58,806 matches
-
prins curaj gândindu-mă la această posibilitate. Nici nu trebuie să șterg chiar totul... Ar trebui să poată și cititorul să șteargă ce nu-i place. Să-și aleagă. Să-și alcătuiască din frazele și cuvintele scriitorului cartea care-i place. Dar, pentru asta, cărțile ar trebui să circule pe internet. Sau măcar cărțile acelor scriitori care acceptă să intre în jocul ăsta, în care cititorii pot să șteargă ori să adauge... Eventual după ce au efectuat modificările și sunt mulțumiți de
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
la ieșirea din metrou. Ziare finanțate exlusiv din publicitate, jalnice suporturi pentru reclame. Eu nu prea citesc, e adevărat, adică nu citesc romane, ci mai curând poezie, filozofie și alte brânzeturi, iar dacă totuși continui să scriu, e ca să-ți plac ție, iubita mea... Ultima frază o sterg. Șterg si pasajul în care vorbesc de lingușire și de mesajul care nu poate trece fără exagerare. Trăiască ordinatorul, fără el ar trebui să scriu de mână, printre linii, să șterg, să corectez
Camionul bulgar by Dumitru Țepeneag () [Corola-journal/Imaginative/7549_a_8874]
-
să ne mai taie din entuziasm domnul Gufa. În decembrie, știam exact pentru ce luptăm. Acum, când îi văd la fața pe cei agatafi de pulpana Seniomlui, mă tern că nu mai înțeleg nimic... Sau mă tern că nu-mi place nimic din tot ce-nteleg. Dar privirile lui Daniel erau atât de insistențe, încât n-am putut să dau înapoi. La ora aceea, orașul era pustiu. Cei care nu se aflau în Piață Victoriei, de-o parte sau de alta
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
în aceeași clipă cu gustul sângelui. Așa cum 11 simfisem de câteva ori, în copilărie, în câte-o încăierare la minge sau fără minge, ca-ntre băieți. Așa cum 11 simțeam uneori și acum, când îmi mușcam din greșeală limba. Nu-mi plăcea deloc gustul asta. Mai ales acum, cănd 11 socoteam că pe-o rea prevestire. Dar când am ajuns acolo, În piață, lucrurile fuseseră tranșate. Din fericire, fără vărsare de sînge. În fața puhoiului de contra-manifestanti care, presând din toate parfile, urlau
Porumbelul vestitor sau de ce iubim America by Ștefan Dimitriu () [Corola-journal/Imaginative/7600_a_8925]
-
au început să se miște ca niște tulpini pe care adierea vîntului le-ar încrucișa și descrucișa. A șters-o. - Ce păcat! îi strigai. Visam deja să mergem împreună. Eu ți-aș fi oferit cu mîna mea iarba care-ți place, iar tu, mergînd ca la plimbare, mi-ai fi dus pușca culcată pe crengile coarnelor tale."
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
pagini din Jurnal scris în a treia parte a zilei au rostul unei indirecte profesiuni de credință a poetei Angela Marinescu. Ca în această superbă artă poetică la negativ, din care i se poate lesne deduce specificitatea poezei: „Nu-mi plac scriitorii care sunt numai scriitori și care nu-și arată fața ascunsă și înfrîntă, uneori, de prea marea libertate a morții ce-și face loc, cu voluptate în viața de zi cu zi. Nu mă satisfac „artiștii” și nici virtuozitatea
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
lemn parfumat. Nu mă satisface nimic, oricum, cu atît mai mult nu mă satisfac cei care își găsesc un rost în a sculpta aerul din jurul cuvintelor ce vin spre noi, roze și pline de razele nestăpînite ale lunii. Nu-mi place viziunea blajină și visătoare a unui cosmos educat prin metafore nenumărate. Ce să mă fac eu biată muritoare ce vreau să mă regăsesc în fața lui Dumnezeu cu o lume atît de colorată ca și a lui Cărtărescu. Atîtea baloane colorate
Confesiuni nefardate by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13132_a_14457]
-
Care nu mai e necesară. Învățământul nu e o provocare intelectuală pentru profesor, e o responsabilitate morală. Sau o fundătură. Pleacă fără regrete. Va amâna doctoratul până la Sfântul Așteaptă. Nu atârnă mai deloc în profesie, implică muncă multă, i-ar plăcea, dar e timpul să devină pragmatic. Cochetează cu ideea de a emigra, însă trebuie sume mari, bursele se termină, trebuie să ai la ce te întoarce. Realizează, în sfârșit, că are o meserie nevandabilă pe piața muncii. Trece printr-o
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
