1,096 matches
-
Textele ugaritice reprezintă, de asemenea, un element de confruntare esențial pentru studiul Vechiului Testament, având În vedere că reflectă Într-o bună măsură patrimoniul de credințe ale popoarelor cananeene cu care s-a Întâlnit și s-a confruntat civilizația iudaică. Panteonul din Ugarit este bine ilustrat de texte rituale, În care sunt notate și descrise sacrificiile săvârșite În onoarea diferiților zei În cadrul unui complex calendar liturgic. Riturile, articulate Într-o tipologie uneori dificil de Înțeles, constau În jertfirea de animale (bovine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sfârșit, nu trebuie uitată prezența În religia ugaritică a unei puternice componente hurrite, dovedită fie de divinitățile menționate În texte, fie de Înseși documentele redactate În ugaritică și hurrită. Zeii venerați la Ugarit consitiuie un grup numeros structurat, Într-un panteon politeist, comparabil Întru totul cu cel al lumii clasice. Oricât de multe ar fi divinitățile cărora li se aplică epitete care le leagă de regnul animal (de multe ori cele două sfere nu sunt diferențiate clar: un mit vorbește despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care le leagă de regnul animal (de multe ori cele două sfere nu sunt diferențiate clar: un mit vorbește despre cuplarea lui Baalxe "Baal" cu o vițică), mitologia ugaritică Îi descrie În termeni clar antropomorfi. Cea mai evidentă caracteristică a panteonului ugaritic este constituită probabil de absența unei singure divinități care să le domine fără echivoc pe toate celelalte. În vârful panteonului se află doi zei, bătrânul zeu creator El și tânărul și puternicul Baalxe "Baal", cel care reînnoiește și garantează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Baalxe "Baal" cu o vițică), mitologia ugaritică Îi descrie În termeni clar antropomorfi. Cea mai evidentă caracteristică a panteonului ugaritic este constituită probabil de absența unei singure divinități care să le domine fără echivoc pe toate celelalte. În vârful panteonului se află doi zei, bătrânul zeu creator El și tânărul și puternicul Baalxe "Baal", cel care reînnoiește și garantează ordinea cosmică pe care a instaurat-o cel dintâi, dar nici unul dintre cei doi nu e În măsură să garanteze sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărei participare activă la opera creatoare ne este dezvăluită de epitetul „Protonăscătoare de zei”, desemnați (În afară de Baalxe "Baal") ca „Fii ai lui Athirat”. Autoritatea ei este subliniată de faptul că Împreună cu El Îl investesc pe zeul care va domni peste panteon. Numită mai ales „Athirat-a-Mării”, zeița are legături clare cu elementul acvatic, slujitorul ei, Qadshu-wa-Amrur, fiind numit „Pescar al lui Athirat”. Asemenea lui El și Baal, și Athirat a lăsat urme evidente În Vechiul Testament, unde teonimul pare să denumească, printre altele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
par să indice faptul că zeului lui Israel, cel puțin În anumite epoci și medii, i se atribuia ca soție tocmai vechea zeiță ugaritică. S-a vorbit deja despre rolul de prim rang cu care era Învestit Baalxe "Baal" În panteonul ugarit, În care el era deținătorul activ al unei regalități actuale și „executive”. Miturile ajunse până la noi sunt mare parte povestea afirmării suveranității lui Baal, al instaurării ordinii sale În ritmurile vieții și În raporturile dintre sfera divină și sfera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
puteri se for Împrăștia, risipindu-se pe pământ și pe mare, la fel cum se va Întâmpla și cu resturile sale sfâșiate de zeiță. Personaj războinic, tânără și totodată violentă, Anat este fără dubii cea mai importantă zeiță feminină a panteonului; tot ea va fi cea care, Împreună cu zeița solară Shapashxe "Shapash", va reuși să găsească În infern corpul lui Baal, Îl va duce pe vârful muntelui său sacru, Sapanu și Îl va Înmormânta ritualic, Împlinind astfel premisele pentru Întoarcerea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Baal Îi oferă lui Motxe "Mot", dușmanul său neîmblânzit, posibilitatea de a-l sfida direct pentru suveranitatea universală. În timp ce ceilalți zei, paralizați de groază, sunt incapabili să reacționeze, Baal și Mot se Înfruntă Însă: nici măcar eroul cel mai curajos al panteonului nu poate să i se opună și trebuie să cedeze puterilor Morții. El este astfel Înghițit de gura lui Mot și dispare În pântecul acestuia, adică În lumea de „dincolo”. Întâmplarea Îi Îngrozește pe zei și are ca efect devastator
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
feniciană, articulată În diferite dialecte. Religia fenicienilor din Orient, la fel ca cea din Cartagina și din alte colonii occidentale, are la bază Într-un sistem politeist, diferit pentru fiecare cetate, dar cu o structură asemănătoare. Fiecare centru avea un panteon propriu și divinități tutelare proprii, puse În contextul unei tradiții care ne autorizează să vorbim despre o „religie feniciană”. Relativa diversificare locală a cultelor constituie, de fapt, un mijloc de individualizare culturală, prin care fiecare cetate Își afirma identitatea proprie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
