1,462 matches
-
să fi fost așteptat oare, acolo, președintele țării ?). Polițiștii ne-au făcut semn să oprim mașina, iar soția mea s-a conformat imediat. apoi i-au făcut semn să iasă din mașină și să prezinte actele. soția mea a deschis portiera și a ieșit cu actele mașinii, dar fără să fi tras total frîna de mînă, ceea ce am făcut eu întrucît am simțit cum mașina continua să alunece milimetric, instabilă. Imediat am ieșit și eu ca să parlamentez cu polițiștii în timp ce dansatorii
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
părea însă imposibil de oprit sau de calmat, omul continuă să tușească și să scuipe într-o batistă de hîrtie întinsă de prietenul meu. Pe podul austerlitz accesul de tuse deveni atît de teribil încît insul a frînat, a deschis portiera, a ieșit din mașină și a început să vomite. Cinci minute mai tîrziu, cînd am coborît eu din mașină, mi-am luat rămas bun de la prietenul meu (a doua zi urma să ia avionul spre montrăal) tot pe fondul sonor
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de rezervă din creierul lui Victor. Cerul era extrem de înstelat, părea că numărul stelelor se dublase, de unde și o luminozitate nocturnă neobișnuită. Din mașină nu mai rămăsese de fapt decît un fel de carcasă, banchetele și parbrizul. restul fusese demontat, portierele zăceau în jurul mașinii, la fel ca și roțile de pe care fuseseră extrase cauciucurile. Zeci și zeci de piese și accesorii, mai mari și mai mici, fuseseră împrăștiate de mîna lui Victor, iar acum nici nu se mai punea problema remontării
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
de sub braț un baston întunecat, cu grisina ușoară ca osul de porumbel și îl agită către cel de-al treilea automobil ce-i trecu pe dinainte. Era o Dacie 1300, gri-albăstruie, cu o rețea de pătrățele gălbui imprimată pe coaja portierei, și cu o mică prismă lăptoasă de plastic încastrată deasupra acoperișului. - Taxi! Taxi! lătră necunoscutul, adresîndu-se unui bărbat mătăhălos, scufundat în bancheta din fața volanului, cu un zâmbet dezghețat, lipicios, și o mustață hablie lăsată pe oală. Taximetristul etala un ten
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și călcă frâna. Străinul îi inventarie șoferului obrajii slăninoși de nuanță cenușiu-gălbuie, provenită dintr-o funcționare defectuoasă a ficatului, ca urmare a abuzului de tutun ori dintr-un luft sau șotie a metabolismului. Necunoscutul ocoli motorul, venindu-i, din stânga, în dreptul portierei și ciocăni în foaia de geam pe jumătate coborâtă cu emisfera de argint de la extremitatea îngroșată a bastonului. Încovoindu-se o idee, cartilagiile cefei îi pocniră ca un dop de șampanie. Mătură cu privirea obiectele mizerabile din interiorul taximetrului și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
altă pală săltă, parcă folosindu-se de o mână, 59 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Intuind ora din jocul schimbător al luminii, străinul trânti capacul portbagajului și se îndreptă, cu foile trenciului jucîndu-i în jurul umerilor ca niște flăcări, către portiera din dreptul volanului. O deschise. Manevră, c-o atingere răcoroasă, butonul radioului, scăzând drastic intensitatea glasului plin de supurații noroioase al Victoriei Andrei. Pescui un timp sub banchetă și, când își reînălță brațul, printre degete i se zăriră, încurcate, șuvițele
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu bruschețe masca gravă și trecând cu repeziciune dintr-o stare în alta. Încolăcindu-se, descolăcindu-se și iar încrețindu-se într-un imens hohot de râs. Desfăcând, fără a mai lua, fără să mai ia seama, cu cotul, mânerul portierei. Portiera crăcănîndu-se, și el continuând să râdă, pe trei sferturi alunecat în afară. Cu capul și umerii bălămbănindu-i-se pe deasupra liniilor de tramvai, din confluența Căii Victoriei cu strada Sevastopol... ...Bănuiești care a fost prima măsură, aplicată imediat de eruptivul poet
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
bruschețe masca gravă și trecând cu repeziciune dintr-o stare în alta. Încolăcindu-se, descolăcindu-se și iar încrețindu-se într-un imens hohot de râs. Desfăcând, fără a mai lua, fără să mai ia seama, cu cotul, mânerul portierei. Portiera crăcănîndu-se, și el continuând să râdă, pe trei sferturi alunecat în afară. Cu capul și umerii bălămbănindu-i-se pe deasupra liniilor de tramvai, din confluența Căii Victoriei cu strada Sevastopol... ...Bănuiești care a fost prima măsură, aplicată imediat de eruptivul poet, după
