4,087 matches
-
Cristos nu va avea sfârșit. Hipolit dezvoltă o polemică pe două planuri: împotriva Romei, care persecută sfinții în prezent; împotriva Ierusalimului pământesc, patria iudeilor, care îi va persecuta în viitor, după modelul roman. III. Comentariu la Cartea lui Daniel Asemenea predecesorilor săi, Hipolit adoptă în plan exegetic metoda tipologică de interpretare, dar la o scară mult mai largă, înglobând aproape întreg Vechiul Testament. În majoritatea cazurilor, exegeza tradițională servea catehezei și polemicii antiiudaice sau antieretice (ca, de exemplu, în cazul Epistolei lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în cadrul istoriei, în cel mai firesc mod. Potrivit visului lui Nabucodonosor, distrugerea statuii - adică sfârșitul stăpânirii pământești - este provocată de lovirea acesteia de către o piatră nearuncată de vreo mână (Dan. 2,34). În acel moment regatul ceresc va lua locul predecesorului său: „Când fierul va fi amestecat cu lutul, când el va ajunge până la capătul degetelor statuii, când oamenii nu se vor mai înțelege între ei, nu va rămâne alt împărat decât Cristos, venit din cer ca o piatră desprinsă dintr
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
11, 31) și cea a pustiirii (™rhmèsewj) [cf. Dan. 9,27]. Urâciunea nimicirii nu este alta decât a lui Antiochos, iar cealaltă este a întregii lumi, la venirea Anticristului” (IV, 54). Cel din urmă tiran va desăvârși răul pe care predecesorul său nu l‑a realizat decât parțial. În opinia lui autorului nostru, este indiscutabil faptul că Anticristul nu se află încă pe pământ. În demonstrația sa, Hipolit se sprijină pe credința deja consacrată a săptămânii milenare. Prima parusie „a avut
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
venirea răului absolut. Credincioșii sunt îndemnați să accepte răul relativ al Imperiului fără să cadă totuși în tentația compromisului lașității și apostaziei. În fine, Hipolit cunoaște tratatul sfântului Irineu (Adu. haer. V 25‑30) și se inspiră din acesta; spre deosebire de predecesorul său, el face o lectură anticristologică a parabolei judecătorului nedrept. De asemenea, menționează cele trei nume atribuite lui Anticrist, prezente în Adu. haer. (Euanthas, Teitan, Lateinos) și precizează că tiranul eshatologic este un iudeu din neamul lui Dan. Însă alături de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și religioase. Aceste întrebări sunt legate de credința milenaristă, de raportul dintre parusie și persecuții, de sensul răbdării și al martiriului, de raportul dintre mesia iudeu și mesia creștin. Strategia sa hermeneutică rezidă în identificarea referirilor la Anticrist și la predecesorii săi în diferitele fragmente ale Vechiului și Noului Testament. De Christo et Antichristo este un imens dosar de testimonia despre adversarul eshatologic și sfârșitul istoriei, dosar organizat după structura unui discurs epideictic. În Comentariul la Daniel, citatele alternează cu considerațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Interpretarea sa pornește de la imaginea templului de care vorbește Mt. 24,1‑2. Edificiul exterior, vizibil, al templului este Vechiul Testament, care trebuie dărâmat „pentru a clădi templul cel dumnezeiesc și mistic al unei alte Scripturi”. Iar pasajul continuă: „Unul dintre predecesorii noștri a explicat că templul este Scriptura. Și, cum potrivnicul care «se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu» (2Tes. 2,4), care se așază în templul lui Dumnezeu, este Anticristul, cuvântul fals, care se așază în Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel al culturii păgâne. El vede în eretici „noi sofiști” și îi identifică cu mulțimea de anticriști din Biserică și din afara ei. Rezumat și concluzie Viziunea pe care o are Origen despre Anticrist este cu totul diferită de cea a predecesorilor săi, Irineu, Tertulian, Ciprian sau Hipolit. În cazul său, este vorba de o viziune spiritualistă, proprie tradiției alexandrine, care abandonează provizoriu cadrul eshatologic și plasează figura adversarului lui Cristos într‑un context „metafizic”. Așa cum adevăratul Cristos continuă să se întrupeze
