2,217 matches
-
ecoul împușcăturilor și în catacombele Parisului. Căci, după spusele Charlottei, se duceau lupte în labirinturile acelea, iar gloanțele sfărâmau craniile celor morți acum câteva secole. Și cerul nocturn de deasupra Atlantidei era luminat de cometă și de zeppelinele germane, azurul răcoros al zilei se umplea de țârâitul regulat al unui monoplan: un oarecare Louis Blériot traversa Canalul Mânecii. Alegerea evenimentelor era mai mult sau mai puțin subiectivă. Succesiunea lor se supunea mai ales dorinței noastre febrile de a ști, întrebărilor noastre dezordonate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mie însumi că nu mai era nimic de aflat, că Franța Charlottei fusese epuizată de-a binelea. Distrat, lăsasem să alunece pe covor pagina aceea, mă uitasem prin ușa deschisă de la balcon. Era o zi deosebită, la sfârșitul lunii august, răcoroasă și însorită, când vântul rece care trecea peste Ural aducea în stepa noastră prima adiere a toamnei. Totul strălucea în lumina aceea limpede. Copacii din Stalinka se profilau cu o precizie fragilă pe cerul de un albastru înviorat. Orizontul trasa
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
uitarea care ar fi devenit veșnică. Ce prostie cosmică e dispariția unei femei frumoase! Dispariție fără întoarcere. Pieire totală. Fără umbră. Fără reflex. Fără apel...” Soarele se stingea în adâncurile stepei. Dar văzduhul a păstrat îndelung luminozitatea cristalină a serilor răcoroase de vară. Dincolo de pădurice a răsunat strigătul Cucușkăi, mai sonor în aerul rece. Frunzișul copacilor era presărat cu câteva frunze galbene. Cele dintâi. Strigătul locomotivei a răsunat din nou. Deja departe, atenuat. Atunci, reîntorcându-mă la amintirea celor trei cochete
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
răsunat din nou. Deja departe, atenuat. Atunci, reîntorcându-mă la amintirea celor trei cochete, mi-a venit o idee simplă, un ultim ecou al reflecțiilor triste în care mă încurcasem adineauri: „Dar în viața lor exista dimineața aceea de toamnă răcoroasă și limpede, aleea cu pământul acoperit cu frunze moarte, unde se opriseră o clipă, stând nemișcate în fața obiectivului. Fixând clipa aceea... Da, exista în viața lor o dimineață luminoasă...” Cuvântul acesta a făcut minuni. Căci, deodată, cu toate simțurile mele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
nu-mi mai ajungea... Transfigurarea celor trei cochete îmi permitea să sper că vraja s-ar putea reînnoi. Îmi aminteam foarte bine fraza aceea atât de simplă care declanșase totul: „Și totuși, exista în viața celor trei femei dimineața aceea răcoroasă și însorită...” Ca un ucenic vrăjitor, mi-am imaginat din nou bărbatul cu mustață frumoasă în biroul lui, în fața ferestrei întunecate și am șoptit formula magică: - Și totuși, a existat în viața lui o seară de toamnă când stătea în fața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
trebuia să mă zbat între identitatea mea rusă și cea franceză. M-am acceptat. Ne petreceam acum aproape toate zilele pe malul Sumrei. Plecam dis-de-dimineață, ducând cu noi o ploscă mare cu apă, pâine, brânză. Seara, profitând de prima adiere răcoroasă, ne întorceam acasă. O dată ce drumul ne era cunoscut, nu ni se mai părea așa de lung. În monotonia însorită a stepei descopeream o mie de repere, jaloane care ne-au devenit repede familiare. Un bloc de granit, în care fragmente
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a frunziș ud. Pe cer se etajau nori gri și violeți, luminați de soarele în asfințit. Din când în când, pe asfaltul ud scrâșneau roțile unei mașini. Fiecare gură de vin dădea sunetelor și culorilor acelora o nouă densitate: greutatea răcoroasă a copacilor, geamurile strălucitoare spălate de ploaie, roșul lozincilor de pe fațade, scrâșnetul umed al roților, cerul încă învolburat. Simțeam că, puțin câte puțin, ceea ce trăiam noi în sala aceea goală se desprindea de momentul prezent, de gara aceea, de orașul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
19 sept., ziua aniversară a Sântului Ianuarie. Vezuv era în liniște, golful de Ischia se colora de fețe pe jumătate senine, pe jumătate purpură, ce se răsfrângea fugind de razele cele din urmă ale soarelui; adierile vântului îmbălsămite, dulci și răcoroase, urma după aburii cei arzători ai zilei; pretutindeni recădea, în grațioase festoane și în bogate draperii steagurile napolitane, pe care strălucea, ca niște stele dătătoare de raze, armele Franței, Spaniei și Siciliei. Bucuria era în toate inimile, pentru că era o
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
