1,115 matches
-
îmi spălase și îmi călcase cămașa, și acum tremura în timp ce o sărutam, în timp ce îi întorceam spatele. Iubirile noi sunt pline de spaime, Angela, nu au un loc în lume și nu au o destinație. Celularul vibrează. L-am așezat pe pervaz pentru că acolo prinde mai bine. Nu răspund imediat, deschid larg fereastra, apoi apăs butonul verde. Am nevoie de aer. Vocea mamei tale este incredibil de aproape, nu se aude nici un zgomot de aeroport în jurul ei, nici un anunț de avioane care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Thomas ar fi tot dat tîrcoale prin preajmă sau ar fi stat mai tot timpul Într-unul dintre barurile din apropiere, uitîndu-se mereu pe geam. La Vinales, de pildă, unde și băuse un pahar cu gin, fereastra era mereu deschisă, pervazul era folosit de clienți drept masă, era un loc tocmai bun pentru a ține sub observație strada. Dar orice trecător, deocamdată, era pentru Thomas necunoscut. Nici În clădire n ar fi putut să intre dacă, pînă la urmă, ar fi
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Ne vor fi furate identitățile. Se ia cu mâinile de cap. Asta fac escrocii ăștia pus pe fraudă, să știi. A fost un ditamai articol pe chestia asta în Mail... — Astea sunt ? Tocmai am observat un portchei Tiffany licărind pe pervazul ferestrei. Îl culeg și îl ridic spre ea. — Da ! Trish pare total uimită. Da, astea sunt ! Samantha, ești extraordinară ! Cum le-ai găsit ? — Sunteți foarte amabilă, ridic din umeri modestă. — Ei bine, sunt foarte impresionată ! Mă privește sugestiv. Am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
trezesc a doua zi dimineață, găsesc de două ori mai mulți jurnaliști campați afară ca ieri, plus două care de transmisiuni TV. Când cobor la parter, cu o tavă de cești de cafea folosite, o văd pe Melissa aplecată peste pervaz, privind scena. — Bună, zice. Ai văzut câți ziariști sunt ? — Da. Nu mă pot abține și mă opresc lângă ea, ca să mai arunc o privire. Sunt total demenți. Cred că trebuie să fie destul de copleșitor. Își flutură părul spre spate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
am apucat de grădinărit! Sau, cel puțin, am cumpărat niște ghivece foarte drăguțe de ceramică de la Pier, inscripționate „busuioc“ și „coriandru“ și et cetera- și cu siguranță o să cumpăr niște plăntuțe de la supermarket și o să am un rând întreg pe pervaz. (La 50 de pence nici nu prea contează; dacă mor, îți iei pur și simplu altele.) — Gata? zice Luke. — Categoric! spun și mă îndrept cu pași nesiguri spre el, blestemând ușor în gând noroiul. Pietrișul ne scârțâie sub picioare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de ani de zile le coafează pe ea și pe mama, stă cu foehnul deasupra capului ei, iar o femeie foarte bronzată pe care nu o cunosc, cu păr blond ondulat vopsit și un taior lila de mătase stă pe pervazul fereastrei și fumează o țigară. — Bună, Janice, spun și mă duc la ea și o îmbrățișez. Cum te simți? — Foarte bine, draga mea, spune și‑și trage nasul. Puțin emoționată... Știi cum e. Nu‑mi vine să cred că Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ferită de ochii lumii. Întoarsă, după atâtea ore de încremenire, cu fața spre camera festiv luminată, Dida Voinov va întâlni privirea lui Mircea Claudiu, fiul care urmărise, probabil, în tăcere, de mai multă vreme, cum femeia tot împingea palmele în pervaz, ca pentru un ultim contact concret, liniștitor, cu realitatea. În fâșia laterală a oglinzii se vedea un tânăr bărbat chel, cu favoriții lungi pe un obraz rotund și roz. Sprâncene scurte, ochii mari, mlăștinoși. Da, își amintea de acest fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
priveau. Buzele ei groase, uscate. Ochii cocliți, glasul gros, răgușit. Se priviră. Privirea ei voalată, dilatată. Un fel de transă dureroasă. Mâinile mici, ezitând, sub cămașă, llin, lin, tremurând, tremurând. Privirea adâncindu-se, îndurerată, incendiată. Mai avu timp să vadă pervazul alb al ferestrei, paharul greu, de cristal, înroșit de vinul dens și leneș. Arsura, apoi, poate altceva, ca o amețeală. Mâinile mici alunecaseră în jos, tot mai jos. Atins centrul de foc. Sângele pompat sălbatic, lovituri furioase, de berbec. Buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cărunți și că soarta nu ne - ajută; Ne mângâie blând pe frunți Cu o mână nevăzută. Ne alină somnul strâmt C- o iubire fără preget; Speriate, stau când simt Grunjii grijilor sub deget. Pe când noaptea - i lângă prag Lăcrimează sub pervazuri; Că nu ai pe nimeni drag și la slujbă ai necazuri. Așa-s mamele- n nevoi Deși-s moarte- n locuri grele; Ele sunt adânc în noi Că și noi trăim prin ele. CÂNTEC DE PLECARE Nu voi mai întinde
