KorAP: Find »[drukola/base=podea & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...340 >

8,496 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

flăcările, clinchetul candelabrului în vreme ce-l mișcă briza, asta-i tot ce se aude la capătul ei de fir. Evie zice: — Manus? Undeva, în sufragerie poate, tavanul se prăbușește, și scântei și tăciuni țâșnesc pe ușa sufrageriei și se împrăștie pe podeaua holului. Evie zice: — Manus, nu face glume. Dacă tu ești, am zis că nu vreau să te mai văd. Și chiar atunci: Buf. O jumătate de tonă de cristale austriece tăiate de mână, scânteietoare, învăpăiate de lumină albă, marele candelabru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
place mult să-și vadă reflecția. Surorile Rhea, ele au făcut-o pe Brandy ceea ce este. Brandy le datorează totul. Brandy încuia ușa logopedei și, dacă ciocănea cineva, eu și Brandy simulam zgomote de orgasm. Strigam și scheunam și pălmuiam podeaua. Eu băteam din mâini ca să scot sunetul ăla deosebit de palme date peste fund pe care-l cunosc toți. Oricine ar fi ciocănit, pleca degrabă. Apoi ne întorceam la ale noastre, să stricăm machiaje și să discutăm. — Sofonda, îmi zicea Brandy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Tivul roz-piersică al capotului lui Evie e prins în portieră și penele de struț mă biciuiesc în aerul rece al nopții care se revarsă în jurul parbrizului decapotabilei. Fum, numai a fum miros toată. Pușca de pe scaunul pasagerului e îndreptată spre podea. Nu se aude nici o vorbă dinspre încărcătura mea drăgăstoasă din portbagaj. Și-a rămas doar un singur loc unde pot să merg. Nici nu mă gândesc să sun și să-i cer operatorului să-mi facă legătura cu Brandy. Operatorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
în toaletele celor bogați. Sari înapoi la Seattle, la vremea când Brandy și Seth și eu eram pe drum la vânătoare de medicamente. Sari la ziua de după seara când ne-am dus la Acul Spațial, când Brandy e întinsă pe podeaua unei băi principale. Mai întâi am ajutat-o să-și dea jos jacheta taiorului și i-am descheiat nasturii de la spatele bluzei, iar acum șed pe-un vas de veceu și, cu regularitatea picăturii chinezești, las să-i cadă în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
domnule Parker! strigă Brandy și clanța nu se mai mișcă. Calmează-te. Nu intra aici, zice Brandy. Ce trebuie să faci, Brandy se uită la mine când zice asta, ce trebuie să faci e să-l țintuiești pe Ellis la podea ca să nu se poată răni. Cobor într-un minut. Brandy se uită la mine și zâmbește, arcuindu-și puternic buzele Plumbago. — Parker? zice. Asculți? — Vă rog, grăbiți-vă, se aude prin ușă. După ce-l țintuiești pe Ellis la podea, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
la podea ca să nu se poată răni. Cobor într-un minut. Brandy se uită la mine și zâmbește, arcuindu-și puternic buzele Plumbago. — Parker? zice. Asculți? — Vă rog, grăbiți-vă, se aude prin ușă. După ce-l țintuiești pe Ellis la podea, zice Brandy, blochează-i gura deschisă cu ceva. Ai portofel? Trece o clipă. — E din piele de țipar, domnișoară Alexander. — Atunci probabil că ești foarte mândru de el, zice Brandy. Va trebui să i-l vâri între dinți ca să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
de limbă? Altceva autentic și scump și îndepărtat se sparge. — Domnule Parker, dulceață, sper că ai asigurare, zice Prințesa Alexander, cu fața toată umflată și roșie de la râsul înăbușit. Da, zice ea, apucă de limba lui Ellis. Țintuiește-l la podea, ține-i gura deschisă și trage-i limba afară cât de tare poți până cobor eu să te ajut. Clanța se mișcă. Vălurile mele sunt toate pe măsuța cu cosmetice, departe de mine. Ușa se deschide destul cât să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
a avut bursă de studiu pentru fotbal se precipită de-a lungul coridorului. Apoi bocănesc pe scări în jos. Pașii tolomacului de Parker bocănesc prin hol spre living. Țipătul lui Ellis, autentic și neașteptat și îndepărtat, răsună de jos prin podea. Și, brusc, se oprește. — Ei, zice Brandy, unde rămăseserăm? Se întinde înapoi pe jos cu capul între picioarele mele. — Te-ai mai gândit la chirurgia plastică? zice Brandy. Apoi zice: Dă-i bătaie. Capitolul 19 Când ieși cu un bețiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
strânsă pumn în jurul a treizeci de centimetri de limbă a lui Ellis trasă afară. Ellis lovește cu palmele și gâjâie între picioarele groase ale domnului Parker. Vaze Ming sparte și alte obiecte de colecție zac peste tot de jur-împrejurul lor pe podea. Domnul Parker zice: — Așa. Fă așa. E bine. Relaxează-te. Brandy și cu mine, privind. Eu voindu-l pe Ellis distrus, asta-i de-a dreptul prea perfect ca s-o întrerupi. O scutur pe Brandy. Brandy, dulceață. Ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
ne oprim așa repede că numai centurile de siguranță ne țin departe de bord. În jurul nostru, în mașină, larmă și zornăit de metal lovindu-se de clopoței și gonguri metalice. — Scuze, cred, zice Brandy. Îs tot soiul de prostii pe podea și-au intrat sub pedala de frână când am încercat să opresc. Muzică luminoasă ca argintul se rostogolește de sub scaunele noastre de mașină. Inele de șervete și lingurițe de argint năvălesc în picioarele noastre. Brandy are sfeșnice între picioare. Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
TV cântaseră imnul național și ieșiseră din emisie. Își încheiaseră transmisiunile pe ziua aia. Nu era nimic pe drum cu excepția noastră, ai noștri în cabina camionetei și noi doi în spate, Brandy și sora lui, ghemuite pe-o parte pe podeaua ondulată a platformei, scrâșnetul amortizoarelor, șuieratul drumului care-i întâmpina cu brațele deschise. Gropile ne fac tărtăcuțele să se lovească de podeaua camionetei. Mâinile stau lipite bine peste față ca să nu inspirăm rămășițele de rumeguș și balegă uscată răscolite. Ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
noștri în cabina camionetei și noi doi în spate, Brandy și sora lui, ghemuite pe-o parte pe podeaua ondulată a platformei, scrâșnetul amortizoarelor, șuieratul drumului care-i întâmpina cu brațele deschise. Gropile ne fac tărtăcuțele să se lovească de podeaua camionetei. Mâinile stau lipite bine peste față ca să nu inspirăm rămășițele de rumeguș și balegă uscată răscolite. Ochii strânși bine din același motiv. Nu știam încotro merge, dar încercam să înțelegem. O curbă la dreapta, apoi una la stânga, apoi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
cinșpe. Când Brandy avea șaișpe, poate că Manus făcea deja parte din viața noastră. Nu vreau să aud asta. Cea mai frumoasă rochie antică s-a dus pe copcă. Mătasea și tulul au alunecat, au căzut, s-au prăvălit pe podeaua cabinei de probă, și sârmele și osatura sunt rupte și desprinse, lăsând doar câteva urme roșii care deja dispar pe pielea lui Brandy, cu Brandy rămasă mult prea aproape de mine, doar în chiloți. — E comic, zice Brandy, da’ asta nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
am urât de nu mai știu când. Și Nu O Să Mori. Te-aș fi putut salva. Și n-o să mori. Focul și cuvintele scrise de mine sunt acum buză-n buză. Sari la Brandy pe jumătate stoarsă de sânge pe podea, cu mare parte din sânge șters de mine ca să am cu ce scrie, Brandy mijește ochii ca să citească în vreme ce focul ne înghite istoria familiei, rând după rând. Rândul Și Nu O Să Mori este aproape de plintă, chiar în fața ochilor lui Brandy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
scriu, nu mai am sânge cu care să scriu, și Brandy zice: — Ți-ai spulberat singură fața? Încuviințez. — Asta, zice Brandy, asta nu știam. Capitolul 31 Sari la un moment anume, nicăieri în mod special, doar Brandy aproape moartă pe podea și eu îngenuncheată deasupra ei cu mâinile acoperite de sângele ei de Prințesă Alexander petrecăreață. Brandy țipă: — Evie! Și capul pârjolit al lui Evie se ițește înapoi înăuntru prin ușa de la intrare. — Brandy, scumpete, zice Evie. Ăsta a fost cel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