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
concluzie, să îl cităm din nou pe M. Dulaey care, după ce admite influența lui Irineu și a lui Hipolit asupra anticristologiei lui Victorin, se grăbește să precizeze: „Cu toate acestea, există un punct în care exegetul nostru se îndepărtează de predecesorii săi, și anume interpretarea pe care o dă pasajului din Apoc. 17,10‑11, în care cei șapte regi sunt asimilați împăraților din secolul al II‑lea, iar al optulea, lui Nero, identificat cu Anticristul [...]. Această exegeză este, probabil, opera
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anticreștin - este brusc întreruptă de apariția unui rex ab oriente, probabil regele Persiei, Sapor I, dacă admitem interpretarea istorică. Trimiterile concrete ale lui Commodian par a se încheia aici, restul poemului inspirându‑se din diverse tradiții teologico‑literare. Ca și predecesorul și adversarul său occidental, Anticristul oriental va acționa inițial pozitiv, deși nu lipsit de o anumită ambiguitate. Apele Eufratului vor seca în fața trupelor sale; marșul său către Occident va fi însoțit de tot felul de nenorociri: hinc lues, hinc bella
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
stăpâni din nou, iar Occidentul se va supune” (7, 15). Roma va redeveni la sfârșitul istoriei „sclava Orientului”, puterea politică nu dispare în favoarea unui regim cristocratic, ci se perpetuează într‑o formă deja experiată. Lactanțiu se apropie astfel de Commodian, predecesorul său, prin aceeași atitudine antioccidentală, alimentată de o întreagă literatură de propagandă și mai ales de Oracolele sibiline, atât de cunoscute celor doi apologeți. În concluzie, căderea Romei nu va fi un eveniment ieșit din comun, ci, dimpotrivă, un episod
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
două lucruri în legătură cu magnus propheta! Lactanțiu cunoaște și reia în descrierea sa versiunea lui Commodian din prima parte a poemului Carmen..., versiune conform căreia, la sfârșitul vremurilor, va veni un singur profet, și nu doi, ca în Apocalipsă. Dar, spre deosebire de predecesorul său care se adresează, după cum am văzut, unui public păgân iudaizant (deci cunoscător al tradiției biblice), apologetul nostru, care se adresează unui public păgân mai puțin familiarizat cu creștinismul, omite intenționat numele profetului. El este cel care va săvârși minunile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din cauza noii atmosfere instaurate în comunitățile creștine odată cu domnia lui Constantin. Ne aflăm deja la cea de‑a treia generație după sângeroasele persecuții a căror amintire începe să se estompeze. Creștinii nu mai au noțiunea exactă a coșmarului trăit de predecesorii lor și, de aici, poate, această tendință de a situa în viitor „catastrofa exemplară” (în sensul de „paradigmatică”). O anumită diferență calitativă între martiriul actual și martiriul eshatologic apare, după cum am văzut, și la Irineu și Hipolit, dar cu scopul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi găsite în paginile pe care le‑am scris ideile mele, precum și date preluate din scrierile altor autori; că, prin urmare, comentariul meu va fi în egală măsură opera precursorilor mei exegeți și opera mea”. A trece în revistă părerile predecesorilor face parte deci din regula „jocului” exegetic, iar adevăratul interpret nu ar putea să treacă peste ele cu nici un preț. Aceste două mari principii, coroborate cu cel al „modestiei intelectuale” constituie