1,134 matches
-
interpretative. De aici și rezervele unor teoreticieni privind natura quasi-experimentală a pedagogiei (Bîrzea, 1995; Hadji, 1997, pp. 9-29), cu efecte discutabile • asupra cooperării cercetător-practician, • asupra limitării la un număr redus de variabile cercetate, • asupra construirii unui discurs pedagogic riguros științific (pozitivist), • asupra apelului nereușit al cercetării pedagogice la metodele și explicațiile "științelor educației", • asupra ridicării de la experiența didactică într-o specialitate (teorie și practică focalizate) la o paradigmă pur pedagogică, • asupra stabilității și extinderii explicațiilor sau interpretărilor datorită dinamicii fenomenelor, • asupra
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
etapă pregătitoare a cercetării propriu-zise) privind fenomenele studiate iar nu formularea de concluzii certe (ceea ce denotă relativism), • asupra trecerii de la subiectiv la obiectiv, de la idiografic (particular, fapt, caz, situație) la nomotetic (general, normativ). Constatăm că abordările în favoarea cercetării de tip pozitivist încă cedează cu dificultate în fața necesității de a găsi specificul științific al cercetării pedagogice, ca fiind de esență socioumană și predominant calitativă, iar pedagogia neputând fi decât o știință quasi-experimentală. Și găsim aici semnul caracteristic al rezistenței în fața schimbării de
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
activități de cercetare, atât la nivelul teoretic, dar mai ales al practicii educaționale. Un colocviu din 1995, la Grenoble (Lettre VST, 2006), pe tema posibilității unui discurs științific asupra practicilor educative, concluziona atunci că nu pot fi formulate răspunsuri științifice (pozitiviste) la problemele născute din practica educativă (ca practică socială, deosebită de cea din natura fizică). Cel puțin patru dintre ele sunt de fond: • ce se petrece de fapt într-o situație dată (se poate observa, analiza, dar cu metode quasi-experimentale
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Aceasta s-a conturat ca o paradigmă de actualitate, o alternativă la cercetarea și experiența lor tradițională, nu numai în sens postmodernist, dar deosebit de utilă reconsiderării activității educaționale. Scopul este de a găsi și alte moduri de abordare decât cea pozitivistă, de tip empiric-formal, strict experimental. Admițând marea varietate a situațiilor educative, poate admite explicarea de tip probabilistic mai mult decât cea cauzală a faptelor practice, ca și interpretarea lor de tip hermeneutic sau aplicarea unor criterii pertinente de evaluare, validare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
a profesionalismului. 9.2. Ce fel de cercetare pedagogică poate realiza educatorul practician? 9.2.1. De la cercetarea-acțiune la acțiunea-cercetare Tot mai mult încep să se afirme argumentele, după anii '90, în favoarea paradigmei priorității cercetării calitative față de cea cantitativă, experimentală, pozitivistă, nomotetică (Paquay, 2002, pp. 10-78; Van der Moren, 1996, pp. 80-82; Howe, 2003; Graby, 1998, pp. 6-10). În esență, recursul la valorizarea nevoii și varietății interpretării în educație, conturată după anii '70, ca reacție la depășirea abordării pozitiviste generalizate și
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
cantitativă, experimentală, pozitivistă, nomotetică (Paquay, 2002, pp. 10-78; Van der Moren, 1996, pp. 80-82; Howe, 2003; Graby, 1998, pp. 6-10). În esență, recursul la valorizarea nevoii și varietății interpretării în educație, conturată după anii '70, ca reacție la depășirea abordării pozitiviste generalizate și la domeniile socioumane, a condus la relevarea diferențelor între cel puțin a două alternative, regăsibile și în cercetarea pedagogică: calitativ și cantitativ, subiectiv și obiectiv, fapte și valori, descriptiv și prescriptiv, postmodernism și pragmatism ș.a. Complexitatea educației, nevoia
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
