KorAP: Find »[drukola/base=psihopatologic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...44 >

1,100 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

mai sunt semnalate și alte simptome somatice în cursul evoluției clinice a acestei psihoze: tulburări endocrine tiroidiene sau ovariene, tulburări de metabolism și neurovegetative. Așa cum se poate deduce din cele de mai sus, schizofrenia se caracterizează, din punct de vedere psihopatologic, printr-un mare polimorfism al tulburărilor sale, pe care le vom prezenta în continuare. 1) Tulburările de gândire sunt reprezentate prin prezența la această categorie de bolnavi a ideilor delirante, multiple, fragmentare, de regulă nesistematizate, cu tematică de urmărire, influență

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ea afectată. Se notează apatie, abulie, pierderea inițiativei, lipsa de orientare către un scop precis. Abulia este atât de frecventă și vizibilă, încât unii autori au numit chiar schizofrenia ca „demență apato-abulică” deși acest termen nu desemnează decât un sector psihopatologic al acestei psihoze. 6) Comunicarea și relația cu lumea exterioară bolnavului este și ea alterată. Minkowski a vorbit despre „pierderea contactului vital cu realitatea”. Bolnavul schizofrenic se izolează, manifestă o formă particulară de „închidere în sine” patologică, de factură autistă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
descriu următoarele nouă forme de schizofrenie: 1) Schizofrenia paranoidă al cărui tablou clinico-psihiatric este caracterizat prin prezența unui sindrom delirant-halucinator destul de bine sistematizat tematic; prezența sindromului de automatism mintal Kandiriski-Clérambault și bizarerii. 2) Schizofrenia catatonică se caracterizează prin următoarele manifestări psihopatologice: - tulburări din seria sindromului catatonic (agitație, stupoare, imobilitate, negativism, sterotipii, perseverare), - autism, - idei delirante ipohondriace, - sărăcire afectivă. 3) Schizofrenia hebefrenică prezintă următoarele caracteristici psihopatologice: - tulburări afective de tip maniacal, - comportament verbal moriatic, - tendință la preocupări abstracte, neadecvate vârstei și nivelului

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
prezența sindromului de automatism mintal Kandiriski-Clérambault și bizarerii. 2) Schizofrenia catatonică se caracterizează prin următoarele manifestări psihopatologice: - tulburări din seria sindromului catatonic (agitație, stupoare, imobilitate, negativism, sterotipii, perseverare), - autism, - idei delirante ipohondriace, - sărăcire afectivă. 3) Schizofrenia hebefrenică prezintă următoarele caracteristici psihopatologice: - tulburări afective de tip maniacal, - comportament verbal moriatic, - tendință la preocupări abstracte, neadecvate vârstei și nivelului de instrucție intelectuală, - precocitate, - depresie și anxietate, - preocupări ipohondriace, - stare de disforie. 4) Schizofrenia simplă se caracterizează prin următoarele aspecte: - sărăcirea până la totala pustiire

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
inversiune afectivă. 5) Schizofrenia ipohondriacă este caracterizată prin existența unui delir ipohondriac asociat cu cenestopatii și o stare de anxietate din partea bolnavului. 6) Formele recurente sau periodice ale schizofreniei, cu caracter intermitent, mixte sau atipice, se caracterizează prin următorul tablou psihopatologic: - scăderea atenției, inițiativei și energiei psihice, - îngustarea sferei intereselor, - sărăcire afectivă, autism și bizarerii. 7) Formele pseudonevrotice ale schizofreniei, cuprind în tabloul lor clinic următoarele tulburări psihopatologice: - elemente astenice, - elemente din seria manifestărilor isterice, - preocupări obsesive, - tulburări afective, - bizarerii și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ale schizofreniei, cu caracter intermitent, mixte sau atipice, se caracterizează prin următorul tablou psihopatologic: - scăderea atenției, inițiativei și energiei psihice, - îngustarea sferei intereselor, - sărăcire afectivă, autism și bizarerii. 7) Formele pseudonevrotice ale schizofreniei, cuprind în tabloul lor clinic următoarele tulburări psihopatologice: - elemente astenice, - elemente din seria manifestărilor isterice, - preocupări obsesive, - tulburări afective, - bizarerii și tendință la izolare morbidă. 8) Schizofrenia tardivă, care apare după 40-45 de ani, este un aspect clinico-nosologic discutabil, care este contestat de unii specialiști. 9) Schizofrenia grefată