un fel de cartă deontologică fundamentală, pe care Ieronim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Victorin de Poetovio. Este vorba de o anticristologie eshatologică, cu semnificație politică și religioasă. În ciuda îndelungatului studiu al operei și gândirii lui Origen, Ieronim nu păstrează de la acesta decât suspiciunea față de milenarism. Apoi, anticristologia sa, comparativ cu cea a predecesorilor săi, are un caracter mai puțin antieretic și mai pronunțat antiiudaic. În general, el se face ecoul fidel al unei tradiții pe care o respectă enorm. Dacă vrem să descoperim nota sa de originalitate, în afara celor câteva nuanțe caracteristice, se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de origine iudaică; el își va face apariția după căderea violentă a Imperiului Roman și își va afla sfârșitul pe Muntele Măslinilor, chiar în locul din care Cristos s‑a ridicat la ceruri. Capitolul IX „Antichristus africanus”: Augustin și cei doi predecesori ai săi, Tertulian și Ciprian Considerăm potrivit, necesar chiar, ca înainte de a analiza pasajele legate de Anticrist din opera lui Augustin să „pregătim terenul” invocând numele celor doi predecesori africani de mare anvergură: Tertulian și Ciprian. Deși concepția lor anticristologică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridicat la ceruri. Capitolul IX „Antichristus africanus”: Augustin și cei doi predecesori ai săi, Tertulian și Ciprian Considerăm potrivit, necesar chiar, ca înainte de a analiza pasajele legate de Anticrist din opera lui Augustin să „pregătim terenul” invocând numele celor doi predecesori africani de mare anvergură: Tertulian și Ciprian. Deși concepția lor anticristologică, destul de difuză, nu adaugă tradiției nimic nou în esență, numărul textelor referitoare la pseudoprofetul zilelor din urmă este prea important pentru a fi trecut cu vederea. În plus, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al lui Augustin se înscrie integral pe linia tradiției africane care se distinge de celelalte tradiții creștine prin accentul foarte puternic asupra conceptului de unitas Ecclesiae. Cu toate acestea, episcopul Hipponei nu rămâne niciodată prizonierul acestui particularism, foarte simțit la predecesorii săi. Nu există nici o îndoială că Augustin, păstrându‑și permanent caracterul de cartaginez autentic, depășește cu mult forma mentis de origine africană, grație personalității sale excepționale. Fervoarea și intoleranța predecesorilor săi, adeseori jenante, devin ingrediente asimilate și șlefuite de geniul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hipponei nu rămâne niciodată prizonierul acestui particularism, foarte simțit la predecesorii săi. Nu există nici o îndoială că Augustin, păstrându‑și permanent caracterul de cartaginez autentic, depășește cu mult forma mentis de origine africană, grație personalității sale excepționale. Fervoarea și intoleranța predecesorilor săi, adeseori jenante, devin ingrediente asimilate și șlefuite de geniul său politropic. În ceea ce privește viziunea asupra Anticristului, Augustin reușește tocmai această sinteză între patriotismul local, propriu teologiei africane anterioare lui, și un anumit spirit cosmopolit (fără nici o conotație peiorativă) personificat, la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
