1,593 matches
-
din urmă. Studiile longitudinale privind corelația dintre clusterul A și semne și simptome psihotice. CHAPMAN și colab. (1994Ă au studiat „înclinarea” spre psihoză printr-o metodologie specială. S-a aplicat un chestionar iar cazuistica a fost reevaluată peste 10 ani. Psihoticii s-au întâlnit mai frecvent printre cei ce aveau inițial ideație magică și anhedonie socială, fapt confirmat și de alte studii follow-up după 10 ani de către KWAPIL și colab. (1999Ă. BERENBAUM și FUJITA (1994Ă au urmărit legătura între personalitate și
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
legătura între personalitate și schizofrenie și conclud că pre-schizofrenii se caracterizează prin ciudățenii, percepții și convingeri deviante. Aceste cercetări nu sunt însă centrate pe tipologia tulburărilor de personalitate de DSM-III și IV. Studiile familiale sunt importante pentru ideea de spectru psihotic ce se extinde la tulburările de personalitate. Un studiu sistematic a lui KENDLER și colab. (1995Ă privind rudele schizofrenilor și ale altor tipuri de pacienți, găsește la primii o serie de semne de „schizotipie”, nu foarte multe semne specifice, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
dar s-au găsit și alte corelații. În studiul său asupra a 200 pacienți aflați în tratament, OLDHAM (1995Ă găsește că tulburările de personalitate ale clusterului B au șanse crescute de a asocia și tulburări anxioase (rata = 2.3Ă, tulburări psihotice (5.3Ă, abuz de substanțe (5.0Ă. În Epidemiologic Catchement Area Study (ECAS, ROBINS și colab., 1991Ă mai mult de 90% din pacienții cu TP antisocială aveau un diagnostic adițional pe Axa I, mai ales cu abuz de alcool. O
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
C, anxios/fobic. Cuprinde TP evitantă, pasiv-agresivă, dependentă, obsesiv-compulsivă. O eventuală TP depresivă ar intra tot în acest grup. Aceaste tulburări de personalitate sunt co-ocurente predominant cu tulburările de dispoziție anxioase, ale alimentației și somatizării, dar se întâlnesc și tulburări psihotice. Sunt de făcut câteva mențiuni speciale. Astfel relația între TP obsesiv-compulsivă și tulburarea obsesiv-compulsivă nu e înalt predictivă. În această tulburare nu s-a identificat TP anankastă ca mai frecventă decât alte tulburări de personalitate, ba chiar într-un procent
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
dar acestea e mai dificil de diferențiat de cronicizarea depresiei iar recunoașterea oficială a unei TP depresive e încă neatestată. Nu există în prezent studii care să clarifice dacă unele forme de TP paranoidă nu sunt consecutive unor scurte episoade psihotice. Problema se plasează într-un câmp de cercetare deschis, mai ales că în prezent se acordă o atenție crescută episoadelor psihotice scurte. În ultimii ani s-a acordat o mare importanță tulburării obsesiv-compulsive constatându-se că, în înțelesul de tulburare
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
există în prezent studii care să clarifice dacă unele forme de TP paranoidă nu sunt consecutive unor scurte episoade psihotice. Problema se plasează într-un câmp de cercetare deschis, mai ales că în prezent se acordă o atenție crescută episoadelor psihotice scurte. În ultimii ani s-a acordat o mare importanță tulburării obsesiv-compulsive constatându-se că, în înțelesul de tulburare episodică ea nu apare frecvent la TP obsesiv-compulsivă. Pe de altă parte tot cercetările recente au demonstrat că debutul acestei boli
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
Consecințele bolilor psihice urmează să fie înțelese în același context și nu doar ca o consecință directă a afectării. Pe scurt, relația între Axa II și alte axe se pune și în perspectiva modificării personalității prin suferințe organice cerebrale, episoade psihotice endogene și influențe psiho-sociale. E de presupus că aceste influențe pot juca un rol în constituirea tulburărilor de personalitate, dacă apar în perioada infanto-juvenilă și mai ales în pubertate și perioada adolescentină. Se poate adăuga faptul că există toate argumentele
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
sunt integrate progresiv. Personalitatea matură coalizează acele reprezentări care mediază la rândul lor diferențierea și raportul dintre bine și rău, dintre nesiguranță și toleranță, dintre sine și lume. KERNBERG (1984Ă distinge trei niveluri de organizare a personalității: borderline, nevrotic și psihotic. Primul uzitează de mecanisme defensive primitive și integrează cele mai simple reprezentări ale sinelui și ale celor din jur așa cum se întâmplă în cazul personalităților patologice de cluster A, B și TP dependentă dar și a celor afective, deci a
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
ușoară, moderată sau severă. Tulburarea de conduită este mai complexă decât opoziționismul provocator și decât sindromul hiperkinetic, aceste diagnostice putând fi incluse. Ea este altceva decât retardarea mintală deși QI-ul poate fi puțin mai redus. Se exclude și tulburarea psihotică. Criteriile de diagnostic cer ca cel puțin 3 din cele 15 criterii să fie prezente în ultimele 12 luni cu cel puțin un criteriu prezent în ultimele 6 luni. Durata ar putea fi un element de diferențiere - alături de altele - față de
