1,102 matches
-
c] am avea de-a face cu o moral] bazat] pe mistic, corupt] din punct de vedere etic și chietist] (Danto, 1972, p. 99). Cel puțin așa se spune despre sistemele Vedanta și Yoga. Pe cât ar putea fi de adev]rât] aceast] acuzație, exist] o list] a celor trei virtuți comprehensive pream]rite în Upanișade (și familiare cititorilor lui T.S. Eliot), care merit] menționat], si anume: damyata, datta, dayadhvam, semnificând st]pânirea de sine, d]ruirea sau sacrificiul și compasiunea. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
c] problemă „drepturilor” și intereselor celorlalți nu este ridicat], cu excepția parțial] a virtuții ahimsa (nev]ț]marea), având în vedere faptul c] justificarea ultim] a tuturor practicilor etice este de a în]lța statutul moral al practicantului, dar nu neap]rât și cel al celorlalți. O persoan] chiar poate ierta o altă din acest motiv. În absență total] a altor ființe, un practicant jainist singur nu poate acumula atât de meritoria karma! Uneori, c]lug]rii fac apel la consecințe sociale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
la „adev]r”, dar unul privit într-o tripl] ipostaz]: onestitate, adev]r al cunoașterii și adev]r al existenței sau realitate. Sensul s]u original deriv], bineînțeles, de la sat, care înseamn] „A FI-ul” existenței, adev]rul cu adev]rât existent; r]mine în sarcina filosofiei de a determina dac] aceasta poate fi identificat] cu Non-existența, Brahman, Nirvana sau Dumnezeu. Pentru Gandhi, Adev]rul este Dumnezeu, afirmație prin care el înțelege c] noi toti ar trebui s] lupt]m pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
folosite de oponenți. Ins] majoritatea scriitorilor chinezi folosesc termenul tao cu referire la propriul sistem de orientare comportamental] și având în vedere perspectiva social]. În traduceri, tao - calea (orientarea) - apare de regul] că o descriere precis] prin prezența articolului hoț]rât, care lipsește în limba chinez] veche. Acest lucru nu ridic] nici o problem], dac] lu]m în considerare faptul c] multe școli nu au c]zut de acord cu privire la adev]rata cale. i. Perioadă taoismului pozitivist: Confucius și Mo Tzi 1
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
susțin ideea adopt]rii unor practici lingvistice în vederea modific]rii schemei obișnuite, care se aplic] în evalu]rile de tip shi-fei. În sfârșit, aceste „semințe” ale virtuții pot fi împiedicate s] se dezvolte și atunci când omul nu aspir] cu adev]rât și nu încearc] s] încurajeze acest lucru. Dac] omul ar putea înl]tură toate aceste influențe negative, perfecțiunea să moral] ar reprezenta o regul] și nu doar o rar] excepție. Mencius susținea c] practicile convenționale se justific] prin ins]și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ins]și originea lor spontan]. Ritualurile de înmormântare au ap]rut că o consecinț] normal]. Ar fi greu, chiar insuportabil, s] ne imagin]m insectele și alte creaturi devorând trupul neînsuflețit al p]rinților decedați. De aceea, divinitatea a hoț]rât în mod indirect desf]șurarea acestui ritual prin intermediul sentimentelor și al inclinațiilor comportamentale afective. Atașamentul fâț] de familie sau fâț] de clan (neam) reprezint] o form] a iubirii p]rtinitoare, care aparține și ea naturii firești a lucrurilor. Divinitatea este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
a afirma c] „orice form] de limbaj duce la deformarea conduitei tao” însemna tocmai a deformă conceptul de tao; în plus, ei au susținut ideea c] în orice opoziție de genul shi-fei, una dintre p]rți are întotdeauna valoarea adev]rât]. Zhuang Tzi a inversat taoismul lui Lao Tzi, prin ideea c] limbajul nu trebuie înl]turat în favoarea acțiunii firești și spontane. A renunțat printre altele și la ipoteza conform c]reia „divinitatea”, „ordinea natural]” sau „realitatea” ar constitui o bâz
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
care a reușit s] cucereasc] teritoriul Chinei, exterminând c]rtur]rimea rival], arzând c]rțile și aducând întreaga glorie a Chinei din perioada clasic] în pragul dezastrului. Aceast] dinastie s-a stins la puțin timp dup] moartea celui dintâi împ]rât. vii. Influență constant] a gândirii clasice La mijlocul Erei Întunecate, împ]rații din dinastia Han au declarat confucianismul că tao oficial. Budismul preluat din civilizația Indiei a adus elemente conceptuale de origine apusean]; aceste elemente au predominat în Chină mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
