2,639 matches
-
și umile, contemplate cu atenție binevoitoare, în cadru bucolic etc.). Pe de altă parte, se pot percepe și ecouri din M. Blecher, dar și din poezia „dinamitardă” a „generației războiului”, îndulcite însă, acestea din urmă, prin fixarea în derizoriu și parodie. Ca și, fără îndoială, „trimiteri” la Tudor Arghezi și Ion Barbu. Totuși, aceste afinități ori coincidențe nu dau seama integral de panoplia și maniera poetului, din care răzbat incontestabil accente goliardice, uneori villonești, mai ales în nerușinat-candidele epitalamuri, irmoase ori
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
poftă și cu chef, până la săvârșirea unui „salt” - relevant și grav - la nivelul ontologicului. O viziune panerotică, o senzualitate generalizată îi este specifică acestui poet care trăiește „ o voluptate parodică a miracolului, într-un univers al intimității pus în rama parodiei, dar cu o substanță ce exultă în continue miracole diafane și candide” (Al. Cistelecan). Descoperind, prin contemplare intensivă și jubilatorie, feericul și paradisiacul în sânul cotidianului, el e, prin excelență, poetul „spațiului închis”, securizant și liniștitor, în sensul definit și
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
Dubitantius, Erudițianul, Androfilos, Părintele Agnozie, Politicos, Popa Nătărău din Tândarânda ș.a. Atât notele poemului, cât și Prologul sau Epistolia închinătoare fac dese trimiteri la modele celebre, datorate unor autori ca Homer, Ariosto, Tasso, Milton, în care demitizarea, ironia programată și parodia se transformă în instrumentar creator de epos comic. Îndeosebi în a doua variantă a Țiganiadei, comentariile, ce însoțesc textul în note atribuite cititorilor școliți sau inocenți sub raportul informației anterioare, formează un fel de „operă paralelă” la scrierea propriu-zisă, amplificând
BUDAI-DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]
-
cel mai adesea compromis de o limbă bizară, cu silnice inversiuni și cuvinte compuse („brațalba”, „argintarcatul”, „coifulgerosul” ș.a.), făurite chiar de către autorul român. Cu toată pledoaria lui Heliade, traducerea a părut multora, încă de pe atunci, ceva foarte asemănător cu o parodie. Nu cu prea mult timp înainte, în 1857, într-o „precuvântare” la Paralela sau Viețele bărbaților iluștri, prima traducere în limba română a cărții lui Plutarh, dovedise, totuși, o anume circumspecție și o orientare justă, în genere, și în chestiunile
ARISTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285453_a_286782]
-
Columna”. De coloratură romantică, volumul de nuvele Cântecul păsării măiestre (1983) este urmat de Duhul apelor (1988) și Mielul de Paști (1991). Proza lui B., oprindu-se asupra unor experiențe dure, alternează notația realistă cu umorul. Ca poet, a scris parodii de succes (Sarcofagul lui Tutankamon, 1986). SCRIERI: Cântecul păsării măiestre, Chișinău, 1983; Sarcofagul lui Tutankamon, Chișinău, 1986; Duhul apelor, Chișinău, 1988; Mielul de Paști, Chișinău, 1991. Repere bibliografice: L. Tomșa, Valeriu Babanski, „Cântecul păsării măiestre”, „Nistru”, 1983, 12; Ion Ciocanu
BABANSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285514_a_286843]
-
Demetrescu a scris cronică parlamentară, la rubrica „Fizionomia Senatului”, a făcut traduceri din gazetele franceze și a publicat numeroase poezii, schițe și nuvele; A. Bacalbașa, pe lângă bogata colaborare politică sau de comentator acid al vieții intelectuale, dă versuri, schițe umoristice, parodii; St. O. Iosif și-a început perioada bucureșteană, după debutul de la „Revista școalei” din Craiova, publicând aici versuri, epigrame, traduceri din Petöfi (între septembrie 1892 și martie 1893). În primăvara anului 1896, înainte de a redacta „Epoca literară”, I. L. Caragiale a
ADEVARUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285191_a_286520]
-