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
minte, Cu durerosul farmec al pierderii eterne !... Cum se desfac, din noapte, icoane vechi și sfin te ! Figura ta cuminte, duioasă și senină, Răsare, scumpă mamă, din vremile acele, Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină. Ce clară stă‐ n pervazul copilăriei mele Figura ta cuminte, duioasă și senină! La patul meu, tăcută , veghind neadormită, Încet, pe fruntea‐mi arsă de friguri, mâna‐ ți luneci, În mine‐ți stă viața ... întreaga ta ursită; și după cum mi‐ s ochii, te bucuri sau
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
cum... Adică tocmai matale, părinte, gândești să nu-ți dea binecuvântare, dacă-i zici c-ai vorbit cu mine?! Făcu un gest larg, fluturând mâinile în toate părțile, ca și cum ar fi dat intrarea pentru corul țiganilor din Rigoletto. Insul de pe pervaz îl imită, sărutând înduioșat crănicelul. - Poți să fii mândru de Preaul matale Valerian, taică Macovei! Văr, dar l-ai format bine! El cunoaște mersul vremii. Are perspective mari, dacă se ține aproape de noi, așa cum l-ai sfătuit. Până la București îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i înfundăm! Numai să vezi cum or să curgă daunele. Îl trase în weceul judecătoriei. După ce inspectă atent cele două cabine, una pentru bărbați, alta pentru doamne, îl duse în dreptul caloriferului de la geam. Deschise larg fereasta, aplecându-se mult peste pervaz. În curtea interioară dintr-o dubă vișinie îl scoteau pe un inst gras, roșu la față, cu părul bogat răvășit. Pârțângău pufni disprețuitor. „Prostul de Balaban! Crede c-o să-l scape nenorocitul ăla de Mițunghină... Mai tare o să-l înfunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nervos, de parcă Valentina l-ar fi călcat apăsat pe vreo bătătură. Cum nu înțelegi femeie! Aznavour își terminase cântecul. Acela o zbughi spre pleier, ca și cum ar fi vrut să dea replay, să pună din nou cântecul. Se opri însă pe pervazul ferestrei. Desfăcându-și larg mâinile, într-un gest suprem, mai strigă: - Eternă-i iubirea, madam! Și dispăru. Se pomeni resfirând teancul de rochii din șifonier. Nu știa pe care să o aleagă. Se anunța o zi caniculară, de sfârșit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de lemn de culoare deschisă. Din ea se iese spre curtea din spate, plină de miresmele sărate ale mării și de parfum de rozmarin sălbatic, de salvie și de cimbru. Jake se duce glonț să ude ghivecele cu busuioc de pe pervazul bucătăriei, în timp ce eu merg să explorez restul casei. La etaj este o baie adorabilă și o cameră de oaspeți, dar în camera noastră, care e la mansardă, se ajunge pe o scară cu fușteie, ceea ce-ți dă impresia că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
pe fereastră a fost pistruiata de Tomaida, cu ochii lucind straniu, nespus de frumoasă în lumina aceea, mergând în transă pe marginea unui canion lunar, în adâncul căruia, încet și greu, curgea vâscoasă noaptea. Am urmat-o prelingându-ne pe pervaz, urmați de gașca repetenților din Brăila. Și ca și cum aceasta și aștepta, Luna se ridică încet și, fără să-și arate obrazul celălalt, pluti o clipă pe deasupra școlii, prilej pentru ca toți liliecii să țâșnească din hornuri. Îl vedeam pe Fați cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la viața mea... Sergiule, ninge. Așa face ploaia când e frig afară. Clar? "Nu mă prostești tu pe mine!" Ce încăpățânați pot fi unii! Am întins mâna prin fanta tablelor și am luat niște zăpadă care s-a depus pe pervazul geamului. I-am arătat-o și apoi am băgat-o în gură până să se topească în mâna mea. Fu surprins și era bulversat. Oare cum de puteam fi așa de iresponsabil? Să înghit otravă? Mi-am dus imediat mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
După numai o oră, brațul este vânăt de la cot până la umăr. Mă doare cumplit. Era ea, sunt sigur. Cine să sune la telefon la ora șapte dimineața? Eu nu-l am decât pe porumbelul meu alb care ciugulește firimituri de pe pervazul ferestrei În fiecare dimineață, dar el nu poate da telefon sărmanul. El simte că-mi este drag. Era ea, sunt sigur, malefică, Împinsă de propriile instincte să mă terorizeze, să mă facă să uit leagănul În care trupușorul pruncului nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