doua invazie ideologic] barbar]. Gânditorii chinezi au manifestat un interes aparte pentru sisteme filosofice occidentale precum socialismul și pragmatismul. Cu toate acestea, Mao Zedong, în calitatea sa de reformator al tradiției, preferă s] se compare mai degrab] cu primul împ]rât legalist. Pe de alt] parte, Deng Xiaoping este reprezentativ pentru renașterea spiritului pragmatic. Toate celelalte teorii despre tao care s-au succedat au purtat amprenta tot mai evident] a influenței vestice, ins] gândirea chinez] nu le-a interpretat prin prisma
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
refer] la Biserică triumf]toare ce caut] s] dețin] controlul asupra vieții publice, 5) Hristos transform] cultură, un stimulent pentru viața personal] și cea public], ce ofer] disciplinelor laice o autonomie legitim] și caut] s] influențeze instituțiile, si nu neap]rât s] dețin] controlul asupra lor. Toate cele cinci abord]ri au la bâz] același material biblic, accentuând importantă c]îi alese pentru adaptarea Bibliei la cerințele lumii moderne. De obicei, exemplele asociate acestor cinci tipuri nu au fost pe deplin
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
principale ale primelor trei evanghelii, pe care autorul le-a cunoscut în mod direct sau prin intermediul tradițiilor orale ulterioare. Esență înv]ț]turii lui Iisus este Împ]r]ția lui Dumnezeu sau modul în care Dumnezeu conduce lumea că Împ]rât al ei. Iisus a exemplificat-o prin propria înv]ț]tur] și viat]. El a reflectat asupra tradițiilor poporului S]u, pe care le-a cunoscut prin intermediul sinagogilor și pe care le-a interpretat într-un mod nou și original
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
-si acopere capul. Sfaturile lui trebuie plasate în contextul situațional al primelor comunit]ți creștine din secolul I d.Hr. Așteptarea să cu privire la sfarsitul iminent al lumii a influențat sfaturile legate de c]s]torie. Oricum, a avut o atitudine hoț]rât] în a-i îndemna pe creștini s]-și continue viață și munca cotidian], întrucat timpul este scurt, si nu s] aștepte sfârșitul cu brațele încrucișate. Pan] la sfârșitul secolului I, Biserica și-a schimbat radical punctul de vedere (deși exist
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
umane, iar pe de alt] parte, semnifc] conștiința care determin] ființele umane s] fie responsabile în fața lui Dumnezeu și a societ]ții. Aplicat într-un context universal mai extins, taqwa devine simbolul etic universal al unei comunit]ți cu adev]rât morale: O, umanitate! Te-am creat din b]rbat și femeie și te-am organizat în grupuri diferite pentru a ajunge s] v] cunoașteți - cei mai nobili dintre voi, în ochii lui Dumnezeu, sunt cei care posed] taqwa. (49,11-13
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fost reintroduse, dar exist] multe divergențe în lumea musulman] în leg]tur] cu necesitatea și aplicabilitatea unor proceduri de genul acesta. În cazurile în care se aplic], acest tip de pedepse este acordat prin intermediul curților Shari’a și este hoț]rât de judec]tori musulmani abilități. Și juriștii sau experții legali pot îndeplini rolul de interpreți de Shari’a și au dreptul de a emite opinii legale avizate. Asemenea opinii pot fi solicitate de c]tre indivizii care doresc s] cunoasc
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Tradiția filosofic] musulman] are dubl] semnificație: deoarece conținu] și dezvolt] filosofia clasic] greac] și pentru c] se angajeaz] s] sintetizeze Islamul și gândirea filosofic]. Al-Farabi (m. 950 d.Hr.) susținea armonia dintre idealurile religiei virtuoase și scopurile unui stat adev]rât. Cu ajutorul filosofiei, un individ poate înțelege modul de atingere a fericirii umane, dar recurgerea propriu-zis] la virtuțile și la acțiunile morale presupune intermedierea religiei. El compar] întemeierea unei religii cu fondarea unui oraș. Cet]tenii trebuie s] dobândeasc] tr]s
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
atât pentru societatea greac], cât și pentru cea musulman], în special aplicarea acestor standarde și norme în societ]ți politice. Cu cat înțelepciunea și virtutea conduc]torilor sunt mai mari, cu atât este mai realist] posibilitatea de a atinge adev]râtul scop al filosofiei și al religiei - fericirea. Ibn Șină (m. 1037) argumenteaz] c] Profetul întrupeaz] totalitatea acțiunilor și a gândurilor virtuoase, dintre care atingerea virtuții morale este cea mai prețioas]. Profetul a dobândit tr]s]turile morale necesare pentru propria
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
