1,618 matches
-
numai scriitori. Este unu Haimovici. Un nimic, un zero, butnarul de vizavi. Da’ el a stat pe lângă teatru ș-a prins așa un talent, civa aparte... Vrai să-ți joace pe Hamlet ? Să vezi cum îl joacă pe Hamlet : te prăpădești de râs ! Vrai să-ți povestească cum a murit bunica di la el ? Când ne-a povestit, așa am plâns și eu și și Roiză de parc-ar fi murit bunica di la mine... Ultima oară l-am văzut pe
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
exterior, de lemn, care ieșea în curte. - Adică părinții lui au fost oameni cu stare, reflectă cineva cu ton de „uite, dom’le, numai la asta nu m-am gândit !” - Ș-atunci cum de a ajuns tânărul Tudurachi așa de prăpădit? - Nu-l interesează starea materială. - Fiindcă a avut-o, de aia ! - Ia să fi flămânzit când era copil ! - Flămânzește acuma, dar pentru dânsul asta nu are nici o importanță. - Fugi, dom’le, de-aici ! Un doctor să flămânzească ! - Ba, ba... N-
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
clipită ; curând se aburesc și, sub cenușa timpului, prind cocleală. La șaisprezece ani sunt agere ca mâța și, din privirile adumbrite, le tremură lumina printre gene. Trăiesc apoi cu unul de lângă gârlă ori mai din deal. De nevârstnice fac copii, prăpădindu-și din trup argintul. Ajung să aibă picioare noduroase, guri lăbărțate și ochi care s-au stins : doar câteo poftă trecătoare îi mai aprinde, într-o scânteiere scurtă, lipsită de fior. .................................................. ............................................... Ți-o amintești pe Margareta ? Privirea-i aurie iradia
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
câștigau greu. În afară de câteva căruțe cu cartofi pe care le ducea, toamna, la gară, tatăl meu nu prea avea ce vinde. Grâul abia ne ajungea pentru pâine. Porumbul, nici el nu ne prisosea. Înlocuirea unei vite de jug care se prăpădea reprezenta un motiv grav de îngrijorare și chiar de nesomn. Cam așa a arătat ceea ce s-a numit "sabotarea istoriei", "boicotarea istoriei". Mai important decât orice scandal politic era să fie a doua zi soare, pentru a se usca fânul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
prietene, simt că Înnebunesc cînd aud cîte Întrebări Îmi pune... Și Julius e sub influența ei! Toată ziua stă și o așteaptă să se Întoarcă de la școală! I-am spus Vilmei să Încerce să-i despartă, dar degeaba! Vilma se prăpădește după Julius, ca toți În casa asta. Susan nu povestea Însă cum o făcea Cinthia să simtă că Înnebunește din pricină că-i amintea mereu de Înmormîntarea tatii: de ce, mămico? mămico, eu am văzut, m-am uitat pe fereastră, de ce pe tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
-i dăm o doctorie, dar cum putea ea să priceapă lucrurile astea, doamna era mereu grăbită și n-avea timp de așa ceva. Bertha și cu mine am fost ca niște mame pentru copiii ăștia mai ales de cînd s-a prăpădit domnul... „Vino, Cinthia, odihnește-te, puțin, vino, Julius, stai lîngă surioara ta“... El era aproape și o privea lung. Și era chipeș metisul, pe jumătate alb și fercheș. Pesemne că sosiseră toți și nu mai trebuia să aștepte ca să deschidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
un băiețel urecheat care stătea În poziție de drepți, cu călcîiele lipite și vîrfurile depărtate, ținîndu-și mîinile lipite de corp. — Eu știu să fac o scamatorie. — Să vedem, să vedem, să vedem! Cum te cheamă, băiețel? — Julius. Toți copiii se prăpădeau de rîs. Susan cea frumoasă era emoționată. Vilma murea de frică. Cinthia tușea: „Doamne, ajută-l să țină minte tot“. — Fantastic! Minunat! Extraordinar! Și cîți ani ai, băiețel? — Cinci. — Minunat! Fantastic! Fenomenal! Julius, sub supravegherea mea, o să vă prezinte cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și cîțiva toreadori, pentru a trezi și mai mult admirația lui Santiaguito, pe care În seara aceea l-a cucerit; ce nu știa! pe cine nu cunoștea! Tocmai aduseseră aperitivele și el era cum nu se poate mai vesel, se prăpădea de rîs, Îndrăgostit lulea de Susan, cum prietenii nu-l mai văzuseră niciodată, dar, ce-i drept, Susan nu se compara cu alte femei și: Hei! Ce ziceți? Se Însoară Juan Lucas? Da’ de unde! Nu-i așa simplu! Își dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