R. Gorgan, Ion Topor, R. Ustic, Alex. Dimcescu, Gabriel Țepelea, Gh. Păun, iar I. Vodă, Maria N. Petrescu cu fabule umoristice. Se publică numeroase balade vesele, semnate de Gh. M. Dăscălescu, Zaharia G. Buruiană, Maria Predescu, doine umoristice, monoloage și parodii având autori pe R. Runcu, Radu Baltazar, V. Popa, I. Gheorghe Petre, Mircea Croitoru, George Petrache, Traian Russu-Șirianu, Ion Pribeagu, Emil H. Nonu, Dan Mureș. Mai mult chiar, Traian Russu-Șirianu colaborează cu poezii umoristice în subdialect bănățean și crișean. Gazeta
BRAVO!. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285872_a_287201]
-
cele 3 062 de versuri ale ei, redactate, se pare, sub înrâurirea scrierii L’Amorosa visione a lui Boccaccio, era socotită de Karl Krumbacher drept o „monstruozitate poetică”. Mai vii și venind cu siguranță din medii nearistocratice sunt satirele și parodiile (precum celebra Poulologos), ca și numeroasele texte populate de păsări, animale ori fructe, toate ascunzând sub învelișul parabolelor țeluri critice și combative. Și epica uzează mult de vers. Sunt la modă romanele și povestirile versificate („sedii” ale „materializărilor” ficționare), multe
BIZANTINISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
trist, de stupid, de zadarnic,/ nu mai ai nici pe cine ucide/ și nici de cine să fii ucis” (Hamlet apocriful). Este locul în care viii nu se mai deosebesc de cei morți, iar cadavrele „încep să-ntinerească”, într-o parodie macabră a evoluționismului, ale cărui legi răsturnate fac din boală, pestilență și crimă emblemele unei realități întoarse, „paraistorice”: „Noi n-am murit niciodată și nu vom muri, / în complicitate cu viermii pământului zodia noastră/ surâzătoare se-arată: un dans / ne
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
vocația de dramaturg - descoperită relativ târziu - se dovedește a fi vocația esențială a lui B. Alături de Teodor Mazilu și Marin Sorescu, el cultivă în literatura română, pe urmele lui I. L. Caragiale, o formulă de teatru în care intră farsa tragică, parodia și formula teatrului ionescian (teatrul absurdului). Câteva piese (Cine sapă groapa altuia, Chițimia, Dresoarea de fantome, În căutarea sensului pierdut, Iertarea, Alibi, Boul și vițeii), lângă altele (Preșul), care întrețin comicul de situație și ironizează limbajul de lemn, au creat
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
și vindecă prin mijloace barbare pe indivizii ce suferă de obsesia dublului. Însă toate aceste fapte ieșite din comun (toți ironiștii au cultul faptului de excepție și sunt, ca I. L. Caragiale, superstițioși) capătă, de la un punct, un sens mai adânc, parodia începe să devină parabolă. Chițimia, stimulat de un profesor escroc, lucrează la o invenție (perpetuum mobile pe calea ferată) și este vizitat noaptea de un alt Chițimia, acela căruia îi luase cu douăzeci de ani în urmă identitatea, logodnica și
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
spirituale dintre elenism și tradiția vetero- și neotestamentară, atitudinile culturale și mentale ale Bisericii Ortodoxe în privința deriziunii. Râsul are o funcție fundamental religioasă, afirmă autorul: în economia raportului dintre sacru și profan, hohotul de râs, indiferent că este vorba de parodie, imitație sau chiar blasfemie, denotă prezența presantă a sacrului, a cărui energie numinoasă, generatoare a unei tensiuni imposibil de suportat de fragila ființă umană, este disipată, „umanizată” printr-o explozie vocală reflexă. În această perspectivă, atitudinea reținută a Mântuitorului (faptul
BACONSKY-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285528_a_286857]
-
Și, în fine, un ultim palier al acestei dedublări e alcătuirea proteică a acestui fals jurnal, care își răsfrânge și multiplică trăirile în povești alegorice ori poeme (Copii inocenți în cetatea ocrotită, poeziile lui Inorog Urzitorul), își travestește tragismul în parodie ori joc (sunt pagini întregi unde toate cuvintele încep cu aceeași literă), iar misticismul în ironie lucidă (Despre virilitatea duhului și contrariile ei). Calendarul cuprinde 39 de zile din perioada 21 iunie - 14 septembrie 1965, majoritatea dedicate sărbătorilor religioase (Noaptea
AVRAMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
distrugerea obișnuințelor lingvistice și de gândire, pentru a elibera cuvântul-intelect din vremelnicie, transformându-l în foc pur, adică în veșnicie, prin arderea și comuniunea în „vâlvătaia sălbatică și slobodă a Adevărului”. Calendarul incendiat, prin stilul său luxuriant, prin amestecul de parodie intelectuală, poezie, ezoterism ortodox și ostentație barocă, este una dintre cele mai originale și excentrice scrieri din literatura „de sertar” a ultimelor decenii. SCRIERI: Fragmente reziduale disparate din Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus, pref. Alexandru Paleologu, postfață Mihail Constantineanu
AVRAMESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285505_a_286834]
-
Cartografierea valorilor și impunerea locului propriu, TR, 1997, 12; Mircea A. Diaconu, George Astaloș sau Ecuația tăcerii, CL, 1997, 4; Ionel Savitescu, [George Astaloș], CRC, 1999, 4, 9, 2000, 2; Ionel Savitescu, Utopii, ATN, 1999, 1; Dana Puiu, Exilul ca parodie a decolării, TMS, 2000, 4; Ion Roșioru, Cânturi de ocnă, CL, 2000, 8; Ghițulescu, Istoria, 286-290; Popa, Ist. lit., II, 966-969; Manolescu, Enciclopedia, 60-63; George Astaloș - 70. Poetul, dramaturgul, omul, București, 2003. M.P.-C.
ASTALOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285477_a_286806]
-
frust, violent, asociații insolite de cuvinte ori schimbări bruște de registru stilistic, „semnul notației proprii”, în opinia lui P. Constantinescu, apropie lirica lui B. de expresionism ori de suprarealism. Cetatea lui Bucur (1940) combină elementul anecdotic cu tragicul, ironia cu parodia, retorica și prozodia cântecului de lume cu imagini de factură expresionistă, în încercarea de a surprinde viața pestriță a capitalei bucureștene, o cetate-bâlci pitorească și plină de viață. Următoarele volume publicate în țară, inconsistente valoric, nu anunță evoluția surprinzătoare a
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
înaintea publicării. Reacțiile criticii sunt contradictorii, mergând de la recunoașterea netă a talentului autoarei până la etichetarea paginilor drept capricii adolescentine. Odată stabilită în Franța se face remarcată de Charles Müller, gazetar la „Le Journal”, coautor, cu Paul Reboux, al seriei de parodii À la manière de... (1908-1913). Va repurta un prim succes literar la un tournoi de poésie, organizat de gruparea revistei „Femina” în 1913, cu poemul Les Perles, răsplătit cu premiul al doilea și medalia de aur și marcând începutul carierei
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
franceze a scriitoarei Alice Orient. Trăiește o boemă zbuciumată și pauperă, obligată să-și câștige existența ca dactilografă și corespondentă de presă, cum mărturisește una dintre epistolele trimise lui G. Topîrceanu, căruia îi scrie între 1911 și 1914, când autorul Parodiilor originale era redactor al „Vieții românești” de la Iași. Încearcă să mențină, prin corespondență, contactul cu viața literară din țară, plănuind un nou volum de versuri în românește. Colaborează la „Convorbiri literare”, „Viața literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Ramuri”. Cariera franceză nu
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
publicate și câteva amintiri sau medalioane literare: Nicu Gane, Jean Moréas de Ludovic Dauș, Glasul orașelor de Victor Eftimiu (despre poetul simbolist belgian Émile Verhaeren), C. A. Rosetti (la centenarul nașterii sale) de Ion Th. Florescu. Textele rubricilor „Cronica rimată” (parodii și șarje amicale), „Oițe negre” și „Note politice” sunt scrise tot de Ion Th. Florescu, care semnează cu pseudonimul Bucur Ciobanul. Cugetări despre nerozie, un dicționar umoristic (Din dicționarul intelectualilor) dă Sofronie Ivanovici. Alți colaboratori: E. Sperantia, Caton Theodorian, George
CAPITALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286081_a_287410]
-
literaturii. A avut de suferit de pe urma volumului de poezii satirice Săgeți (1972), care viza sistemul totalitar și care a fost retras din librării. Chiar de la primele apariții editoriale - Cale bună, Ionele! (1962)și Soare cu dinți (1962), Trandafir sălbatic și Parodii (1965) -, C. se afirmă ca un umorist de vocație, înzestrat cu un acut simț al observației. Îmbină lirismul sentimental (scrie și lirică propriu-zisă) cu notația ironică și satirică, maliția cu poanta umoristică, particularități evidente și în următoarele volume: Stele verzi
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
afirmă ca un umorist de vocație, înzestrat cu un acut simț al observației. Îmbină lirismul sentimental (scrie și lirică propriu-zisă) cu notația ironică și satirică, maliția cu poanta umoristică, particularități evidente și în următoarele volume: Stele verzi (1967), Oglinzi (1974), Parodii și epigrame (1976), Vatra (1980), Rezonanțe (1985), Penița și bărdița (1988), Săgeți (1990), Fulgere basarabene (1997). Debutul și evoluția lui C. s-au așezat sub influența benefică a lui G. Topîrceanu, de la care a asimilat dezinvoltura versificării, simplitatea expresiei și
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
expresii populare, asociațiile paradoxale și reducerea la absurd constituie arsenalul de modalități preferate. Un accent stăruitor, uneori prea ostentativ, cade pe latura anecdotică (caricaturală) a lucrurilor și pe umorul de situație. Partea cea mai durabilă a scrisului lui C. sunt parodiile, unde autorul își demonstrează talentul de a „imita” cu fidelitate modul poetic al unor autori (A. Lupan, N. Costenco, Em. Bucov, P. Cruceniuc, A. Busuioc, Grigore Vieru, V. Romanciuc ș.a.) și de a plăsmui din interiorul tiparului împrumutat creații proprii
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
și Între patru ochi (1979). A semnat și un volum de Comedii (1988). SCRIERI: Cale bună, Ionele!, Chișinău, 1962; Soare cu dinți, Chișinău, 1962; Poiana veselă, Chișinău, 1963; Ploaie cu soare, Chișinău, 1964; Vânătorul, Chișinău, 1965; Trandafir sălbatic, Chișinău, 1965; Parodii, Chișinău, 1965; Stele verzi, Chișinău, 1967; Ce culoare are vântul, Chișinău, 1968; Versuri, Chișinău, 1970; Zodia musafirului, Chișinău, 1970; Umbrela, Chișinău, 1970; Săgeți, Chișinău, 1972; Broscuța cea isteață, Chișinău, 1974; Oglinzi, Chișinău, 1974; Micul ștrengar, Chișinău, 1975; Parodii și epigrame
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
Chișinău, 1965; Parodii, Chișinău, 1965; Stele verzi, Chișinău, 1967; Ce culoare are vântul, Chișinău, 1968; Versuri, Chișinău, 1970; Zodia musafirului, Chișinău, 1970; Umbrela, Chișinău, 1970; Săgeți, Chișinău, 1972; Broscuța cea isteață, Chișinău, 1974; Oglinzi, Chișinău, 1974; Micul ștrengar, Chișinău, 1975; Parodii și epigrame, Chișinău, 1976; Ionică Tropoțel, Chișinău, 1978; Urzicuțe, Chișinău, 1979; Între patru ochi, Chișinău, 1979; Vacanța lui Tropoțel, Chișinău, 1980; Vatra, Chișinău, 1980; Luminișuri, Chișinău, 1983; Drum deschis - Put’otcrât, Chișinău, 1984; Rezonanțe, Chișinău, 1985; Tropoțel ajunge primul, Chișinău
CARARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286101_a_287430]
-
și cu un altul, aproape simultan, în „Flacăra” (cu girul poetului Geo Dumitrescu). Colaborează, mai ales după 1990, cu versuri, consemnări, recenzii, interviuri, note de călătorie, la „Tomis”, „Calende”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Amphion” (Constanța). A debutat editorial cu volumul de „parodii literare” Hipodromul cailor de mare (1993). După un deceniu de la debutul în presă, C. și-a adunat într-o carte, Hipodromul cailor de mare (1993), o primă serie de „parodii literare”. Spirit ludic, ironic și sentimental, autorul realizează „parodii” în
CAPSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286084_a_287413]