3,250 matches
-
cu incizii, pe care G. Bosinski (1989) le interpretează ca figurând un veșmânt sau o pictură corporală. Aceste siluete sunt, în general, plasate față în față sau una în spatele alteia, în scene de dans. Patru femei sunt aliniate pe o plachetă de șist, dar cea de a doua, pornind din dreapta, poartă în spate un copil, într-un fel de coș. Prin poziția mai aplecată a bustului, artistul a indicat, cu multă măiestrie, că această femeie poartă o povară în spate. Pe măsură ce
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
animația este nulă, statueta de la Sireuil sau una din statuetele de la Gagarino au brațele ridicate în sus în față, ca într-o rugă; aceleași poziții par să aibă unele reprezentări magdaleniene, precum cele gravate pe o baghetă de la Isturitz sau placheta numită „Femeia renului” de la Laugerie Basse. Amintim și vestita femeie de la Laussel, care, prin modalitatea de a ține în mână un obiect, amintește de vestitele orante din Antichitate. 5. Sunt figurile strămoșilor. Teoria a fost propusă de O. Menghin (după
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
decorate și statuete feminine. (M. M. Gerassimov, 1961) La Nebra (Germania), una din cele trei statuete era dispusă într-un fel de casetă, format din șase dale verticale, acoperite de o mare dală orizontală (J. Hahn, 1995). În schimb, pentru plachetele decorate cu motive feminine de la Gönnersdorf, acestea au fost găsite în asociere cu alte materiale arheologice (industrie litică și osoasă, faună), ceea ce exclude utilizarea lor în scopuri exclusiv simbolice. Fr. d′Errico (2001) susține funcția de pavaj a spațiului, demonstrată
REPREZENTAREA FEMININĂ ÎN ARTA PALEOLITICĂ. DE LA HOMO ERECTUS LA HOMO SAPIENS. In: Arta antropomorfă feminină în preistoria spațiului carpato-nistrean by Monica Mărgărit () [Corola-publishinghouse/Science/303_a_647]
-
al tinerilor scriitori, precum și colecția „Eminesciana”. Din 1977 până în 1990, când se pensionează din motive de sănătate, va deține funcția de redactor-șef la „Convorbiri literare”. Debutează cu versuri în 1954, la „Iașul literar”, iar în 1964 îi apare prima plachetă, Arcade peste anotimp. Mai scrie în „Astra”, „Ateneu”, „Familia”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Steaua”, „Tribuna” ș.a. În 1970 și în 1974 i s-a acordat Premiul Asociației Scriitorilor din Iași. Poemele de început ale lui S. sunt puternic marcate de ideologia vremii
STURZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290001_a_291330]
-
se dovedește puțin consistent. Romeo Simulescu publică fragmente din romanul Porți ce nu se deschid, Paul I. Papadopol recenzează narațiuni romanești semnate de Zaharia G. Buruiană (Fecioarele orizontale) și Luca Gheorghiade (A doua viață a lui Șerban Varu) ori comentează plachete de Virginia Gheorghiu, Cristian Sârbu, V. I. Bergheanu. Alți colaboratori: Dem. Bassarabeanu, Teodor Scarlat, G. Murnu, Nicolae Nedelcu, Nicolae Gherculescu, G. Șt. Cazacu, Nicolae Herlea, Al. Șahighian. I. I.
