107,135 matches
-
a dat nu cu cornul, ci cu o talangă de oi. Șeful statului a împușcat în trei ore 18 mistreți: record mondial absolut! Explicația? în iarna precedentă, un pădurar colindase zilnic pădurea cu o sanie trasă de o iapă ce purta la gît o talangă de oi, omul aruncîndu-le mistreților înfometați cîte doi-trei știuleți de porumb; se crease astfel un reflex condiționat. La vînătoarea lui Ceaușescu, același pădurar "agita talanga în spatele președintelui, iar mistreții veneau să-și ia porția lor de
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
coarne superbe, a căzut istovit în plasa întinsă de vînători. împărătesei i s-a făcut milă și a dispus să fie cruțat. înainte de a fi repus în libertate, cerbului i s-a aplicat pe grumaz un cerc de oțel aurit, purtînd următoarea inscripție: "împărăteasa Iosefina a grațiat acest cerb la 8 septembrie 1808". Cei prezenți au apreciat vîrsta exemplarului la aproximativ 20 de ani. în anul 1836, pe timpul regelui Ludovic-Filip, la o vînătoare în aceeași pădure, a fost răpus un cerb
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
a grațiat acest cerb la 8 septembrie 1808". Cei prezenți au apreciat vîrsta exemplarului la aproximativ 20 de ani. în anul 1836, pe timpul regelui Ludovic-Filip, la o vînătoare în aceeași pădure, a fost răpus un cerb cu un trofeu colosal, purtînd pe grumaz un cerc de oțel, prin curățarea căruia s-a putut citi inscripția de mai sus. Cerbul, la vremea respectivă, ar fi avut vreo 48 de ani. întîmplarea, în ciuda datărilor precise, emană un vag parfum folcloric, gestul Iosefinei părînd
Epistolă către Odobescu by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8093_a_9418]
-
însă de dimensiuni cu totul fantastice, așa cum niciun cercetător savant n-a cunoscut. Aceste capre minunate, acești mistreți și lupi, acești iepuri și vulpoi, aceste paseri rare aveau iuțeli de fugă și zbor extraordinare și un fel de a se purta cum nu s-a mai văzut. Cu toate acestea - vă fac atenți! - toate au căzut sub plumbul omorîtor, și totdeauna la niște depărtări neînchipuite. Ar mai putea constata străinul intrat în tovărășia vînătorească și alte lucruri. Fiecare în parte posedă
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
arborează și titluri nobiliare, mai mult sau mai puțin hibride ori apocrife, îmi voi declara neșovăielnic preferința pentru un nobil adevărat: baronul Karl Friedrich Hieronymus von Münchhausen (1720-1797), cel care într-o zi a întîlnit în codru un cerb măreț, purtînd între coarne un cireș încărcat cu fructe; era același animal în care, cu vreun an sau doi înainte, neavînd asupră-i gloanțe, trăsese el însuși cu sîmburi de cireșe. Altă dată, la o vînătoare în Ceylon, baronul s-a trezit
Epistolă către Odobescu (IV) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/8031_a_9356]
-
POSIBIL? Dacă eram pantofar - scrie el într-un articol explicativ la Nu (v. Război cu toată lumea, Humanitas, București, 1992, vol I, pp.78-79) - aș fi spus, tot așa: de ce să fac pantofi cînd pantoful se uzează și cînd cel care poartă pantofii va muri?". Acesta este sensul lui "nu". De ce să fac critică, cînd criticul și cel criticat vor muri? Spune nu literaturii și criticii pentru că, în fața enormei zădărnicii a vieții sînt microscopice zădărnicii. Aceasta e obsesia în tot ce a
A treia identitate by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/7958_a_9283]
-
în șuvițe plângătoare se învârte toată partea importantă a două vieți. Jumătatea de oră, agățată de-o dimineață cețoasă de aprilie, este ceasul de foc al unui tărâm în care nu există decât întâlnirea din spatele bisericii. Iar din ea, femeia poartă încă în spatele ochilor bucăți foarte importante și de bază în colecția multicoloră, care o ține trează și pe ea, și pe băiatul care scrie de zor teza lui la istorie. Sunt fărâmițe dulci, din dimineața de aprilie, cum ar fi
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
pe sub copacii în umbra cărora ședeau țărani lângă desagii și coșercile lor spre bulevard, cu canotiera de pai pe cap: în sfârșit, viața avea să i se ofere în acea formă îndelung râvnită și neatinsă a unei existențe ordonate, așezate, purtând pecetea prosperității și nobleței. Tigănci vindeau flori, îl îmbiau cu strigătele lor, Conașu, Conașu, aveau brațele pline de margarete, ale căror corole străluceau pe tulpinile cărnoase: era cald, un cer vast, lipsit de nori, se întindea peste oraș, aerul stătea