versul foarte bine Îți dai seama că l-ai greșit, cine te-a pus, străinule, să faci un asemenea drum pe ceață și pe Întuneric, dar ce urmează? Banca ta e chiar lângă geamul deschis, creanga Înflorită de măr atinge pervazul, ciorchini de albine pufoase și flori roz mușuroiesc Între frunzulițele verzi. — ...Hai, vino Înăuntru, Îi șoptești albinei tale, vino Înăuntru și Înțeapă-l pe Domnul. — ...Decât să vorbești singur În colțul tău, mai bine ieși și recită În fața clasei, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
tot nemișcată, dar Între degetelele dureros Înțepenite de artroză se trezi cu unul din ciucurii prăfuiți. În clipa când se pregătea să-l arunce cât colo, Își aminti că celălalt Îi pândește iritarea, zâmbi și Îl așeză cu grijă pe pervazul lat de lemn negru al ferestrei. — ...Ț-am zis, toarășu’ academician, că nu e cazu’ să te deranjezi! N-am nevoie de mai multă lumină, că văd! Văd Încă destul de bine! râse celălalt. Și ce crezi, nu s-a găsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
o stare aproape halucinogenă. Umblam furioasă prin cameră și zâmbeam amar. Nu puteam să mă ascund la infinit sub o mască de sticlă... M-am privit În oglinda mică, așezată Într-un suport metalic, pe care o țineam adesea pe pervazul ferestrei. Eram palidă, aveam cearcăne În jurul ochilor și câteva cute ușor adâncite În colțul gurii. Am ridicat ochi și copacul din fața geamului m-a Întâmpinat cu aceeași tăcere solemnă cu care m-a obișnuit În fiecare dimineață - devenind „confidentul” meu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mi-a indus o stare hipnotică și brusc, mi-au apărut În minte câteva versuri. M am ridicat cu mare grijă ( să nu-i trezesc pe ceilalți) și am căutat un creion și o foaie de hârtie. Geamul avea un pervaz pe care se aflau două trei ghivece cu flori, În special mușcate ( favoritele mamei). M-am sprijinit cu coatele pe acest pervaz și am Început să așez gândurile pe hârtie. Lumina lunii era atât de puternică, Încât se putea scrie
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
nu-i trezesc pe ceilalți) și am căutat un creion și o foaie de hârtie. Geamul avea un pervaz pe care se aflau două trei ghivece cu flori, În special mușcate ( favoritele mamei). M-am sprijinit cu coatele pe acest pervaz și am Început să așez gândurile pe hârtie. Lumina lunii era atât de puternică, Încât se putea scrie fără nicio problemă. Au fost primele versuri și primul sentiment revelator, Înnălțător, necunoscut mie până În acel moment. Ce vis frumos! Poiana plină
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
curățat-o până ce a lucit din nou. Am căutat o vreme tema simplă și atât de mișcătoare a cântecului popular dintr-una din sonatele lui Brahms pe care mama obișnuia s-o cânte pentru mine, nesigură și probabil fals. Pe pervazul ferestrei stă aparatul de radio rămas de la infirmieră. Maldărul de blocuri de desen și toate creioanele, cretele, pensulele și sticlele de tuș pe care mi le dăruise bunicul le-am plasat pe biroul mic, lăcuit igienic în cenușiu. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
întâlnirea cu hangița. A zăcut o săptămână încheiată. Mergând din rău în mai rău... Cu mare greu a ajuns în curtea hanului. Totul i se părea neschimbat. S-a oprit în umbra fântânii și a privit la fereastra bucătăriei, pe pervazul căreia ardea lampa. Asta dovedea că hangița îl aștepta... Dar cum să intre? Îi pierise curajul parcă. Lui, căruia nu-i era teamă nici de o pușcă îndreptată spre el. Atunci se baza pe iuțeala cu care putea mânui cele
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
așa de tareeee!” „Poate trăiește încă și te-ai speriat matale”. Băiatul a alergat înainte, să se convingă... A privit la chipul lotrului. Era lipsit de sânge. I-a ascultat răsuflarea. Nici un semn că trăiește... A luat o lumânare de pe pervazul ferestrei și a aprins-o. Și-a făcut cruce și i-a așezat-o la căpătâi. ― Asta da! Zic și eu nenorocire! Cum se vor descurca? - s-a auzit un glas. ― Îl vor îngropa creștinește. Ce alta pot face? - și-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]