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
fondul mintal al unei oligofrenii, fiind cunoscut și sub denumirea de hebefrenie grefată. Schizofrenia afectivă Deși considerate de E. Kraepelin ca fiind entități clinico-psihiatrice diferite și bine individualizate, psihozele afective și psihozele schizofrenice se întâlnesc în multe privințe în sfera psihopatologică recunoscută în prezent ca o entitate nosologică bine conturată, care este schizofrenia afectivă sau grupa psihozelor schizo-afective. În comparație cu psihozele afective și cu schizofrenia, psihozele schizo-afective sunt mult mai rar întâlnite. În cazul lor se pune în discuție conceptul de psihoză

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
entitate nosologică bine conturată, care este schizofrenia afectivă sau grupa psihozelor schizo-afective. În comparație cu psihozele afective și cu schizofrenia, psihozele schizo-afective sunt mult mai rar întâlnite. În cazul lor se pune în discuție conceptul de psihoză mixtă. Din punct de vedere psihopatologic, psihozele schizo-afective împrumută atât simptomele maniei sau melancoliei, cât și pe cele ale schizofreniei (catatonie, structuri delirant-paranoide, halucinații etc.). Existența psihozelor mixte, schizo-afective, este o dovadă a faptului care pledează în favoarea naturii endogene a acestui tip de tulburări psihice. Există

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
Crizele de adolescență (bufeele delirante) Psihozele simptomatice (toxice și infecțioase) Reacții ipohondriace Reacții nevrotice și isterice Psihozele organice cerebrale Reacții depresive Afecțiuni organice Factori psihogeni Polul exogen 2) Tulburările de paralizie ale excitației, în care domină din punct de vedere psihopatologic, tulburările de gândire, fie de tip maniacal-disociat, fie de tip inhibat. 3) Psihozele de motilitate hiperkinetice și akinetice, în care predomină tulburările de tip motor, fie de agitație, fie de tip catatonic. Psihozele ciclice Psihozele bipolare cu evoluție ciclică trebuiesc

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de tulburări psihice, fapt precizat de numeroși specialiști din domeniu (K. Kleist, E. Fünfgeld, K. Leonhard). Aceștia au descris trei grupe de forme clinice: psihozele anxios-expansive, psihozele confuzive excitant-inhibante și psihozele motorii hiperkinetic-akinetice. Dăm, în cele de mai jos, caracteristicile psihopatologice ale fiecăreia dintre formele clinice mai sus menționate. 1) Psihozele anxios-euforice Acest grup de tulburări prezintă manifestări fie dominant anxioase fie dominant euforice, așa cum se poate vedea mai jos: Polul anxios Polul euforic - anxietate severă cu idei delirant halucinatorii; - idei

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
inhibiția gândirii cu perplexitate; - perplexitate ideativă a semnificațiilor (percepție delirantă); - delir de interpretare cu perplexitate; - iluzii și halucinații. 3) Psihozele motorii hiperkinetic-akinetice Ca și formele mai sus descrise și această grupă de psihoze ciclice prezintă două categorii principale de tulburări psihopatologice, centrate pe polul hiperkinetic sau pe polul akinetic, așa cum se poate desprinde din cele de mai jos: Polul hiperkinetic Polul akinetic - creșterea mișcărilor expansive și reactive; - vorbire incoerentă și ocazională; - alternanță afectivă rapidă (ridicată-anxioasă-iritativă-depresivă); - severă distragere a atenției de la stimulii

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau diminuarea mișcărilor expansive și reactive; - pierderea vorbirii spontane, mutism; - mișcări voluntare lente sau absente. Existența acestui grup de psihoze ciclice, precum și cel al schizofreniei afective, ne obligă în mod serios să reflectăm la raporturile sau mai exact la frontierele psihopatologice dintre grupul psihozelor afective pure și grupul psihozelor schizofrenice. Se poate oare trasa o frontieră între acestea? Nu trebuie să considerăm psihozele ciclice și pe cele schizo-afective ca reprezentând forme psihotice intermediare ? Trebuie reflectat serios la acest aspect. W. Walcher

