3,904 matches
-
trebuia să îi escaladeze. Se abătu din drum, urcând pe lângă aceștia, căutând un loc pe unde să se poată cățăra pe deasupra. În sfârșit, peisajul începea să se schimbe, porțiunea pe care mergea cobora abrupt. De acum putea să vadă fundul prăpăstiei care nu mai era decât o vâlcea puțin adâncă. Din versant, ieșea un curs firav de apă care se scurgea apoi prin ravena pe lângă care venise. Dincolo de acesta, pădurea se întindea nesfârșită și neumblată cât vedea cu ochii. Platoul împrejmuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și mai ușor. În seara aceea prelungise lucrul până târziu în noapte. Muncise ca un descreierat și nu se zgârcise cu amenințările pe tot parcursul zilei, nu dăduse oamenilor drumul la culcare decât în momentul în care buldozerele ajunseseră la prăpastia ce înconjura platoul de sus. Era obosit dar mulțumit de faptul că izbutise să facă ce își propusese. Tocmai se pregătea de odihnă când îl chemase șeful, iar acum trebuia să coboare în oraș ca să-l aducă pe contabil. Prevedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
auzeau de la numai câțiva metri de locul unde se ascundeau ei. Așezat pe burtă, Cristian încerca să se orienteze, să vadă care era situația. Ieșiseră pe partea opusă a peșterii. Între ei și platou era Râpa Dracului. Trasă foarte aproape de prăpastie, pe partea cealaltă, se afla remorca pe care o văzuse cu o zi înainte dincolo de podul de lemn. Portiera de la capul tractor era deschisă. De partea cealaltă a vehiculului, câțiva bărbați discutau în contradictoriu. Era clar că nu puteau rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dacă în urmă cu douăzeci de ani bancherii protestau atunci când 30% din venitul unei familii erau luate în calcul pentru rambursarea datoriilor, în 2006 ei consideră că un nivel de 50% este perfect tolerabil. Pe de altă parte, o adevărată prăpastie se adâncește mereu între cei mai bogați dintre americani și restul populației: în 1975, venitul a 0,01% dintre cei mai bogați îîn principal, actori ai piețelor financiare) era de 50 de ori mai mare decât salariul mediu al unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
toți cei care, din rațiuni de clasă, de religie sau de orice altceva, nu se vor dovedi demni de această nouă elită. * * * Vreau să cred că, într-o bună zi, cu mult înainte de sfârșitul secolului XXI și în ciuda atâtor obstacole, prăpăstii amețitoare și simulacre, hiperimperiul va căpăta destulă amploare pentru a-i face pe oameni să perceapă unitatea lumii fără ca el să fi ajuns la distrugerea identității umane. Mai vreau să sper că hiperviolența va amenința destul de serios omenirea pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
cadavre. Și pe ele moartea lăsase aceeași amprentă nemiloasă. - Al patrulea și-a ucis tovarășii, otrăvind provizia de vin. Se obișnuiește să li se Împartă de băut oamenilor, atunci când se ajunge la destinație. Astfel, echipajul i-a urmat În aceeași prăpastie, șopti Dante. Să Încercăm mai degrabă să aflăm câte ceva despre corabie. Se uită În jur. În fundul cabinei, fixat de perete, era un scrin Întărit cu benzi de fier. Forțând cu vârful dăgii, smulse capacul din țâțâni. Înăuntru se afla un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ar fi putut striga pe nume pe fiecare din locuitorii din cartierul său, precum și pe o bună parte din aceia ai Întregii Florențe. Acum, Însă, după expansiunea orașului din ultimul deceniu, părea că o forță uriașă ar fi ieșit din prăpăstiile ținutului, o aluviune care târa după sine casele și străzile, spre a se revărsa dincolo de vechiul cerc de ziduri, ca apele umflate ale Arnului. - Asta se numește progres, reluă Menico, dar pentru mine e doar putreziciune. Lumea Îmbătrânește și vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
metri de la margine, fata a slobozit dintr-o dată un țipăt și s-a aruncat Într-o parte, prăvălindu-se de pe cal și, rostogolindu-se de două ori, a aterizat Într-un pâlc de buruieni, cam la un metru de buza prăpastiei. Calul s-a prăbușit În abis, cu un nechezat disperat. În câteva clipe Amory s-a aflat lângă Eleanor și a observat că ținea ochii deschiși. - Eleanor! a strigat el. Ea n-a răspuns, dar buzele i s-au mișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Mariane grase, Mariane cu barbă, Mariane grăbite sau supărate. Se uită la icoane: o Mariană mare și tristă ținea în brațe o Mariană mică, care ținea în mână un glob rotund ca fața Marianei. Mișu era cu un picior în prăpastia nebuniei. Dintr-o dată, un grup de Mariane mici în uniformă, care jucau fotbal pe un maidan, se opriră și începură să strige cu glasul subțire al Marianei: - Uite! Halterofilul din Vitan! Halterofilul din Vitan! - Nenea, îmi dați un autograf? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
