2,367 matches
-
ce mai fac, îi răspund foarte sincer că fac tot ce mi se spune că trebuie să fac. 21 aprilie 1954 În viața mea fericirea durează doar cu secundele, cu minutele sau, cel mult, cu jumătățile de oră. În schimb, plictiseala, dezgustul și apatia se statornicesc cu săptămânile și cu lunile... În seara aceasta sunt plictisit și dezgustat la culme. și totuși, când mă gândesc că întreaga seară (acum e ora opt) îmi aparține și că nimic și nimeni nu mi-
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
e numai închipuire și prejudecată zadarnică. PARTEA A II-A De profundis clamavi, Domine! 1 199 1. Dintru adâncuri am strigat, Doamne! (lat., v. Psalmul 129) Alb și Negru 14 decembrie 1954 Astăzi - o zi plicticoasă, lungă la nesfârșit în plictiseala ei zadarnică... Dictatorul le pune capac la toate: o comedie care nu mai e comedie, tristă, sfâșietoare în cruda ei realitate, realitatea noastră cea de toate zilele... Pași prin ploaie cu Florino... Liniște. Drumul drept înainte. Elogii lui Giglio... Solitude
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
sfârșit! 27 ianuarie 1955 Nu există valoare umană posibilă fără luptă! Să lupți pentru ce? Pentru cine? N-are importanță: să lupți! 31 ianuarie 1955 Doamne, cât de tare te poți plictisi la Kindi! și cu toate acestea tocmai această plictiseală m-a ajutat să formulez una din principalele caracteristici ale mediocrului în societate: mania detaliilor nesemnificative și neinteresante. Mediocrități - da, în ceea ce îl privește pe Emil (Rieman), care le debitează (cu toate că într-un chip aproape spiritual), și în ceea ce îl
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
ca faptele mele să fie necesare, iar nu libere! și, dacă n-aș avea o credință nestrămutată în această necesi tate a lor, aș muri de teamă și de rușine... Dar mai cu seamă aș muri de indiferență și de plictiseală. Căci nu mă interesează faptele care n-ar fi sânge din sângele meu, nervi din nervii mei. Nu mă interesează faptele abstracte. Pentru asemenea fapte nu vreau să pătimesc și să mă zbat! Timp de două luni și mai bine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
pentru mine și să mă urmeze oriunde, oricât de slab și nevolnic aș fi. Dezolare Am trecut de cinzeci de ani. Mă simt golit de puteri și dezolat. Amintirea trecutului mă face să roșesc. E un simțământ recent, ivit odată cu plictiseala cronică ce m-a invadat brusc. Nu mai știu cum să folosesc timpul, nu mai reușesc să duc nici un lucru până la capăt, nu mai pot să fac nimic care să mă satisfacă lăuntric. Uneori mă gândesc că-mi rămâne foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
a recunoscut decât că s-a reîntors acasă, unde-l așteaptă Penelopa. Probabil că atunci eroul se imaginează în anii adolescenței, când era încă pur la trup. Suferința lui se identifică cu repetarea continuă a călătoriei inițiatice. Ca să scape de plictiseala vieții conjugale, pleacă din nou pe mare și se pierde în niciunde. Fuge de Penelopa și de fidelitatea ei trucată. Alegere De fapt, nimic nu mă obligă să rămân definitiv pe țărmul ăsta, în acest loc pustiu. Aș putea fugi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
umezi gesturile: n-aș fi putut s-o iau cu mine, călătoria era lungă și obositoare. Am plâns sfâșietor. Probabil că Fabia a înțeles întristarea mea și m-a privit rece: știa bine că lacrimile acelea nu erau pentru ea. Plictiseală Dar altceva m-a împins să părăsesc Urbea. A intervenit plictiseala. Brusc. În mod inexplicabil. Din cauza ei, o apăsare imensă și paralizantă pusese stăpânire pe mine. Apatia și indiferența totală sunt, în ceea ce mă privește, relele cele mai mari. Nu știu cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
călătoria era lungă și obositoare. Am plâns sfâșietor. Probabil că Fabia a înțeles întristarea mea și m-a privit rece: știa bine că lacrimile acelea nu erau pentru ea. Plictiseală Dar altceva m-a împins să părăsesc Urbea. A intervenit plictiseala. Brusc. În mod inexplicabil. Din cauza ei, o apăsare imensă și paralizantă pusese stăpânire pe mine. Apatia și indiferența totală sunt, în ceea ce mă privește, relele cele mai mari. Nu știu cum să mă apăr de ele. Nu-mi rămâne decât fuga și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ar fi, devine trivială dacă nu știe altceva decât să-ți ofere senzualitate corporală. Eu vreau să comunic total în Eros, cu toate simțurile și cu tot intelectul meu. Asta-mi întețește dorința de cunoaștere și mă apără de demonii plictiselii. Falsificările lui Cotta E adevărat că Metamorfozele l-a speriat pe Augustus. Încă nu o terminasem de scris, când Cezar - în urma informațiilor primite - a dat semn că nu-i plăcea deloc conținutul. I-am respectat voința transmisă prin Fabia și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