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dacă i-oi mai muta-o înc-o străduță, la stânga, e-un mizilic... Strada PERONE era o ulicioară, tipic sătească, în plină Capitală. Cu oi, rațe, gâște, curci, cu plantații minuscule de porumb și pavată în pietre de râu. Genel deschise portiera taman în vecinătatea unui moșulache ferchezuit, imobil, cu mustățile răsucite în formă de gondolă, la vestă cu ceasornic cu lănțug de tinichea, scos santinelă, lângă o oală de sarmale, plină cu cornete de semințe de dovleac. - Mușchiulosule, băgă clanța Țaca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
al idiotului căruia eu să-i fi încredințat păstrarea certificatului meu de naștere. Sau mâna de paie, sub care să-mi ascuns cilindrii cărămizii de carton ai brevetelor de inventator. Imaginați-vă, nobilă doamnă! Străzi cât niște poteci, străbătute cu portiera întredeschisă, cu gâtul închis și excitabilitatea extremă că, din următoarele alveole ale nu știu căror saloane de secol XIX, voi desluși, în sfârșit, sunetele înmiresmate, de înger săgetat, ale unui clavecin... În loc de asta, și împotriva oricăror eforturi depuse de către acest
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Nu-i nimic, câteva zile gazetele zboară cu tiraje mai mari. Nu numai câteva zile, câteva săptămâni, aproape o lună. Fiindcă la 4 iunie, dis-de-dimineața, în jurul orelor 6,30, se descoperă, în subsolul unei clădiri din Ferentari, primul cadavru. Întredeschizând portiera, spectrul Profesorului de Istoria Religiilor comandă ca automobilul să se lase ușor deasupra lui, atinge cadavrul, îl întoarce de câteva ori cu piciorul. Încă n-ar fi lămurit. Este un cadavru nemăsurat de ciudat. La prima vedere, nici n-ai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
De unde știai când o să ies ? întrebă ea, sugerând astfel că o socotea prima lor întâlnire adevărată, pe care o punea tot pe seama coincidențelor. Nu știam, spuse el, fără să-i dea drumul la mână. Puteam să mai aștept. Deschise larg portiera. Canapelele erau îmbrăcate în piele fină, iar mașina părea uriașă, cum ea nu mai văzuse până atunci. — Ce frumoasă e ! exclamă fata, ca un fel de acceptare a invitației. Trebuie să fi costat o grămadă de bani, cât o casă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
găsi. Bănui însă din faptul că, de data asta, Iacob nu mai întrebă încotro să pornească. Iar direcția era alta decât casa ei. Totul se petrecea de la sine, parcă mai fusese acolo, el opri mașina, ocoli repede și îi deschise portiera. — E un bloc de oameni cumsecade, spuse, de parcă asta ar fi ținut loc de lămurire. Dacă întâlnești pe cineva pe scară, îl saluți ca pe o veche cunoștință. Nu te întreabă nimic, nu-l întrebi. Așa sunt oamenii de-aici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
care chiar ai fi știut ce anume să întrebi. Porni la întâmplare, strângându-și jacheta în jurul trupului. Abia la primul colț văzu mașina lui, însoțind-o, în ritmul pașilor ei șovăielnici. Urcă, spuse Iacob și fata, ostenită, se strecură prin portiera deschisă. Ți-ai uitat poșeta. Și, în plus, trebuie să vorbim. Cred că e o neînțelegere la mijloc. Cosmina îl privi fără expresie, apoi își întoarse capul, uitându-se absentă în lungul drumului. — E așa cum spuneam, rosti, trecând peste sugestia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
plecat abia apoi. — Și ce-i cu asta ? — Ți-ai uitat poșeta în mașină, ți- amintești ? — Am avut o seară agitată. Mi-am uitat poșeta mai peste tot. Dar chiar nu vreau să-mi amintesc asta. Bărbatul a coborât geamul portierei și ți-a întins poșeta. De fapt, a deschis ambele geamuri, și pe cel din partea lui. Așa am putut vedea că a plecat fără să închidă geamurile. Maestrul se îndepărta, era din nou pe trotuarul celălalt, ba chiar în curtea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
sacoșa în mâini. Polițistul îi arătă către bulevardul Lascăr Catargiu, apoi făcu semn spre dreapta. Omul mulțumi, dar nu mai avu cine să-i răspundă. Chibzui câteva clipe, apoi porni, cu pași înceți și capul plecat, încât nici nu observă portiera care se deschisese în fața lui. — Unde mergi ? întrebă Rada. — Uite, la gară. Zice că dacă o iau de la capătul străzii în sus și după aia mai întreb nu-i mult. Am timp, e cursa de noapte. — Și până atunci ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acasă. Omul ezită. Rada zâmbi, arătându-i locul din dreapta : Doar știi, ai mai fost... — Mi-e rușine să viu acasă la dumneavoastră... Atunci, de ce m-ai căutat tocmai la mine acasă ? — Tot de rușine... Intră stângaci, se așeză prin deschizătura portierei, apoi se îndreptă, trăgându-și picioarele înăuntru. Nu-și puse centura de siguranță, se foi neliniștit, neștiind de unde vine sunetul care semnala asta. Rada vru să-i arate ce-i de făcut, dar se răzgândi. Porni încet, însă, după câțiva
