1,932 matches
-
în legătură cu sfârșitul captivității babilonice a poporului Israel. Ieremia vorbește aici de o perioadă de șaptezeci de ani. Gavriil, trimisul lui Iahve, interpretează cei șaptezeci de ani ca fiind în realitate „șaptezeci de săptămâni de ani” (70 x 7). Acest text profetic se află la originea schimbului epistolar dintre Hesychius și Augustin. Cel din urmă raportează profeția veterotestamentară la un eveniment deja împlinit (ego enim maxime illud de Hebdomadibus Danielis secundum tempus quod iam transactus est, intelligendum puto). În privința celei de‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
morții și nu trebuie să așteptăm atunci împlinirea acestei profeții a lui Daniel, ca și cum am crede că ea nu s‑a împlinit” (ibidem). Timpul prezent face parte din eshaton, nimeni nu se poate îndoi de aceasta. Toate semnele evanghelice și profetice împlinite sub ochii contemporanilor lui Augustin stau mărturie. Dar acest lucru nu este nici reprezentativ și nici suficient. Astfel de semne, chiar mai impresionante, s‑au arătat atât păgânilor, cât și creștinilor din vremea lui Isus. Ideea de „sens al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a doua parte se ocupă în primul rând (dar nu exclusiv) de mărturiile provenind din NT. Augustin consideră că cele simbolizate în VT s‑au împlinit deja în realitățile descrise de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
NT. Augustin consideră că cele simbolizate în VT s‑au împlinit deja în realitățile descrise de NT, iar aceste realități devin, la rândul lor, imagini profetice (de prim rang) pentru realitățile eshatologice. VT „transferă”, dacă putem spune astfel, conținutul său profetic NT. Această secțiune prezintă un dublu interes. Mai întâi, Augustin expune aici schema sa hermeneutică capabilă să descifreze profețiile eshatologice. Ulterior, pe baza acestei scheme, faimoasa profeție despre tÕ bdšlugma tÁj ™rhmèsewj atribuită prin tradiție figurii tiranului eshatologic, este sustrasă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Introducere În Bibliotheca, cod. 203, patriarhul Fotie îl prezintă pe Theodoret (393‑466) în felul următor: „Am citit din fericitul Theodoret, episcop al Cyrului, un Comentariu la Daniel. Acest iscusit scriitor îi întrece cu mult, în înțelegerea și tâlcuirea scrierilor profetice, nu numai pe Hipolit, ci pe mulți alți autori. [...] Într‑un cuvânt, el se numără printre cei mai buni exegeți și nu este ușor să găsim pe cineva care să tâlcuiască mai bine ca el. Se poate ca și alții
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
le‑a spus odinioară: „Chipul ți s‑a făcut de desfrânată, tuturor nerușinată te‑ai făcut” (Ier. 3,3). Oare ce este mai limpede decât aceste cuvinte? Căci profetul a spus acestea mai curând în chip evanghelic și apostolic decât profetic și enigmatic. Isus însuși spune în Evanghelii: „Veți vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului împreună cu îngerii săi” (cf. Mt. 24,30). Iar fericitul Pavel: „Că la un semn poruncitor, la glasul arhanghelului și‑n trâmbița lui Dumnezeu, Însuși
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
existau oameni care, pentru a‑i rătăci, susțineau că apostolul ar fi vestit o foarte apropiată parusie a Domnului. El nu se referă doar la rătăcirea prin cuvinte și scrieri, ci și la ceea ce se credea a fi o „previziune profetică”, întrucât a spus: „nici de vreun duh”, adăugând: „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestor poziții fără a aduce nimic nou. „Manualul” său va sluji totuși drept model lumii bizantine și, prin intermediul lui Ioan Damaschin, întregului creștinism ortodox. Nu putem încheia aceste concluzii fără a atrage atenția asupra raportului dintre mitul Anticristului și dimensiunea profetică a religiei creștine. Într‑adevăr, acest mit redă un episod semnificativ al sfârșitului lumii, ale cărui etape sunt greu, chiar imposibil de stabilit sau de prevăzut cu exactitate. Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor secole, mai precis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
redă un episod semnificativ al sfârșitului lumii, ale cărui etape sunt greu, chiar imposibil de stabilit sau de prevăzut cu exactitate. Cele două cărții pe care se sprijină anticristologia primelor secole, mai precis Cartea lui Daniel și Apocalipsa sunt cărții profetice prin excelență și nu trebuie pierdut din vedere că atât Irineu, creatorul mitului, cât și „biograful” cel mai meticulos al Anticristului, Hipolit, sunt în același timp doi dintre cei mai înfocați apărători ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se poate încă vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de trăsăturile fizice ale Anticristului și propun portrete de o înaltă semnificație simbolică, inspirate fiind de cea de‑a patra fiară din Cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