SUFLET ROMANESC-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290014_a_291343]
-
1927 debutează editorial cu volumul Poeme simple, distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români. Înființează revista „Azi” (martie 1932-septembrie 1940), dă un volum de tălmăciri din Esenin și Antologia poeților tineri (ambele în 1934), scrie romane, își publică versurile în câteva plachete. Practică intens jurnalismul: e redactor la ziarul „Credința” (1934-1936), secretar de redacție la „Tempo” (1936), în iunie 1937 editează, împreună cu Constantin Clonaru, gazeta „Lumea românească” (până în februarie 1939), din mai 1941 până în martie 1942 conduce „Revista română”. Pentru atitudinea sa
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
din Iași, pentru ca în 1994 să devină inspector la Inspectoratul pentru Cultură al Județului Iași, în 2000 transferându-se la Muzeul Literaturii Române din același oraș. Debutează în 1969, cu versuri, la „Miorița”, revista liceului din Târgu Frumos, iar prima plachetă, Întoarcerea menestrelului, îi apare în 1979, fiind urmată de colaborarea cu un substanțial grup de poeme, intitulat Nopțile Șeherazadei, la volumul colectiv Intonații (1989). În studenție a frecventat cenaclurile „Mihai Eminescu”, Junimea. E prezent în „Alma Mater”, „Ateneu”, „Antiteze”, „Cronica”, „Convorbiri
TALPALARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290042_a_291371]
-
dezvăluie predilecția pentru o poezie a simbolurilor, pentru atmosfera melancolică, elegiacă, dar și pentru „lirica de idei”. Următorul, Râsul apei (1923), așază în prim-plan și alte elemente: picturalitatea senină, alternând cu tentația spre meditația încercată adesea de neliniști, iar placheta Soare (1926), care marchează o evoluție, menținând picturalul, plasează versul în consonanță cu motivele și sugestiile simboliste, de o anumită pregnanță a notației pe alocuri. Începând cu Fântână (1938) autorul renunță la proiecția stărilor proprii și se întoarce, moralizator și
TALAZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290037_a_291366]
-
succes de public l-au înregistrat poveștile pentru copii ale lui V.; cea mai cunoscută, Ber-Căciulă (1920), a beneficiat la interval de câțiva ani și de o continuare „științifico-fantastică”, basmul Ber-Căciulă împărat (1928). Dintre poeziile în manieră folcloric-lăutărească strânse în placheta Cântecele lui Iancu (1924), o carieră nesperată va face textul romanței Maria neichii, Marie. SCRIERI: Draci și strigoi, București, 1899; Mârlanii, pref. M.Gh. Bujor, București, 1911; Fără pâine, București, 1912; Nevestele lui Moș Dorogan, București, 1913; Lupii, București, 1915; Florica
VISSARION. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290588_a_291917]
-
1965 își reia studiile universitare, pe care le va finaliza în 1974. Lucrează ca profesor la școli generale și la Liceul de Metrologie din București (1977-1978). În 1982 devine secretar la Uniunea Scriitorilor. Își face debutul editorial în 1969 cu placheta Pedepsele, fără ca anterior să fi publicat în reviste. Supravegheat, hărțuit permanent de organele de partid și de Securitate, îndepărtat și din cele mai neînsemnate slujbe sau împiedicat să ocupe altele, și în privința cărților sale a traversat cele mai dure împrejurări
VLAD-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290601_a_291930]
-
lui Constantin Octavian Voinea, tehnician proiectant. Urmează la București Liceul „Al. I. Cuza” și Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Institutului de Construcții (1966-1971). A lucrat ca inginer proiectant și cercetător în construcții hidrotehnice. Debutează la „Luceafărul” în 1965, iar editorial cu placheta Elementele, apărută în 1970. A mai colaborat la „Ramuri”, „Amfiteatru”, „Viața românească”. ș.a. De la prima carte, Elementele, V. se dovedește un poet aplecat spre calofilie, iubitor al sonorităților ce imprimă versurilor o eleganță care tinde spre prețiozitate. Rima și ritmul
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
pulbere, sticlă și pulbere. / Vântul zăpezilor, lacrima tulbure” (Pulbere, pulbere). Trecerea ireversibilă a timpului, motiv central în Șah, melancolia din Sclav pe lave, răsturnarea tragicului în ironie prin lexic și structură poematică în Jocul par să nu aibă mare pondere, placheta de debut impunându-se prin coloratură, prin imagini, prin jonglarea cu mereu aceleași elemente ale universului. Metalele, roua, ploaia, lumina, ceața, focul, stropii revin frecvent, intrând în componența unor imagini ce se remarcă prin plasticitate. O anumită tensiune lirică ce
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