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
părăginite se ațineau în umbra subțire a copacilor bolnavi, ale căror crengi așezau pe ele contururi mai moi și frunzele palide aruncau pete livide peste verdele rărit. Portaluri orientale clasice, coloane, ornament din stuc, se înghesuiau între tufișuri și cotețe; purtând pe ele o crustă de praf și rugină, epavele automobilelor proliferau sub prelate, câinii se hârjoneau prin gangurile curțiilor, între ușă și portalul grădinii, sau stăteau întinși cu țâțele roșii și impertinente pe dalele sparte în arșița după-amiezii. Piața zăcea
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
înăuntru, a împins ușa care peste zi rămânea deschisă și l-a rugat pe tata-mare să intre primul; dalele, stropite de curând, duceau de-a lungul unui răzor de trandafiri, ce mărgineau zidul terenului, la intrarea laterală a casei impozante purtând amprenta Jugendstil-ului vienez. Intrară în holul de la intrare. — Bagajul va fi dus în camerele dumneavoastră, probabil că sunteți obosit de călătorie, spuse Leo Schachter, în timp ce urcau cele trei trepte ce dădeau în antreu, unde aveau să-și lase la
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Ion Voicu, astfel cum, din autobuzul 133, am văzut scris pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce atâta mirare și frământare? Străzi, piețe, parcuri, toate trebuie să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a fost Ion Voicu un om de valoare al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde, a fost un mare artist, nu
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce atâta mirare și frământare? Străzi, piețe, parcuri, toate trebuie să poarte un nume, vorba poetului, și de ce nu l-ar purta și pe acela al violonistului Ion Voicu? Nu a fost Ion Voicu un om de valoare al acestei țări? Sigur a fost, voi răspunde, a fost un mare artist, nu încape îndoială. Și a mai fost, pe deasupra, și om de
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
comentînd că, în urma lor, în ruinele orașelor/ filistene, arheologii vor/ găsi un și mai mare număr de căni de bere, căni strînse/ buluc, avînd/ ciocuri cu filtre pentru/ reținerea/ rămășițelor de orz ce pluteau în berea proaspăt preparată...” (Cei ce poartă trup). Psihanaliza e luată peste picior, frica apare anihilată de licențiozitate: „La cules, în subconștientul/ colectiv, în galerii, la intrare cu/ doi cartofi și un/ morcov: chiar nu vă e rușine? Băi, obsedatelor! O călugăriță/ le aruncă. Alta/ dintre ele
O tradiție eretică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13135_a_14460]
-
Iulia Alexa Poartă blugi. Țin mai mult. Eventual ținută casual, culori neutre, e sensibil la stridență și se demodează invizibil. Tinerele profesoare (rarissim jurnaliste cu Litere până la 30-35 de ani), afișează câte o bijuterie patinată, teatrală. Majoritatea cazurilor - fumători și cafegii înveterați, drogul
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
rarissim jurnaliste cu Litere până la 30-35 de ani), afișează câte o bijuterie patinată, teatrală. Majoritatea cazurilor - fumători și cafegii înveterați, drogul face parte din identitate. Clamează că „mai bine n-ar mânca decât fără țigări“ etc., etc.). Fetele nu mai poartă tocuri, merg mult pe jos, și-apoi, e inutil. Bărbații din aceeași categorie, eligibili, în speță, nu sunt receptivi sau se inhibă în prezența luxului unei cizme mai elegante. În general, colaborează. La tot. La ce pică. La grădinițe particulare
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
vedere felul în care cei cinci turiști îl organizează, lăsând impresia de grabă în încercarea de a vedea cât mai mult, si, în același timp, de relaxare prelungită, de causeries la o masă încărcată cu specialità sammarinese, cu vinurile locale purtând nume vaporoase, Valpolicella rosso, Bardolino rosso, Soave bianco, Lacrima Christi etc. Astfel, inevitabil, gândul m-a dus la Sadoveanu și la povestirile lui; același pitoresc, acelasi interes pentru locuri și natura, aceeași lentoare falsă, aceeași tărăgănare vicleana. În ciuda faptului că
Monte Titano by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/13158_a_14483]
-
alta. Din punctul de vedere al autorului însă, apariția unor astfel de cărți devine o componentă a coșmarului de zi cu zi, atît de bine descris în romanele lui Dan Stanca. A doua zi după moarte este un roman care poartă semnele inimitabile ale scrisului lui Dan Stanca. Cititorii fideli ai romanelor sale nu vor avea mari surprize citindu-l, dar cei care nu-i cunosc cărțile anterioare pot avea revelația întîlnirii cu unul dintre scriitorii foarte interesanți ai perioadei de
