2,904 matches
-
strâns la piept pachetul și banii. Daru îl apucă de braț și îl răsuci cu fața către miazăzi. La poalele înălțimii pe care se aflau se putea ghici, abia întrezărit, un fel de drum. - Acolo e drumul care trece peste podiș. După o zi de mers vei da de pășuni și te vei întâlni cu cei dintâi nomazi. Te vor primi și te vor adăposti, după legea lor. Arabul se întoarse către Daru, și un fel de spaimă începu să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ceață ușoară, Daru, cu inima strânsă, îl descoperi pe arab, care înainta încet pe drumul închisorii. Puțin mai târziu, stând în fața ferestrei din sala de clasă, învățătorul privea, fără să vadă, lumina proaspătă zvâcnind din înaltul cerului pe toată întinderea podișului. În spatele lui, pe tablă, între meandrele fluviilor Franței, se așterneau, scrise cu creta de o mână stângace, cuvintele pe care le citise puțin mai înainte: - L-ai predat pe fratele nostru. Vei plăti. Daru privea cerul, podișul, și, dincolo de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pe toată întinderea podișului. În spatele lui, pe tablă, între meandrele fluviilor Franței, se așterneau, scrise cu creta de o mână stângace, cuvintele pe care le citise puțin mai înainte: - L-ai predat pe fratele nostru. Vei plăti. Daru privea cerul, podișul, și, dincolo de el, pământurile nevăzute care se întindeau până la mare. În această țară nemărginită, pe care o iubise atât de mult, era singur. JONAS SAU ARTISTUL LA LUCRU "Azvârliți-mă în mare... căci știu că eu abat asupra voastră această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
prăbușească în ape pe aceste meleaguri. Totul pornise de la o provocare în grup: că nu poate urca acel versant iar ea îl urmase fără cea mai mică ezitare. S-au scurs neauziți în vârf și s-au trezit pe un podiș întins, printre molizii pitici plantați în rezervație care-i fereau de privirile celorlalți; se opri brusc întorcându-se spre ea; intraseră într-un con de umbră jilavă și ea, își ciocni voit, violent, trupul fremătând de al lui; își lăsă
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
se lărgise nesigur, pipăitor, șovăitor, ca o amibă sau ca o palmă cu degete senzitive, desfăcute, cu urmele pașilor noștri drept amprente digitale și cu șinele 26 și 5 ca linii ale Dragostei și ale Norocului, cu Dealul Mitropoliei ca podiș al lui Venus, cu norii reflectați în ape ca noițe pe unghiile lacurilor Floreasca și Tei, Cișmigiu și Herăstrău, și Tonola. 19 Alegeam în voiajele noastre de nuntă ale unei nuntiri imposibile trasee marginale și ciudate, străduțe care azi nu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna, un cârlionț tremurător de fum care apoi se destrăma
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
malurile acestor râuri, până la palatul sclipitor, se ridicau pe grumajii muntelui grădini cu toate florile și toți pomii pe care putea să-i adăpostească pământul Atlantidei, îngrijite zi și noapte de zeci de grădinari. La vreo sută de pași de podiș, Auta descălecă. De aici încolo drumul era făcut din trepte șlefuite de granit, între parapete de marmură trandafirie. Sclavul merse acum singur. Sandalele lui loviră cu sunet plăcut uriașele lespezi. Le privea, cu toate că de atâtea ori le mai văzuse. Un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
străduia acum, urmărind altceva). - Dar palatul Marelui Preot nu este chiar în pisc. Noi zicem așa, Piscul Sfânt, însă de pe umărul Muntelui Vulturilor unde stă palatul și până în pisc e urcuș de o zi. În pisc e un fel de podiș, și o peșteră... Ascultîndu-l cu luare aminte pe pământean, străinul nu mai așteptă și zise: - Atunci ne ducem acolo. Urcîndu-se în luntre, cârmaciul zise: - Prietenul tău nu vine cu noi? Auta zâmbi trist: - Nu. El nu poate veni: e un
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Privind cu ochii buimăciți pământul care se îndepărta, sutașul se uită apoi prin ferestrele din dreapta și din stânga, zări în curând norii alături, simți un gol adânc în stomac și-i căzu capul pe umăr. CAPITOLUL XX Se opriseră pe un podiș din munții de miazăzi, aproape de peșterile cu robi. Erau departe și de Marele Oraș și de Muntele de Foc. Pe Iahuben unul din străini îl trezise din leșin cu ciudatul leac a cărui putere Auta o mai cunoscuse. Încrezător în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Lasă, Auta, că eu știu mai bine. Nu sunt prost: în stele nu trăiesc oameni, numai zei. Nu-s copil să mă amețești cu basme. Lasă-mă să cred ceea ce văd. Din clipa aceea Auta nu mai stărui. Ajunseseră pe podișul munților de la miazăzi iată cum: străinii au vrut la început, plecând din Marele Oraș, să se îndrepte spre frații lor care-i așteptau în marea luntre așezată ca un turn de argint în lanul de grâu. Dar pe Auta începuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adunați pe Muntele de Foc să le aducă arme. Străinii întîi se lăsaseră greu, nedorind să se amestece în aceste treburi pământene, dar patima cu care vorbea Auta le schimbă hotărârea. De aceea au ajuns aici. În apropiere de acest podiș, Iahuben știa că din vremi mai vechi era obiceiul să se păstreze în niște peșteri zidite foarte multe arme. Peșterile erau păzite, dar Auta socotea că nu era greu de scos arme din ele. Nici un crainic nu putea să ajungă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
