2,499 matches
-
un apartament în aceeași clădire în care locuiau Cher și Tom Cruise, la o stradă de Union Square Park. Și cum lumea reală continua să se topească, am devenit unul dintre membrii fondatori ai grupului numit Gașca Puștilor de Litere. Puștii de Litere era de fapt o formulă inventată de mass-media: o imagine falsă de punkiști sclipitori și puși pe rele. Era vorba de un mic grup în vogă de scriitori și editori de succes, toți sub treizeci de ani, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
linie sub o sută șaptezeci de mile pe oră, am tors eu. - Cât? - Doar zece mii. - Bravo. Ce s-a ales de Ducatti? - Trebuit să-l vând. Jayne credea că-i va da idei periculoase lui Robby. Iar idea mea că puștiului nu-i pasă de nimic s-a dovedit inutilă. - Cum e tatăl, așa și... - Nu mai gâfâi pe aici de nerăbdare și trage o coca. Jay a tras o linie, apoi s-a oprit, strâmbându-se. O secundă de tăcere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să arate ca luna. Apoi cineva mi-a zdrăngănit strunele: iarăși Sarah. Mi-am dat ochii peste cap și am murmurat o înjurătură printre dinți. Am privit în jos și am oftat: purta un șort foarte strâmt, alb. - Ăștia-s puștii, i-am spus lui Jay, arătând spre Robby și Sarah. Ea e într-o ținută foarte șic, rozul e la modă anul ăsta pentru cei de șase ani. Robby poartă țoale de hip-hoper alb și e acum oficial un între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
-l câștiga de partea mea. Îl dezamăgisem total - iar faptul că își pleca privirea ori de câte ori intram în cameră îmi reamintea de asta. Și totuși, încă mă deranja faptul că el - nu eu - n-avea curajul să facă primul pas. - Hei, puștiule, am zis, stând la masă și dând peste cap restul amestecului matinal. S-a dus pe gât arzând și am simțit o acreală, închizând ochii până când căldura alcoolului a început să se răspândească prin sistem și mi-a făcut pleoapele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
una ca asta. - Sunt un tată și un soț dedicat, am zis eu foarte mândru. - Da, murmură Binky ezitant. Da. Am plusat, să-i spulber orice îndoială. - Și predau. - De necrezut. - Am doar o săptămână de când sunt la facultate, dar puștii mă iubesc. Circulă legenda că la cursul meu au încercat să se înscrie mai mulți studenți decât la orice alt profesor rezident. Sau cel puțin așa mi s-a spus. - Câți studenți ai? - Păi, eu n-am vrut decât trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un tată care din fericire apărea perfect normal deși eram exasperat de spectacolul pe care îl urmăream. Tot spectacolul părea inofensiv - doar o altă zi de naștere haioasă de mare profil - până când am început să-mi dau seama că toți puștii erau sub influența medicamentelor (Zoloft, Luvox, Celexa, Paxil) care îi făcea să se comporte letargic și să se exprime monoton și fără pic de emoție. Iar unii dintre ei își rodeau unghiile până sângerau, un pediatru fiind angajat special „în caz că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
chestia aia chiar nu se găsea - și știam cât mălai ești dispus să dai, așa că eram un pic cam disperat, întrebând cam pe toată lumea, și într-o noapte când eram...în trecere...pe la facultate, mici livrări, i-am întrebat pe puștii ăia dac-ar fi în stare să-mi procure drăcovenia, iar ăsta a zis c-o să mi-o aducă a doua zi. Nici o problemă. Goneam pe autostradă. Am ignorat palmierii nelegănați care transformaseră autostrada într-un tunel. Mă ghidam după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
chema Clayton? - Nu țin dosare, băiete. În afara mașinii totul era neclar. - Îl chema Clayton? - Tot ce știu e că l-am întâlnit la facultate și avea Mercedesul ăsta mic și alb. Pete tuși. Îmi amintesc mașina. Mi-amintesc gândindu-mă: puștiul e doldora. Mă gândeam că ăsta o să fie un semestru profitabil. Tăcere. Da’ nu l-am mai văzut pe puști de-atunci. Porsche coti ușor. Alt puseu de teamă. - Îl chema Clayton? M-am bâlbâit și-am încercat să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
