1,400 matches
-
în mlaștină. Ori poate s-ar mira auzind de azil. „Ce azil? Un azil de bătrâni? Nu, n-a existat niciodată prin părțile noastre așa ceva”, ar zice, poate. „Bine, bine, dar cenușa?” mă pomenesc șoptind. La care ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fi vai și-amar de mine. Avea mania discursurilor și ținea să-și exerseze și pe pielea mea darurile sale oratorice. Numai că eu nu eram ca auditoriul lui obișnuit. De cum se pornea să-mi facă morală, începeam să casc plictisit, ca să-l pedepsesc, deoarece știam că nu suporta să nu fie ascultat cu smerenie. Când vroiam să-l scot din sărite, izbucneam în râs, ceea ce reprezenta în ochii lui o adevărată insultă, pentru care o palmă răsunătoare pe obrajii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătându-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întâmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să evadez din această existență era să mă mint cu ajutorul imaginației și al viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-am imaginat”, m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă să-mi trădez în vreun fel surescitarea care, pe măsură ce traversam balta, punea stăpânire pe mine. Nu țineam să-l aud întrebându-mă cu vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
negre, coapte, la butoaiele cu apă din curți și eram din ce în ce mai mirat că nu întâlneam pe nimeni. Alături de mine, Dinu mărșăluia prin praful uliței, ușor adus de spate, fără să privească nici în dreapta, nici în stânga. Era cufundat în aceeași liniște plictisită care a sfârșit prin a mă irita fiindcă nu mi-a plăcut niciodată să mă simt în inferioritate lângă nimeni și cu atât mai puțin nu-mi plăcea să mă simt așa lângă un om pe care-l consideram slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
migrat În acele confrerii de artizani, contopind mitul răzbunării lui Hiram cu acela al răzbunării lui Jacques de Molay. În secolul al XVIII-lea, la Londra existau loji de meșteri zidari propriu-ziși, așa-zisele loji operative, dar treptat, unii gentilomi plictisiți, și după toate astea foarte respectabili, atrași de riturile lor tradiționale, s-au Întrecut să facă parte din ele. Astfel, masoneria operativă, poveste de meșteri zidari adevărați, s-a transformat În masoneria speculativă, poveste de ziditori simbolici. În acest climat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și o fac iar și iar, pînă cînd lucrul acela nu mai aduce profit. Cum descoperă savanții ceva? Repetă, iar și iar, experimentul. Numai soții și soțiile lor știu cît de mult se repetă pe ei Înșiși. Cunoașteți expresia aceea plictisită, disperată, nevrotică, În-pragul-crizei-de-nervi pe care o au nevestele de oameni bogați În telenovele? Ei, bine, motivul acestei disperări este incomensurabilul număr de ori cînd și-au auzit soții spunînd același lucru, iar și iar. Așa se Întîmplă și cu nevestele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
coarnele, așa că Își scotea coarnele cînd se plictisea de nimfe. CÎnd era singur, folosea cuțitul din os pentru a sculpta bastoane. CÎnd se simțea singur, cînta din fluier și nimfele apăreau, uneori cele trei dintîi, alteori - altele. După mult timp, plictisit, a Început să rătăcească, ucigînd noi animale, schimbîndu-și Înfățișarea, sculptînd noi toiege din lemn și os, dar ținînd mereu aproape prima fluierișcă, primul toiag și primele coarne. În timp, primul fluier și primul toiag au căpătat tot soiul de puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
lor și ceea ce banii vor să facă, pentru că acestor oameni le este frică și frica duce la plictiseală. Nu sînt mulți cei care au Înclinația naturală să-și cheltuie banii pe obiecte de artă sau pe idei nobile. Acești oameni plictisiți și Înspăimîntați vor ca banii să se reproducă, pur și simplu, să se repete pe ei Înșiși. Această activitate de repetiție lipsită de imaginație le absoarbe toată atenția și intenția și Îi lasă pe acești oameni supți și goi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
