1,349 matches
-
adreselor 5467/ 9 noiembrie 1931. Cu această ocazie noul preot semnează o Declarație (de fapt angajament ferm) de credință, ceea ce dovedește și posibilitatea unor acte de presiune în clerul românesc. Merită reprodus acest „tipizat”. Declarație Subscrisul Gheorghe Bejan, candidat de preoție, declar înaintea lui Dumnezeu și a Prea Sfințitului meu Stăpân Domnul Domn Lucian Episcop al Romanului, că dorind a mă învrednici de darul preoției pentru biserica „Sf. Voevozi Parohia Giurgioana” din comuna Căbești, județul Tecuci, că am în vedere de
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
acte de presiune în clerul românesc. Merită reprodus acest „tipizat”. Declarație Subscrisul Gheorghe Bejan, candidat de preoție, declar înaintea lui Dumnezeu și a Prea Sfințitului meu Stăpân Domnul Domn Lucian Episcop al Romanului, că dorind a mă învrednici de darul preoției pentru biserica „Sf. Voevozi Parohia Giurgioana” din comuna Căbești, județul Tecuci, că am în vedere de cât a lucra pentru mântuirea sufletească a turmei duhovnicești mie încredințată. Voi conforma viața mea cu învăț ăturile sfintei Evanghelii, ale sfinților Apostoli și
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]
-
pe IIsus; c) Sfânta Euharistie reprezintă Împărtășirea cu trupul lui IIsus Hristos. vinul și pâinea sunt, de fapt, sângele și trupul Mântuitorului; d) spovedania. Inițial, doar episcopul era „iconomul” pocăinței. Ulterior, odată cu înmulțirea comunităților creștine, va spovedi și preotul; e) preoția. Ungerea și hirotonia din vechiul Testament, consacrate inițial doar regilor, preoților și profeților, sunt extinse la toți credincioșii în Noul Testament. Astfel, taina mirungerii este taina preoției universale. Tradiția preoției este strâns legată de Biserică și de VIețile sfinților. „Părinții deșertului
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
episcopul era „iconomul” pocăinței. Ulterior, odată cu înmulțirea comunităților creștine, va spovedi și preotul; e) preoția. Ungerea și hirotonia din vechiul Testament, consacrate inițial doar regilor, preoților și profeților, sunt extinse la toți credincioșii în Noul Testament. Astfel, taina mirungerii este taina preoției universale. Tradiția preoției este strâns legată de Biserică și de VIețile sfinților. „Părinții deșertului” au fost specialiști ai trăirii religioase foarte charismatici. Unii aveau daruri personale, legate de sfințenia lor proprie, cunoșteau inimile, discernământul minților și pe cel al gândurilor
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
pocăinței. Ulterior, odată cu înmulțirea comunităților creștine, va spovedi și preotul; e) preoția. Ungerea și hirotonia din vechiul Testament, consacrate inițial doar regilor, preoților și profeților, sunt extinse la toți credincioșii în Noul Testament. Astfel, taina mirungerii este taina preoției universale. Tradiția preoției este strâns legată de Biserică și de VIețile sfinților. „Părinții deșertului” au fost specialiști ai trăirii religioase foarte charismatici. Unii aveau daruri personale, legate de sfințenia lor proprie, cunoșteau inimile, discernământul minților și pe cel al gândurilor. Ei sunt numiți
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
lungul timpului. Ea presupune existența următoarelor nivele ierarhice și autoritare: a) Papa; b) cardinalii. În sens literal, cardinalul este „supraveghetorul”, „acela care veghează asupra comunității”. El menținea legătura dintre comunitățile creștine; c) arhiepiscopii; d) episcopii; e) prezbiterii (delegații episcopilor); f) preoții. Capitolul VII Protestantismul VII.1. Ideile de bază ale luteranismului imediat după reforma lui Martin Luther din secolul al XVI-lea, Biserica luterană va cunoaște un succes social absolut remarcabil. Se va extinde în Germania și în Peninsula Scandinavă, „devenind
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