intră mândru în luntre, se așeză pe scaunul său și își prinse singur curelele, ca și când ar fi fost călător prin văzduh de când s-a născut. Luntrea se înălță în aer, îndreptîndu-se de astă dată spre Muntele de Foc. Trecu peste podișul de lângă munte, unde mii de robi munceau la tăiatul pietrei. Unii erau pe povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
oameni ale căror valuri împînzeau pieptul muntelui: - Veniți, robi fugari, lângă noi este Auta, zeul nostru... și se înecă în lacrimi de bucurie. Iar robii, zornăindu-și bucățile de lanțuri care mai rămăseseră atârnate de unele glezne, veneau întruna, umplând podișul, înțesînd pădurea, intrând în peșteri. Și când mulțimile se adunară toate și priveau cu umilință pasărea minunată a zeului oprită mai sus de ei, pe umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei străini stăteau
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
acolo într-un grătar de nourași lungi și subțiri sau de raze lăptoase și încet începu să se ridice sus, tot mai sus, o uriașă ciupercă de fum sau de țărână spulberată. Hor se duse în partea cealaltă a micului podiș din pisc. Ceilalți veniră după el. Jos, pe țărmul mării, mergea un convoi de asini și de robi spre liman. Auta și Nefert amuțiră. Auta alergă după ocheane și se întoarse să privească, apoi strigă uluit: - E Marele Preot!... Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să tremure. Un vuiet surd se auzi dedesubtul ei, apoi luntrea țâșni în adâncimile de sus, ducând cu sine doi copii ai gliei, întîia oară desprinși de țărâna care-i născuse. Puțin mai târziu, din Piscul Sfânt, mai sus de podișul de unde zburase, fumul subțire și plăcut de altădată se îngroșă, apoi cu un bubuit asurzitor se năpusti spre cer un stâlp de pulbere aprinsă, și în câteva clipe tot piscul se nărui. Muntele Vulturilor rămase fără piscul său sfânt. Cărțile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Pămînturi? Da. Cunosc toate țările de-acolo, și țara de pe țărmul de sus, a hananeilor, și țările Sumer și Akkad, și țara Haru, unde sunt munții de care întrebi... - Cum sunt munții din țara Haru? - Buni, destul de înalți, au un podiș larg, sus de tot... Dar cum o să nimerim acolo? Cred că ar fi bine să nu mai faceți ce ați făcut cu ridicarea pe Piscul Sfânt. Hor începu să rîdă: - Acum te avem pe tine călăuză. Auta se miră: - Cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strigă: - Văd Stâlpii lui Melkart... nu-i mai văd... Uite, acum, țara Haru... am scăpat-o! și lăsând ocheanul îl privi trist pe Hor. Am văzut, Hor, dar trece așa de repede și e și departe. Crezi că pot desluși podișul? Abia se văd munții... Hor nu zise deocamdată nimic. Întoarse niște rotițe, deschise o cutie în care băgă o placă, apoi închise totul la loc, luă mâna lui Auta și o așeză pe un bumb rotund, după aceea îi spuse
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o placă mare, foarte subțire, pe care Auta recunoscu țara Haru și toate ținuturile dimprejur, așa cum le văzuse prin ochean. O luă cu mâini tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri așezate față în față, dar podișul nu se deslușea. Hor îi dădu o unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tremurătoare și o cercetă. Găsi munții țării Haru, cele două lanțuri așezate față în față, dar podișul nu se deslușea. Hor îi dădu o unealtă de scris și-i ceru să facă un cerc în jurul munților unde trebuia să fie podișul. Auta încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
încercui lanțul răsăritean. Cel care adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum trebuia să coboare. Auta nu-l mai urmări. Știa de mult că prietenii săi străini nu socoteau nici
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
adusese placa o luă cu el, o băgă într-o cutie de mărit, și după un alt răstimp îi aduse pământeanului altă placă. Auta văzu uimit munții deslușiți și recunoscu o netezime verzuie care era podișul. Făcu un semn pe podiș, și același străin luă placa din urmă și se duse să socotească locul unde și felul cum trebuia să coboare. Auta nu-l mai urmări. Știa de mult că prietenii săi străini nu socoteau nici în gând, nici scriind socotelile
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma și aducîndu-și un smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna cu o cutie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vru să întrebe nimic și alergă prin iarbă să culeagă flori. Asta era una din îndeletnicirile ei zilnice, de când se întorsese pe pământ. într-o zi, Hor le spuse că se vor împărți: el și alți doi vor rămâne pe podiș, alți doi să plece să caute în alți munți. Aflând de la Auta că la izvoarele râului Hapi ar fi niște munți înalți, îl rugă să-i însoțească pe cei doi în căutarea rarelor metale. Nefert alerga acum după un fluture
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Asta-i altceva: hotărârea vine de la tine! Și Hor îl privi zâmbind. - Mă iei și pe mine, Auta? strigă Nefert. În loc de răspuns Auta îi cuprinse umerii cu brațul. Cârmaciul împreună cu un tovarăș de-al său lucra de la venirea lor pe podiș aproape fără întrerupere. Luntrea era aproape gata; ieșise mai mică decât aceea furată de Tefnaht, lungă numai de vreo cincisprezece coți. Când fu gata, cârmaciul se roti cu ea de câteva ori deasupra podișului, făcu un ocol peste pădure, o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]