scaun În stil Deco stă un tînăr blond și vesel, cu un cercel cu diamant În urechea stîngă. Este ministrul Culturii din Suedia. O mînă de studenți plini de respect Îl ascultă vorbind Într-o engleză cu accent. Pare ușor plictisit, așa că atunci cînd se apropie Mariana și Wakefield le face un semn prietenesc cu mîna, ca și cum ar spune „În fine, niște adulți!“ — Ei, ce credeți? Îi Întreabă pe vizitatori. Studenții se Întorc un pic pizmași către noii veniți. — Arată foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
este frică. Focul Își vede de drum, către alte părți, trecînd prin el numai din Întîmplare. Se trezește simțindu-se oarecum purificat și atunci i se arată soluția la problemele lui. Paznicul de noapte al hotelului este un fost pușcăriaș plictisit, un tip care Încearcă să respecte termenii eliberării condiționate, dar care pîndește orice ocazie pentru un șmen. Wakefield l-a văzut aducînd pe șest curve pentru clienții hotelului, plătind pariorii și vînzînd droguri. La apropierea lui Wakefield, paznicul zîmbește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
reveni cel care am vrut să fiu mereu, după cum am mai spus este înzestrat cu multe calități pe care un om normal nu prea le are în ziua de azi, este atât de răbdător, ba chiar dă impresia de leneș plictisit și sătul de toate, este de o rapiditate fenomenală, îl cunosc atât de bine dar tot mereu mă găsește nepregătit. Cu tot că am învățat să-l simt încă dinainte cu zile multe și anunț, dar ori anunț persoane nepotrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
omora monotonia acelui sfîrșit de veac de liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele mari erau nesfîrșite. În lumea largă nu se petrecea nimic nou și zguduitor, care să ajungă pînă la urechile noastre. (...) În vremea aceea lumea întreagă părea plictisită. „Boala veacului”, a veacului în agonie, bîntuia crîncen. Oamenii căscau pe străzi și mergeau parcă tîrîndu-se. La „grădină”, se plimbau aiuriți, printre copaci de cărbune, și ascultau marșurile funebre ale fanfarei din chioșcuri (I.M. Rașcu, Sfîrșit de veac). Probabil prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
se uită la mine cu o expresie ce vrea să spună că n-aș putea avea nimic de discutat care l-ar interesa și pe el cîtuși de puțin. — Nu sînt foarte obișnuit cu copiii, Îmi zice cu o figură plictisită. Dar, din fericire, Lisa se ocupă de chestiile astea. Nici nu mă așteptam la altceva. — Lisa Îmi spunea că ești fotograf, fac eu o Încercare. În ce domeniu? — Editoriale, În general, răspunde el. Dar sper să mă extind În domenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Bruce Weber, zic. Probabil că ai văzut-o. Calden. Am luat trei premii pentru ea. Bruce a lucrat bine. În cele din urmă, Își ciulește și el urechile. — Calden? Hotelurile? — Da. A sosit clipa să fiu eu cea nonșalantă și plictisită. — Cu ce te ocupi acolo? E atît de dornic să vorbim Încît Îi atîrnă, practic, limba din gură, pentru că sus-menționata campanie fusese una de un succes imens și orice profesionist (chiar cîțiva dintre cei care nu sînt) o cunosc. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că o să-l văd sîmbătă dimineață, cînd avea să vină să-l ia pe Tom, aducînd vorba și despre asta. Deși, parte din mine spera că nu va fi cazul. — Nu e nimic de explicat, spun eu pe un ton plictisit. Nu-mi datorezi nici o explicație. Nu-mi datorezi nimic. SÎntem despărțiți. — Ellie, nu e ce crezi tu, zice el. Femeia e Lola Smith, prezentatoarea noului serial pe care-l produc. Era o cină de afaceri. Numai cină de afaceri nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
despre moarte, devin palizi și își reneagă convingerile în chipul cel mai dezgustător." În clipa aceea, slujitorii au târât în încăpere un om în lanțuri, cu încheieturile mâinilor și cu gleznele umflate și pline de sânge . Împăratul s-a întors plictisit și aștepta. Apoi, a început să dea semne de iritare. "Umilește-te mai repede, sunt grăbit", porunci el. Dar celălalt tăcea. "Ești condamnat la moarte", strigă Nero. Omul din lanțuri rămase calm. Slujitorii începură să-l târască spre ieșire. "Stați
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