creștină”. Refuză Biserica „ierarhică, autoritară și patriar hală...”. Adevărata Biserică este cea interioară, o liberă „adunare a inimilor”. Semnul veritabil al Bisericii rămâne, în viziunea lui Luther, Evanghelia; * „Declericizarea creștinismului”. Conform acestei idei provocatoare a reformistului german, toți creștinii au preoția ca o calitate intrisecă; Martin Luther a dezaprobat revoluția lui Thomas Müntzer (1489-1525). Ca urmare a desfășurării acesteia, la 15 mai 1525, 5.000 de țărani germani au fost executați. Canonic augustinian răzvrătit, Müntzer dorea transpunerea reformei religioase a lui
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
că azi biserica recunoaște în oamenii statului doar pe aleșii cu eventuală charismă, nicidecum miri ai Bisericii. Simfonia ca model social a fost consacrată de iustinian (483-565). Bise rica și Statul formează un trup comun, cu două componente distincte: sacerdotium (preoția) și imperium (puterea imperială). Cele două părți sunt independente, neexistând un control absolut. Atribuțiile erau diferite. Împăratul convoca conciliile și punea în practică decretele. Episcopul elabora decretele. Problemele financiare și administrative ale Bisericii erau rezolvate de Împărat, însă Biserica era
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
obicei. un alt sens teologic al secularizării, prezent în catolicism, are în atenție „trecerea unui om al Bisericii - presupus că trăiește în afara «secolului» (în sensul cuvântului saeculum: lume) - în «stare seculară», adică la viața secolului (fie că părăsește sau nu preoția, dacă era preot)”. Peter Berger, un clasic al sociologiei religiilor, definește succint secularizarea ca fiind „procesul prin care sectoare ale societății și ale culturii sunt sustrase autorității instituțiilor și simbolurilor religioase”. SustrAgerea se cuantifică și prin „scăderea numărului de membri
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
al Noului Testament, reproșându‑i celui dintâi caracterul crud și vindicativ. Se cuvine amintit, fapt remarcat de Antonio Orbe în introducerea comentariului său, că adversarii lui Irineu din cartea a V‑a nu sunt în mod direct grupările eretice, ci preoții ortodocși* atrași de interpretarea spirituală a Scripturii, cu toate consecințele care decurg din aceasta: devalorizarea cultului lui Dumnezeu în templu; respingerea ideii de salus carnis; diminuarea tensiunii apocaliptice; pierderea nădejdii în a doua parusie. Într‑adevăr, alungarea iudeilor din Ierusalim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Chiril s‑a născut, se pare, la Ierusalim, într‑o familie de condiție mijlocie. A fost hirotonit preot - există date care susțin că a fost călugăr - de episcopul Maxim, între 343‑345. Catehezele sale datează din 348, așadar, din perioada preoției sale, cu toate că o astfel de misiune revenea în mod obișnuit episcopului. Doi ani mai târziu, a fost ales episcop al Ierusalimului în locul lui Maxim. Episcopia Ierusalimului se afla, la aceea vreme, sub jurisdicția mitropoliei Cezareii. Potrivit mărturiei lui Theodoret, alegerea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Ciprian cuprinde următoarele trei etape: - „Există un singur Dumnezeu, un singur Cristos, o singură Biserică, un singur scaun, a cărui temelie statornicită de cuvântul Domnului este Petru. Nu poate fi ridicat un alt scaun, nu poate fi instituită o altă preoție în afara acestui unic altar, al acestei unice preoții” (Ep. 43, 5). - „Biserica se sprijină pe episcopi și întreaga sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dumnezeu, un singur Cristos, o singură Biserică, un singur scaun, a cărui temelie statornicită de cuvântul Domnului este Petru. Nu poate fi ridicat un alt scaun, nu poate fi instituită o altă preoție în afara acestui unic altar, al acestei unice preoții” (Ep. 43, 5). - „Biserica se