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
de psihanaliști între care SVRAKIC (1991Ă au susținut legături între tulburarea narcisică de personalitate și cea antisocială. Problema se corelează cu teza lui KERNBERG (1984Ă privitoare la organizarea de tip borderline a personalității, intermediară între cea de tip nevrotic și psihotic. Se ajunge astfel la teza „narcisismului malign”. Ar exista două nivele de structurare a personalității. Pe de o parte sinele real, care e nesigur, inferior, singur, gol, incapabil să învețe, neadaptativ, iar pe de altă parte, o fațadă de grandiozitate
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
grave, de hepatită clinică sau chiar deces prin insuficiență hepatică sunt foarte rare. Afectarea sistemului nervos - blochează transformarea acidului glutamic În GABA, prin cuplarea cu piridoxal-5-fosfat, forma activă a piridoxinei (vit.B6). Prin scăderea sintezei de GABA apar: convulsii, tulburări psihotice, nevrită optică, comă. În asociere cu alcoolul produce reacții de tip disulfiram, prin potențarea indusă de alcool a degradării piridoxinei fosforilate. Elemente de diagnostic Suspiciunea clinică: Date anamnestice de la pacient sau anturaj privind ingestia toxicului. Descoperirea ambalajelor goale de medicament
Compendiu de toxicologie practică pentru studenţi by LaurenȚiu Şorodoc, Cătălina Lionte, Ovidiu Petriş, Petru Scripcariu, Cristina Bologa, VictoriȚa Şorodoc, Gabriela Puha, Eugen Gazzi () [Corola-publishinghouse/Science/623_a_1269]
-
E. Simptoamele nu sunt explicate mai bine prin doliu, adică, după moartea unei ființe dragi, simptoamele persistă timp de mai mult de două luni sau se asociază cu o alterare marcată a stării, cu preocupări morbide, devalorizare, idei sinucigașe, simptoame psihotice sau lentoare psihomotorie. Intensitatea mai este cotată și ca: ușoară, mijlocie, severă cu sau fără manifestări psihotice. Această ambiguitate semantică s-a reflectat în clasificarea CIM-10 prin definirea cu ușurință a intensității diferențiind-o astfel: - episod depresiv lejer; - episod depresiv
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
timp de mai mult de două luni sau se asociază cu o alterare marcată a stării, cu preocupări morbide, devalorizare, idei sinucigașe, simptoame psihotice sau lentoare psihomotorie. Intensitatea mai este cotată și ca: ușoară, mijlocie, severă cu sau fără manifestări psihotice. Această ambiguitate semantică s-a reflectat în clasificarea CIM-10 prin definirea cu ușurință a intensității diferențiind-o astfel: - episod depresiv lejer; - episod depresiv mediu; - episod depresiv sever. Astfel definite, criteriile privind episodul depresiv sunt considerate a fi identice la orice
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
același adolescent și poate fi însoțit de manevre vomitive (situație întâlnită mai frecvent la fete decât la băieți). Drept consecință apar modificări privind greutatea: pierdere în greutate sau creștere în greutate. În formele cele mai grave se pot observa „elemente psihotice”. Aceste elemente psihotice se manifestă în general sub formă de idei delirante în concordanță cu dispoziția manifestată (convingere delirantă de filiație cu un sentiment de degradare, de vinovăție delirantă etc.). Aceste manifestări ridică problema unei afecțiuni bipolare în adolescență (vezi
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
poate fi însoțit de manevre vomitive (situație întâlnită mai frecvent la fete decât la băieți). Drept consecință apar modificări privind greutatea: pierdere în greutate sau creștere în greutate. În formele cele mai grave se pot observa „elemente psihotice”. Aceste elemente psihotice se manifestă în general sub formă de idei delirante în concordanță cu dispoziția manifestată (convingere delirantă de filiație cu un sentiment de degradare, de vinovăție delirantă etc.). Aceste manifestări ridică problema unei afecțiuni bipolare în adolescență (vezi capitolul 7). Ansamblul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
ale episodului depresiv major sunt îndeplinite. E. Nu s-a manifestat niciodată un episod maniacal, mixt, sau hipomaniacal, și nu au fost niciodată reunite criteriile de recunoaștere ale tulburării ciclotimice. F. Perturbarea timică nu apare doar în timpul evoluției unei tulburări psihotice cronice, cum ar fi schizofrenia sau o tulburare delirantă. G. Simptoamele nu se datorează efectelor psihologice directe ale unei substanțe (de exemplu abuzul de droguri, un medicament) sau unei afecțiuni medicale generale (de exemplu hipotiroidia). H. Simptoamele antrenează o suferință
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