războiului troian. În materialele sale, În care sunt expuse credințele privitoare la cosmogonie, la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție și transformat de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o cetate la alta, protector mai ales al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la originile culturii și la teogonie, se poate Întrezări un veritabil nucleu de mitologie feniciană, chiar dacă reelaborat de tradiție și transformat de mode culturale precum euhemenismul. În panteonul cetăților feniciene se individualizează câteva elemente structurale comune și caracteristice. În vârful panteonului se află o pereche alcătuită dintr-un zeu (numit ba‘al sau ’ad½n, „domn”), a cărui identitate variază de la o cetate la alta, protector mai ales al suveranilor și al dinastiei, și dintr-o zeiță (numită cel mai adesea ba
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
figură tipică de Baalxe "Baal" local. Acesta este protagonistul unei istorisiri tragice: după moarte este trimis În lumea de „dincolo”, după care i se Îngăduie totuși o Întoarcere parțială la viață. În cinstea sa se organizau ceremonii numite „Adonii”. În panteonul din Biblos se mai aflau și Baal Shamemxe "Baal Shamem" (un Baal celest, destul de popular și În mediul aramaic) și o divinitate infernală numită Baal Addirxe "Baal Addir" („Domnul Puternic”). La Sidon, Astartexe "Astarte" era asociată cu Eshmunxe "Eshmun", Baalxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tir și pe Baal Shamemxe "Baal Shamem", Baal Safonxe "Baal Safon" (protector al marinarilor), Baal Malagexe "Baal Malage" (și acesta, probabil, legat de sfera marină) și pe Baal Hammonxe "Baal Hammon", pe care Îl vom regăsi apoi și la Cartagina. Panteonurile centrelor minore ale Feniciei sunt mai puțin cunoscute. La Berytos era venerat un Baalxe "Baal" marin, alături, probabil, de Astartexe "Astarte". În sanctuarul din Amrit, sediu al cultelor de tip terapeutic, se găsesc urme ale venerării lui Eshmunxe "Eshmun", Melqartxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Sid-Melqart" la Cartagina etc. Fenomenul se explică printr-o legătură destul de strânsă, la nivel mitologic și cultual, Între două figuri divine percepute deosebit de apropiate În atribuții, care ajung să fie venerate În sanctuare comune. În centrele mediteraneene se observă În panteonurile punice anumite trăsături locale datorate fie devoțiunii speciale a fondatorilor fenicieni, fie contactului cu tradițiile indigene, fie, În sfârșit, dezvoltărilor autonome. În Cipru, de exemplu, pe de o parte, Astartexe "Astarte", pe de alta, Rashapxe "Rashap" (zeu arcaș, străjer al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
bine primiți În ținutul Nilului, unde principalul centru al cultelor feniciene era cetatea portuară Memphis, În care exista un Întreg cartier de locuitori din Tir cu tradițiile lor religioase. Dezvoltarea cea mai cunoscută și reprezentativă pentru religia punică o constituie panteonul Carthaginei care conține, În ceea ce privește Fenicia, elemente de continuitate, dar și fenomene Înnoitoare notabile. Zeii poliazi cei mai importanți ai Cartaginei erau Baalxe "Baal" Hammonxe "Baal Hammon" și Tanitxe "Tanit". Amândoi au rădăcini În Orient, dar În Occident aceștia cunosc un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
divine: printre cele mai populare se numărau Astartexe "Astarte", Melqartxe "Melqart" și Eshmunxe "Eshmun", prezenți mai ales În numele teofore. Printre alți zei de seamă figurează și Baalxe "Baal" Shamemxe "Baal Shamem", Sidxe "Sid" și Milkashtartxe "Milkashtart". O versiune oficială a panteonului cartaginez este transmisă de Polibius (VII 9, 2-3), care citează zeii xe "Baal Hammon"punici (cu un nume grec corespunzător), ca martori Într-un text ce conține tratatul de alianță propus de Hannibal regelui Filip al V-lea al Macedoniei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
menționate În inscripții le calchiază, În cea mai mare parte, pe cele cartagineze, având uneori variante locale, cum e cazul enigmaticului zeu Maktar, numit Hoter Miskarxe "Hoter Miskar" sau El-qone-erez („Dumnezeu/Creator al pământului) la Leptis Magna, unde În vârful panteonului se află Milkashtart (interpretat ca Herakless) și Shadrafaxe "Shadrafa" (Liberxe "Liber" Paterxe "Liber Pater"). Urme ale cultelor feniciene se regăsesc În toată Africa de Nord, perceptibile Într-un substrat de culte indigene cu personalitate obscură. În afară de elementul biblic, trebuie să se țină