trandafirii rozalii, sublimi, / Pudră căzând în marmore ușoare, / În muguri răcoroși de heruvimi”), iar realul este adesea transfigurat într-o manieră prin care prozaicul capătă farmec. Ultimele scrisori (1976), Cogitatum (1984) conțin versuri grațioase, cu accent pe decorativ, ca și placheta Transparențe (1997). Eul liric caută răspuns la neliniștile privind existența, cum se întâmplă în Privesc în golul cel despărțitor: „Privesc în gol și golul e totul, / Doar lovituri de umbră și culoare, / Iluzii explodând amețitoare / În adâncimea fără de egal”. SCRIERI
VOINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290626_a_291955]
-
în redacția revistei „Steaua”, dar la sfârșitul anului trece la „Vatra”. Paralel, în 2000-2001 este și redactor la publicația de artă modernă „Balkon”. În 1996 a beneficiat de o bursă la Basel, în Elveția. Debutează cu versuri ca licean, în placheta colectivă La poarta izvoarelor (1969), dar adevăratul debut îl reprezintă un fragment de proză tipărit în „Echinox” (1973). Prima carte personală, culegerea de proză scurtă Aripa grifonului, îi apare în 1980, fiind distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor. Refuzând afilierea și
VLAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290603_a_291932]
-
asistentă medicală. Scrie poezie încă din anii de liceu, publicând în 1968 în revista școlară „Manuscrise”. Debutul propriu-zis se produce în 1972 la „Astra”, iar cel editorial odată cu prezența în volumul colectiv Caietul debutanților (1978), tipărit de Editura Albatros. Prima plachetă personală este Rondelul orei fermecate, apărută în 1995. Mai colaborează la „Luceafărul”, „România literară”, „Orizont”, „Transilvania”, „Îndrumătorul cultural”, „Viața românească”, „Saeculum”, „Glasul națiunii” (Chișinău), „Dorul” (Danemarca), la Radio România Cultural ș.a. A făcut parte din redacția revistei „Cronica Fundațiilor”, editată
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
Cultural ș.a. A făcut parte din redacția revistei „Cronica Fundațiilor”, editată de Fundația Internațională pentru Cultură, Știință și Morală Civică „Mihai Eminescu”. A mai semnat Claudia Ilie și Claudia Ilie Voiculescu. Cu o prezență îndelungată în presă, V. publică prima plachetă relativ târziu, acesta având un conținut alcătuit în exclusivitate din rondeluri, ceea ce era un adevărat act de curaj, remarcat ca atare de comentatori. Un act de curaj care comporta riscuri, poemele cu formă fixă producând aproape inevitabil impresia monotoniei, a
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
a tonului discursului se însoțește cu pregnanța și franchețea rostirii, care, deși situată contra curentului (în contextul literar al contemporaneității imediate), respiră o prospețime și o implicare ce rețin atenția. Preferința pentru poemele cu formă fixă nu este exclusivă, în plachetele ulterioare existând și numeroase piese în forme libere, cel mai adesea cu versuri rimate, uneori cu accente folclorice. Muzicalitatea, șlefuirea și rigoarea formală sunt trăsături caracteristice, la fel și enunțarea limpede, ferită de ambiguități. În general, poezia scrisă de V.
VOICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290624_a_291953]
-
căreia organizează și un cerc literar. Inițiativa venea din credința că ar putea ajunge un reformator al literelor românești. V. este un publicist infatuat, un poligraf impenitent, care nu poate fi descurajat de nimeni și de nimic. Versurile cuprinse în placheta Zori sau în Limba iubirei și Raiana (1892), Pontice (1898), împovărate de stângăcii și de sărăcie imaginativă, îi imită palid pe Mihai Eminescu, Al. Vlahuță și pe George Coșbuc. Când invocă trecutul macedoromânilor, cu viziunea ridicării lor la o viață
VULCAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290663_a_291992]
-
acțiunii de renaștere națională) și la „Țara”. A regizat filmele Bariera, Se caută un paznic (1967) și Singur în fața dragostei (1969), a scris scenarii pentru filmele documentare D-ale toamnei, Nunta ș.a., la care a semnat și regia. Ca și placheta Zborul semințelor, cu care a debutat editorial în 1962, celelalte volume de poezii ale lui V. - Focuri de toamnă (1965), Ploaie fierbinte (1967), Aripi pentru Manole (1969), Pomii dulci (1972), Valurile (1974), Frumos să-i fie pururi chipul (1976; Premiul
VODA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
transfigurației (Miralena Milany), Pe locul rămas alb, Vederi din miragii sau Cascada de senzații. La „Cronica literară” V. poartă polemici cu „Adevărul literar și artistic” și cu alte publicații de orientare moderată, lăudând în schimb revista „unu”, și recenzează elogios plachetele Flori de spin a lui Virgil Carianopol și Artificii a lui Teodor Scarlat, recent apărute. M. Pp.
VRAJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290649_a_291978]
-
București, luându-și licența în 1974. Obține titlul de doctor în filologie (2000), fiind profesoară la Liceul „Al. I. Cuza” din Alexandria. Debutează cu poezii în ziarul „Teleormanul” (1977) și colaborează ulterior la „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Argeș”, „Caligraf” ș.a. Prima carte, placheta Albastrele ninsori, îi apare în 1996. Versurile de început dezvăluie o poetă deja formată, tinzând chiar, ca în Cugetare, la creionarea unei ars poetica, rod al unei elaborări în care intră har și trudă. Autoarea își transpune trăirile în confesiuni
POPA CARACALEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288900_a_290229]
-
text la întâmplare, în intenția de a sugera precaritatea identității eului, nonsensul existenței umane. În cele din urmă, P. H. pare să se fi cantonat în zona dintre beletristică și psihologie/psihiatrie, din dorința de a valorifica o experiență. O plachetă de versuri, Sintagmele ochiului (2003), înscrie un salt parcă într-o vreme de apoi, când totul va fi înghețat. Cuvinte, sintagme, câmpuri semantico-simbolice, imagini răzlețe se alătură, se întretaie, se resping, vorbind despre imposibilitatea comunicării. Lucruri, fragmente trec doar prin fața
POPA HOMICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288901_a_290230]
-
care Premiul de Excelență al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, pentru opera omnia (2003). Coordonatele esențiale ale liricii lui P. sunt trasate încă din primul volum, Laudă formei (1969), o pledoarie implicită în favoarea resuscitării modelelor clasice de poezie. Toate plachetele de versuri care vor urma, de la Constelația Hyperion (1978) la Meditații orfice (2003), sunt înscrise pe direcția aspirației spre împlinirea prin formă a sublimului ce derivă din fericita joncțiune dintre expresia spiritualizată și ideatica de extracție filosofică. Din acest motiv
POPA-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288909_a_290238]
-
-și licența în 1975, cu teza Rațional și absurd în opera lui Eugen Ionescu. În 1991 devine profesor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Pubică sporadic în presă („Convorbiri literare”, „Cronica”, „Teatrul”, „Contemporanul”, „România literară” ș.a.). Prima carte, placheta Prețul alegerii, îi apare în 1976, urmată de Cuvinte învinse (1978), Perioada de instrucție (1981), Împăcarea cu Faust (1986), Școala de îngeri (1991), Teroarea clepsidrei (1996), Donatorul de umbră (2000). Este preocupat de punerea în scenă a pieselor proprii, reunite
POPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288919_a_290248]
-
versuri, P. se apropie de poezie venind dinspre matematică, de unde o notă de originalitate. În descendența lui Ion Barbu, refuză tumultul sentimental și preferă spațiul, cu vădite nuanțe clasice, al ideilor. Lirica sa cultivă interogațiile despre sensurile grave ale existenței. Placheta Ție cuprinde trei cicluri intitulate sugestiv Și atunci?, Către mine și Sunt, fiind însoțită de o prezentare a Anei Blandiana. Despre Tărâmul dintre gânduri (1997) Dan Slușanschi afirmă: „Harul este cel care învăluie, ca un nimb irizat, aceste poeme cizelate
POPESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288930_a_290259]