1,810 matches
-
Se uită la petele roșii de la picioarele sale, apoi la soldați, care nu păreau să fi văzut scena. Își dădu seama că-i era foame. Comandantul escortei se apropie de Vitellius: — Nici unul dintre noi nu se va atinge de trupul preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era foame. Comandantul escortei se apropie de Vitellius: — Nici unul dintre noi nu se va atinge de trupul preotesei. Pot s-o atingă doar cei din poporul ei. Voi trimite doi soldați în satul batavilor, să-l înștiințeze pe Julius Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Civilis. Preoteasa e sora regelui batavilor, știi asta, nu? — Și ucigașul? Legați-l, să nu fugă. — N-o să fugă. — Dar ar putea s-o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mersese tot timpul alături de el. Trupul Velundei abia se mai zărea, la rădăcina frasinului. Un lup îi dădea târcoale. Dacă o mănâncă? întrebă Vitellius — Cine, lupii? Listarius scutură din cap, indignat. Dar nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de răni ce păreau mortale. Stătea întins pe pardoseala de piatră, cu brațele încrucișate peste chipul său, pentru ca nimeni să nu i-l vadă. Veneau bărbați, femei, copii, pentru că vestea morții Velundei se răspândise cu repeziciune; le părea rău că preoteasa fusese omorâtă și că Valerius Galul era acuzat de uciderea ei. Îi aduseră un vas cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
înapoi la bucătărie, și sclavul surdo-mut care știa totul despre vinuri și despre obiceiurile tainice ale lui Vitellius. Soldații sunt agitați - Allius Cerpicus împinse deoparte tava pe care i-o întindea Listarius. Nu cred că medicul a înjunghiat-o pe preoteasa batavilor. Oare lupul aplecat deasupra mielului nu are nimic de-a face cu moartea acestuia? surâse Vitellius, apoi își șterse sosul care îi picura pe bărbie și-și linse degetele. — Medicul nu avea nici un motiv s-o ucidă pe vrăjitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iubea de multă vreme - Vitellius încerca să-și scoată dintre dinți un os de pește. Nu-i ucizi pe cei pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar mare e și faima medicului. Mulți soldați au fost vindecați de el și îl respectă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe care îi iubești. — Zău? rânji Vitellius. Și cum rămâne cu gelozia? — Îți spun doar că soldații o venerează pe preoteasă la fel de mult ca și batavii. După cum știi, în rândul batavilor femeile se bucură de un mare respect, mai ales preotesele. Faima Velundei era mare, dar mare e și faima medicului. Mulți soldați au fost vindecați de el și îl respectă. Vitellius se ridică. Se aplecă să vomite în vasul pe care i-l întindea sclavul, apoi bău din cupa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se ducă în celulă și să-l înjunghie pe medic. Așa n-o să fiu eu cel care-i hotărăște soarta și soldații nu-mi vor fi ostili. La rândul lor, batavii vor afla că cineva a vrut să răzbune moartea preotesei și se vor liniști. Mi-e teamă de batavi. Listarius se întoarse spre împărat: — Și cum o să intre cineva în celulă ca să-l ucidă pe medic? Du-te să vezi, Vitellius... Celula e înconjurată de soldați, și mai sunt o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
porunca și să-l las în libertate? Soldații nu m-ar mai respecta dacă aș anula ordinele pe care le-am dat. Autoritatea mea ar avea de suferit. — E adevărat. Aș putea da dovadă de clemență... — Clemență?! Femeia ucisă e preoteasă, nu una oarecare. Ce-ar spune batavii dacă ai da dovadă de clemență față de cei pe care îi consideri vinovați? 17 Un bărbat se aplecă deasupra lui Valerius, care stătea întins pe pardoseală. Prin ferestruică pătrundea un fir de lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe aflate în contact cu divinitatea, nimeni nu ucisese vreodată o preoteasă. Preotesele erau omorâte de străini, iar în acele ținuturi străin însemna roman. În noaptea aceea cu lună plină, Velunda fusese așezată pe un catafalc din ramuri de mesteacăn - copacul prezicătorilor - și de paltin, prin crengile căruia vântul suflă scoțând sunete melodioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
i-am spânzurat, dar apar alții, dintre războinicii mei cei viteji, fiindcă romanii ne-au adus și nouă banii, care îi corup pe cei lipsiți de mândrie. Își acoperi ochiul stâng. — Vitellius a ucis-o pe sora mea, zise îndurerat. Preoteasa noastră a fost înjunghiată de infamul acela. Zeii vor pedepsi acest sacrilegiu, însă răzbunarea ne aparține nouă, ție și mie. Datoria ta este să-l ucizi pe Vitellius. A mea, să-i distrug puterea și să-i alung pe romani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o tavernă, în fața unei siluete masive înfășurate într-o mantie. În localul luminat de strălucirea câtorva lămpi și de focul din cămin nu mai era decât hangiul. — A avut loc o adunare, la două nopți după ritul funerar în cinstea preotesei, spunea bărbatul în timp ce hangiul îi punea în față un vas cu mâncare de grâu. Ia spune, Hector, medicul a fost judecat? Vitellius își scoase mantia. Nu. Tribul meu consideră că e nevinovat. Însă medicul le-a transmis batavilor vești