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Africa de Nord, perceptibile Într-un substrat de culte indigene cu personalitate obscură. În afară de elementul biblic, trebuie să se țină cont de puternica amprentă culturală a Romei, care se suprapune decisiv atât peste elementul local, cât și peste cel punic. Rezultă un panteon cu deosebire sincretic, În al cărui mediu Saturnxe "Saturn", Herakless și Esculapxe "Esculap" sunt cu siguranță continuatorii unor figuri divine de origine punică. La Malta, În situl din Tas Silg, cultul Astartei (căreia Îi era probabil alăturat Melqartxe "Melqart"), continuă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
superior al Iordanului. Izvoarele directe despre cultura aramaică sunt alcătuite dintr-un număr limitat de inscripții ale regilor locali, În timp ce izvoarele externe provin din unele inscripții asiriene și din informațiile Vechiului Testament. Izvoarele epigrafice ne dau informații fragmentare despre unele panteonuri locale, fiind mai ales vorba despre inscripții regale care ne pun În fața cultelor publice și dinastice, cu siguranță destul de diferite de manifestările religiei populare. Altfel spus, dată fiind situația istorică și culturală a zonei În discuție, pare mai degrabă arbitrar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
suveranului local dedicată templului zeului său Hadad din Sikan, oferă o excelentă caracterizare a acestui zeu: stăpân al apelor cerești, terestre și subterane, garant al fertilității (pășuni și irigații), el va tutela viața altor zei configurându-se clar căpetenie a panteonului local. În afară de definirea sa ca „Stăpân” al celui care dedică inscripția, zeul primește epitetul unic de „Stăpân al râului Khabur”. Un rol important par să ocupe apoi, În tradiția aramaică, divinitățile dinastice legate de cultele ancestrale ale diferitelor case domnitoare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
că religia arameilor mai mult a asimilat de la cele dimprejur și din substrat, decât a creat sau a inovat. Alături de considerentele asupra structurii socioreligioase a regatelor aramaice, se mai pot delimita câteva figuri divine și se poate schița structura câtorva panteonuri locale. Nimic sau aproape nimic nu ne este cunoscut despre mitologie, În timp ce din inscripții pot fi desprinse puține date despre cult sau alte aspecte ale vieții religioase. Admițând deci că zeul Hadad - care Încă din epoca bronzului avea un vestit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cunoscut despre mitologie, În timp ce din inscripții pot fi desprinse puține date despre cult sau alte aspecte ale vieții religioase. Admițând deci că zeul Hadad - care Încă din epoca bronzului avea un vestit centru de cult În Alep - apare În vârful panteonului aproape pretutindeni În lumea aramaică a primelor secole ale mileniului I Î.Hr. (Yaudi, Damasc, Hama etc.), putem să delimităm rapid câteva situații particulare. Din anticul regat al lui Yaudi (Sam’al, astăzi Zincirli), ne-a parvenit o serie de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
voinței de a Îmbuna spiritul celui mort, ritul arată, de asemenea, afinități cu ceremonia kispu (banchetul ritual cu evocarea/invocarea morților) din tradiția mesopotamiană și mariotă, care prezintă paralele atât În Ugarit, cât și În Vechiul Testament. Despre câteva divinități din panteonul din Hama ne informează stela regelui local Zakkur, dedicată lui Elwerxe "Elwer" (El-Merxe "El-Mer", adică „Dumnezeu este Merxe "Mer"”, divinitate mesopotamiană analoagă lui Hadad), dar regele Îi mulțumește În mod special lui Baalxe "Baal" Shaminxe "Baal Shamin" pentru ajutorul primit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și cultura de la Palmira să fie deschise la numeroase sincretisme și influențe, care ne dezvăluie complexitatea și stratificările istorice, marcate inclusiv de influxul culturii elenistico-romane. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale religiei cetății Palmira este În special persistența vechilor panteonuri tribale, „reorganizate” Într-un panteon civic articulat și unitar din punct de vedere formal datorită efortului teologico-politic al clasei sacerdotale. Diferitele triburi adunate În oază, fiecare cu tradițiile și cultele proprii, arată, la rândul lor, că au suportat În grade
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fie deschise la numeroase sincretisme și influențe, care ne dezvăluie complexitatea și stratificările istorice, marcate inclusiv de influxul culturii elenistico-romane. Unul dintre cele mai interesante aspecte ale religiei cetății Palmira este În special persistența vechilor panteonuri tribale, „reorganizate” Într-un panteon civic articulat și unitar din punct de vedere formal datorită efortului teologico-politic al clasei sacerdotale. Diferitele triburi adunate În oază, fiecare cu tradițiile și cultele proprii, arată, la rândul lor, că au suportat În grade diferite influențele culturilor cu care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]