sprijină pe episcopi și întreaga sa conduită se supune călăuzirii acestora” (Ep. 33, 1). - Concluzie: autoritatea episcopală este însăși autoritatea lui Cristos. Identificând autoritatea episcopală cu însăși autoritatea lui Cristos și făcând din Petru mijlocitorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de convingerile sincere ale laicilor credincioși. Șpagofilia dictează alte priorități. Eu, unul, când se întâmplă să aud faimosul „axios”, devin anxios. „Vrednic este” nu-i niciodată o întrebare, ci o afirmație irefutabilă. Știu că nu-l știu pe candidatul la preoție sau episcopie, hirotonit pe seama unei parohii sau dioceze unde credincioșii n-au habar ce-i așteaptă. „Axios” este doar aparența unei consultări - în fapt, o ipocrită formalitate, rostită după rugăciunile de hirotonire, când nimeni nu mai poate sta împotrivă. Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
oare sfântă? S-a păstrat chiar și sobornicească (deci catolică)? Este însă cu adevărat apostolică? Dacă anarhia liturgică n-ar domina prin țară, dacă plaga simoniei nu i-ar fi pus în dilemă și pe cei mai râvnitori candidați la preoție sau profesorat, dacă etnocentrismul gregar n-ar sufoca vocația creștinilor pentru universalitate și dacă zelul misionar n-ar fi fost rătăcit în sertarele cu agrafe și ștampile ale oblăduirii - atunci, da, Biserica lui Hristos ar fi cu adevărat una, sfântă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cincizeci de mii de studenți - o asociație creștin-ortodoxă de tineret abia dacă numără o sută de membri? Cum să înțelegem lipsa acută de participare a studenților teologi la activitățile ASCOR-ului, în contrast cu implicarea atât de impresionantă a numeroși candidați la preoție - pardon, pre-hoție - în viața de noapte a barurilor de pe Someș? De ce nu participă mai mulți tineri, din afara cercurilor ASCOR, la pelerinajele creștine? De ce asistă atâția la conferințe, iar dintre ei foarte puțini sunt membri ori simpatizanți? Într-un cuvânt, de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vindecare slăbănogilor? Nu a împărțit tot El și predici de mortificare sau plesnituri de bici în inima templului? Nu este El Cel care l-a veselit pe Zaheu, care l-a întristat pe tânărul bogat, care i-a smintit pe preoții vechiului Israel și l-a indispus pe scepticul Pilat? Alături de apostoli și profeți, cărturarii păstrează nu doar un „mesaj” (prin tâlcuirea Evangheliei), ci virtuțile discernerii și ale clarviziunii. Când polemizează, Sfinții Părinți polenizează. Teologia, înrădăcinată în sfințenia Cuvântului revelat, este
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devină strigăt al întregului pământ către Dumnezeu și Tatăl.” 1 Faptul că liturghia se repetă înseamnă că pocăința sfinților (numele creștinilor în epoca apostolică) nu încetează; martiriul lor include rugăciunea pentru vrăjmași, un act mijlocitor prin care creștinii dobândesc atributul preoției universale. Spectacolul terifiant al suferinței îndurate de miliarde de oameni prin robie, foamete, boală sau din pricini de îmbuibare - toate acestea inspiră inima care L-a cunoscut pe Hristos să îndrăznească încă mai mult în rugăciunea de mijlocire, lepădând totodată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
primele veacuri ale creștinismului, exprimând convingerea că penitentul, păcătuind împotriva lui Cristos, păcătuiește și împotriva Trupului Mistic al acestuia, care este Biserica. De la început, Biserica și-a înțeles rolul său, pentru că, prin toți membrii ei, ea trăiește și manifestă o preoție comună, chiar în cadrul acestui sacrament, luând parte la convertirea și la împăcarea penitentului cu Dumnezeu, prin caritate, prin exemplu și prin rugăciune. Există opinii care afirmă că azi, „dintre toate riturile sacramentale, cel care a pierdut în mod frapant caracterul
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