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zgomote. Iadeș sări ca ars, crezând că sub șezutul lui motorul începuse să ambaleze, ca învârtit de manivelă. Dincolo de parbrizul spart începură să joace niște umbre ce nu erau doar năluci, de vreme ce se auzi un pocnet, ca și cum cineva meșterea la portiera mașinii. — Văleu, Doamne ! icni Iadeș. S-au întors rușii ! Își suci capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă chipul îngrozit al lui moșu-su, dând ochii cu moroii cu stea roșie în frunte. Dar fața îngrozită era doar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă chipul îngrozit al lui moșu-su, dând ochii cu moroii cu stea roșie în frunte. Dar fața îngrozită era doar a lui și ochii i se făcură cât cepele când văzu portiera deschizându-se de-a binelea și o siluetă strecurându- se prin deschizătură cu o repeziciune care sugera furie. Priviră tâmpi la arătarea aceea, Chisăliță trase de pantalonii lui Pârnaie, cum îi veni, după înălțime, la îndemână : — Șefu’... șopti. Rușii ăia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
puteau spune la repezeală două lucruri : unu, că nu semăna a fantomă de rus, și doi, că nu semăna a fantomă, în general. Îngână, cu gâtul uscat : — Ce zice ăsta, șefu’ ? Răspunsul veni tot de la arătarea care strângea în mâini portiera : — Ja care, nașparlo ! Simțindu-se apărați de caroseria mașinii, Iadeș și Chisăliță apucară de bară și traseră în partea cealaltă. De data asta, proptită și dintr-o parte, și din cealaltă, capota nu se urni, dar nici nu se mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și salbele ca niște ghirlande sunau ca un candelabru care vestește cutremure. Din această cuadratură pe care Pârnaie și ai lui o priveau fără a o înțelege, cercul se reîntoarse la Faraon, care, victorios, cu chipul lui smolit, ținea de portiera camionului ruginit ca de un trofeu. Își împinse, cu degetul, borul pălăriei spre ceafă și se uită când la cei trei, strânși unul în altul la mijloc, când la Calu, așteptând semnalul să se năpustească. De năpustit însă fără niciun
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
facă altă groapă, asta era numai bună. Și-acuma uite-o câtă e, că nu mai știi care e orașul și care gunoiul... — Aici, unde suntem noi, e adevărul și viața, hotărî Isaia. — Of, devla, devla, se văită Faraon, strângând portiera în brațe. — Auzi, tataie, ricană Chisăliță, căruia ciuda nu-i trecuse. Ziceai că te-a căutat moartea pe-acasă și nu te-a găsit ? — Ba m-a găsit, răspunse Bunelu, căci era obișnuit cu întrebări de felul ăsta. Da’ era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Stai ! strigă iar Calu și iarăși încremeniră, mai puțin Pârnaie, care își marca, în acest fel, protestul. Calu tropăi nervos, apropiindu-se de Faraon. Întinse mâna și îl măsură neîndurător. Acela se făcu mic și dădu să se ascundă în spatele portierei. Fălcile îi erau încă umflate de dumicații nemestecați. Cum însă degetele lui Calu începură să se strângă încet într-un pumn potcovit, Faraon înghiți cu ghionturi, băgă mâna în sân și scoase un cârnat mușcat la un capăt. — Si manghe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici țipenie. Trase de portiera caroseriei ruginite, care se smulse cu totul. Din Faraon nu rămăsese decât conserva de stavrid pe care o șterpelise de la masă. Pârnaie se strâmbă, dezgustat : — Au șters-o cu toții... — Poate nici n-au fost, chibzui Iadeș. Ni s-o fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gratis? . G. Călinescu . - De! se mulțumi Hagienuș să exclame, mult mai vast înpsihologie și admițând motivările subtile. Hangerlioaica se ivi cu Hangerliu într-o mașină, cu secretarul lângă șofer. Nu se dădu jos, ci numai ordonă să i se deschidă portiera. De la distanță, privi binaua. - E interesantă, zise, dar de ce nu e în stil rumînesc? . - O face din beton armat și scoate tot efectul numai dincontur, neputând aplica ornamentații. . - Parcă are ceva babilonic sau american. Arhitecții ăștiamoderni!... Însă impune, se simțea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]