valurile acestei vieți” (cartea 7; PG 81, 1413). Metaforic, figura Anticristului încarnează deci această lege a „vanității” care conduce lumea. Domnia sa, deși îngrozitoare, va fi de foarte scurtă durată, iar ultimul rege pământesc, culmea nelegiuirii, va avea aceeași soartă ca predecesorii săi mai vrednici de stimă. Prin mitul Anticristului, Theodoret sugerează opoziția fundamentală existentă între cele două niveluri ale realității, cel al istoriei omenești și cel al veșniciei dumnezeiești. Această idee a fost întâlnită deja la Hipolit, dar aici ea este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tratatul despre Anticrist PAGEREF Toc125451315 \h 270 HYPERLINK \l " Toc125451316" Epistola 121 către Algasia PAGEREF Toc125451316 \h 279 HYPERLINK \l " Toc125451317" Concluzie PAGEREF Toc125451317 \h 281 HYPERLINK \l " Toc125451318" Capitolul IX. HYPERLINK \l " Toc125451319" „Antichristus africanus”: Augustin și cei doi predecesori ai săi, Tertulian și Ciprian PAGEREF Toc125451319 \h 283 HYPERLINK \l " Toc125451320" Tertulian PAGEREF Toc125451320 \h 283 HYPERLINK \l " Toc125451321" Polemica antipăgână PAGEREF Toc125451321 \h 283 HYPERLINK \l " Toc125451322" Polemica antieretică și antiiudaică PAGEREF Toc125451322 \h 284 HYPERLINK \l " Toc125451323
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ξ8Λ(:∀ apare de 123 de ori în LXX. . ⎨6≅∗:0Φγ< ∃∗Ξ8Λ(:∀ ƒΔ0:φΦγΤΗ ƒΒℜ ϑ∈ 2ΛΦ4∀ΦϑΖΔ4≅<. Cf. de asemenea 1Mac. 6,7, unde apare doar termenul ∃∗Ξ8Λ(:∀. . Cf. M. Delcor, Le Livre..., p. 245. A. Lacocque consideră însă că predecesorii lui Antiochos al IV‑lea se închinau zeilor sirieni. . Cf. E. Bickerman, Institutions des Séleucides, Paris, 1938, p. 239, apud M. Delcor, Le Livre... . Cf. A. Lacocque, Le Livre..., p. 172. . A. Lacocque, Le Livre..., p. 183. . G.R. Beasley‑Murray
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ar fi creat imaginea, considerată eronată de autorul menționat, a unei stăpâniri dominate de o cruzime ieșită din comun. În realitate, această cruzime nu a depășit‑o pe cea din timpul altor domnii. Domițian s‑a străduit, după exemplul tuturor predecesorilor săi, să păstreze „mecanismul” imperial în stare bună de funcționare, luând măsuri ferme împotriva tuturor celor care ar fi încercat să o pună în pericol. În plus, Thomson arată că nici una dintre mărturiile epocii nu este în concordanță cu viziunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
esegesi patristica, Roma, 1985. Ceea ce ne interesează îndeosebi aici este urmărirea aspectelor anticristologiei la Origen în relație cu celelalte dimensiuni ale gândirii sale, printre care dimensiunea exegetică. Pornind de la aceasta, vom încerca să înțelegem originalitatea anticristologiei sale în raport cu cea a predecesorilor săi (Iustin, Irineu, Hipolit). Pentru această introducere, vezi studiul realizat de Simonetti, „Il millenarismo in Oriente da Origene a Metodio”, în Corona Gratiarum. Miscellanea patristica, historica et liturgica. Elogio Dekkers, Bruges, 1975, vol. I, pp. 37‑58. . Art. cit., pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
celebru este, fără îndoială, Viața sfântului Antonie, scrisă de Atanasie. . Interpretare reducționistă, care neglijează multe dintre elementele tradiției antiimperialiste. Actele martirilor, aproape în unanimitate, insistă asupra ideii „posedării diabolice” a împăraților persecutori. Ceea ce‑l deosebește pe Anticrist de sângeroșii săi predecesori este caracterul magic al lucrării sale. . Adu. haer. V, 28, 4. . Adu. haer. V, 29, 1. . Hipolit vorbește de o escaladă a violenței inaugurată de împărați și încheiată de Anticrist, dar nu îndrăznește totuși să diminueze meritul martirilor contemporani în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
abbe Raulx, Bar‑le‑Duc, Guérin, 1884‑1875) . În realitate, Ieronim nu adoptă în mod deschis nici o poziție în ceea ce privește profeția celor șaptezeci de săptămâni. El se mulțumește să prezinte, în cel mai obiectiv mod cu putință, opt interpretări ce aparțin predecesorilor săi, creștini și iudei, lăsând cititorului sarcina de a decide care este cea mai veridică: „Nu îmi este necunoscut, scrie el, faptul că oamenii cei mai învățați au susținut discursuri diferite asupra acestei probleme și că fiecare și‑a exprimat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]