model de rochie, cu umerii ridicați, guler scurt, rotund, lipit de gît ca un colan, mîneci bufante și cute largi la poale. Așa cum era, strînsă pe talie și dintr-o dată lăsîndu-se ca un clopot în jos, la o palmă de podele, rochia părea regească și nu era decît o rochie de dinainte de război, aidoma rochiei cu care venise K.F. în Vladia pe drumurile unui refugiu fără întoarcere. Ceea ce părea tocit, era de fapt o textură foarte fină, ceea ce părea demodat era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd podeaua. Dar, oricît de ușoară ar fi fost, nu reușea să împiedice scara interioară să scîrțîie. Era atît de veche și de uscată, încît era toată numai crăpături în lungul fibrei și se petrecea o adevărată minune că nu se prăbușise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
atît de important, încît să stea zile întregi nemișcată, privind asemenea lui acum, în același loc, cu un ochi mai exersat, de profesionist, ar putea spune. "Și în ce constă propunerea dumneavoastră?" Vorbise fără să o privească, înfipt bine în podea, cu picioarele ușor desfăcute, cu palmele strînse în pumn, adunate la spate, atingînd liniștitor centironul de care nu se despărțea niciodată, chiar și cînd umbla în cămașă, vara, tot îl purta. Îi dădea o senzație strașnică de putere, de bărbăție