te simți rău. Dar el nu se lăsa și voia să mai danseze, clătinîndu-se Într-o parte și Într-alta, nu mai avea mult și o să izbucnească În plîns de atîta dragoste pentru femeia asta. Prietenele lui Susan priveau scena prăpădindu-se de rîs, deși considerau că băiatul cam Întrecuse măsura și Încercau s-o scape căutînd un pretext ca s-o cheme. Dar arhitectul se ținea tot timpul după ea și unde se opreau ele hop și el, clătinîndu-se În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se apropie trecînd printre grupurile de invitați. Juan Lucas Îl luă prietenește de braț și se aplecă ușor. Mătușa Susana era numai ochi și urechi, să moară de curiozitate, nu altceva. — Ce hotărăște judecătorul? Întrebă unul dintre jucătorii de golf, prăpădindu-se de rîs. — Tell us all about it, Santiegou. Pe toate voia să le știe străinul ăsta. — Duhnește a whisky, dar nu se observă deloc că a băut. Și apoi miroase a parfum de damă. Băiatul ăsta știe ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pentru ca nimeni să nu-l poată saluta. „Nu saluți un om de afaceri la opt și jumătate dimineața, În biserica Miraflores“, Își spunea el simțind cum Îi clocotește sîngele În vine. „Dacă m-ar vedea prietenii de golf s-ar prăpădi de rîs, ar spune că sînt un om pierdut, irecuperabil, tată de familie model și m-ar lua peste picior, ia să vedem, tăticule, povestește-ne cum le pui supozitoare copiilor.“ Scutură din cap ca pentru a alunga din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
care Hitchcock a avut nevoie pentru un film cu și mai mult suspans decît cel dinainte. De Îndată ce intrau Într-un asemenea bar, apărea rotofeiul Luis Martin Romero pregătind cocteiluri și povestind anecdote incredibile pe care Juan Lucas i le transmitea prăpădindu-se de rîs lui Susan și Îi punea Încă un cub de gheață În pahar amintindu-și de gluma formidabilă pe care i-o spusese cu adevărat rotofeiul cînd Îl condusese pînă la apartamentul lui, În drum spre casă. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de țigări, așa de tare-i tremurau mîinile. Julius Începu din nou să se scotocească prin buzunare căutînd cheia, o găsi pînă la urmă acolo unde fusese Întotdeauna și În timpul ăsta Cecilia, sprijinindu-se de perete lîngă ușa apartamentului, se prăpădea de rîs nu altceva, ținîndu-și mîna la gură, urmărită de privirile lui Manolo și ale lui Julius. Era foarte drăguță și nu se mai putea opri din rîs, Îndoită de mijloc de atîta efort, cu o expresie de elevă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
s-ar fi trezit din somn și s-a pomenit cu Scufița Roșie la marginea patului, Îi spuse că era o păsărică și fața i se deschise Într-un zîmbet larg adresat noii sale prietene, pe urmă Începu să se prăpădească de rîs. Păsărica era În culmea fericirii și Într-adevăr scotea niște triluri extraordinare și tot autobuzul era cu ochii la ea, nu mai putea de fericire, se oprea din cînd În cînd ca să le spună tuturor pasagerilor, printr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
războaielor de eliberare. Deodată apăru Încasatorul și se răsti la ea să nu se mai aplece pe fereastră, o făcu să stea cuminte și speriată la locul ei și Închise fereastra anunțînd că o dă jos. Păsărica izbucni În lacrimi prăpădindu-se de rîs și atunci Își aminti de celălalt copilaș și Întinse din nou mîinile spre pachetul cu cămăși, voia să-l sărute, nici mai mult nici mai puțin și Arminda se temea să nu i-l murdărească, tocmai voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Își vîra capul Între stomacul lui și scaunul de care se sprijinea și se ridica pe vîrful picioarelor, zîmbindu-i dulce prietenului ei, cel mai frumos, cel mai vrednic de toate mîngîierile ei. PÎnă și șoferul, uitîndu-se prin oglinda retrovizoare, se prăpădea de rîs; aproape că uită să mai oprească ascultînd cîntecele de leagăn cîntate de Păsărică, dar Arminda apăru deodată lîngă el, Îl țintui cu o privire Îndurerată, o privire În care nu sclipise nici o scînteie de veselie pe tot traseul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În care intrase. Înainta și mai mult și se frecă din nou de pămînt, iar blonda, care se așezase la volanul unui MG decapotabil, ascultă cum se freacă aripa de marginea colinei și porni din nou motorul luînd-o În