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
o reparație în secțiunea „poeme neincluse în antologiile de autor”, dar aici figurează poeme din volumele apărute în anii 1982-1989, deci tot rămân, la fel de inexplicabil, în afara sumarului, trei volume din anii 1973-1976. O ultimă parte a antologiei de la Editura Polirom poartă indiciul „din periodice și inedite (1997-1999)”, derutant pentru că aici sunt preluate poeme publicate în antologia „B.p.t.”, deci acum nu mai sunt inedite. Matei Călinescu își recunoaște fidelitatea excesivă: „Eu i-am respectat până și micile neglijențe din cele trei autoantologii
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
din 1970). Când zici Mircea Ivănescu primul lucru care îți vine în minte e personajul său mopete, așa încât el este emblema reprezentativă pentru poet, nu un vers, nu o imagine, nu o strofă, nu un poem. Antologia lui Matei Călinescu poartă marca afectivă a prietenului de departe și de demult, cu virtuțile și defectele ce rezultă de aici. Fără o ediție completă din poezia greu antologabilului Mircea Ivănescu nu se va putea discuta corect despre ea în viitor. Mircea Ivănescu, versuri
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-un fel de coc, schițează un zâmbet forțat undeva între ceea ce ar trebui să fie bărbia și ceea ce ar trebui să fie nasul. Se văd pupilele, care seamănă cu cercurile de plastic cu care ne privesc păpușile
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
cu uniformă de cadet al Școlii de Război, făcea de strajă, plin de speranțe, pe sub ferestre. Bunica zicea că dădea perdelele la o parte cu tacul pentru ca el s-o poată vedea. Nu l-am văzut pe bunicul în uniformă: purta de obicei o vestă lungă de lână și citea ziarul pe balcon. Întotdeauna mi-l aduc aminte citind ziarul pe balconul din cartierul Beira Alta ori suind pe munte, pe o vreme de furtună cu tunete. A murit când eu
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
sprijin” (Ea străbătea grădina). Luminozitatea intensă alcătuiește un atribut al inocenței primare: „Bîntuie lumina și nu mai pot vedea/ decît în pace decît în bucurie/ cu nevinovăție” (Discurs despre apoteoză). Sub unghiul viziunii, avem a face cu detritusurile încă dulci, purtînd mirajul începuturilor absolute, ale unui Paradis: „Îndoliat de fluturi/ un lac// albastrul aplecat/ într-o fîntînă// un echivoc de coapsă și măr dulce/ cu lăcomia apei/ cu lăcomia inimii în valve/ cu lăcomia viermelui în fructe/ cu lăcomia golului în
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
în metrou și ajunge la serviciu, după ce trece prin tot soiul de accidente fără noimă. Realitatea din proza lui Răzvan Petrescu e fotografică și picturală, atît doar că realismul imaginii e... à la manière de Magritte ori Chagall. Lumea nu poartă nici un înțeles, nu are nici miez și nici rost, ea doar se lasă văzută și descrisă la modul brut, în cantități, forme și cuvinte care au o singură menire, aceea de a se înfățișa ochiului și auzului ca fapte în
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
începutul din Jazz: „Mă duceam să cumpăr sifoane. Mă gîndeam la copilărie și n-aveam nici cel mai mic chef să cumpăr sifoane. Îmi agățasem însă walkman-ul de centură. Centura maro a tatălui meu mort. Pe care n-a purtat-o decît o singură dată, la Praga, acolo unde un celebru orologiu întoarce timpul, nu și iubitele, înapoi. Limbile se învîrt în sens invers, pare o iluzie optică, nu e. Un oraș frumos. Oprindu-mă puțin în cartierul Stáre Msto
Proză în imagini by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13185_a_14510]
-
Occident, uniformele soldaților și îmbrăcămintea preoților se apropie din ce în ce mai mult de hainele civile, în România e încurajată înzorzonarea kitsch și împăunarea agresivă. Pesedeii au înțeles perfect așteptările populației și s-au specializat în driblingul amețitor între cenușiul pe care-l poartă cu obstinație în viața cotidiană și opulența afișată la sărbători: sute de mii de sticle de bere, cârnăciori sfârâind estetic, totul într-o deșănțare menită să facă diferența între oamenii ca noi și dintre noi și străinii care vor să
Glonțul de cârpă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13181_a_14506]