Constantin Țoiu 17 octombrie 2003. Grădina Luxemburg, unde cel mai mult îi plăcea să se plimbe lui Cioran, însoțit, în ultimii ani de viață, după cât știu, de Sanda Stolojan, deținătoarea multor reflecții inedite, probabil, ale filosofului sibian... Nu sunt sigur; dar, bănuiesc, sumbru cum era, că lui i-ar fi plăcut mai puțin
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
mult îi plăcea să se plimbe lui Cioran, însoțit, în ultimii ani de viață, după cât știu, de Sanda Stolojan, deținătoarea multor reflecții inedite, probabil, ale filosofului sibian... Nu sunt sigur; dar, bănuiesc, sumbru cum era, că lui i-ar fi plăcut mai puțin expoziția frivolului deschisă în parcul Palatului Maria de Medicis transformat de Senatul francez peste două secole și ceva, 1879, în loc public de agrement. Expoziția atrage o mulțime imensă. Semn că marele pictor italian a cucerit, - destul de recent, de
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
golit complet de înțeles, iar dacă unii mai cred că el înseamnă ceva în contextul respectiv, semnificația lui a ajuns, pentru fiecare în parte, năucitor de diferită. Reforma din educație „s-a privatizat”, acum fiecare o pricepe după bunul său plac: cîți cetățeni, atîtea „reforme”. Oficialii repetă, de ori de cîte ori au prilejul, că la nave va - cu surle și trîmbițe, reforma merge înainte. Unii se întreabă neliniștiți dacă se va opri vreodată. Alții se vaietă că nu mai fac
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
a X-a, care seamănă și ele, printr-o bizară coincidență, cu cele de prin anii ’80: tot cu „real” și „uman” - primul, potrivit tradiției, pentru „elevii buni”, celălalt pentru cei inapți de matematică plus inevitabilii rătăciți cărora le-a plăcut prea mult să citească romanțuri, pățind ce-a pățit cavalerul din La Mancha. La fiecare dintre filiere se prevăd, e adevărat, cîte două specializări distincte: matematică-informatică și științe ale naturii pentru real, filologie și științe sociale pentru uman. Unde rezidă
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
îi spusese bună ziua cu un aer atât de simpatic când ea i-a pus pe tejghea banii pentru trei chifle, iar vânzătorul de la băcănie a mai stat de vorbă după ce i-a dat restul și a întrebat-o dacă-i place noua marcă de cafea. Răul la mulți oameni era că nu știau să dea lucrurilor valoarea cuvenită. Majoritatea risipeau timpul și fericirea, așa cum risipeau și banii. Dacă te uitai mai bine, puțini știau să profite de ce aveau. De exemplu, nu
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi chemat-o: Ai văzut cum m-am umplut
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
doar în lunile mai frumoase, permisul era și mai ieftin. Dacă făcea socoteala împărțind prețul la doisprezece (ah, știa să facă socoteli, întotdeauna fusese bună la școală), ei bine, dacă făcea socoteala împărțind la doisprezece, permisul costa mai puțin. Îi plăcea mai ales tramvaiul circular, dădea ocol orașului fără ca ea să trebuie să coboare, și încă bine instalată, aproape întotdeauna reușea să stea la fereastră, sau, dacă nu reușea din primul tur, sigur avea să reușească la al doilea, pentru că între
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
cinema propriu-zis se ducea rar, de câțiva ani nici nu se mai dusese. Nu numai fiindcă era scump, dar uneori scaunele erau stricate și o durea spatele, și nici nu știa dacă o să-i placă filmul. Iar dacă nu-i plăcea nu putea face ca la televizor, să schimbe canalul sau să închidă, trebuia să rabde până la sfârșit, ori să plece. Și era mare păcat să plece de la mijloc, i se întâmplase deja de mai multe ori. De asta nu se
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
rabde până la sfârșit, ori să plece. Și era mare păcat să plece de la mijloc, i se întâmplase deja de mai multe ori. De asta nu se ducea la cinema. La televizor se uita destul de mult, bineînțeles, dar mai tare îi plăcea să meargă cu tramvaiul. În loc să stea închisă în casă, umbla printre oameni pe străzi, dar fără să se obosească, așezată comod. Bucurându-se de spectacolul celorlalți - uite acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
