7,062 matches
-
clipi, în timp de respir printre degete, mă podidește și pe mine plânsul. Suspin violent, de parcă aș voma. Mă doare burta. Am dinții adânc înfipți în palmă și îmi bușesc mucii pe mâini. Bărbatul își trage nasul, tare și bolborosind. Plouă mai tare, și apa mi se strecoară în pantofi pe la șireturi. Țin bucățile poemului în mână; am putere de viață și de moarte. Pur și simplu nu pot să fac nimic. Nu încă. Și poate că nu ajungi în iad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bine de un kilometru, Helen trage pe dreapta. Aprinde luminile de avarie. Privindu-și fix mâinile de pe volan, în mănușile din piele de vițel mulate perfect, zice: — Dă-te jos. Pe parbriz se văd mici lentile de apă. Începe să plouă. Foarte bine, zice Stridie, și deschide portiera smucind-o. Așa faci cu un câine pe care n-ai reușit să-l dresezi, nu-i așa? zice. Chipul și mâinile-i sunt mânjite de sânge. Chipul diavolului. Șuvițele blonde de pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
frumusețea zonei, Huangdi a fost convins că a găsit locul ideal pentru prepararea panaceului. Astfel, drumeții au tăiat lemne de foc, au cules plantele medicinale trebuincioase și au început să prepare leacul. Nu s-au oprit din muncă, fie că ploua sau bătea vânt puternic. Se spune că elixirul nemuririi poate fi preparat abia după nouă cicluri. Procesul devenea din ce în ce mai dificil, însă și hotărârea lui Huangdi era tot mai fermă. După 480 de ani, au reușit să-l prepare, Huangdi a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
tinerei femei noroc și să aibă cât mai curând un prunc deștept și frumos. În ziua nunții, Xiangling a plecat cu o lectică luxuoasă însoțită de prieteni și un taraf, ce cânta cu însuflețire. Pe drum, a început brusc să plouă și întreaga suită s-a adăpostit într-un pavilion. Peste puțin timp, a sosit în apropierea pavilionului o altă lectică de mireasă, dar mai mică și sărăcăcioasă. Mireasa plângea, ascunsă înăuntru. Curioasă, Xiangling, aflată în lectică, a trimis o servitoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
au transformat în două fete frumoase și și-au luat numele Bai Suzhen și Xiao Qing și au coborât în Hangzhou, pe malul Lacului de Vest. Tot inspectând curioase viața oameilor au ajuns pe podul Duanqiao, când a început să plouă. S-au adăpostit sub un copac, când a apărut un tânăr cu o umbrelă. Băiatul, pe nume Xu Xian, văzând fetele adăpostite sub salcie, le-a oferit umbrela. Ba mai mult, a plătit pentru o barcă, să le ducă acasă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
și netedă, pătată de târâșul „necuvintelor”, creaturi nevertebrate, scalariforme, capul semănând cu coada, le tai în două, le tai în trei, în câte câți vrei, bucățile o iau care-ncotro și nu sunt cu nimic diferite de întreg. Lasă să plouă pe șosele/ Dând tufelor un verde pur/ iradiind cu frig și spume/ scheletul meu în stil maur/ Și lasă pe arenă urlet/ să-mi ciuruiască-n ținte gândul/ Cel cu nor în vârf. Se-aude/ doar: Stângul! stângul! drept-drept-stângul!/ Stângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
comunice că a aflat N.S., dar poezia unde e? Înșirând cuvinte goale, ce din coadă au să sune. În acest caz, cuvintele lui N.S. nu au nici măcar coadă, poezia sa este bearcă. Numărătoarea începe cu doi./ Unul nu este numărabil/ Plouă Doamne și transformi în noroi/ sufletul meu de câmp arabil// Numărătoarea începe cu doi/ Unul nu este și nici nu există/ Pământ amestecat cu apă, noroi/ se numește vorba cea tristă/ Numărătoarea începe cu doi,/ dar și sfârșitul... Plouă peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
numărabil/ Plouă Doamne și transformi în noroi/ sufletul meu de câmp arabil// Numărătoarea începe cu doi/ Unul nu este și nici nu există/ Pământ amestecat cu apă, noroi/ se numește vorba cea tristă/ Numărătoarea începe cu doi,/ dar și sfârșitul... Plouă peste infinit. Murdar de noroi/ sau născător de noroi e infinitul. (Numărătoareă Ce să mai zic, stimați cititori? Să nu credeți că vreau să spun că nu se poate scrie poezie despre unu și infinit. O, cum se poate! zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ai altarului dragostei, votca și nicotina - agheasma și tămâia ei. Fantasmele comunismului, proletarul, muncitorul, lenin, anapauker, „sentimentul sovietic”, petrugroza, venind din coșmarurile vieții intrauterine, se înalță ca niște aburi grei peste mlaștina vieții românești. Pungi, gunoaie, alcool, hălci sângerânde, seringi, plouă și e frig fără binecuvântarea zăpezii, îngeri cu aripioare always, avortoni și aurolaci fără aripioare. Morții Domnicăi Drumea plâng în adâncul mormintelor cu lacrimi sfărâmicioase (imagine demnă de Bacovia sau Ileana Mălăncioiuă, iar la Ruxandra Novac, ochii tăi morți, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
