3,799 matches
-
fost și am circulat, prin marile personalități dintotdeauna, în sistemul de idei și de valori de pretutindeni. Citind, simt spațiul fără de granițe al spiritului lui Radu Beligan. Lumea se deschide, stau și eu la taifas cu Jean-Louis Barrault, așteptînd să poftească la „Micul Odeon”, la o dezbatere, și Peter Brook, și Grassi, și Jan Kott, și Albee, și Franco Zeffirelli. Într-o dimineață la Avignon, în vara lui 1996, Radu Beligan m-a poftit să mergem împreună la casa memorială, să
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
la taifas cu Jean-Louis Barrault, așteptînd să poftească la „Micul Odeon”, la o dezbatere, și Peter Brook, și Grassi, și Jan Kott, și Albee, și Franco Zeffirelli. Într-o dimineață la Avignon, în vara lui 1996, Radu Beligan m-a poftit să mergem împreună la casa memorială, să-i spunem, a lui Barrault. Cel care l-a interpretat, ca și el, pe Beranger. Și nu numai... Mă înfior de emoție. Acum, poate mai mult ca atunci. Regăsesc în carte povestită anecdota
O noapte de insomniac by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/5306_a_6631]
-
o bibliografie exhaustivă și din întrebări puse cînd trebuie aduce a macrameu cu medalioane. Din plasa cu fir strașnic și cu ochiuri rare ies în față Nicolaus Cusanus, René Guénon, Simone Weil și André Scrima. Înainte, însă, de asta, ești poftit să treci prin gîtul unei pîlnii, pe unde se întrec să încapă ,vederi" amestecate. Este, în fond, o metodologie acolo, met'hodos, care va să-nsemne nu că mergi pe un drum, ci, mai curînd, că i te alături, schimbîndu-l
De sec, de frupt, de poftă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11517_a_12842]
-
de lemn pe care și ascunsese și un baston lucrat artizanal. Se opri pe culmea colinei, strigând spre prietenii săi, care se pregăteau să se joace de-a războiul. — Trupe inamice, sunteți niște proști! Haideți, atacați-mă din orice direcție poftiți! Deși era departe de a fi ora obișnuită, dintr-o dată se auzi clopotul uriaș din turn. Oamenii de la poalele colinei, surprinși, se întrebară ce se întâmpla. De pe culme sosi în zbor o piatră, apoi o țiglă, care răni o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mic. În sfârșit, se îndură să se confrunte cu înfricoșătorul său tată vitreg. — Trimite-mă iarăși la muncă, spuse el. Mai bine în slujbă, decât să mai stau în casa asta. Chikuami nu se opuse. — Prea bine. Du-te unde poftești și îndoapă-te cu orezul altora. Da' data viitoare când te mai alungă, la mine-n casă să nu mai vii. Nu glumea și, cu toate că-și dădea seama că Hiyoshi nu era decât un băietan de unsprezece ani, se pomenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
întregi, înăbușea orice gânduri de informare în secret a seniorului provinciei. În orice caz, seniorul era prea preocupat de problemele militare pentru a se mai interesa de amănunte ca legea și ordinea. Tenzo și cârdașii lui făceau tot ce le poftea inima: jucau, măcelăreau și mâncau vaci și găini pe pământ sfințit, țineau ibovnice și transformaseră altarul în armurerie. Ce-a mai făcut banda lui Tenzo în seara asta? întrebă Shinshichi. Sătenii începură să vorbească toți odată. Reieși că bandiții încerpuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
săi bani, cumpărase ace de la un angrosist și devenise vânzător ambulant. Călătorise până în Kai și Hokuetsu, cu strigăturile de negustor mereu pe vârful limbii: — Cine are nevoie de ace? Ace de cusut avem, de la Kyoto. Cine mai dorește, cine mai poftește? Ace pentru bumbac, ace pentru mătase. Ace de cusut din Kyoto-avem! Câștiga pe sponci, abia atâta cât să-și ducă zilele. Totuși, nu devenise meschin, cum tinde să li se întâmple neguțătorilor, care văd lumea numai prin ceea ce privește mărfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Barca se vede, dar omul, nu. Dar, orișicum, o folosesc eu! Iar eu te-am văzut și te-am trezit. Și-acum, piei din ochii mei. Da' nu ți se pare că ești cam enervant? — Ia mai zi odată! — De câte ori poftești. Nu vreau să plec. Nu dau nimănui barca asta. Omul smuci de coada lăncii, chinuindu-se să-l tragă pe Hiyoshi pe mal. Prinzând prilejul, Hiyoshi îi dădu drumul. Lancea vâjâi prin frunzișul sălciilor, iar soldatul se prăvăli pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Am și dormit. După ce dorm un timp, nu știu de ce, nu mai pot sta locului. Sunt niște sandale pe-aici? Hiyoshi găsi repede o pereche de sandale noi din paie și le aranjă, pentru ca stăpânul să le poată încălța ușor. — Poftiți, stăpâne. — Abia azi ai ajuns aici, și spui că ai și dormit destul. Cum se face că deja cunoști locurile? — Vă rog să mă scuzați, stăpâne. — Pentru ce? Nu sunt deloc un om băgăreț. Dar într-un conac ca acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
