloanțe trase de Price peste capetele chinezilor din fața porții. Cu paloarea lui subpămînteană și mîinile bandajate, această figură de albinos Îl speria pe Jim; era primul mort care se ridicase din mormînt, dornic să pornească următorul război mondial. Își odihni ochii pe geometria liniștitoare a pistei de aterizare a aeroportului. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
explicit indeterminarea beckettiană, veșnica pendulare între certitudinea morții și/sau așteptarea ei, între definitiv și/sau „nu încă”. Despre bătrânul preot, călăuza lor, care, la începutul piesei, sprijinit de trunchiul unui stejar imens și scorburos, li se înfățișează spectatorilor cu „paloarea-i neschimbată, ca de ceară”, cu ochii încremeniți care „nu mai privesc departe, în eternitate”, orbii vor spune, atunci când câinele îi va conduce până la el: „E un mort printre noi. E așezat pe o piatră”. Da, preotul se află într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
de om viu, lipsită însă complet de viață, ca în cazul statuii din Poveste de iarnă? Teatrul ar trebui să regăsească tocmai această semnificație a actului sculptural, iar posibilele soluții în acest sens ar fi marioneta, manechinul, figura de ceară. Paloarea cadaverică, lividitatea chipului, ca un înscris al morții. Maeterlinck formulează astfel paradoxul unui teatru al absenței omului sau mai degrabă al unui teatru ce are nevoie de această absență pentru a putea vorbi mai bine despre esența vieții. Paradox care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
o vreme într-un azil-mănăstire. Experiența aceasta (descrisă în prima parte din Drumul Damascului) implicase, într-adevăr, o întâlnire cu fantomele. Didascaliile lui Strindberg introduc limpede referirea la fantomal în zugrăvirea personajelor: „Au obrajii galbeni ca ceara și de o paloare cadaverică; întreaga lor înfățișare, ca și gesturile lor au ceva spectral”. Sunt îmbrăcate în alb și poartă văluri de diverse culori. Dialogul cu stareța mănăstirii (care se îngrijea și de azil) se învârte în jurul statutului realității respectivelor personaje. „Chiar există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
sârmă, se privește poate în oglinda lui Gorgo... Cel ce va dansa va fi mort - hotărât să caute frumusețea sub toate formele ei, capabil să o realizeze sub toate formele ei. Când vei apărea, pe chipul tău se va așterne paloarea - nu, nu mă gândesc la frică, ci la contrariul ei, la un incredibil curaj. Cu tot fardul tău și în ciuda sclipirii paietelor, vei fi livid, sufletul îți va fi livid. În momentul acela vei atinge perfecțiunea ca precizie a execuției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
mare efect asupra publicului. Și lângă acea arcadă stătea Nanone. Păr despletit, revărsat peste brațele goale. Desculță. Trup drapat într-o mătase ivoire cu falduri ample, prinsă pe umăr cu o fibulă. Lacrimi strălucind în lumina tremurată a lumânărilor. O paloare de ființă supranaturală, de înger sau zeiță, perfectă întruchipare a unei triste iubiri și a muzicii. Chiar dacă instrumentiștii mai strecurară uneori și alte note sau modulații în acea arie din opera Orfeu și Euridice de Gluck, vocea cântăreței se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
grupului sfârșiseră fie uciși, fie risipiți care încotro. De aceea se temu de noua lui premoniție. Știa de pe acum că, mai devreme sau mai târziu, ea va deveni, în plan real, un act atroce. Dimitrie Moruzi nu observă însă nici paloarea, nici mișcarea prințului, de parcă s-ar fi ferit de ceva. De altfel, în acel moment era mai preocupat să aranjeze frumoasele pene lungi, în formă de liră, care împodobeau capișonul brodat cu perle și fir de aur de pe capul șoimului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Geordie fusese obsedat de păstrarea condiției sale fizice În tinerețe. Cineva care se mândrea mult cu imaginea sa. Tipul de pe fundul sertarului avea o burtă de bere, iar antebrațele și umerii aveau mai mult grăsime decât mușchi. Chiar și fără paloarea morții, ar fi fost alb ca brânza. Piele albă ca spuma laptelui, cu alunițe și o iritație ușoară. Și fără rotule. Ambele picioare păroase aveau găuri zdrențuite În locul unde la oamenii normali erau genunchii. Carnea era smulsă În dreptul articulației, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
netezi bluza uniformei de asistentă și răspunse că nu. Se lovise de o ușă. Fusese un accident. Asta era tot. Logan o trată cu una dintre tăcerile patentate de inspectorul Insch. Încetișor, zâmbetul fals Îi alunecă de pe față, lăsând În loc paloarea, din nou. — A trecut pe la mine Kevin. Băuse. Fixa insigna cu numele pe care o avea prinsă-n piept, fără să-l privească pe Logan În ochi. — Credeam c-o să se-ntoarcă la mine. Știi tu, s-o lase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
blocuri cenușii cu trei etaje cu locuințe de Închiriat, acesta era vizibil doar sub forma unor panglici de culoare iridescentă. Ici și colo, lumini stradale de un galben sulfuros clipeau și zumzăiau În aerul Înghețat de decembrie, Împrumutând clădirilor o paloare sumbră. Nici măcar nu era ora cinci. În ciuda așteptărilor, agenta Watson reușise să găsească pentru ei un loc de parcare În fața clădirii În care locuia Norman Chalmers. Tomberonul comun se afla exact În fața ușii. Era un recipient negru, mare, până la Înălțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]