sus, prăpădindu-se de rîs și spunîndu-și că pesemne așa erau toți cei care veneau la cocteil și că o să rămînă cu pantalonii ei murdari și minunați. Toate camerele dădeau spre enormul patio cu o mică lagună În mijloc și nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cel de al cincilea pahar de whisky din seara aceea, izbucnind deodată Într-un hohot nemaipomenit și vărsînd jumătate de pahar, fiindcă Juan Lucas tocmai Îi micșorase capul printr-un procedeu pe care numai el Îl cunoștea. Și el se prăpădea de rîs cînd ea Întindea brațul cu capul micșorat atîrnînd de cîteva fire de păr și se uita la el și apoi Îl așeza pe creștetul băieților lui Altamira. Dar pe ei nu i-a amuzat de loc scamatoria asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pune și problema reputației, interveni cel care avea să fie ministru. — Și porcăria asta cu grevele. Se stîrnește o grevă și poți să pierzi un an ca nimic, spuse un Juan Lucas. — Ne Întoarcem la Catolică, spuse celălalt. Noroc! - Se prăpădeau de rîs, În afară de unul. — Vorbiți puțin mai Încet, spuse cel care avea să fie ministru. Și mai puțină gălăgie, că se uită lumea la noi. — Băieți, Încă un whisky. — Patru. — N-o să-mi ajungă banii, spuse al patrulea. — Nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Juan Lucas mînca liniștit, le făcu cu ochiul. Ei descoperiră o hîrtie Împăturită, un mesaj: „Dragă nepoate, grasul din față e vărul tău, chiar dacă ți se pare greu de crezut. Fă ghemotoc hîrtia asta și azvîrle-o În el“. S-au prăpădit de rîs. Nepotul se uita la el și Juan Lucas Îi făcu din nou cu ochiul. — Arunc eu hîrtia, dacă vrei, spuse al patrulea. Nu! Nu fiți prost-crescuți, spuse cel care avea de gînd să devină ministru. E Bello, istoricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
lovitură și „Încheiedura mai sus!“ Asta l-a durut de l-a secat la inimă, l-a durut atît de tare, Încît a acceptat gîndul că pianele de la Frau Proserpina miros a pipi de pisică și că cele patru bănci prăpădite pentru recitaluri erau murdare. Ea Îi spusese că elevii ei, numai cei mai buni, dădeau recitaluri la care venea multă lume. „Trebuie să rabd și să Învăț. Într-o zi o să dau un recital și o să vină toți cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de la Country Club și Bobby, mai ales, era În stare de orice. „Nu m-aș mira să-l fi dat afară pe Julius și să se fi instalat cu canadianca În dormitorul nostru“, Îi spuse lui Juan Lucas, care se prăpădea de rîs, ridicînd din nou receptorul ca să comande două Martini foarte potrivite pentru ora opt seara. Bobby nu instalase pe nimeni În dormitorul părinților, dar În schimb făcuse zob camioneta În fața casei unde stătea noua lui iubită de la Villa Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
se odihnească și să-și recupereze forțele după Întîlnirea cu Țanțoșa. Reconstituise scena cu umorul ei caracteristic și o găsea delicioasă; pe lîngă aceasta, se simțea fericită gîndîndu-se la porecla pe care o născocise pentru ea, Juan Lucas o să se prăpădească de rîs cînd o să-i spună: avem o servitoare nouă pe care o cheamă Țanțoșa și Țanțoșa o să apară umflîndu-se În fața lui Juan, o să-l salute cu acea Încredere deplină În viață pe care i-o dădea pieptul ei uriaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
noaptea aceea Julius a Început drumul lung pînă acasă la Cano. Traversă strada În dreptul școlii și trebui să se grăbească fiindcă o camionetă Mercedes de lux pornea furioasă și era gata-gata să-l șteargă cu aripa și s-ar fi prăpădit cu toții de rîs. Își luă avînt și sări pe trotuar și trebui să-și ia din nou avînt pentru că avea În față o băltoacă, așa Încît pînă la urmă făcu un soi de triplu salt și se trezi pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
răgușit, destul de tare Însă pentru ca nepoatei lui Beethoven să-i cadă șalurile de pe umeri cînd se repezi să aprindă lumina. Dar el o zbughise de mult. Se ciocni de rîsul ascuțit al Înțeleptului. „Imposibil, se gîndi văzînd că bătrînelul se prăpădea și acum de rîs. S-o fi sufocat.“ N-avea de unde ști că Îl auzise apropiindu-se În goană de fereastra lui și că ieșise abia atunci. De altfel, acum rîdea de altceva. „Foarte rea, foarte rea“, Îi spunea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]