1,274 matches
-
rufe, care fusese golit cu abia câteva minute înainte, era, în mod misterios, plin și chiar dădea pe dinafară. Măcar nu trebuia să își facă griji în legătură cu grădina. Nu că aceasta ar fi fost în ordine. Era o mlaștină, cu petice de iarbă călcate în picioare de copii și cu o porțiune goală în jurul leagănului. Dar Clodagh era absolvită de obligația de a face ceva în această privință, până ce Molly și Craig creșteau. Cu atât mai bine. Auzise tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
rustică, și foarte mult pin. Pat din pin, dulap imens din pin și comodă cu sertare din pin. Cred că și salteaua e făcută din pin, se gândi Lisa ofticată. Are priveliște către grădină, arătă Jack spre fereastră, către un petic mic de iarbă, mărginit de tufe cu boboci și flori. Lisei i se strânse inima. Nu avusese niciodată o grădină și nici nu își dorea una. Îi plăceau florile ca oricărei femei, dar doar când veneau într-un buchet imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
spuse Jack. Vrei să vedem despre ce e vorba? A descuiat ușa care dădea în spatele casei și la ieșire a trebuit să își aplece din nou capul. Ea l-a urmat în timp ce el mergea înainte, cu spatele extrem de drept, către peticul de iarbă, amuzată puțin de admirația pe care o simțea. Păsările ciripeau în lumina serii care se lăsa, aerul era plin de mirosul ierbii și al pământului și, pentru câteva secunde, parcă nu mai ura totul. —Aici. A condus-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
i-a făcut cunoștință cu toți. M-aș putea obișnui cu așa ceva, se gândea ea. Numărul era similar cu altele la care mai fusese. Mulți oameni, înghesuindu-se într-o sală mică și întunecoasă care deținea, într-un colț, un petic mic de scenă. Comicul de care era interesat Marcus se prefăcea a fi maniaco-depresiv și își spunea Lithium Man. Când și-a terminat scurtul număr de zece minute, Marcus a atins-o ușor pe Ashling. Acum putem pleca. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
găsise o formulare demnă de Marele Secol: „Perpignan, ilustrul bulevard de la frontiera Spaniei“), povestea aceea nu Îi era de ajuns. Simțea că venise vremea să isprăvească odată cu ascunsul Într-o carte care n-ar fi altceva decît o făcătură din petice, un talmeș-balmeș, o adunătură de Însemnări. Importante nu erau călătoriile, important era călătorul. Personajul ar fi obligat - și autorul odată cu el - să se Întrebe mai devreme sau mai tîrziu de ce și cum devenise scriitor, datorită cărui Îngrozitor hazard și căror
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
trimis? Prin cine ți-a trimis? Prin băiat? El ți-a transmis vorbele ei? strigă ea iarăși. — Am primit un bilet, spuse prințul. — Unde-i? Dă-mi-l! Imediat! Prințul chibzui cam un minut, totuși scoase din buzunarul vestei un petic de hârtie rupt neglijent, pe care scria: „Prințe Lev Nikolaevici! Dacă, după toate cele întâmplate, aveți intenția să mă uluiți vizitându-ne casa, fiți sigur că nu mă veți găsi printre cei care se bucură... Aglaia Epancina.“ Lizaveta Prokofievna stătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
evlavios; apărea, trecea printre șirurile de deportați, care îl înconjurau, se oprea în dreptul fiecăruia, îl întreba de nevoile lui, nu le dădea povețe aproape deloc, tuturor le spunea «drăguță». Le dădea bani, le trimitea lucrurile de care aveau nevoie: obiele, petice de stofă, de pânză, le aducea câteodată cărți pentru mântuirea sufletului și le împărțea celor care știau să citească, fiind pe deplin convins că le vor citi pe drum și că știutorii de carte le vor citi celor neștiutori. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
scrisori ori pachet); așa că Petru Pintilie mi-a dat o pereche de pantaloni care-mi veneau până la glezne, un neamț, Wilhem Marschall, de pe lângă Timișoara, care dormea pe prici lângă mine, mi-a făcut cadou un fost cojoc cu zeci de petice pe el, iar de la atelierul de cizmărie al lagărului am făcut rost de niște cioarse de pantofi, aduși În „stare de functionare” (adică, de a fi purtați) numai legându-i cu sfoară (sârmă n-am găsit nicăieri) și pe că
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