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
forme psihotice intermediare ? Trebuie reflectat serios la acest aspect. W. Walcher face o analiză a psihozelor endogene, căutând să desprindă existența unor relații dintre psihozele afective și psihozele din grupa schizofreniei. În analiza sa, acesta ia în considerație, următorii factori psihopatologici: - predispoziția ciclotimică, specifică psihozelor afective, - predispoziția schizofrenică, specifică psihozelor din grupa schizofreniei, - afecțiunile organice cerebrale cu tulburări psihice asociate, - factorii psihogeni. Din analiza comparativă a „naturii endonului”, a endogenității și a „naturii psihogene”, se ajunge la stabilirea unor relații psihopatologice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
psihopatologici: - predispoziția ciclotimică, specifică psihozelor afective, - predispoziția schizofrenică, specifică psihozelor din grupa schizofreniei, - afecțiunile organice cerebrale cu tulburări psihice asociate, - factorii psihogeni. Din analiza comparativă a „naturii endonului”, a endogenității și a „naturii psihogene”, se ajunge la stabilirea unor relații psihopatologice așa cum se poate vedea din schema pagina 303???. În această reprezentare schematică, personalitatea normală ocupă un loc central, între „polul endogen” și „polul exogen”. De o parte și de alta se dispun, la polul endogen, predispoziția ciclotimică și predispoziția schizofrenică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
organice cerebrale și factorii psihogeni. Între aceștia se interpun formele clinice, descrise de noi anterior, ca grupe nosologice ale psihiatriei și psihopatologiei clinice (vezi schema din pagina 335???). 29. PSIHOZELE ENDOGENE IV (Psihozele delirante cronice sistematizate, simple sau halucinatorii) Cadrul psihopatologic general Psihozele delirante cronice cu caracter sistematizat, simple sau halucinatorii, completează sfera psihozelor endogene. Caracteristica lor psihopatologică esențială este gândirea delirantă, la care se pot asocia, sau pot lipsi, halucinațiile. Ori de câte ori apare o eroare în percepții și judecată, spiritul emite

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nosologice ale psihiatriei și psihopatologiei clinice (vezi schema din pagina 335???). 29. PSIHOZELE ENDOGENE IV (Psihozele delirante cronice sistematizate, simple sau halucinatorii) Cadrul psihopatologic general Psihozele delirante cronice cu caracter sistematizat, simple sau halucinatorii, completează sfera psihozelor endogene. Caracteristica lor psihopatologică esențială este gândirea delirantă, la care se pot asocia, sau pot lipsi, halucinațiile. Ori de câte ori apare o eroare în percepții și judecată, spiritul emite idei false. Ideile false devin idei delirante, când acestea sunt în opoziție flagrantă cu realitatea sau ne

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
la bolnav și care nu poate fi corectat cu nici un fel de contraargument. Rezultă din cele de mai sus faptul că definirea delirului, ca fenomen psihic morbid, este destul de dificil de făcut. Vom încerca, în continuare, să-i delimităm cadrul psihopatologic. Delirul se prezintă ca o tulburare intelectuală, ca o formă particulară de dezordine a gândirii. În spatele acestei dezordini intelectuale există aproape întotdeauna o alterare profundă a psihismului și a personalității, o veritabilă stare morbidă generală care este starea delirantă. Ea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
dezordine a gândirii. În spatele acestei dezordini intelectuale există aproape întotdeauna o alterare profundă a psihismului și a personalității, o veritabilă stare morbidă generală care este starea delirantă. Ea poate fi acută sau cronică, trecătoare sau durabilă. Din punct de vedere psihopatologic delirul prezintă două aspecte: ideile și temele delirante, stările delirante. Y. Pélicier definește delirul în felul următor: „delirul este adesea un fel de ipoteză care a luat o întorsătură greșită, asumându-și în mod ilegal statutul de gândire”. Rezultă din