la care s-au adăugat cercetările ce-l privesc pe profesorul reflexiv (Schön, 1983) sau cele privind învățarea experiențială (Kolb,1984). După anii '80 (apud Goyette, 1987, pp. 8-11) este o revenire puternică a cercetării-acțiune, după eșecul cercetării teoretice filosofice, pozitiviste, pe noi baze epistemologice, în studiul cauzelor eșecului școlar, în mediul social, al acțiunilor. Iar cercetarea-acțiune a devenit un răspuns la rezolvarea situațiilor problematice din realitatea școlară, mediul social-cultural, politic, dinamica grupurilor, analiza instituțională, relațiile autoritate-libertate, acțiuni descentralizate. A treia
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Brien: reflexivitatea critică, critica dialectică, apelul la cooperare ca resursă, asumarea riscurilor, structurarea multiplă, formularea de teorii, transformarea practicii prin conștientizare, integrarea în alte teorii, realizarea în și a situațiilor reale, raportarea la surse bibliografice actualizate, abordarea cercetării de pe poziții pozitiviste (cantitative) sau interpretative (calitative) sau pragmatice (utilitate reală, situațională, pragmatică, locală) sau prin combinarea lor. De asemenea, el poate recurge, în acest context la diferite tipuri de acțiune-cercetare: acțiunea-cercetare tradițională (modelul Lewin) sau acțiunea-cercetare contextuală (de învățare) sau radicală (de
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
inaugurat un nou stil în metodologia cunoașterii, pentru a arăta că și știința educației este deschisă, evoluează, se schimbă, atunci când apar crizele epistemice și pune accent tocmai pe metode, pe critică, iar nu pe etapele cunoașterii ca în științele clasice(pozitiviste), aici practica specifică având rol esențial. În acest context al tensiunilor conceptuale și metodologice, acționale în educația actuală, inegal afirmate și recunoscute, au fost analizate în lucrare: nevoia, esența, dimensiunile, consecințele, alternanțele între paradigma nouă și cea veche, acumulările de
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
disciplină mai mult decât în orice alt moment în istorie. Ce înseamnă, deci, a vorbi despre o "teorie a politicii internaționale"? Diversitatea teoriei Unul din obiectivele acestui volum este să analizeze diversitatea concepțiilor asupra teoriei în studiul relațiilor internaționale. Abordările pozitiviste sau "științifice" rămân cruciale, și sunt într-adevăr dominante în Statele Unite, după cum o demonstrează succesul analizei bazate pe alegerea rațională. Dar acesta nu este singurul tip de teorie disponibil în domeniu. Un număr tot mai mare de teoreticieni sunt interesați
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
care să facă posibilă cunoașterea obiectivă a realității exterioare, atunci însuși procesul de separare a "teoriei" de "practică", sau a "subiectului" de "obiectul" pe care încearcă să-l înțeleagă, este profund problematic. Într-adevăr, simplul proces al utilizării științei sociale pozitiviste pentru a obține "cunoaștere obiectivă" poate fi profund ideologic. Așadar, departe de a se ridica deasupra "particularului" pentru a produce adevăruri "universale" despre lumea socială, analiza poate pur și simplu să reflecte locații culturale specifice și interese divizate și să
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
1981, Robert Cox a mers pe linia lui Horkheimer distingând teoria critică de cea tradițională sau orientată spre rezolvarea problemelor (problem-solving theory) așa cum o numește Cox. Aceasta din urmă este marcată de două caracteristici: în primul rând, de o metodologie pozitivistă; în al doilea rând, de tendința de a legitima structurile sociale și politice predominante. Influențate puternic de metodologiile științelor naturale, teoriile orientate către rezolvarea problemelor pleacă de la premisa că pozitivismul oferă singura bază legitimă a cunoașterii. Pozitivismul este văzut, după cum
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