A., Principi e carattere dell’esegesi di S. Gerolamo, Rome, 1950. Peretto, E., La Giustizia, Rome, 1977. Perrin, M. (éd.), Lactance et son temps. Recherches actuelles, Paris, 1978. Pesce, M., (éd.), Isaia, il Diletto e la chiesa. Vizione ed esegesi profetica cristiano-primitiva nell’Ascensione di Isaia, Brescia, 1983. Pesthy, M., „Logismoi origéniens - logismoi évagriens”, în Origeniana octava, L. Perrone (éd.), Louvain, 2003. Philonenko, M,. „Le Martyre d’Esaïe et l’Histoire de la secte de Qoumrân”, în Pseudépigraphes de l’Ancien Testament
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Vanni, U.,„L’Apocalypse johannique. État de la question”, in J. Lambrecht (éd.), L’Apocalypse johannique et l’apocalyptique dans le Nouveau Testament, Gembloux, 1980, pp. 21-46. Velasco, J.M., Introducción a la fenomenología de la religión, Madrid, 1996. Visonà, G., „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico-bibliche, 5, 1993, pp. 149-164. Von Balthasar, H.U., Parole et mystère chez Origène, Paris, 1957. Weinrich, W.C., „Antichrist in the Early Church”, în Concordia Theological Review, 49, 1985, pp. 135-147. Wilson, J.C., „The Problem of
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este cumva special, redactat în ebraică (cap. 1 și 8-12) și în aramaică (cap. 2,4b-7,28) și alcătuit din două secțiuni principale: prima (cap. 1-6) cuprinde relatări despre profet; cea de‑a doua (7-12) redă o serie de vedenii profetice. Textul grec prezintă trei capitole inedite: „Istoria Suzanei”; „Cântarea celor trei tineri” (3,24‑90) și „Bel și balaurul”. „Istoria Suzanei” este situată la începutul cărții, iar „Bel și Balaurul” la sfârșit. Cea de‑a doua parte, cea care ne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
volumul de studii al lui Norelli, L’Ascensione di Isaia. Studi su un apocrifo al crocevia dei cristianesimi, Bologna, 1994. Ne‑au fost de mare folos lucrările autorilor: M. Pesce (ed.), Isaia, il Diletto e la chiesa. Vizione ed esegesi profetica cristiano‑primitiva nell’Ascensione di Isaia, Brescia, 1983, A. Acerbi, L’ Ascensione di Isaia. Cristologia e profetismo in Siria nei primi deceni del II secolo, Milano, 1989 și P.C. Bori, L’estasi del profeta ed altri saggi tra ebraismo e
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se aflau cu toții în doliu din pricina rătăcirii lui Israel. Se hrăneau doar cu ierburile sălbatice pe care le culegeau de pe vârfurile munților; după ce le strângeau le consumau împreună cu profetul Isaia” (2, 10‑11). Cumpătarea, postul, fuga de lume și inspirația profetică sunt trăsături comune terapeuților, prezentați de Philon (De uita contemplativa), esenienilor și discipolilor lui Ioan Botezătorul. Referitor la cumpătare, cf. de asemenea exemplul recabiților (Ier. 35) și al lui Iuda Macabeul (2Mac. 5,27). . „Războiul cosmic” este menționat în treacăt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Labriolle, La crise montaniste, Paris, 1913. Toate mărturiile vechi despre montanism au fost adunate, traduse și prezentate de același P. de Labriolle, în Les sources de l’histoire du montanisme, Fribourg, Paris, 1913; cf. de asemenea G. Visonà, „Il fenómeno profetico del montanismo”, în Ricerche storico‑bibliche, 5, 1993, pp. 149‑164. Montanismul reprezintă prima mișcare reformistă de amploare din sânul creștinismului. Acesta predica un ascetism sever, susținut de o doctrină milenaristă extrem de atrăgătoare pentru creștinii „simpli”. Montanus afirma că este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
conținut este apropiată, fie, mult mai probabil, în proză. Autorul era fie un oriental elenizat, care ar fi fost în cazul acesta el însuși un mazdeean sau un grec din Orient, extrem de bine informat asupra doctrinelor magice. Data acestei cărți profetice trebuie să fie secolul I, înainte sau după era noastră.” (F. Cumont, „La fin du monde selon les mages occidentaux”, în Revue de l’histoire des religions, 103, 1931, pp. 64‑65.) Autoritatea romană interzisese lectura acestor oracole, sub pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
societatea americană. A luat poziție, la modul polemic, împotriva unei anumite forme de empirism inspirate de lucrările lui Lazarsfeld, dar și împotriva teoriei generale așa cum o concepea Parsons. Pe de altă parte, i se datorează o punere în gardă aproape profetică în privința birocratizării cercetării și un foarte frumos text anexat cărții sale L’Imagination sociologique ce tratează „meseria de intelectual”. Lucrări principale: White Collar (1951), Les Cols blancs (1966), The Power Elite (1956; traducere în limba franceză: L’Elite du pouvoir