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Putea fi totuși o glumă, sinistră, e drept, dar glumă. Doi bătrînei care se joacă de-a istoria, în loc să dea cu bila la popice sau să bată tablele. A arborat o mină serioasă, gravă. A făcut cîțiva pași rari, apăsați, podelele sunau sec, probabil K. F. îl auzea, nu se putea să nu-i recunoască pasul, K.F. era o adevărată vrăjitoare, pe prinț îl simțea cu cîteva ore înainte, cum simt animalele furtuna, iar pe el trebuia să-l știe după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
n-are chef de negustorie, noaptea trăsese un chef serios cu pelin de mai. Adjutantul îl privi fix pe Bîlbîie, acesta se mai liniștise, după o clipă de ezitare se ridică de la masă și în cursul mișcării, hîrîind scaunul pe podele, rosti "Caraiman, domnul Caraiman este așteptat la Vladia. Urmează un marș asupra Capitalei. Ca-n Italia, marșul asupra Romei, toată lumea la cazarmă, nimeni nu mișcă în front. Ceea ce am văzut la Vladia mi-a ajuns." În stradă, Bîlbîie l-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
n-ai aflat că problema Consiliului e rezolvată. Nu mai trebuie ocupat, împuțitule. Consiliul se ocupă singur!"." În acea clipă Pangratty tresări sincer speriat, Mihai Mihail a sărit din scaun, răsturnînd un teanc de hîrtii, care s-au împrăștiat pe podea. "Cum a spus, cum a spus, " Consiliul se ocupă singur!"?" Directorul Serviciului devenise brusc agitat, roșu la față, transpirase de parcă l-ar fi apucat fierbințelile. "E nemaipomenit, chestia asta n-o știam, pur și simplu n-o știam! Dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

dintr‑o ilustrată veche, iar fumul brumăriu al țigării se Înălța precum zorile. Condamnatul simți cum fumul, superbă iluzie, Îl moleșea pentru o clipă, auzind parcă din depărtări sunetul taragotului care se prelingea peste câmpie, și atunci aruncă țigara pe podea și o stinse cu cizma sa de husar căreia Îi fusese desprins pintenul. „Domnilor, sunt gata!“ Aleasă anume pentru simplitatea‑i cazonă, scurtă ca ordin, fermă precum o sabie trasă din teacă, dar atât de rece, acel enunț trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
până și lumina iadului! Am știut că avea să afle imediat de pornirea‑mi fatală. Cum m‑a privit a Înțeles pe loc cu ce mă Îndeletnicisem: lângă mine era mormanul de bucățele rupte de hârtie. M‑am ridicat de pe podea și i l‑am Înapoiat. „L‑am sfâșiat cu pioșenie“ am zis. Apoi i‑am dat mapa cu fotografii. „Pe cele În care eram Împreună le‑am distrus.“ Apoi l‑am văzut o dată la o tribună unde citea o proclamație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

camerei. La oprirea următoare așteaptă Miss America cu roata ei de exerciții, o roată de plastic roz de mărimea unei farfurii late, cu două mânere negre de cauciuc ieșind de fiecare parte a butucului central. Ții mânerele și îngenunchezi pe podea. Te apleci în față sprijinindu-ți greutatea pe roată și apoi o rostogolești înainte și înapoi încordându-ți mușchii abdominali. Miss America a adus roata și niște costume mulate roz, vopsea de păr de culoarea mierii și un test de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ceva despre care se vorbește doar în șoaptă. Pe care, chicotind, oamenii o numesc „o treabă la labă”. Liftul se deschide înspre un coridor lung care duce la un singur rând de uși duble. Pereții sunt din piatră albă, lustruită. Podeaua e de piatră. Ușile duble sunt din sticlă mată și se deschid într-o încăpere în care un bărbat stă la un birou alb. Bărbatul și Lentil se pupă pe obraz. Bărbatul de la birou te privește, dar vorbește doar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]