nou Gallus! El trebuie să fie. I-a interceptat mesagerul, l-a mituit, că pe toți îi cumpără, și l-a convins să-i dea biletul. A stat după aia o zi întreagă să chibzuie cum poate fo losi acest petic de papirus ca s-o controleze și s-o manipuleze. Cine știe ce mașinațiuni monstruoase a născocit mintea lui strâmbă! Scrâșnește din dinți cu furie. Un imbecil smintit, cu sufletul îngust. Surâde apoi a batjocură. Nu era nevoie să se ostenească atâta
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lați, pe cînd Duncan era suplu; era bronzat, cu o față plesnind de sănătate, și Într-o formă trăsnet. Era Îmbrăcat cu niște pantaloni din catifea reiată, cu o cămașă cu gulerul răsfrînt și o haină din tweed maro, cu petice de piele la coate. Avea un săculeț ca un rucsac de autostopist, iar cureaua Îi stătea de-a curmezișul pe piept. Părul blond era lung - Duncan, desigur, Îl văzuse doar tuns scurt - și nu era dat cu briantină; datorită gesturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
a nimerit, Duncan? A auzit c-o să fii promovat. De unde-l cunoști? Duncan Încă se lupta să le dea pe fete la o parte, așa că nu-i răspunse. CÎnd terminară să-l tachineze și-și Îndreptară atenția asupra altui lucru, peticul de hîrtie cu adresa lui Fraser se mototolise, ajungînd un cocoloș. Îl puse În buzunarul șorțului, undeva la fund, ca nu cumva să cadă, dar În următoarea jumătate de oră Își strecură mîna pe furiș, de parcă ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Londra! Ce șanse avea Viv s-o Întîlnească, de fapt? Coada se Împuținase simțitor acum. Venise un grup de fete și băieți În grabă la ușă, și cu asta-basta. Viv Își vîrÎ din nou mîna În buzunar, pipăind verigheta din peticul de material, răsucindu-l mereu cu degetele ei, știind că era o prostie să mai aștepte, dar, În același timp, nefiind În stare să renunțe și să se ducă acasă... Apoi alături de ea răsună o voce bărbătească. — Presupun că Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se simțea trează și plină de viață În toate fibrele ei. Trebuia s-o ia spre nord-vest ca să ajungă În Hugh Street, iar traseul era unul odios, casele mizere din inima zonei Pimlico cedînd locul, cu o regularitate deprimantă, unor petice de pămînt devastat, munților de moloz sau caselor Înșiruite devenite gropi. Tunurile antiaeriene continuau să lovească puternic, iar printre exploziile de flăcări, Kay auzi deprimanta vibrație a avioanelor, șuierul ocazional și vîjÎitul bombelor și rachetelor. Sunetele semănau cu acelea dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
identifică destul de clar formele turnurilor dărîmate și fleșele micșorate, În timp ce Helen se lupta să le distingă abia. Din cînd În cînd repezea lumina lanternei peste pămîntul devastat pentru a Îndruma privirea lui Helen; În lumină apăreau fragmente de sticlă spartă, petice de gheață și pete colorate: verdele și maroniul și argintiul urzicilor, ferigilor sau scaieților. La un moment dat lumină ochii unei vietăți. — Uită-te acolo! — E-o pisică? — E-o vulpe! Uite-i coada roșie! O văzură cum sare, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Închizînd ușa dulapului și proptindu-și lanterna pe un raft, uitîndu-se temătoare pe la colțuri și crăpături după păienjeni și șoareci. GÎndește Înainte de a vorbi, era scris pe o etichetă lipită pe telefon. Avea numărul de la unitatea lui Reggie pe un petic vechi de hîrtie, vîrÎt În buzunarul capotului; i-l dăduse cu ani În urmă, pentru cazuri de urgență, dar ea nu-l folosise niciodată. Dar ce era asta, dacă nu o urgență? Scoase numărul. Ridică receptorul și formă 0 pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dar pe bune, Viv. Ce escrocherie. El continuă să bombăne. La Cricklewood Broadway așteptară zece-cincisprezece minute, apoi luară un taxi. Mergeau Într-un loc pe care-l aranjase Reggie, un apartament, undeva În mijlocul orașului. Avea adresa respectivă pe un alt petic de hîrtie. Șoferul cunoștea adresa, dar le spuse că unele dintre străzi erau desfundate, așa că făcu un ocol. Reggie o auzi și pe asta și pufni. Viv simțea ce gîndește, Ăsta-i un alt truc pe cinste. Taxiul mergea Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ea putea fi orice altă imagine, iar celula - cufundată Într-un Întuneric aproape total - orice alt loc. Acolo unde lumina lunii ajungea În spatele draperiei, era confuză; dar din loc În loc se strecura prin țesătura slăbită și producea mici stele sclipitoare, petice de lumină și semilune, ca paietele de pe mantia unui magician În timpul unui spectacol. Se Întoarse În pat. Îl auzi pe Fraser făcînd doi pași și aplecîndu-se să ridice pătura. Apoi rămase nemișcat, ca și cum ar fi ezitat, fiindu-i Încă frică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