legația rusă, afară de ministru, erea pe Dealul Mitropoliei. Secretarul de legație, Lermontoff a stat atât de aproape de luptători, încât a primit în obraz o bură de cartuș. Alt secretar de legație, anume Lwoff, a fost lovit de soldați cu paturile puștilor, fiindcă intrase în curtea Mitropoliei deodată cu valul opoziționist. În tribuna doamnelor se afla d-na Putiala, soția celui d-al doilea secretar al legației ruse. Rușii urmăreau cu cel mai pasionat interes lupta pe care o dedea opoziția ca să
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
în loc de cur, Ian e convins că fata va fi un înger, drept care nu mai știe unde să fugă atunci cînd ea se dovedește a fi o adolescentă modernă normală nedelicată, tupeistă, înarmată cu aerul ăla de falsă experiență pe care puștii de azi par să și-l perfecteze de la trei ani. Dar Maurice nu fuge. Un simț al distracției, pe care-l vedem trezindu-se instantaneu în ochii lui, îl determină să se apropie de ea și să se prezinte. Maurice
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
sau îl lasă nervii ? Nu putem fi siguri. Profesorul nu redă decît dialogurile și micile lui notații despre înfățișarea elevilor de obicei, inscripțiile de pe tricouri lucruri pe care le observă așa cum un pistolar de western observă reflexiile soarelui pe țevile puștilor ațintite asupra sa. Cancelaria e fortăreața western, plină de profesori hărțuiți și buimaci, care-și trag sufletul între două bătălii. Probabil că majoritatea sînt acolo deoarece cred în civilizație, cred în rațiune, dar stilul cărții fragmentația, opacitatea amenințătoare, repetițiile accentuează
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
Unde te duci așa, Petea?" întrebă învățătorul. "La gară." "Pentru?" "Să trag o dușcă." Învățătorul se întoarse spre locotenent: "Eram sigur. Bea zdravăn Petea, și de cum are vântul în pânze, devine alt om. Anul trecut, când insistam să-și trimită puștiul la școală, mi-a învinețit un ochi. Așa e?" Adevărat, domnu' învățător, recunoscu Petea, zâmbind cu mâna la gură. Sper ca anul ăsta să-ți lași băiatul să vină la școală. Știu ce aveți voi în cap,dar n-aveți
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
-o cu brațele și sărutând-o pe gură. Era goală sub rochie. Simți, amețit, țesătura alunecându-i pe pielea netedă. Ea se desprinse și-și recăpătă răsuflarea. Spuse, după o clipă: "Sper că o să fie bine." Ah, da, vorbea despre puștiul care trebuia operat a doua zi... Realitatea, Filip, realitatea! Abia la următoarea întâlnire, ea s-a lăsat să alunece pe nisip, în vreme ce o săruta pe gură, mângâindu-i coapsa și pântecul pe sub rochia cu bretele. O simțea nerăbdătoare și, totodată
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
galbenă, asemănătoare cu a vulpii. În salon, era lumină. Stăpânindu-și neliniștea, împinse ușa. Nastia aștepta mereu ca el să deschidă, primul, gura, ca și cum ar fi avut nevoie, de fiecare dată, de o confirmare. De data aceasta, făcu o excepție: "Puștiul de care ți-am vorbit, îți aduci aminte? Cel operat la începutul toamnei..." Locotenentul revăzu, într-o străfulgerare, vremea primelor lor întâlniri, dar deviată ciudat, ca un râu care își părăsise albia ca să ia un alt curs. Involuntar, intră în
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
curul și să se ducă s-o anunțe. Au șters-o bandiții, nu-i așa, Grig? Restauratorul ridică din umeri: era evident, nu? Învățătorul îi șopti la ureche locotenentului: "A fost unul dintre ăștia... Îl făcusem albie de porci pentru că puștiul lui nu vine la școală, deși i-am cumpărat pantofi, și poftim!" Comisarul se resemnă să îndure reproșurile soției lui, de obicei însoțite de o ploaie de crătiți, decât să piardă petrecerea de la șeful de gară. "O să-i explic", oftă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