decât la cei sănătoși. Shafii și colab. (1996) au reprodus un studiu identic pe o populație de copii și adolescenți cu vârste între 8-17 ani. Rezultatele lor au condus la apariția a două grupuri de pacienți deprimați, unul cu simptoame psihotice și celălalt fără aceste simptome. În primul grup, contrar celor observate la adulți, secreția nocturnă de melatonină este mai ridicată decât în grupul de control, dar situația se prezintă invers în grupul de deprimați cu simptome psihotice. Acest ultim grup
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
unul cu simptoame psihotice și celălalt fără aceste simptome. În primul grup, contrar celor observate la adulți, secreția nocturnă de melatonină este mai ridicată decât în grupul de control, dar situația se prezintă invers în grupul de deprimați cu simptome psihotice. Acest ultim grup de pacienți ar prezenta deci o depresie mai apropiată de cea a adulților în plan biologic. În final și în ciuda faptului că rezultatele studiilor sunt uneori contradictorii, se pare că depresia la copil și adolescent și depresia
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
grupul de control. În studiul lor, singurul factor predictiv în ceea ce privește recidiva este nivelul socio-economic scăzut. Emslie și colab. (1997) pun în evidență alți factori de risc de recidivă, factori clinici pe de o parte: severitatea primului episod și prezența simptoamelor psihotice în timpul acestui episod, dar și factori socio-demografici: o vârstă mai ridicată și o rasă non-caucaziană (este vorba despre un studiu american). Procentul de recidivă este similar celui din alte studii: 61% într-o perioadă de 5,8 ani; autorii precizează
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
prezentat un episod depresiv vor evolua spre o tulburare timică bipolară. În afara antecedentelor de bipolaritate familială, autorii consideră că factorii defavorabili predictivi sunt brutalitatea cu care s-a instalat episodul inițial, însoțit de lentoarea psihomotorie cât și asocierea cu elemente psihotice, halucinații, delir. Kovacs și colab. (1984) insistă asupra modalității principale de recidivă sub forma unui episod depresiv major la subiecții care au prezentat deja accese depresive sau tulburări timice. Rao și colab. (1995) constată un risc similar de 19,2
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
exces a unui diagnostic de schizofrenie sau de psihoză la această categorie de vârstă (între 15-25 ani), cu implicațiile terapeutice pe care le antrenează. Acest risc este cu atât mai mare cu cât episodul depresiv este însoțit de simptoame numite „psihotice” (mai ales delir și halucinații), congruente sau nu dispoziției. Din acest punct de vedere diagnosticul de criză delirantă acută, foarte caracteristic nosografiei franceze, reprezintă exemplul ambiguităților semantice ce pot conduce la ipoteze cvasi semantice de „psihoze”, cadru diagnostic cu implicații
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
Se poate vorbi de o subevaluare relativă a acestui diagnostic la grupa de vârstă 15-20 ani. Această situație nosografică des întâlnită era direct înscrisă în modelul kraeplian al afecțiunilor mentale. „Regula lui Jaspers” clasică recomanda „acordarea unei poziții privilegiate” simptoamelor psihotice față de simptoamelor timice. Această regulă a condus la o supradiagnosticare a psihozei și a schizofreniei, situație ce a fost denunțată de numeroși autori la începutul anilor optzeci, între care și de Pope și Lipinski (1978; 1980). Cahn (1991) relatează într-
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
supradiagnosticare a psihozei și a schizofreniei, situație ce a fost denunțată de numeroși autori la începutul anilor optzeci, între care și de Pope și Lipinski (1978; 1980). Cahn (1991) relatează într-un studiu recent despre unele cazuri clinice de „catastrofă psihotică” la adolescență, abordând problema în manieră caricaturală. Într-adevăr, printre aceste cazuri clinice existau numeroase dintre ele care puteau fi analizate din punct de vedere semiologic ca fiind stări depresive grave cu manifestări psihotice (vezi cazul Michel, p. 61, Paul
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
despre unele cazuri clinice de „catastrofă psihotică” la adolescență, abordând problema în manieră caricaturală. Într-adevăr, printre aceste cazuri clinice existau numeroase dintre ele care puteau fi analizate din punct de vedere semiologic ca fiind stări depresive grave cu manifestări psihotice (vezi cazul Michel, p. 61, Paul p. 69, Irène p. 119, Mariette p. 178 în Cahn, 1991). În numeroase cazuri raportate de acest autor se observă trecerea de la o stare de exaltare la faze de repliere sau de depresie (sub
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
clinice respective. Unii autori au comparat mania cu debut precoce (copil și adolescent) cu mania adultului sau cu mania cu debut tardiv. Pentru Carlson și colab. (1977), Bashir și colab. (1987), mania adolescentului ar fi însoțită mai des de manifestări psihotice decât cea a adultului, ceea ce contrazice o lucrare mai recentă a lui McElroy și colab. (1977) care, lucrând cu pacienți spitalizați, au comparat 40 de cazuri de manie la subiecți cu vârste între 12-18 ani (vârsta medie: 15 ani) cu
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]