atins de-o săgeată otrăvită și s-a prăbușit fără suflare la marginea unei mlaștini. Atunci am văzut cu ochii mei că o săptămână poate fi plumburie chiar și pentru un puști de grădiniță. Noroc că-n epoca de piatră ploua câteodată torențial, stropii erau atât de deși, de mari și de pătrunzători încât au fost în stare să spele veninul din rană și să alunge bacteriile care plănuiau o infecție. Rahan s-a făcut bine, îngrijit de-o brunetă amețitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și totuși, oricât m-aș chinui, așa cum îmi apar lucrurile, n-am nici cea mai măruntă dovadă că tot ce mi s-a povestit a fost și adevărat“.] Ping-pong-ul era trăsnet pe masa din sufrageria Cubanezului, mai ales când afară ploua și alegeam cărți din B.P.T. pentru fileu; într-o după-amiază, mi-a pierit cheful după vreo zece seturi (cred că pierdeam) și am vrut să plec acasă, mi-a ascuns ghetele când eram gata să ies pe ușă, a râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
se astâmpăra din orăcăit. Zău, era un fenomen fata asta, pentru că, oricât m-aș chinui, nu țin minte să fi bătut pe cineva în viață mai sistematic și mai aplicat decât pe ea. În fine, în după-amiaza aceea începuse să plouă și poate că aerul închis, stătut sau cerul ăla posac și mohorât au fost suficiente ca s-o caftesc mai tare ca niciodată. Parcă eram apucat. I-am pus piedică în fuga ei spre ieșire, iar când s-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
jos la magazin și afară, pe fereastra din față. Văzusem cîte ceva din lume pe fereastra aia - oameni și mașini trecînd și o parte din clădirea de peste drum. Odată am văzut un polițist călare pe un cal și altădată a plouat. Însă acum, cînd pășeam efectiv afară, pe strada Întunecată, În urma Luweenei și a mamei, am știut imediat că imaginea mea despre lume, așa limitată și decupată geometric cum era, nu semăna aproape deloc cu lumea reală, care m-a copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lichidaseră toate stocurile de marfă prin vînzări de proporții, iar acum stăteau, Întunecoase și goale, dincolo de ferestrele barate cu foi de placaj, În vreme ce altele arseseră pur și simplu din temelii. Însă chiar și În aceste condiții, Norman se făcea că plouă și-și vedea mai departe de ale lui. Și Încă mai erau și zile bune, deși nici una dintre acestea nu se compara cu zilele de altădată. Chiar și În cele mai bune zile aveam foarte puțini clienți, și În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Sarah Bernhardt, cînd am tresărit la auzul ușii de la prăvălie deschizîndu-se. Avîntîndu-mă pe gaura ancestrală, m-am cățărat prin puțurile de aerisire negre ca tușul și am ajuns În Balcon, exact În clipa În care Norman Își atîrna impermeabilul. Deci ploua și la Boston. PÎnă atunci, nu se Întorsese niciodată la prăvălie după Închidere, așa că l-am privit Îngrijorat cum se duce de la un coridor la altul, uitîndu-se cu atenție În jur de parcă era prima dată cînd se afla acolo. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
simplu unde era fără să se clintească, cu cheia Îndreptată spre mine, asemeni unui pistol. Dat fiind că, să zic așa, fusesem prins În flagrant delict, m-am gîndit că acum n-am ce face, trebuie să mă fac că plouă și să mă comport ca și cum totul ar fi absolut firesc. Așa că am dat pur și simplu pagina și am continuat să citesc. M-am așteptat să se Înfurie că am tras cartea afară din raft și am trîntit-o pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
fost trist. Era trist să te plimbi În timpul nopții prin prăvălie, locul În care Îmi petrecusem toată viața, căminul meu, de fapt, și să văd toate acele rafturi goale. Cel mai trist a fost duminică, zi În care a și plouat. Am coborît cu Liftul și m-am așezat pe perna roșie de pe scaun și am privit prin vitrina prăvăliei la ploaia ce se scurgea În șiroaie cenușii pe geamul murdar. Mi-am lăsat obrazul pe o lăbuță și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