importante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care înainta prin mulțime, stârnind un cor de înjurături pentru că-i împingea și-i lovea cu coatele pe ceilalți, cu privirea fixă și buzele strânse din cauza mâniei. Nu-l recunoscu pe cel pe care încercase să-l acuze de moartea preotesei nici măcar atunci când Valerius sări peste balustradă, intră în pulvinar și se repezi la el. Vitellius căzu de pe tricliniu. Nu apucă să se întrebe de ce nimeni nu-l oprea pe nebunul acela; simți mâinile lui Valerius în jurul gâtului, căutând scobitura traheii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o hotărâre, guvernatorule? Vitellius tăcea. Nu era în stare să gândească. Neliniștea îl copleșea. Se uită spre medic, pe care soldații săi îl țineau strâns, și-i întâlni privirea. Bărbatul acela avea ceva care îl înspăimânta. Și-o aminti pe preoteasă; cu oroare, o revăzu, acoperită de sânge. Cuvintele profeției îi răsunau în minte. Trebuia să scape de omul acela, și de data asta nu mai era de față Julius Civilis ca să-l lase în seama lui. Nu-l putea ucide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
iar când refuzase să-l ucidă pe Flamma, i se păruse o clipă că-l vede pe zeul războiului, mânios că sacrificiul nu fusese înfăptuit. La sfârșit, când Valerius își scosese coiful și strigase numele acela, își amintise deodată cuvintele preotesei - „Orpheus...“ Bău, încercând să-și liniștească bătăile inimii. „Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi, el va fi cel mai bun gladiator, după Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Orpheus“, se gândi îngrozit. Listarius se aplecă și-i șopti la ureche: — Orpheus... Ai văzut cum l-a învins pe Flamma? De astăzi, el va fi cel mai bun gladiator, după Skorpius al tău. Adu-ți aminte ce a spus preoteasa... Ce știi tu despre asta? șuieră Vitellius întorcându-se spre el, dar chipul lui Listarius era impasibil. — Eram acolo, împăratule. Ai uitat? Cei doi se priviră îndelung. În cele din urmă, Vitellius îi făcu un semn: — Taci! Tu să taci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
O să-l omor. O să-l omor la Ludi. Am învins la Bedriacum, ce-mi mai pasă de Antonius Primus? Pun pe cineva să-l otrăvească. Îl plătesc pe Manteus să-l omoare. Dacă moare Orpheus... Oare nu așa a zis preoteasa? «Dacă moare Orpheus, tu vei trăi și vei domni multă vreme.» Dar preoteasa a mai spus că Orpheus trebuie să moară în arenă...“ Confuz, Vitellius încerca să-și amintească precis profeția. Deodată simți că lângă el era cineva. Ridică ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mi mai pasă de Antonius Primus? Pun pe cineva să-l otrăvească. Îl plătesc pe Manteus să-l omoare. Dacă moare Orpheus... Oare nu așa a zis preoteasa? «Dacă moare Orpheus, tu vei trăi și vei domni multă vreme.» Dar preoteasa a mai spus că Orpheus trebuie să moară în arenă...“ Confuz, Vitellius încerca să-și amintească precis profeția. Deodată simți că lângă el era cineva. Ridică ochii și îl văzu pe Ausper. Vitellius dădu din mâini, încercând să-l alunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și ridicându-se. Nu-l pune să lupte cu Skorpius. Lupta lor ar însemna sfârșitul gloriei... și al vieții tale. Dar dacă Orpheus trebuie să moară în arenă, pentru ca eu să pot rămâne la cârma Imperiului, spuse Vitellius dezorientat... Eu... Preoteasa a zis că... Ausper însă nu-l mai asculta. Îi întorsese spatele și se îndepărta solemn, asemenea unui preot din vechime, trecând printre soldații care se dădeau repede deoparte, speriați. În noaptea aceea, pe când Proculus își punea în traistă puținele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nume cu care nu mă puteam obișnui, și-i spuneam Afinoghen, în amintirea unui unchi care fusese și el călugăr. A primit parohie la G. și pentru toți era acum popa Sobaru. Își luase numele după cel de fată al preotesei, ea însăși fiică de preot. Al lui, de mirean, Drăcuitu, i-a spus episcopul, nu era recomandat să-l mai țină după hirotonisire. M-am pornit de câteva ori spre G., am ajuns chiar până la autogară, la Obor, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atunci când aceasta mulgea vaca și să soarbă cu poftă spuma laptelui abia muls. Dar de câteva seri începuse să lipsească, iar tata avea o bănuială pentru această pricină. O chemă și-i spuse: Du-te să duci laptele la coana preoteasă! Viviana luă sticla cu lapte și plecă fără tragere de inimă și cam tristă, dar nu îndrăzni să spună nimic. Tata o urmări din spatele portiței și-l văzu pe Toma, un băiețel din vecini de-o vârstă cu Viviana, cum
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
sinea lui râdea cu poftă din toată inima. Era tare mândru de copila lui! Din seara următoare, Viviana începu din nou să stea în preajma bunicii și să soarbă spuma laptelui proaspăt muls, iar când pleca să ducă laptele la coana preoteasă, Toma o pândea din spatele gardului, dar niciodată n-a mai îndrăznit să iasă în calea ei. Pesemne că nu i plăcuseră pumnișorii pe care i-i „spusese” Viviana la ureche. Excursia Ca un zefir de primăvară, blând și vesel, intră
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]