specifică fiecărui sacrament. Iar pentru că are un aspect liturgic, sacramentul reconcilierii este și eclezial, fie că este celebrat de întreaga adunare eclezială, fie că se rezumă doar la două persoane: confesorul și penitentul. În acest sacrament, există o exercitare a preoției din ambele părți: a penitentului și a confesorului. Penitentul îndeplinește funcția sacerdotală în liturgia acestui sacrament atunci când se acuză și își mărturisește păcatele. Prin aceasta, el contribuie atât la refacerea calității vieții sale, cât și la revărsarea harului asupra întregii
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
în liturgia acestui sacrament atunci când se acuză și își mărturisește păcatele. Prin aceasta, el contribuie atât la refacerea calității vieții sale, cât și la revărsarea harului asupra întregii Biserici și cooperează, prin propria convertire, la creșterea sfințeniei întregii comunități ecleziale. Preoția confesorului este însă o preoție ministerială. El acționează nu doar „in persona Christi” ci și „in persona Ecclesiae”. Prin exercitarea ministerului său, confesorul nu face altceva decât să-și îndeplinească o slujire în folosul comunității ecleziale. Aceasta înseamnă că sacramentul
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
se acuză și își mărturisește păcatele. Prin aceasta, el contribuie atât la refacerea calității vieții sale, cât și la revărsarea harului asupra întregii Biserici și cooperează, prin propria convertire, la creșterea sfințeniei întregii comunități ecleziale. Preoția confesorului este însă o preoție ministerială. El acționează nu doar „in persona Christi” ci și „in persona Ecclesiae”. Prin exercitarea ministerului său, confesorul nu face altceva decât să-și îndeplinească o slujire în folosul comunității ecleziale. Aceasta înseamnă că sacramentul este un act al întregii
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
persona Christi” ci și „in persona Ecclesiae”. Prin exercitarea ministerului său, confesorul nu face altceva decât să-și îndeplinească o slujire în folosul comunității ecleziale. Aceasta înseamnă că sacramentul este un act al întregii Bisericii, care se manifestă prin exercițiul preoției ierarhice. Aprofundarea dimensiunii liturgice a dat naștere unor discuții importante cu privire la legătura dintre formulă, credință și sacrament. S-a ajuns la concluzia că, în sacrament, gesturile credinței vin din partea penitentului, iar formula dezlegării vine ca răspuns divin la aceste acțiuni
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
este o întâlnire cu Dumnezeu, nu poate face decât bine persoanei umane. Papa Paul al VI-lea afirma că sacramentul reconcilierii este „sacramentul terapeutic prin excelență, sacramentul pedagogic pentru formarea creștină la toate nivelurile, - definind confesorii ca fiind - confrați întru preoție, chemați să fie medici ai sufletelor, confidenți, maeștri, psihiatri ai harului, în exercițiul extrem de fecund, chiar dacă delicat și împovărător, al ministerului confesiunii”. Totuși, efectul psihoterapeutic nu este scopul direct al sacramentului reconcilierii, pentru că nici Cristos nu a lăsat ucenicilor acest
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]
-
pe care persoana confesorului îl parcurge înainte de a-și începe slujirea de preot și de confesor, constituie pregătirea sa inițială, sau itinerariul său formativ. Deși acest itinerariu poate debuta în mod indirect, chiar din copilăria sa, când viitorul candidat la preoție începe să își însușească primele atitudini umane și primele trăiri creștine, totuși, prin pregătirea inițială, vrem să înțelegem perioada seminarială, în care el se lasă format în mod intenționat și asupra căreia Biserica veghează într-un mod deosebit. Această pregătire
Procesul dialogic în sacramentul reconcilierii by Bogdan Emilian Balașcă () [Corola-publishinghouse/Science/101002_a_102294]