Ținând cont de faptul c] sensul intrinsec al unei acțiuni constituia un aspect semnificativ al comportamentului etic și moral, aceast] tradiție sublinia leg]tură dintre conștiința moral] interioar], experiențial] și expresia exterioar] a acesteia, astfel încât se considera c] o adev]rât] acțiune moral] este aceea care îmbr]țișeaz] și p]trunde întregul vieții. În cadre instituționalizate, organizate, grupurile sufiste susțineau conformismul în fața musulmanilor tradiționaliști, dar ad]ugau componentă disciplinei și a purific]rii interioare. Știind c] practicile care instaurau disciplină și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
si dac] „în mod pl]cut” este r]spunsul lui Epicur la întrebarea lui Socrate, aceast] întrebare nu poate s] conțin] nici o referire esențial] la pl]cere. Este mai mult o invitație la reflecție asupra a ceea ce este cu adev]rât dezirabil în viața unui om: cum ar trebui s] tr]iasc] un om pentru a putea spune obiectiv c] a avut o viat] tr]it] cu succes? R]spunsul lui Socrate, care își g]sește ecoul în reacțiile tuturor celor
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
decidem s] îl traducem în acest fel. Concluzia lui Aristotel va p]rea stranie - și nu exist] nici o indicație clar] dac] el se gândește la el atunci cand aplic] termenul sub o form] radical]. Ne putem face o idee despre adev]râtul sens al termenului arete dac] analiz]m tipul argumetului pe care Platon și Aristotel îl relaționau cu eudaimonia. Se presupune c], în primul rând, oamenii - v]zuți fie că entit]ți complexe formate din suflet și trup (Aristotel), fie doar
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
faptele observate”, deși el conținu] - la fel de tipic - prin a recunoaște c] Socrate era pe calea cea bun]. Ceea ce Socrate nega era faptul c] o persoan] ar putea s] acționeze contrar discern]mântului s]u dintre bine și r]u. Adev]rât, spune Aristotel, în sensul c] ceea ce „este dus dup] sine” sau ascuns de pl]cere într-un om f]r] voinț] nu este atat cunoașterea în sensul s]u primar, adic] a cunoaște principiile generale relevante, cât este conștiința faptului
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
conduit] este acela c] binele trebuie f]cut și urmat, iar r]ul evitat. „Regulă synderesis” este, sublinia el, un principiu evident prin sine însuși, astfel încât oricine îl va înțelege trebuie s] îi recunoasc] veridicitatea. Acesta nu urm]rește neap]rât corectitudinea sau greșeală unei acțiuni, ci polaritatea axei pe care se situeaz] conduită, atracția intrinsec] a unui pol și respingerea celuilalt. Chiar prin garantarea adev]rului acestui principiu, cunoașterea nu va fi suficient] pentru a ghida o persoan] prin viat
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unor m]n]știri situate în zone rurale izolate. În aceste circumstanțe diferite, scopul acestor școli monastice a devenit unul mai limitat, si anume de a conserva cultură trecutului. În anul 800, Carol cel Mare a fost încoronat primul Împ]rât Român Sfânt, si pentru o scurt] perioad] dup] această, a ap]rut o revenire a ideii imperiale, asociate cu o renaștere cultural]. Într-adev]r, singurul filosof occidental original, care a scris în perioada dintre Boethius (475-525) și Sfanțul Anselm (1033-1109
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
fost conduc]torul școlii de la Palat, fondat] la curtea lui Carol cel Mare. O serie de r]zboaie, de conflicte politice și de dispute între Biseric] și Imperiu a dus la recuperarea creștinismului și la victoria papalit]ții asupra împ]râtului, marcat] de reformele instaurate de Papă Grigorie al VII-lea asupra Bisericii, începute în 1073, si de penitenta împ]râtului Henric al IV-lea în fața Papei, la Canossa în 1077. iii. Epoca de aur a scolasticii În timpul perioadei patristice și
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
politice și de dispute între Biseric] și Imperiu a dus la recuperarea creștinismului și la victoria papalit]ții asupra împ]râtului, marcat] de reformele instaurate de Papă Grigorie al VII-lea asupra Bisericii, începute în 1073, si de penitenta împ]râtului Henric al IV-lea în fața Papei, la Canossa în 1077. iii. Epoca de aur a scolasticii În timpul perioadei patristice și a celei de la începutul Evului Mediu, discuțiile erudite despre moral] au fost doar de natur] teologic]. Acestea aveau ca punct
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
între dou] grupuri de filosofi contemporani: averroiștii latini și voluntariștii franciscani. Primul grup, din care cel mai important a fost Siger din Brabant (1240-1284), a p]strat o versiune naturalist] nepotrivit] a eudemonismului aristotelian. Cel de-al doilea a ap]rât ideea c] legea divin] este un „manual de instrucțiuni” pentru viața omeneasc] și au susținut faptul c] aceasta este o surs] independent] de obligații generate de voință legislativ] a lui Dumnezeu. Revenirea gândirii augustiniene a început din timpul vieții Sfanțul
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]