firmă cu litere de sidef agățată de acoperiș, la colțul unei străzi. Acele chifle erau o specialitate a orașului Kiyosu, într-ale cărui magazine aglomerate călătorii se amestecau cu localnicii. Bine ați venit! îi ură o chelneriță cu șorț roșu. Poftiți. Le consumați aici, sau le doriți pentru acasă? Tokichiro se așeză pe un taburet, răspunzând: — Ambele. Mai întâi, mănânc una aici. Apoi, aș dori să trimiteți o cutie - una cât mai mare - la casa mea din Nakamura. Întrebați-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Vizitatorul își scoase pălăria și se prezentă: — Maeda Inuchiyo. Stăpânul micii reședințe ieși din copaie, îmbrăcă un kimono de vară, pe verandă, și privi spre partea din față a casei. — Ia te uită, Domnul Inuchiyo. Mă întrebam cine să fie. Poftește și ia loc, îl invită el pe un ton firesc, așezând pe jos niște perne. Inuchiyo se așeză. — Am picat cam pe neașteptate. — E ceva urgent? Nu, nu pentru mine. De dumneata e vorba. — Hm? — Te porți de parcă n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Yoshimoto. Nobunaga descoperise trădarea Castelului Narumi și-l atacse de două ori, dar Narumi nu căzuse. Avea motive să nu cadă; era sprijinit de la spate de puternicul clan Imagawa, atât pe plan militar cât și economic. Nobunaga putea ataca oricum poftea, dar întotdeauna își irosea forțele în van. Înțelegând acest lucru, nu-i mai luase în seamă pe rebeli, timp de câțiva ani. Dar clanul Imagawa, la rândul său, începuse să se îndoiască de loialitatea lui Samanosuke. Narumi era privit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
toți ceilalți și un soț nimerit pentru Nene. — Bine ați venit, bine ați venit! — Să intre mirele! — Felicitări! Familia și neamurile care așteptau lângă poarta casei lui Mataemon îl salutară pe Tokichiro, cu trăsăturile luminate un moment în lumina pâlpâitoare. — Poftiți, vă rog. Mirele fu condus singur într-o cameră separată. Tokichiro se așeză. Era o casă mică, având nu mai mult de șase sau șapte camere. Ajutoarele stăteau dincolo de ușa culisantă. Bucătăria se afla de cealaltă parte a grădinii înguste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
arăta ceea ce simțea. În acel moment, cerându-i permisiunea lui Koroku, Tokichiro li se adresă oamenilor. — Am primit instrucțiuni de la Seniorul Nobunaga să construiesc un castel la Sunomata. Până acum, îmi imaginez că fiecare dintre voi a trăit așa cum a poftit, dar ați ocupat vreodată un castel? Lumea e în schimbare. Munții și văile unde puteați trăi în libertate dispar. Dacă n-ar fi așa, nu ar exista progres. Ați putut trăi ca ronin-i fiindcă shogunul e neputincios. Dar credeți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pe Osawa pentru felul cum le supraestima adversarii. Deși erau aliați și luptau de aceeași parte, cei doi nu gândeau la fel. Osawa țistui sonor din limbă, pe sub mustățile sale de tigru. N-am ce-ți face. Bine, râzi cât poftești. Vezi dumneata mai încolo. Cu aceste cuvinte de despărțire, strigă să vină calul și plecă indignat, cu suita sa. Se părea că în Mino exista un om cu discernământ. Prezicerea lui Osawa Jirozaemon nimeri drept la țintă, înainte de a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
disprețuitor. Așteptă până când emisarul termină. — Te rog să-i spui Seniorului Nobunaga că nu mă voi lăsa păcălit de asemenea cuvinte iscusite. Ceea ce-l interesează de fapt este sora lui, nu eu. Aceasta e o opinie cinică. — Zi-i cum poftești, șuieră Nagamasa, dar întoarce-te și spune-i că nici nu mă gândesc să mă salvez folosindu-mă de legăturile lui cu soția mea. Și ai face bine să-i spui lui Nobunaga că e cazul să se convingă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