acolo vitrina aceea luminată, bărbatul acela care aleargă, femeia aceea covârșită sub un coș cu verze. Iar ea ședea, sprijinită pe spătar, fără să care greutăți, nici măcar greutatea propriului ei corp - îi venea să râdă de atâta fericire. Dar îi plăcea și să umble pe jos, când îi era mai bine cu reumatismului și nu o dureau artrozele. Fiindcă din când în când parcă se producea o minune - nu o durea piciorul, sau gâtul, sau brațul, putea să facă aproape orice
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
o pisică ce doarme în spatele geamului. Sau că, la o casă scoasă în vânzare, apăruseră deodată niște câini de pază pe pragul ușii. Putea să și pună rămășag dacă vor lătra sau nu, de astă dată, când va trece. Îi plăcea să parieze cu sine însăși, și mai totdeauna nimerea. Dacă a doua zi va ploua sau nu, dacă Madalena va telefona sau nu, dacă vecinii lăsaseră ușa dinspre stradă închisă sau deschisă, când se va întoarce. O dată pe an juca
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nimerea. Dacă a doua zi va ploua sau nu, dacă Madalena va telefona sau nu, dacă vecinii lăsaseră ușa dinspre stradă închisă sau deschisă, când se va întoarce. O dată pe an juca la loterie. Nu avusese noroc niciodată, dar îi plăcea să încerce. O dată pe an își permitea luxul să piardă și făcea această extravaganță. Dar mai juca și alte jocuri, care îi veneau deodată în minte: în fiecare săptămână căuta, în vitrina prăvăliei din colț, numerele care i se păreau
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
când puișori, și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi și mult mai gustoși decât ceilalți. Oricum era un venit, și în plus o distracție și o companie. În plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând. Se trezea cu el, în zori. Și chiar și în timpul zilei nu se oprea din cântat. La drept vorbind, singurul lucru de care se temea era să n-o oblige să plece de acolo. Se gândea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Se va duce într-un apartament modern, cu boiler pentru apa caldă, baie și mașină de spălat, promitea el. Dar ea n-avea încredere. Chiar dacă ar fi fost adevărat, nu voia să cunoască alte vecine. Se putea să nu-i placă, și atunci? Și unde să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-avea de gând să desființeze găinile. Nu i se părea posibil să trăiască fără să crească ceva în curte. Omul insistase, revenise de câteva ori, mărise oferta, dar ea tot
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
specialist” și că am servit mii și mii de oameni, mi-aduc aminte și acum că avea un păr frumos negru, ondulat, dat peste cap. Mustață, mica, era tot neagră. De 'mbrăcat nu l-am văzut niciodată rău Îmbrăcat, Îi plăceau cravatele negre, făcute „funda”. Vorbea cu mine, vorbea cu lucrătorii, si mai ales ședea de vorbă cu d. Ardeleanu, patronul meu de pe vremuri, povestind tot felul de lucruri, fiindcă Ardeleanu era om citit, si fusese și la Paris, studiind să
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
m-am speriat foarte tare: era prima persoană cunoscută care murea. Nici azi nu știu ce înseamnă să mori. Dacă mă gândesc mai bine, poate că ne băgam în seamă, nu foarte mult, nu prea unul pe altul. Cel puțin așa-mi place să cred. După atâția ani, bunica tot îndrăgostită de el a rămas. Iar eu continui să fiu îndrăgostit de bunica: duminica luam masa la ea, îmi amintesc cum mă lua de mână și parcă văd și acum mâna ei pe
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
și la noi Dallas, dar și prezența unor cazuri de figuri metaleptice din domeniul cotidianului (reacția telespectatorului care și-a văzut vecina la televizor și consecințele metaleptice ale acestui fapt), totul însă presărat cu umor (lui Aristotel i-ar fi plăcut, cu siguranță, cinematograful), ironie și autoironie (cutare informație ar putea proveni din somn sau din vis), cu un simț al ludicului nicidecum reprimat. Astfel autorul vorbește de operatori de metalepsă, creează adjectivul „metaleptic”, asociindu-l unor termeni precum efect, practică
Între figură și ficțiune by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13175_a_14500]