la ploaia ce se scurgea În șiroaie cenușii pe geamul murdar. Mi-am lăsat obrazul pe o lăbuță și m-am gîndit la poetul francez Paul Verlaine, care a scris o celebră poezie despre cum scaldă ploaia orașul. Atunci cînd plouă, spune poezia, inima plînge. Înțelegeam perfect la ce se referă, chiar dacă el vorbea despre Paris, iar eu mă aflam În Piața Scollay din Boston. În clipa aceea, mi-a fost cel mai dor de Norman. Mi-a fost dor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
mai dor de Norman. Mi-a fost dor de conversațiile noastre la cafea, de picioarele mele Încălțate În pantofi cu ciucurași ridicate pe biroul lui, mi-a fost dor să stau așa, la căldurică, În prăvălia intens luminată, În timp ce afară ploua. Uneori Îl chemam Înapoi, rugîndu-l să mai treacă pe la mine, și discutam cazul lui Shine, victoriile și eșecurile lui, Însă nu era la fel ca atunci cînd crezusem că e Într-adevăr cum credeam că e. Am Început să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
plecat să fac rost de mîncare pe străzi, cu tot mai puțin chef, rătăceam prin prăvălia pustie. Nu prea mai erau multe de citit, doar cîteva broșuri religioase plicticoase. Le-am citit și pe-alea. Cu două dimineți În urmă, ploua cu găleata, și ploaia spăla praful și mizeria de pe mormanele de moloz și forma pîrÎiașe noroioase pe stradă. Pe podeaua de la Pembroke Books, punctată de umbrele picăturilor de ploaie, se aflau Împrăștiate rămășițele mai multor mese pe care mi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
să mă duc sus și să cînt. Era dificil de urcat cu Liftul și respirația grea mi se auzea amplificată de liniștea apăsătoare din jur. Lumina din cameră era diferită. Am remarcat asta imediat ce am scos nasul pe gaură. Nu ploua, și razele soarelui se strecurau pe fereastra deschisă. Mobila se afla din nou aici, patul și masa cu blat smălțuit, vechiul fotoliu de piele, rafturile de cărți, și toate cărțile. Ușa de la debara era Întredeschisă, și am văzut că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
ca o puzderie de polițiști și magistrați să primească pomeni de la BANCOREX? Când mii de funcționari ai statului sunt complici și beneficiari ai unei hoții, și alte câteva mii, care ar putea să curețe cangrena, se fac și ei că plouă, asta nu se numește conspirație? Și când „toți acești salvați de pușcărie sunt puși să arbitreze o altă posibilă conspirație, ce șanse credeți că avem să aflăm adevărul și să vedem pe cineva după gratii? Și când directori de televiziuni
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
drăguță, dar nu frumoasă, și îi plăcea albumul de la Smashing Pumpkins pe care îl aveam în casetofon. O chema Melania. Pe drum am vorbit cu ea diverse: școală, licee, facultăți, muzică, filme. Era o persoană plăcută, inteligentă, comică. Și tot ploua. Mergeam încet, ștergătoarele nu erau de mare folos. Mă orientam mai mult după stopurile mașinilor din față. Când am trecut Dunărea după Hârșova, am luat-o la stânga, pe o șosea pustie, care ieșea la Fetești. Dacă tot ploua, măcar să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Și tot ploua. Mergeam încet, ștergătoarele nu erau de mare folos. Mă orientam mai mult după stopurile mașinilor din față. Când am trecut Dunărea după Hârșova, am luat-o la stânga, pe o șosea pustie, care ieșea la Fetești. Dacă tot ploua, măcar să merg pe un drum pe care-l știu, mi-am zis. Am trecut prin niște sate inexistente. Șoseaua continua prin câmp. La un moment dat am simțit ceva. Nu știam ce este. Era undeva, în corpul meu. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
se ascunde pe podul Mogoșoaia, asta e clar ca pofta bună, mai curând îl vom găsi în muzeul Antipa, între leul flocos și ursul fără frunte. Da, admise Reptigli, ai dreptate. Se urcă în barca phonetică și porni înspre muzeu. Plouând, se acoperi cu poleială și își tunse barba. Am ajuns, râgâi barca șase minute mai târziu. Într-adevâr, muzeul Antipa se înălță impunător - din punctul de vedere al unui gândac de Colorado - în răcoarea matinală ce cutremura orașul cu 2,4
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]