9,077 matches
-
judecarea celor vinovați de răstignire. Apoi încreștinează Galia, împreună cu Lazăr și Maximin. Revine pentru scurtă vreme la Ierusalim, iar de acolo pleacă la Efes, unde se întâlnește cu apostolul Ioan. Moare în urma unei boli și este înmormântată la Efes, în peștera celor șapte tineri adormiți. În 899, împăratul Leon al VI-lea, Înțeleptul, poruncește ca moaștele să-i fie transferate la Constantinopol. Brațul său stâng se află și acum la mânăstirea Simonos Petra, care o slăvește pe Maria Magdalena ca pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
două versete mai încolo, pogorârea în duh a lui Isus pe lumea cealaltă cu taina botezului. Botezul înseamnă scoaterea omului vechi, reînnoit, din iad. Teologumena este reprezentată în iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: Iadul, ca o peșteră întunecoasă sub dealuri; îngeri purtând veșminte luminoase îi leagă cu lanțuri pe Belzebut, domnul întunericului, și pe demoni, pe unii bătându-i, pe alții gonindu-i cu sulițe; câțiva oameni, în pielea goală și legați cu lanțuri, uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
e „responsabil” cu învierea. Capitolele XXXI-XXXVI dezvoltă viziunea, prezentată sumar în capitolele precedente. Capitolul XXII este extrem de interesant, întrucât, sub influența doctrinei orfice grecești, vedem cum se modifică radical reprezentarea șeolului în imaginarul iudaic. Reprezentarea străveche era aceea a unei peșteri imense, în care sufletele drepților stau laolaltă cu sufletele păcătoșilor fără a se recunoaște, moartea antrenând o pierdere totală a personalității, a conștiinței de sine, a memoriei. În capitolul XXII, șeolul capătă o cu totul altă configurație. Enoh este călăuzit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
personalității, a conștiinței de sine, a memoriei. În capitolul XXII, șeolul capătă o cu totul altă configurație. Enoh este călăuzit către vest, unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
memoriei. În capitolul XXII, șeolul capătă o cu totul altă configurație. Enoh este călăuzit către vest, unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
unde i se arată un munte din „piatră tare”, foarte înalt. În masa acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase înainte de Judecată. Aceasta va decide soarta lor definitivă, irevocabilă. Până atunci însă, toate trăiesc
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
acestui munte se deschid patru peșteri, trei întunecate, una luminată intens. Peșterile sunt sălașurile morților - conform explicațiilor lui Rafael - până în ziua Judecății de Apoi. Păcătoșii locuiesc în peșterile întunecate, fiecare după tipul și gravitatea păcatului comis. Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase înainte de Judecată. Aceasta va decide soarta lor definitivă, irevocabilă. Până atunci însă, toate trăiesc în condiții aproape identice. Lumina din a patra peșteră pare să fie mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Drepților le este rezervată peștera luminată. Nu se face nici o diferențiere calitativă între existența sufletelor păcătoase și virtuoase înainte de Judecată. Aceasta va decide soarta lor definitivă, irevocabilă. Până atunci însă, toate trăiesc în condiții aproape identice. Lumina din a patra peșteră pare să fie mai degrabă un semn pentru Dumnezeu decât o condiție superioară de existență. Se revine apoi la muntele descris într-un capitol anterior, numai că de data aceasta accentul este pus pe Arborele vieții, din care se vor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
a Bibliei ebraice (id est Pentateuhul) în greacă. Tradiția spune că această versiune a fost dusă la bun sfârșit de un număr de șaptezeci sau șaptezeci și doi de rabini chemați din Palestina de către regele egiptean și închiși separat în câte o peșteră de pe insula Pharos. La sfârșit, toți traducătorii au prezentat, spre stupefacția celor prezenți, aceeași versiune greacă a Bibliei. Episodul a fost relatat de Philon din Alexandria în Viața lui Moise, cartea a II-a, 25-44, precum și de Pseudo-Aristeas într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