O s-o fac chiar acum. Tu o să mă urmezi. Te deranjază? Cred c-o să facem puțină mizerie. Să nu fim prea pretențioși. Măcar de-am avea două! Atunci am putea-o face În același timp... Privește! Arătă cu briciul spre peticul de hîrtie pe care-și scrisese scrisoarea. Fii bun și prinde-o de perete. Într-un loc În care s-o vadă toți. Duncan luă scrisoarea și pioneza, dar privi neliniștit la brici. N-o face cînd sînt cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
o secțiune turtită de zid, și Începură să tragă. Peretele fu ridicat, și rămase suspendat Într-un mod ciudat o secundă, apoi frînghiile Îl traseră Înapoi și acesta se prăbuși și se sfărîmă, emanînd un alt nor de praf. În peticul proaspăt eliberat apăru mai mult moloz și o Îngrămădeală de țevi răsucite; dar un om se repezi spre țevi, luă o cărămidă, și bătu de cîteva ori În plumb. Își ridică mîna. Altul strigă tare să se facă liniște. Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nath ca la tatăl său: tata privindu-și unghiile, prosternându-se la templu, spălându-se subraț, chemând o servitoare să ridice ceva. Micul pătrat de hârtie rigidă este strivit de greutatea amintirilor despre Amar Nath. Și cu toate astea, acest petic a reușit să le detroneze într-o singură după-amiază. Pran se poartă cu fotografia ca și cum ar fi ceva magic, de parcă puterea ei este într-un fel inalienabilă, intrinsecă, chimicale și hârtie înnodate de o energie a binelui și a răului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la microscop și pe ecran. Mărite, petele arătau precum frunzele de salată verde. Atinse una din ele cu o pensetă. Era flexibilă. - Ce naiba mai e și asta?! exclamă Sellitto. - E un fel de latex, fu răspunsul lui Rhyme. Poate un petic de balon, deși e cam mare pentru asta. Uitați-vă pe ecran: a lăsat pete pe materialul textil. Cooper, e timpul pentru cromatograf din nou. În timp ce așteptau rezultatele analizei cromatografice, cineva sună la ușă. Ca de obicei, Thom se duse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
el astăzi când intră în Bistroul Elmei. Chelnerița îi ieși în întâmpinare. - Salut, Hobbs. Plăcintă? - Nu. Adu-mi o Vernors și o omletă cu cașcaval. Condimentată. Am primit vreun telefon cât...? Până să-și termine întrebarea, i se înmână un petic de hârtie, pe care scria: „Sună-mă. JB”. Chelnerița întrebă: - De la Jeddy? Părea să fie el. De când poliția dă târcoale, el și oamenii lui... adică, nu l-am mai văzut deloc pe aici. Îi ignoră întrebarea, mulțumindu-se să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
vârfurile care se înalță spre cer. Într-o parte a lacului vezi o câmpie nesfârșită, iar în cealaltă parte se zărește o pădure uriașă. Dacă intri în această pădure, ai impresia că nu vei mai putea ieși de acolo. Acest petic destul de întins de pământ, îți oferă o priveliște neasemuită la asfințitul sau răsăritul soarelui. Dacă vezi cum răsare sau cum apune soarele, uiți de toate necazurile și grijile, uiți că ești pe pământ și te simți cel mai fericit om
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
în felul său, exact ca oamenii, chiparoșii melancolici, plopii care dansează ca niște tineri emoționați, cu puțin înainte de răsăritul soarelui, întunericul se retrage, mai trage cu ochiul doar dinăuntrul caselor, dindărătul ferestrelor întunecate, învăluind somnul greu al oamenilor ca niște petice negre. Ridic ochii spre est, nori singuratici flutură asemenea unor brațe scufundate în marea de aer palid, pe acoperișuri sunt risipite cu generozitate antenele ca niște cruci tremurânde, dominând regatul acesta adormit din beton, iar între ele stă captivă luna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și simplu în brațele lui, ea se ridică greu și ia o foaie de hârtie de pe biroul meu, acesta este numărul lui de la serviciu, îl notează în grabă, te rog să încerci, apoi iese imediat din încăpere, lăsându-mi un petic alb de hârtie pe birou, mă uit lung la el, Mikha Bergman, stă scris acolo, și șapte cifre înghesuite lângă el. Nu îl voi suna, este complet nepotrivit, eu trebuie să o ajut pe ea să devină mai puternică, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]