atunci. — Într-adevăr. — A fost o zi splendidă, pentru amândouă clanurile noastre. — E greu de spus ce ne rezervă soarta. Dar, când privești tulburările și cataclismele din trecut, nici chiar această situație nu e chiar atât de neobișnuită. Ei bine, poftește. Nu te pot primi prea grozav, dar pot să-ți ofer măcar o ceașcă de ceai? Mikawa îl conduse spre o ceainărie. Privind spatele generalului bătrân, cu părul alb, se vedea clar că trecuse deja dincolo de viață și de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din apus, ținând totodată în frâu incursiunile lui Uesugi Kenshin, de la miazănoapte. — Seniorul Mitsuhide e în sala de așteptare și spune că ar dori să discute cu dumneavoastră înainte de plecare, anunță un samurai, din ușă. — Mitsuhide? întrebă Nobunaga, bine dispus. Poftește-l. Și continuă să studieze harta regiunii Azuchi. Mitsuhide intră, cu un oftat de ușurare. Nu se simțea miros de sake, la urma urmei, și primul său gând fu: „Iar mi-a făcut-o Hideyoshi.” — Mitsuhide, vino încoace, îl chemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
saboți de lemn, se aplecase peste pârâiașul care șeropuia printre crizantemele de la poarta de bambus și-și spălase gura și mâinile. Când cineva îl bătu pe umăr, se întoarse. — O, nu știam că sunteți aici, îngenunche repede Hanbei pe pământ. Poftiți încoace, stăpâne, spuse el, invitându-l pe Hideyoshi în cameră. Hideyoshi se așeză pe rogojină, bucuros. În cameră nu mai era decât un tablou în cerneală al unui maestru Zen, agățat pe perete. Îmbrăcămintea lui Hideyoshi fusese complet neutralizată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu va pieri generații întregi. Murashige tăcu. Venele care-i palpitau la tâmple arătau că era cuprins de emoție, dar nu avea elocvența necesară pentru o contrazicere. — Sake-ul e gata, anunță un servitor. Părând ușurat, Murashige se ridică: — Kanbei, poftește înăuntru. Lăsând totul la o parte, nu ne-am mai văzut de mult. Hai să bem ceva împreună, propuse el. Murashige se arătă un amfitrion generos. În citadela principală fusese pregătit un banchet. Evident, cei doi evitară orice conflict în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
neașteptate să-l însoțească pe Kanbei la picioarele muntelui, dar mai mult nu li se spusese. După ce parcurseră o distanță apreciabilă, Kuriyama abordă subiectul: — Stăpâne, comandantul postulul de la poale v-a invitat pentru astă seară? — Ce? Credeai că am fost poftiți la masă? chicoti Kanbei. Cât crezi că durează Anul Nou? Până și ceremoniile de ceai ale Seniorului Hideyoshi s-au sfârșit. — Bine, dar atunci, unde ne ducem? — La palisada de lângă râul Miki. — Palisada de la râu? Dar e un loc periculos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
e perfect așa. A adus și alți poeți din capitală? — Se pare că Domnul Shoha a avut foarte puțin timp ca să se pregătească. V-a primit invitația aseară și a constatat că nimeni dintre cei pe care încerca să-i poftească nu putea veni într-un timp atât de scurt. Împreună cu fiul lui, Shinzen, n-a mai putut aduce decât încă doi: un discipol numit Kennyo și o rudă pe nume Shoshitsu. — Chiar așa? râse Mitsuhide. S-a plâns? Știam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
capul, tânărul făcu același gest: — Eu sunt Sutan, tot din Hakata. Străjerii păreau să nu fi înțeles nimic din aceste prezentări, dar căpitanul lor, care stătea în fața corpului de gardă din curte, le făcu semn să intre, cu un zâmbet: — Poftiți, vă rog. Sala Omotemido era clădirea principală din incinta templului, dar adevăratul centru îl reprezenta cartierul general al lui Nobunaga. Lângă încăperea de unde se auzea glasul lui Nobunaga, murmura un pârâu izvorând din grădină, iar din niște clădiri puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un ascet muntean fu oprit de altă patrulă. Spre deosebire de stilul smiorcăit al falsului muzicant, călugărul era trufaș. — Sunt discipol al Templului Shogo, anunță el arogant. Noi, asceții de la munte, mergem adeseori toată noaptea fără a ne odihni. Mă duc unde poftesc, cu sau fără cărare. Cum vă permiteți să-mi puneți întrebări vulgare, cum ar fi, unde mă duc? Un om cu trupul ca norii călători și râurile curgătoare nu are nevoie de destinație. Pustnicul continuă în același stil o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
pace care nu va cruța viața lui Muneharu. — Cheamă-l totuși pe Ekei aici, ordonă Hideyoshi. Nu părea deloc descurajat; ba chiar, devenea efectiv tot mai optimist cu fiecare minut. Îl invită pe călugăr într-o cameră însorită și-l pofti să stea comod. După ce vorbiră despre vremurile de demult și comentară diverse bârfe din capitală, Hideyoshi duse conversația mai departe. — Ia să vedem, începu el, abordând principalul subiect de discuție, se pare că tratativele de pace s-au împotmolit, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]