într-o dimineață, nu i-a venit să-și creadă ochilor: un fir de iarbă verde ici, un altul colo... parcă erau niște semne puse, așa, ca o cărăruie în pustiu... A înțeles. A urmat cărarea. Când a ajuns la peșteră, l-a găsit pe bătrân în genunchi. Barba lungă și albă, pletele lungi, albe și ele, îl făceau să semene cu un munte de zăpadă. O voce caldă, cum nu mai auzise niciodată copilul, răzbătea din muntele de zăpadă. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din casă "o probă a întâlnirii cu periculoasa Olimbiada"așa o numise el, triumfal o piatră de vreun kilogram pe care tata o cărase, "ca boul", acasă cum zicea el, când era bine dispus după ce-o luase dintr-o peșteră, crezând c-o să-i bucure sufletul mamei. După plecarea milițianului, mama a răsuflat ușurată, în felul ei, că a scăpat de pietroi, și a rostit cuvintele acelea pe care tata le citează și astăzi, considerându-le memorabile pentru respectul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
eu prin lume: orbecăind printre fundături existențiale, încercând să ocolesc tot felul de capcane perfide, cochetând cu iluzii, oblojind răni, ca un felcer de serviciu al speranței. Mi se întâmplă chiar să cred că strămoșii mei abia au evadat din peșteră, dacă-mi las spiritul să mă judece obiectiv. Zilele trecute am expus, împreună cu alți zece avangardiști așa ne place nouă să credem că suntem... la Bruxelles. În dulcele stil... artistic, după expoziție a urmat un cocteil. Știi cum e: uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Rai [uneori, chiar și eu, care am căutat cu lumânarea paradisul Little Cayman, îmi doresc, aidoma oricărei ființe împopoțonate cu titlul de om, cel puțin câteva firimituri de Iad]. Iubire. Moft, invenție lingvistică umană; tertip menit să fardeze instinctele de peșteră; proces ticălos de autosugestie; nume de himeră; evadare din tristețea ta în tristețea altuia; spațiu din care, cu siguranță, vei orbecăi către dezamăgire, pentru că-ți indică poteca sigură către ea [vezi cazul A&Z, cu nimic deosebit de celelalte miliarde de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
care să fi prins rădăcini în suflet. Noi n-am avut repere, ținte. Am avut? Care au fost?... Un sălbatic, până și un sălbatic are ținte clare: asigurarea securității fizice, îndestularea stomacului, satisfacerea libidoului... Sunt, neîndoielnic, niște ținte instinctuale, de peșteră, dar au o consecvență logică a lor. Noi ne-am cantonat doar în spațiul strâmt al unui homo aplaudacus. Avem doar repere de homo aplaudacus. Dar dacă după criteriul volumului aplauzelor agorei trebuie să ne rostuim mereu viața, de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
noastre, un vers scris pe un carton special: "Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt..." Cred că oriunde m-aș duce, chiar și în mănăstire, l-aș piti undeva într-un colț al micului meu univers; chiar și în potențiala mea peșteră de isihastru. Nu cred c-ai avut timp, dar dacă ai fi tras cu ochiul către Cina cea de Taină, ai fi văzut, în colțul de jos, dreapta, pe lângă ființa aceea chircită, și versul acesta scris pentru posesorii de lupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
continuă cu apostolii, cu patimile lui Hristos, cu păcatele oamenilor și, în sfârșit, se încheie cu caznele și suferințele celor sortiți Satanei... Citesc însă mult, încerc să joc rolul autodidactului. Am vizitat în ultimul timp multe mănăstiri și biserici creștine, peșteri cu picturi murale, am discutat îndelung cu pictori din multe așezăminte religioase. Am însă o problemă: sfinții din capela mea nu respectă niciun fel de canon. Dacă ar mai exista Inchiziția, aș fi hrană sigură pentru pofta rugului. Pictez după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
petreacă curând - deși nu știa ce -, iar starea tensionată de incertitudine crescândă o făcea să i se îngrămădească-n suflet un vălmășag întreg de simțăminte neplăcute și incerte, lăsându-i cu adevărat impresia că înaintează-n casă ca într-o peșteră în negură, unde nu poți niciodată ști dacă ai să întâmpini fiara sălbatică, sau, dimpotrivă, dacă ai să găsești doar un loc cald și sigur de refugiu! Dar, dintr-odată, i se păru că a ajuns unde trebuia să ajungă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
impune. La final, sperăm, ne vom fi apropiat împreună de chipul real al uneia dintre cele mai fertile și mai fascinante culturi contemporane, la baza căreia stă convingerea fermă că valoarea colectivă este superioară celei individuale. Darurile zeiței Amaterasu În peșteră, își lăsă capul în mâini. De afară, se auzi primul cântat al cocoșilor. Amaterasu își aminti atunci, fără să știe de ce, că se născuse din apa cu care tatăl său își purificase ochiul stâng. În fața intrării începuseră să se adune