pe Iorga și Madgearu. Ura în contra lor s-a răsfrânt și asupra lui Antonescu, care nu le-a cedat. Ieri, toată ziua, grupuri de legionari și lupte cu trupa; pe Bulevardul Pache, la Teatrul Național se aud bubuitul bombelor, mitralierelor, puștilor și detunături mai mari. În ziarele de dimineață s-a anunțat că radio[ul], telefoanele, poșta, telegraful se ocupă de armată. Ieri-seară n-a mai avut nimeni telefon, dar nu știm de a fost tăiat de guvern sau de legionari
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
fi la un sfat tehnico-economic. Iau formularele, zic un "sărut mîinile" și ies, nu înainte de a-mi încrucișa privirea cu cea a doamnei Teona, pe care am simțit-o tot timpul asupra mea. Cred că m-am emoționat ca un puști, ridicîndu-mi-se tot sîngele în obraji și urechi. La întoarcere, cînd voi aduce formularele, voi avea grijă să-mi fac curaj de pe sală, să o pot privi lung, măsurînd-o de cîteva ori, insistînd cu privirea îndeosebi asupra genunchilor și șoldurilor, s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și jos. Nu-i nimic, ai să înveți repede! Am greșit eu că nu m-am ocupat de asta la timp, dar știi și tu cât am tras cu Bobo și cu boala lui. Și cu Bobo ce facem? întreabă puștiul, ștergându-și transpirația de pe frunte într-o scurtă pauză de alergat după minge. El trebuie să rămână la oraș, cu tata. Asta sună bine în mintea băiatului, își dă seama cu mirare Eduard, care îi gândește gândurile. Scapă de grija
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Nu, nici marea nu are chef încă de duel. Doar l-a încercat. Se îndepărtează de țărm, uitându-se în treacăt la un copil cu părul negru fluturând în vânt, ghemuit pe plajă. E greu de spus dacă e tot puștiul de mai devreme. Copilul stă cu spatele la mare și desenează ceva în nisip cu un băț de chibrit ars pe jumătate. Ceva semănând cu un chip de fată cu păr ondulat și cu ochelari. O imagine neașteptată îi răsare în minte
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Înalt și i s-a părut că unul avea barbă. Dar, adăugă Rossi, ridicând privirea și zâmbind, erau doi turiști care ședeau pe marginea canalului și aceștia au văzut trei oameni ieșind din palazzo. Unul dintre ei ducea o valiză. Puștii ăștia erau Încă acolo când au ajuns oamenii noștri și ne-au oferit o descriere. Făcu o pauză și zâmbi, parcă sigur că Brunetti se va bucura de ce urma. — Unul dintre ei pare a fi Ruffolo. Răspunsul lui Brunetti fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
până acum două săptămâni. — Le-ai arătat fotografii? — Da, domnule. Și ei cred că el este. I-au observat urechile mari. — Dar proprietarului? Lui i-ai arătat fotografia. — Nu Încă, domnule. Tocmai m-am Întors după ce-am discutat cu puștii ăștia belgieni. Mi se pare că-i vorba de Ruffolo. — Ce știi despre ceilalți doi? Descrierile pe care ți le-au dat belgienii sunt la fel ca a lui? — Păi, domnule, era Întuneric, iar ei nu erau tocmai atenți. — Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
De unde-a aflat asta? — Ne-a sunat agentul În jur de zece și a Întrebat dacă poate merge să arunce o privire În palazzo. Vianello scoase un pachet de țigări din birou și aprinse una. — Rossi mi-a spus că puștii ăștia belgieni cred că Ruffolo a fost prezent. Brunetti clătină din cap. — Ruffolo-i un tip pipernicit, nu-i așa, domnule? Nu e deloc foarte Înalt. Suflă un fuior subțire de fum, apoi Îl alungă cu mâna. — Și sigur nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
său, apoi așezându-se la loc. — Adică? — Adică, vestea e că ar vrea să vorbească. De unde vine vestea? — De la cineva care cunoaște pe cineva care-l cunoaște pe el. — Și cine a vorbit cu acest cineva? — Eu. E unul dintre puștii ăia din Burano. Știți, cei care au furat barca de pescuit anul trecut. Pentru că i-am iertat de treaba aia, m-am gândit că-mi e dator cu o favoare, așa că am mers ieri să stau cu el de vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Câți rămăsese în sală, toți fură măcelăriți. Am luat puștile lor încarcate și, alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în tot ce venea înaintea mea. Dădură și ei foc și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]