a cunoașterii. Pozitivismul este văzut, după cum remarcă Steve Smith (1996: 13), ca "etalonul-aur" cu ajutorul căruia sunt evaluate alte teorii. Există multe caracteristici care pot fi identificate cu pozitivismul, însă două sunt în special relevante pentru discuția noastră. În primul rând, pozitiviștii presupun că faptele și valorile pot fi separate; în al doilea rând, că este posibilă separarea între obiect și subiect. Aceasta duce la ideea că nu numai că există o lume obiectivă independentă de conștiința umană, dar este posibilă și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
trebuie să admitem că studiul relațiilor internaționale "este, și a fost mereu, în mod inevitabil normativ" (Neufeld 1995: 108), deși se pretinde contrariul. Deoarece teoria critică internațională sesizează o legătură strânsă între viața socială și procesele cognitive, ea respinge distincțiile pozitiviste între fapt și valoare, obiect și subiect. Excluzând posibilitatea cunoașterii obiective, teoria critică încearcă să promoveze o mai mare "reflectivitate teoretică" (1995: Capitolul 3). Cox (1992a: 59) exprimă această reflectivitate în termenii unui proces dublu: primul constă în "conștientizarea timpului
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
o potrivire mai coerentă între modelele de gândire și formele de organizare politică, și fără a se baza pe un set de principii etice abstracte. Sarcinile teoriei critice ca teorie emancipatoare Dacă teoriile orientate spre rezolvarea problemelor adoptă o metodologie pozitivistă și sfârșesc prin a reafirma sistemul predominant, teoriile critice sunt susținute de tradițiile hermeneuticii și ale Ideologiekritik. Teoria critică internațională nu este preocupată doar de înțelegerea și explicarea realităților existente în politica mondială, ci are și intenția de a le
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
multă vreme percepții ale sociologiei Relațiilor Internaționale ca disciplină, domeniul fiind văzut ca divizat între "oamenii de știință" nord-americani și "clasicii" europeni (mai ales britanici). Două dintre "marile dezbateri" definitorii ale disciplinei cea între realiști și idealiști și cea între pozitiviști și tradiționaliști au fost trasate pe această împărțire, împrumutând diviziunilor intelectuale o nuanță culturală. La prima vedere, constructivismul pare să încurce acest mod de a ordona disciplina. În ciuda faptului că a preluat multe din angajamentele intelectuale asociate în mod normal
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
globală a comerțului, fără a face vreo referire particulară la oameni. Într-adevăr, din cauza folosirii larg răspândite a unor categorii abstracte precum "stat" sau "sistem", a unor discursuri ținând de securitatea strategică (spre exemplu, descurajarea nucleară) și a expansiunii cercetărilor pozitiviste, din teoriile relațiilor internaționale aproape că au dispărut oamenii, ca agenți încadrați în contexte sociale și istorice. Acest fapt este întrucâtva ironic, dacă ne gândim că domeniul s-a dezvoltat, după sfârșitul Primului Război Mondial, cu scopul de a democratiza politica externă
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
11 Septembrie și terorismul transnațional în general. Prima generație de teoreticieni feminiști în Relațiile Internaționale de la sfârșitul anilor 1980 a căutat să conteste orientarea ontologică și epistemologică convențională din domeniu, angajându-se în așa numita "a treia dezbatere" dintre teoreticienii pozitiviști și cei postpozitiviști din Relațiile Internaționale, temă discutată în capitolele precedente. În acestă dezbatere, teoreticienii feminiști au contestat natura exclusivistă, stato-centrică și pozitivistă a disciplinei, mai ales la nivel metateoretic. Multe din contribuțiile feministe au căutat să deconstruiască și să
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
orientarea ontologică și epistemologică convențională din domeniu, angajându-se în așa numita "a treia dezbatere" dintre teoreticienii pozitiviști și cei postpozitiviști din Relațiile Internaționale, temă discutată în capitolele precedente. În acestă dezbatere, teoreticienii feminiști au contestat natura exclusivistă, stato-centrică și pozitivistă a disciplinei, mai ales la nivel metateoretic. Multe din contribuțiile feministe au căutat să deconstruiască și să submineze realismul, teoria dominantă prin care se explica "politica de putere" în relațiile internaționale de după război. Asumpția unei epistemologii feministe specifice era de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