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
începuseră să se adune cele opt milioane de zei. Pe câmpurile pustiite, oamenii mureau chiar în această clipă. Nu era nimeni pe umărul căruia ar fi putut plânge. Își spuse că, fără îndoială, lacrimile sunt prea puțin vrednice pentru Cea-Care-Strălucește-pe-Cer. Peștera i se păru dintr-o dată neîncăpătoare. Afară, Ama-no-Uzume își începu dansul, lovind cu piciorul în albia de bambus. Sânii ei erau mici. Dezgoliți în noapte, pentru că lumina pierise de când Amaterasu se ascunsese și ferecase intrarea, sânii ei se roteau în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
oară, lumina se descoperi ca lumină, iar frumusețea se cutremură, înspăimântată de propria frumusețe. Strigă Amaterasu. Uitându-și ascunzătoarea, ieși spre nemaivăzutul care o pândea din oglindă, ieși spre ea însăși. Înainte ca imposibila întâlnire să aibă loc, intrarea în peșteră fu ferecată cu frânghia vrăjită din paie de orez. Amaterasu, ținută strâns de opt milioane de zei orbiți de strălucirea celei regăsite, fu silită să-și reia locul în lumea de deasupra. Strigătul cocoșilor pecetlui zorile. Atunci când, peste multă vreme
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
totuși, două ore de program "de voie" pe zi... Iată imaginea ideală a unei vacanțe japoneze, cu care organizatorii proiectului sperau să "spargă" piața turistică... Îmi închipui varianta națională a acestui concediu, cu studii arheologice la Herculane, de documentare la Peștera Muierii, antropologice pe lângă țărăncile cu broboadă, vânzând porumb fiert, zmeură și faguri la marginea drumului, atunci când se face vad, pe înserat, și lumea iese la plimbare, hai-hui, hai-hui... Pe bancheta autobuzului, încovoiată de dureri de spate, simțind că-mi dau
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
înalte decât mine. Aceasta nu încetează să mă uimească" (Varietăți de primăvară și eseuri londoneze). Cum ar putea imaginația liliputană să ia în stăpânire peisajul corporal urieșesc altfel decât țesând o întreagă mitologie a uimitorului corp străin amenințător, bântuit de peșteri și de munți, de prăpăstii și de bolți? Printre tinerele japoneze, circulă și astăzi povești despre colege care, făcând dragoste cu străini, au fost literalmente "rupte" de mădularele lor gigantești. Desigur, aceste înfiorări de spaimă nu le domolesc dorința arzătoare
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sensibil în pat, contrastând puternic cu macho-ul egoist care este bărbatul japonez clasic. Însă japonezii, ei, stau și mai rău. Dacă un mădular de Gulliver poate, la o adică, dobândi virtuți eliberatoare, groaza de a fi înghițit într-o peșteră fără sfârșit, așa cum este imaginat vaginul alb, sau strivit sub sâni imenși, spre deosebire de contururile abia ivite, de veșnice adolescente, ale japonezelor, este paralizantă. Nu este de mirare că Pamela Anderson nu are prea mulți fani în Japonia. Uimirea scriitorului Donald
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
cel mai de cinste loc, în desfășurarea vieții lor religioase. Dacă Sf. Scriptură nu pomenește nimic, în ceia ce privește felul distrugerii corpului omenesc, în intervalul de timp de la Adam până la Sara, cea dintâi soție a lui Avram, îngropată în peștera Macpela, din ogorul lui Efron, o face din motivul, că erau mai multe feluri de distrugere a corpului omenesc, între care natural era și cremațiunea. În capitulul V din Geneză,IX și XI întâlnim la fiecare pas expresiunea: "Toate zilele
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
de mult timp: Oamenii fac obiceiurile sau obiceiurile fac (formează) pe oameni?" Primul Ministru s-a executat îndată: a luat un cioban de pe proprietățile împărătești; l-a poftit să-și lase plete și barbă, apoi l-a dus într-o peșteră din muntele, unde trebuia să joace rolul de proroc (apariția unui profet, a unui sfânt oarecare, este socotită în India, ca un fel de binecuvântare cerească, atât pentru dinastie, cât și pentru țară și popor). Să ții mâna dreaptă în
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]