unii care vin de la muncă, se postează fără griji pe platforma deschisă și lasă vântul să le bată direct pe chipurile sălbatice. În curând tramvaiul o să fie doar o amintire, iar sub ei se vor afla într‑o mașină nouă. Prăpastia dintre Hans și gemeni s‑a adâncit și mai tare aici, unde mai sunt și alți oameni de față, care se uită la ei. Anna și Rainer erau sus, Hans era (încă) jos, dar această situație n‑avea să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
simte și vreun altul bucurie, asta nu înseamnă că poate să și scrie despre ea fără greșeală. Căci ăla nu vorbește limba culturii înalte, ci pe cea a propriei culturi, care nu este însă recunoscută. În Austria se cască o prăpastie adâncă între aceste două paliere lingvistice, prăpastie ce provine din inegalitatea dintre oameni, ceea ce va exista întotdeauna - inegalitatea, nu oamenii. E de‑ajuns ca unul să vorbească la imperfect, că ceilalți nu‑l mai înțeleg. Așa i se întâmplă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
înseamnă că poate să și scrie despre ea fără greșeală. Căci ăla nu vorbește limba culturii înalte, ci pe cea a propriei culturi, care nu este însă recunoscută. În Austria se cască o prăpastie adâncă între aceste două paliere lingvistice, prăpastie ce provine din inegalitatea dintre oameni, ceea ce va exista întotdeauna - inegalitatea, nu oamenii. E de‑ajuns ca unul să vorbească la imperfect, că ceilalți nu‑l mai înțeleg. Așa i se întâmplă și lui Hans cu Rainer. Hans e greoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
își vor provoca răni, aceștia vor fi cei mai moderni artiști din lume. Mergi, de exemplu, rănit pe stradă și îi prezinți domnului inspector de poliție aceste leziuni teribile ca pe o operă de artă, ăla nu înțelege nimic și prăpastia dintre el și artist, care e în același timp și propria operă de artă, crește la infinit, devine de netrecut. Supunerea în fața unui lucru pe care nu l‑ai propovăduit tu însuți nu‑i bună de nimic, citez. Omul trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a fost nu de mult și unde omul n‑a câștigat încă lupta cu natura - „pădurea maiestuoasă, de un verde închis și granitul dur, cenușiu și‑au pus acolo amprenta pe peisaj și o frumusețe simplă, nemiloasă se așterne peste prăpăstiile adânci și peste podișurile întinse. În plus, pădurile acestea liniștite și întunecate i‑au inspirat pe mulți dintre aceia care au reușit să le pătrundă frumusețea suverană și îndărătnică.“ Cu totul altfel stau lucrurile cu locuința părintească față de care bazinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
te sărută. Astfel iese din copilărie și devine adult. E un lucru serios, sărbătorit în familie. S‑a ajuns la un punct în care totul pare vid, fețele se dovedesc a fi măști găunoase, iar tu stai pe marginea unei prăpăstii adânci și nu știi încotro s‑o apuci etc. și suferi, stare care poate fi descrisă cu exactitate prin nenumărate expresii. Problema asta e întoarsă apoi pe toate fețele în micul cerc de prieteni și se sfârșește cu o înțelegere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se pecetluiește cu un sărut prelung și se sfârșește în pace. Conversație în franceză și în engleză. Hans își mușcă buza de jos cu incisivii, mai are puțin și o să‑și facă o gaură acolo, ceea ce e oricum preferabil unei prăpăstii de principii, căscată dinaintea ta. Totuși, în principiu, domnește înțelegerea între el și Sophie, care soarbe cu paiul o limonadă. Mama ei a avut din nou o criză de isterie azi‑dimineață, înainte de a pleca la banca ei personală unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în secret. În plus, soarbe din ochi trupul Sophiei care astăzi e bine expus privirilor. Rainer și Hans vor să ajungă sus, în vârf, unde Sophie se oferă pe ea însăși, și se împing unul pe altul în spate, spre prăpastie, fiindcă fiecare vrea să ajungă el primul. Anna îl pipăie mută pe Hans, pentru care și ea reprezintă o mică ascensiune în comparație cu el însuși - oare de ce vrea să se cațere imediat pe marile piscuri fără să se fi aclimatizat mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