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
forme de cunoaștere „adevărată” sau „eronată”, după cum urmează: în sfera realității empirice, delirul este manifestarea patologică a cunoașterii, așa cum eroarea este o deviere nepatologică a cunoașterii; în sfera realității metafizice, credința se află la polul opus în raport cusuperstiția. Caracteristicile psihopatologice ale delirului Delirul este un fenomen psihopatologic primar. El este o formă de cunoaștere și interpretare răsturnată a realității, prin faptul că este o alterare a judecății logice. Termenul de delir are mai multe niveluri sau grade de semnificație: o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
urmează: în sfera realității empirice, delirul este manifestarea patologică a cunoașterii, așa cum eroarea este o deviere nepatologică a cunoașterii; în sfera realității metafizice, credința se află la polul opus în raport cusuperstiția. Caracteristicile psihopatologice ale delirului Delirul este un fenomen psihopatologic primar. El este o formă de cunoaștere și interpretare răsturnată a realității, prin faptul că este o alterare a judecății logice. Termenul de delir are mai multe niveluri sau grade de semnificație: o convingere fermă, extraordinară pentru bolnav, o certitudine

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cu argumente logice. Din punct de vedere metodologic delirul poate fi considerat sub mai multe aspecte: din punct de vedere fenomenologic, ca pe o experiență, din punctul de vedere al performanțelor psihologice, ca pe o tulburare de gândire, în sens psihopatologic, ca pe o creație mintală morbidă, în raport cu psihobiografia bolnavului, ca pe un accident ontologic, sau ca o stare de regresiune. J. Suter a arătat că un delir nu apare niciodată în mod spontan, ci el este precedat în evoluția sa

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sau mesianice. Ideile delirante melancolice au o tonalitate afectivă depresivă, tristă, penibilă. Sunt idei de autoacuzare, ruină, negație, de inferioritate sau de culpabilitate. În ceea ce privește mecanismul ideilor delirante, modul de formare și dezvoltare al structurilor delirante, se disting mai multe aspecte psihopatologice: Percepția delirantă, sau „delirul halucinator” reprezentând o percepție anormală, halucinatorie. Interpretarea delirantă este expresia falsității gândirii care interpretează, ca fenomene reale și acceptabile moral, aspecte care sunt contrare adevărului și imorale. Intuiția delirantă este interpretarea delirantă a realității în virtutea unor

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
atingere mai profundă și greu de explicat a personalității bolnavului; concepțiile organogenetice, biologice și dinamice (ca în cazul „automatismului mintal”) când delirul este considerat ca o producție parazitară a unor factori afectivo-perceptivi. Ne vom ocupa în continuare de problema clasificării psihopatologice a delirurilor cronice sistematizate. Clasificarea delirurilor Orice clasificare a delirurilor se lovește de concepțiile psihopatologice ale autorilor respectivi. Din aceste considerente există mai multe puncte de vedere în această direcție. De regulă, în ceea ce privește clasificarea delirurilor se au în vedere două

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ca în cazul „automatismului mintal”) când delirul este considerat ca o producție parazitară a unor factori afectivo-perceptivi. Ne vom ocupa în continuare de problema clasificării psihopatologice a delirurilor cronice sistematizate. Clasificarea delirurilor Orice clasificare a delirurilor se lovește de concepțiile psihopatologice ale autorilor respectivi. Din aceste considerente există mai multe puncte de vedere în această direcție. De regulă, în ceea ce privește clasificarea delirurilor se au în vedere două aspecte principale. Pe de o parte aspectul structural, care consideră delirul ca pe o tulburare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
parafreniile. Un alt tip de clasificare a delirurilor, cel mai utilizat, este cel care are în vedere tematica acestora. Tematica delirurilor este importantă atât în ceea ce privește diagnosticul clinic al acestora în scopul precizării cadrului psihozei, cât și din punct de vedere psihopatologic. Din aceste considerente vom acorda, în continuare o atenție deosebită analizei tematicilor delirante așa cum sunt ele întâlnite în literatura științifică de specialitate la majoritatea autorilor (R. Tölle, P. Berner, H.J. Weitbrecht, Genil-Perrin, E. Kretschmer, N. Retterstol, H. Ey). 1) Delirul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]