degrabă, "internaționalitatea feministă" trebuie să fie creată prin recunoașterea și confruntarea diferențelor dintre femei, nu prin ignorarea lor, după cum arată Christina Gabriel și Laura Macdonald (1994) în analiza lor asupra organizării feminine transnaționale în contextul NAFTA. Chiar tensiunea dintre epistemologiile pozitiviste și postpozitiviste, care i-a divizat pe teoreticienii contemporani, inclusiv pe cei din câmpul Relațiilor Internaționale, este sursa dinamismului teoretic și a relevanței politice a feminismului contemporan. Feminismul din Relațiile Internaționale recunoaște lipsa unui subiect colectiv fondator "feminin" sau domeniul
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
alte abordări critice. Mai întâi, împărtășește respingerea distincției dure și rapide între fapt și valoare cu feminismul, teoria critică și poststructuralismul, încercând în mod evident să integreze preocupări normative și explicative. Concepția sa despre teorie este total incompatibilă cu concepția pozitivistă, care implică o astfel de distincție. În al doilea rând, ca și poststructuralismul și feminismul, refuză concentrarea puterii, respinge forțele omogenizării din politica mondială actuală și susține prezervarea diferenței și diversității. În al treilea rând, asemeni teoriei critice și altor
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Inter-Paradigm Debate", în Steve Smith, Ken Booth, Marysia Zalewski (ed.), International Theory: Positivism and Beyond, Cambridge, Cambridge University Press, 1996. 4 Robert Keohane este cel care a consacrat distincția între teoriile raționaliste și cele reflectiviste, criteriul de clasificare fiind epistemologia pozitivistă sau hermeneutică. Vezi Robert Keohane, "International Institutions. Two Approaches", în International Studies Quarterly, vol. 32, nr. 4 (1988), pp. 379-391. 5 Referitor la statutul disciplinei Relațiilor Internaționale în România, vezi Șerban Cioculescu, "O dezvoltare "inhibată" a teoriei Relațiilor Internaționale în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
iar pentru alții, un obiectiv imposibil de Îndeplinit? Poate pentru simplul motiv că fiecare are exigențele sau concesiile sale față de sine. Μ Unii se mulțumesc cu faptul că există, alții nu-și găsesc liniștea, Întrebându-se „de ce exist?”. Primii sunt „pozitiviștii”, care se orientează exclusiv spre ceea ce este deja dovedit sau spre căutarea și stabilirea relațiilor fixe și constante dintre fapte, fără preocuparea de unde provin. Ceilalți sunt „metafizicienii”, care, Îndrăgostiți de abstract, sunt obsedați de Absolut, de căutarea cauzelor prime și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
ci și la scriitori Înșiși. Minimaliștii au o concepție „modestă” despre propria lor misiune - sînt niște stoici - În vreme ce un Houellebecq tinde să creadă că prin literatură Îi poate face pe oameni să evite pericolul propriei extincții - Houellebecq e un mistic pozitivist. Să vedem, așadar, de ce ar fi literatura În pericol. Prima consemnare referitoare la ultimul titlu din bibliografia lui Todorov am găsit-o Într-un articol al lui Al. Călinescu din Idei În dialog, numărul din aprilie 2007. Autorul condamna, Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Într-o paradigmă romantică pe care moderniștii secolului ai XX-lea au dus-o la ultimele consecințe: la ilizibilitate (după unii) sau la poezie pură (după alții). Houellebecq reia, În prag de mileniu III, un proiect balzacian, fidel crezului său pozitivist: autenticitatea reprezentării este conferită de fidelitatea ei față de un determinsm ontologic ușor de observat, greu de acceptat: dispariția ideologiilor și metafizicilor, ca și extincția credințelor religioase În Occident au transformat „parcul uman” (Sloterdijk) Într-o grădină zoologică soft, unde concurența
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]