în clădirea soldaților și a poruncit să ne fie adus un lighean cu apă. A mai rămas să se uite la noi mânios cum îi mâncam porția de dimineață. L-am întrebat unde putem să ne facem nevoile, și el, plictisit, m-a condus în curte, arătându-mi un loc adăpostit de un paravan de scânduri cenușii. Deasupra unei gropi puturoase pline ochi de căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deși nu împlinise opt ani, era atras ca de un magnet de partea femeiască, pe care căuta s-o spioneze și s-o stingă. Când cei doi bandiți nărăvași au început să se hârjonească cu nevestele unor vasali, nesatisfăcute și plictisite, a fost nevoie să punem hățurile pe ei și să-i trimitem pe-amândoi să se răcorească într-o mănăstire din munți. Ni i-a adus înapoi abatele după câteva săptămâni, disperat din pricina plângerilor multor părinți, din fericire toți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
rămase doar Întunericul. Și un singur lucru de făcut. Pânza era ca o tablă neagră pe care luceau, albe, doar pielea diafană a copilului și chipul obosit al mamei sale. Elio Își ridică privirea. Îl observă pe șeful escortei sale, plictisit - țeapăn lângă balustradă. Se ridică grăbit, regretând că se lăsase surprins Într-un asemenea moment de slăbiciune. Își Îndreptă pantalonii și-și scutură mătreața care-i căzuse peste pulover. Se Întoarse și se Îndreptă spre ieșire. — Onorabile, Îl strigă Antonio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Întâmpla așa ceva. Hotărâse să facă tot ce spunea ea, fiind sigur că așa nu avea cum să greșească. Doamna Fioravanti se sprijini obosită de tejghea. Poate se simțea rău. Era albă ca o brânzică. Patroana de la Paradisul Copiilor Își privi plictisită ceasul. Da’ ce-i asta, era ora unu și ea trebuia să Închidă, de fapt ar fi făcut-o deja dacă n-ar fi intrat ei - sunt teribile mamele astea nehotărâte, câtă vorbă, ce chin, cumpără sau nu cumpără nenorocitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
acasă singur, Valentina lua masa de prânz la Miria, pivotul echipei, și apoi pălăvrăgeau ore Întregi, Încuiate În cameră, Întinse pe pat, În chiloți - sau fără -, cu muzica dată al maxim, Își scoteau una alteia punctele negre și Își examinau plictisite picioarele pentru a stabili dacă era sau nu necesară o depilare Înaintea meciului. Apoi Își priveau tălpile goale ridicate În aer și râdeau - căci fetele, chiar și cele drăguțe, au tălpile urâte. Picioarele Valentinei sunt incredibil de lungi - cu degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu avea dreptul să moară. I-o jurase lui Kevin În dimineața aceea. Avea dreptul să-l denunțe pe Antonio și să se apere. Viața mea nu mai e doar a mea: e a noastră. În sala de așteptare, chipuri plictisite o priveau cu ostilitate - căci era acolo, Înaintea lor. Așteptau În purgatoriul acela anonim al birocrației. Un tip răzbunător voia să-și denunțe vecinul căci pianul lui Îl Înnebunea. O doamnă neglijentă Își pierduse portmoneul și se lamenta că Încercase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Antonio Îi răspunse că nu se simte deloc erou. Sunt polițist, explică modest, mi-am făcut doar datoria. Sunt aici pentru a proteja cetățenii. Trebuie să știe că răul nu Învinge niciodată și că pot să conteze pe noi. Cântărețul, plictisit, Îi sugeră să schimbe canalul, dar Emma, emoționată și mândră de Antonio, așa cum nu-și imaginase vreodată că ar putea fi, spuse că voia să asculte cazul În care acest Buonocore fusese protagonist. Un delincvent, aparținând unei etnii nomade, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
colegi. A găsit-o privind pe sub sprâncene, cu bărbia sprijinită în palmă, ascultând ce povestea o fată care mărea ochii la fiecare trei cuvinte. La masă mai erau un băiat și o fată, care ascultau și ei, dar ceva mai plictisiți. Bobo s-a apropiat, făcând semne de la distanță ca să nu ia pe nimeni prin surprindere: - Ciao, Giulia, Ciao la toată lumea! Sunt Bogdan ori, mai scurt, Bobo. Tocmai treceam pe-aici și te-am văzut, nu puteam să trec mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]