citesc împreună cu Aia, comentându-l. Nu e rău deloc. Când îmi arăt mirarea față de profunzimea unui barbar, ea îl apără, spunându-mi că acesta se trage din familia Eumolpizilor, acei inițiați sau poeți care au întemeiat misterele de la Eleusis. Medeea Plictiseala a fost cea care a stârnit fuga Medeei. De aceea și-a părăsit ea casa și a renunțat la tradiție: ca să se pună în probă și să se autocunoască, să vadă dacă poate să se depășească pe sine însăși. Necoaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
seama de un exil decât în alt exil. Poate sunt primul om ce gândește astfel. Acum călătoria mea este aproape încheiată și pot spune, cu hotărâre, că soarta mi-a fost favorabilă: am trăit experiențe noi, despovărându-mi ființa de plictiseala aceea letală. Dispariția lui Ulise Pășesc domol pe țărmul mării până la coliba mea. În ritmul pașilor, cât ține distanța asta nu prea lungă, reușesc să-mi trăiesc fulgurant întregul viitor. Mă sustrag destinului comun, ca să intru în rolul unui erou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
facem în virtutea asumării propriei noastre morți. Cu siguranță că spațiul zânelor trebuie să fie un loc pustiu, dat fiind că nimeni nu reușește să ajungă acolo: un loc în care, chiar neputând să mori prin condiția dată, poți „muri” de plictiseală. Nu e ușor să „trăiești” în veșnicia goală, unde totul e absolut neschimbat. Cucerirea nemuririi - a condiției arhetipale - nu generează, prin urmare, altceva decât dorința de a recupera limita condiției efemere. Eroul alege să trăiască în ciclul Marii Reîntoarceri și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cu urechea în stânga și-n dreapta ca să povestească întâmplările verosimile. Aici, din păcate, nu găsesc pe nimeni care să-mi istorisească fapte demne de a fi puse în poezie. Îmi dau seama că scrisul meu comunică numai un început de plictiseală, de repetare perpetuă. Vâna poetică a secat și descrie întruna același peisaj, în care nu se petrece niciodată nimic nou: soarele care răsare, valurile mării, arborii, păsările ce zboară împrejur, mulsul oilor, balega pe care calc. Și ce să mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pupitru În orele de clasă, acordând atenția lui boierească numai puilor de ciocoi și „tocilarilor“ din primele bănci, puși numai ei să traducă și să scandeze. Până În ziua când profesorul, dispus, se vede treaba, la un diver tis ment pentru plictiseala lui obișnuită, Întrebă clasa dacă știe careva de ce i se spune mercurului pe numele zeului omonim? „Tocilarii“ rămăseseră cu gura căscată, fiindcă asta nu se găsea În carte. M-am ridicat atunci eu, de colo, elevul mediocrissim, repetentul de două
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bănuit că un grăunte măcar din piatra amintitoare a „sărmanului Lelian“ e pus acolo din mizerabila agonisită a câtorva zevzeci cu suflete Înfocate de pe malurile Dâmboviței. ORIȘICE ACTIVITATE OMENEASCĂ PORNEȘTE MAI ÎNTÂI de toate din luptă Împotriva foamei și a plictiselii. Am fost un timp (1908-1910) modest funcționar de birou În laboratorul de analize medicale al doctorului G. Robin, acesta prieten - [erau] socialiști amândoi - cu tata și dascăl al vieții mele În multe privinți, dar mai ales În ce privește rezerva cu care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
fulgerat de glonț pe câmpul de bătaie: Soțul sau amantul ajung după o vreme să fie urâți, detestați sau abia suportați, fie din mediocritatea lor, a monotoniei sau a lipsei lor de orizont pentru setea imaginativă a femeii, fie din plictiseala unei lungi practici sexuale ajunse un exercițiu obiș nuit, numai bun ca să le treacă de urât amândurora. Însă „tăti cul“ lor, când Îl găsesc, nu este nici urât, nici detestat sau socotit de prisos, niciodată. Pe fata prietenului șerban, măritată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nici o descriere a timpului privind acest fel de a călători nu am găsit acea plicti seală, acel neastâm păr și acea enervare proprii călătorului de astăzi cu automobilul. Să mergi cu trenul sau cu automobilul din oraș În oraș - ce plictiseală, ce monotonie! Dar pe jos, În căruță sau călare, și fie chiar cu bicicleta, călătoria devine bogată, felurită și plină de Întâlniri și Întâmplări neașteptate: și unde mai pui că oste neala Îți cultivă aptitudinea rezistenței la oboseli și suferințe