merge decât de la Rainer înspre Sophie, fără să mai facă și cale întoarsă. Rainer tocmai se pregătește să țină iar o scurtă prelegere despre această iubire sau chiar s‑o cuprindă cu brațul pe Sophie, alături de care stă pe marginea prăpastiei acoperite de șiruri foarte regulate de viță de vie, o sinteză între artă și natură - natura e vița de vie, arta e metoda de cultivare - când Sophie spune că omul trebuie să iasă din sine, fiindcă în sine se găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Înseamnă asta? Și prietenele mele, toate sunt fete bune. Keiko Kataoka știa prea bine ce Înțelegea bărbatul prin „fată bună“, totuși i-a pus această Întrebare cu o voce sigură pe sine. Avea senzația că se află pe marginea unei prăpastii. De fapt, dacă stătea bine să se gândească, Încă de când simțise prima dată, ca o gâdilătură Între coapse, plăcerea sexuală, adică de când era la grădiniță, trăise urmărită de acea senzație de tensiune extremă, de acel tremur al trupului care te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
gândească, Încă de când simțise prima dată, ca o gâdilătură Între coapse, plăcerea sexuală, adică de când era la grădiniță, trăise urmărită de acea senzație de tensiune extremă, de acel tremur al trupului care te cuprinde atunci când privești În jos de la marginea prăpastiei. Oare nu sunt eu cea ciudată, să mă gândesc la așa ceva și să mă umezesc la acest gând? Chiar cu o zi Înainte, o femeie mai În vârstă din vecini mă Întrebase dacă nu sunt cumva obsedată sexual. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
seama că se referea la ceva rușinos, că atunci când voi crește mare, mă vor Înnebuni sculele bărbaților. Toată viața mea am trăit cu astfel de angoase. De aceea, nu mă speria deloc senzația de a mă afla pe marginea unei prăpastii. E adevărat, eram cuprinsă de nesiguranță și de tensiune, dar nu aveam de gând să dau bir cu fugiții. Însă bărbatul acela era special pentru mine. Începând cu prima zi când Își cumpărase trandafiri, cu prima zi când se umilise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cardiotonice, am băut niște coniac și am tras cu putere aer În piept. O să treacă, o să mă liniștesc În câteva clipe, mi-am repetat În șoaptă. Mai ales nu trebuie să intru În panică. Aveam impresia că stăteam deasupra unei prăpastii, agățat de o funie gata să se rupă În orice moment. Am auzit clar un pârâit, ca și cum funia Întinsă la maximum ar fi plesnit, și am simțit o durere ascuțită de parcă cineva Îmi jupuia pereții stomacului. În timp ce Încercam cu stoicism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
demni de acest nume... Avertizați asupra acestor precauții de rigoare, am avea de câștigat dacă i-am privi pe Gorgias, Protagoras și alți sofiști cu alți ochi; la fel și pe Alcibiade și, bineînțeles, pe Socrate, confiscat complet de Platon. Prăpastia dintre figura istorică reală și ceea ce, după Deleuze, voi numi personajul conceptual este de o adâncime insondabilă. Absența detaliilor asupra unuia sau a altuia ar putea face să se creadă că filosoful Academiei profesează cuvinte evanghelice: să luăm mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și-a dat cartelele cu tabla înmulțirii pe-o cartelă cu limbi străine. Când l-au întrebat cât fac doi ori doi, a răspuns în franceză și l-au demontat. — Și ce coșmaruri visează? — Coșmaruri obișnuite. Că lunecă într-o prăpastie, că li se pun șuruburi de plastic, mă rog, depinde de fapte. În plus, din punct de vedere tehnic, coșmarurile sunt și mai ușor de realizat. — Tu ai avut vreodată vreun coșmar? zise Getta 2 țuguindu-și buzele. — Nu! răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
salpetru ale minții. Resimțim graba de a ieși mai curând în ziua fenomenală, unde construcțiile științei își desfășoară siluetele lor limpezi. Totuși nu trebuie uitat că garanțiile atâtor turnuri și înflorite acoperișuri cu care ne mândrim zac tocmai în aceste prăpăstii. Și atunci nu putem precupeți admirația și respectul (chiar dacă un fel de teamă superstițioasă persistă totuși) bărbatului al cărui destin a fost să arunce sondajul cel mai adânc în aceste funduri, pentru a ne aduce acel mesagiu, al cărui optimism
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]