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
a masei, la oricare popor și în oricare perioadă a existenței sale, constituie numai și numai căutarea lui Dumnezeu“1. În materialele pregătitoare ale romanului, aceeași idee este exprimată mult mai laconic : „Sfîntul Duh este înțelegerea nemijlocită a frumuseții, conștiința profetică a armoniei și, prin urmare, năzuința neabătută către ea“2. Aceasta este una dintre „tezele“ lui Dostoievski, poate cea mai importantă, căreia tot el i‑a opus o mulțime de antiteze, dintre care, neîndoielnic, un loc important îl ocupă Însemnările
[Corola-publishinghouse/Science/2014_a_3339]
-
cu titlul strident de unica și veritabila prezență. Dincolo de acest fals ornamental pulsează fierberea întunecată a răutății ce așteaptă finalizarea înșelării pentru ca revărsarea negativității să poată surprinde cetatea celuilalt cu porțile larg deschise. Sunetul ascuțit al deschiderii acestora este rezonanța profetică care prevestește prăbușirea ce stă să vină. Cel naiv își ține porțile întotdeauna deschise. El nu distinge între personaj și actor, între mască și chipul autentic. Îmbrățișându-l pe un astfel de necunoscut călător ce-i intră în sfera vieții
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a mundaneității posibilitatea unei finalizări, a unei curmări ce ar stinge suferința sa dar și nedreptatea falsității întru răutate a majorității semenilor săi. Principiul conexării dialectice dintre bine și rău este aici privit ca semn al transcendenței active, ca simbol profetic al operării transcendente în imanent. Se speră, în acest context, că dinspre transcendență injustiția va fi anihilată, binele va fi restaurat iar răul proiectat într-un trecut ireversibil. În planul transcendenței, suferindul evocat aici nădăjduiește, într-un mod pe care
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
una ce se dobândește perpetuu asemeni fluidității cristaline revărsate dintr-un izvor al stâncilor înalte. Cotidianul alunecă învăluitor pe lângă atomul pulsativ al suferinței evitând decodarea mesajelor ce răzbat dinspre interioritatea tensionată în propria concentrație incandescentă a celui îndurerat. Valența revelatorie, profetică a suferinței ca oracol ce vestește temeiurile primordiale, întemeietoare ale mundaneității glisate în special imanentului este aici ocolită, trece ca neobservată, nesesizată vigilenței cotidiene. Aceste fundamente ale mundanului sunt cele care susțin și poartă nu numai complexul ontic al acestuia
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
între efemeritate și atemporal, ca punct ființial de maximă trăire unde împreună cu deschiderea către și dinspre transcendență survine și indicarea deșertăciunii drept realitate definitorie a cotidianului mundan. Suferința individuală ca sincopă cutremurantă, ca paranteză ce rupe secvențial continuumul social exprimă profetic fragilitatea existențială a parcursului uman terestru la nivelul formelor particularului sau ale extensiei generale. Această survenire încărcată cu semnificații ultime nu poate fi privită de generalitatea socială decât ostentativ și dispus acțiunii ce o poate neutraliza. Nu suferindul este focalizat
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ieșirea din ascunderea tainică spre susținerea credinței individuale. Astfel, surâsul paradigmatic al zeului, chipul sfântului mistuit în verticalitatea sacră a implorării sau fragmente ale vieților preschimbate întru sacrificiul proiecției spre transcendență apar în fereastra picturii ca degajări revelatorii ce irump profetic din întinderea veșnică a unui dincolo întemeietor. În spatele prim-planului pulsează adevărul atemporal și aspațial ce răzbate privirea credinciosului fundamentând un flux metafizic între evocarea prezentificantă a transcendenței, sfințirea de sine a picturii religioase și conștiința individuală ce-și începe
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
că toate textele reproduse aici sunt, în sens literal, niște elucubrationes theologicae? Rezultat al unor insomnii netratate, născute din dialogul cu prietenii din vremea studenției, aceste schițe depășesc rareori limitele unor contingențe epistolare. Bufnița din dărâmături își propune redescoperirea tonului profetic în ambientul urban al teologiei. Pe acest drum, provocarea unor prejudecăți postbizantine și a unor reflexe pietiste s-a dovedit inevitabilă. Printr-un spontan efect retoric, multe dintre eseurile de față n-au scăpat de „capcanele” generalizării. Totuși, n-am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]