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de ani și pe Henri Jenkins, un pescar sărac din York care a trăit 166 de ani. Îmbinând ca toți centenarii munca cu cumpătarea și înțelepciunea, cu toate că erau slabi, plăpânzi, au oferit urmașilor secretul vieții îndelungate și al sănătății. Lenea, plictiseala, generează boala. Lama plugului strălucește când ară. Când stă e roasă de rugină. Așa se întâmplă și-n satul meu. Chipul multor oameni de spirit, cu cât au înaintat în vârstă parcă s-a mai luminat, radiind pace, înțelepciune, moralitate
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
precum și de alegerea și stâlpirea - din nou, la 12 iulie 1708- a hotarului Mănăstirii Socola. Nu te-ai fi așteptat la așa o dârzenie din partea unor călugărițe, dar ele au făcut-o. Dacă încă mai reziști atâtor amănunte și încă plictiseala nu-și arată fața, atunci mai pot spera la un semn din partea ta, iubite prieten. IV Îți sunt recunoscător, dragul meu, pentru că nu te dai învins de pisălogeala mea, dar eu nu fac altceva decât să răspund dorinței tale. Și
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
Femeia lui Iov apare puțin, dar există. Rolul ei nu diferă prea mult de al Evei. Băieții pregetă să se însoare ; dacă o fac, e sub rezerva divorțului. Diverse „aventuri” în dreapta și în stânga, surogate de donjuanism. Apoi, ce ? Viața ușoară, plictiseala. Rămân fetele nemăritate. Ce tristețe ! Așa se alimentează, în bună măsură, feminismul, această erezie contra naturii și contra grației. Ce rost are căsătoria, dacă nu e pentru toată viața ? Dragostea nu înseamnă numai tinerețe, voluptate, romanțe și apoi plictiseala, goana
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ușoară, plictiseala. Rămân fetele nemăritate. Ce tristețe ! Așa se alimentează, în bună măsură, feminismul, această erezie contra naturii și contra grației. Ce rost are căsătoria, dacă nu e pentru toată viața ? Dragostea nu înseamnă numai tinerețe, voluptate, romanțe și apoi plictiseala, goana după altceva, care e mereu același lucru. Dragostea e de la tinerețe până la bătrânețe, iar cuplul petrece din ce în ce mai bine cu cât se apropie de moarte (bineînțeles, dacă are simțul divinului). Petrece din ce în ce mai bine, în ciuda pierderii puterilor, în ciuda tuturor necazurilor. Lucru
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vorba de dragoste împărtășită și definitivă, care umple o viață, o transfigurează și-i dă valoare absolută, transcendentă. Nu sunt comedii sentimentale, nici „drame de amor”, cu atât mai puțin de alcov. Eugen Ionescu și-a exprimat în mod decis plictiseala pe care i-o inspiră „la préoccupation du cocuage”, chiar dacă cel ce a introdus-o în literatură se numea Racine. De trei secole, spune el, literatura se preocupă de psihologia amorului, din lipsa de adevărată dragoste (Antidotes, p. 231). Dragostea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
vei avea vreme, să mergi în biserica St. Julien le Pauvre și la St. Etienne du Mont, unde ai ascultat cea dintâi messe basse, îmbrăcată în hăinuța de lutru, cu pălărioara roșie de „scufița roșie“ și unde căscai desesperată de plictiseală și frig. Ți-a plăcut „broderia de piatră“. Mâine voi încerca să găsesc pe Gaby, pentru ca aceste pagini, scrise cu o nuanță de libertate mai reală, să-ți poată ajunge, mai repede. Fii atentă la sănătate, te rog mult, mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sic) împreună cu Lila, ca s-o văd pe Maria în Trei surori, de Cehov! Maria, care a trecut pe aici un sfert de oră alaltăseară, voia să-mi știe părerea despre spectacol. [...] Piesa? O piesă de atmosferă; trăsătura ei dominantă: plictiseala morbidă, spleenul, deprimarea dintr-un orășel de provincie în care garnizoana este singurul lucru la care poți visa, prin care poți scăpa de banalitate. Un nichevo dureros, sfâșietor, domină toată piesa. Cele trei surori se îndrăgostesc sau sunt pe punctul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
înnaintea lui și s-a dus înnainte, tot înnainte spre ani de necunoscută soartă, spre câteva clipe de viforoasă fericire câteva clipe care prețuiau cât zeci de ani de soartă necunoscută și vrăjmașă poate. 18 Iunie, Duminică [BĂILE BĂLȚĂTEȘTI] Despre plictiseala Bălțăteștilor nimica nu pot spune. Nu înțeleg cum pot veni oamenii de la București și din alte părți ca să se găsească perfect în aceiași adunătură, cu aceiași viață; deosebire că e cu mult mai scumpă. Stupidul burghez care n-are viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]