De-al ei cântec tot tresare. Iar Nițu la văzul ei Ochii-i scăpară scântei, Unde-i unu vede trei; Săgetat, topit, uscat, Ale friguri l-apucat - Zace, bietul, fermecat. 270 {EminescuOpXIII 271} Alta: CIREAȘA Roșată, dulce, voioasă Fragedă și răcoroasă, Din muguraș în pruncie Mă gătesc cu flori o mie. Și, de soare sărutată, Cresc iute, ș-apoi deodată Mă roșesc că mi-e rușine Când frunza s' uită la mine, Că mă vede preschimbată, Arzând de foc, foc de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
Camera Ouălor. Făcea ceea ce anii lungi în care trebuise să ia decizii complicate îl învățaseră că e mai bine. Amâna hotărârea până când avea să fie sigur de ea. Își continuă drumul pe coridoarele complicate ale subsolului bibliotecii, iar afară aerul răcoros al dimineții îl făcu să se simtă ceva mai optimist. Se gândi pentru o clipă că în nici o scriptură, ba nu, în nici o scriere religioasă a omului nu se pomenea de eventualitatea în care omul pierdea înfruntarea finală, lăsîndu-l pe
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cea mai mare bogăție a Universului. Nu conta cât austral pusese deja deoparte. Ceea ce mai rămăsese acolo era o cantitate pur și simplu mult prea mare pentru ca el să o abandoneze. 40. Ochii Abatelui se opriră asupra ferestrei deschise. Aerul răcoros al nopții de toamnă târzie se amesteca într-o prospețime minunată cu fumul aromat al candelelor din capela micuță care îi servea drept lăcaș personal de rugăciune. Cerul era surprinzător de senin, așa cum fusese și în zilele precedente. Stele sclipeau
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
chakrei. Ulterior (dar nu la acest caz), am aplicat antrenamentul autogen concomitent cu metoda Rei Chi (Reiki). 6. Observându-se asocierea stării de confort cu senzația de răcoare în regiunea frontală, s-a propus formula: „Fruntea mea este în întregime răcoroasă”. Pentru revenire, pacientul încorda brațele și picioarele (flexie, extensie), inspira profund și deschidea ochii. Pacientul a relatat de fiecare dată senzațiile deosebite resimțite și am adaptat procedura în scopul remedierii simptomelor. A învățat exercițiile în mod progresiv, cu terapeutul zilnic
TRAINING AUTOGEN - BENEFICII PENTRU UN CAZ CU SINDROM GILLES DE LA TOURETTE. In: ANUAR ŞTIINłIFIC COMPETIłIONAL în domeniul de ştiință - Educație fizică şi Sport by Neli Claudia Bîlha () [Corola-publishinghouse/Science/248_a_818]
-
apei de suprafață. Vaporii rezultați se ridică în atmosferă. Dacă în atmosfera saturată cu vapori de apă apare o scădere a temperaturii, parte din vaporii condensați iau formă de nori, ploaie, zăpadă sau grindină. În anotimpurile calde, dar cu nopți răcoroase, se depune rouă, iar dacă temperatura solului este sub 0°C, se depune brumă. Apele ajunse la nivelul solului sau cele ce rezultă din topirea zăpezilor, în parte umplu din nou lacurile, râurile, fluviile, mările și oceanele. Altă parte străbate
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
la margine, au o nervațiune puternică și prezintă peri. Florile mari, albe, se închid ziua la căldură iar noaptea se deschid (fenomen caracteristic plantelor acvatice tropicale). Viața unei flori durează 6-7 zile. Fructele conțin cca. 40000 de semințe. Pe vreme răcoroasă, florile rămân deschise tot timpul. Iarna vegetează doar frunzele subacvatice. Prin toate aceste caracteristici se deosebește de nufărul alb(Nymphaea alba),comun în toată Europa,care are frunza cu marginea întreagă,iar florile sunt deschise ziua și se închid spre
APA-SURSA VIEŢII by HRISCU GINA LILI [Corola-publishinghouse/Science/267_a_501]
-
statului din punct de vedere al lizibilității și aproprierii. La momentul obținerii independenței, se estima că 11 din cele 12 milioane de locuitori de la țară trăiau „răsfirați” pe Întregul teritoriu. Cu excepția zonelor dens populate situate În munți, unde vremea este răcoroasă și umedă și unde se cultivau și se comercializau cantități importante de cafea și de ceai, cei mai mulți trăiau dintr-o agricultură de subzistență sau din păstorit. O mare parte din ceea ce vindeau ei era destinat piețelor locale, În afara sferei de
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
niște bătături/ scoaseră, laolaltă, vaiete, gemete, lătrături.../ Și-n gălăgia colosală care urca în casă/ între suspin și efort, ea-și îndesă batista între dinți/ să tacă odată lumea cea ieșită din minți./ Iar sângele țâșni din batista vie, albă, răcoroasă.” SCRIERI: Cântece de trecut strada, București, 1981; Aer cu diamante (în colaborare cu Mircea Cărtărescu, Traian T. Coșovei și Ion Stratan), pref. Nicolae Manolescu, București, 1982; La cea mai înaltă ficțiune, București, 1984; Înnebunesc și-mi pare rău, București, 1990
IARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287489_a_288818]
-
ramuri atârna în zori/ Argint din matca drumului de lapte/ Și stele izvorau pe câmp din flori” - Dimineață de primăvară. Scopul demersului poetic îl constituie perpetua căutare a unor fărâme de miracol, oriunde și în fiecare dintre momentele zilei. Umbra răcoroasă a copacilor pădurii, ce îmbie în arșița verii la odihnă, răsăritul și apusul soarelui, unduirea lanului de grâu, cerul unei dimineți de vară, câmpul somnolent, cuprins de toropeala amiezii reprezintă obiectivări care ascund clipe binecuvântate, când sufletul ființei umane se
GIURGIUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287288_a_288617]
-
galop/ o să merg la scăldat cu caii la râu, în urmă / lăsând grădina și casa-n Duminică/ și printre roiuri de copii veseli și muște de cai/ și libelule cu aripi ca site/ o să m-arunc în apa de munte răcoroasă și caldă/ și dulce, până la piept,/ toată numai sori și planete” (Să merg la scăldat cu caii). Placheta Gutui japonez (1996) însumează îndeosebi haikuuri, și multe dintre acestea surprind, cu finețe, detalii de peisaj, mai ales citadin, nipon, însă nu
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
și-acum căldura căutării, a murmurelor tomnatice, a soarberii dorinței coapte, a legănării magice și transparente. Timpul din mine începe să mă zorească, sfidând simțirea învățată să aștepte. Cu inima dorită de-amintire, în lumi ce nu cunosc singurătatea, nesomnul răcoros mă poartă’n brațe. DE-AR FI De-ar fi să vii, lacrimile îți vor îmbăia trupul asudat de împreunarea dorurilor. În cearceaful de fân proaspăt cosit, un colț de câmp pătat de roșul macilor ascunde gândurile vremuite. Ca și cum așteptarea
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
destul de frumoasă, de formă pătrată și desenată după bunul gust italian”. Apa, remarcată de istorici în grădina Frumoasa, cu care Grigore al II-lea Ghica îi va uimi pe ieșeni pe la 1740, își făcuse apariția - cu luciul ei odihnitor și răcoros („apa răcoritoare” face parte din imaginarul românesc al raiului) - de multă vreme în grădinile domnești. Tot implicarea desfătării o urmăreau și amenajările ce încep să mobileze grădinile de pe la jumătatea veacului al XVII-lea - chioșcurile (celui de la București Del Chiaro îi
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Îndoială, Îi influența sănătatea În mod negativ; prin urmare, nu puteam nutri nici o speranță de vindecare până când el nu va fi fost mutat În altă regiune. În acest sens, am solicitat ca generalul să fie dus Într-o localitate mai răcoroasă, drept pentru care am plecat amândoi la Dinanuggar, aproape de munți, loc În care maharajahul și curtea sa plănuiau să se retragă. Boala dură trei luni de zile, iar pacientul meu Începu să se simtă din ce În ce mai slăbit, acuzând arsuri În zona
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
speranța că o voi putea utiliza la sosirea În Derabend; aveam o sarcină greu de Îndeplinit, din moment ce era extrem de cald, iar temperatura era În creștere. Oricum, loaniții au fost de acord să se supună vaccinării de Îndată ce au ajuns În regiunile răcoroase ale munților. Din păcate, În acest interval de timp vaccinul Își pierdu calitățile, fapt pe care l-am regretat În special la Kabul, Întrucât acolo variola se dezlănțuise În modul cel mai Înspăimântător. Din această cauză, În cele patru luni
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
observate câteva case ale orașului. Nr. 3 - Turmsala, templu indian. Nr. 4 - intrarea estică din oraș În fortăreață. Nr. 5 - larga curte a tribunalului, În nordul căreia se află Takht (locul de Încoronare), iar În fața sa, Khabgha (mai Înainte locul răcoros de odihnă În timpul caniculei de peste zi), a cărei fațadă, așa cum se vede În planșă, Întinzându-se de-a lungul fortăreței, a fost ocupată de doamnele din harem. La sud se aflau mai Înainte magaziile de muniții, fabrica de praf de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
prieten a plecat în exil/ o poartă mai puțin/ o iubire mai puțin /[...] / Astăzi s-a întors/ anotimpul în care ar fi trebuit/ iarăși să intrăm/ prin portalul de piatră și lumină/ blândă privirea ne-ar fi fost/ tandră mângâierea răcoroaselor coame/ astăzi toate orologiile orașului/ s-au prăbușit în infern” (Exiluri paralele). Celălalt tip cunoaște o dezvoltare centrifugă în spirală, adunând în jurul unui pivot semantic o cohortă de imagini: „Iată de ce/ Pentru că eu stau aici/ Pentru că stau aici nemișcat/ Pentru că
VACARESCU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290400_a_291729]
-
fi învrednicit să îmblînzească cu priceperea lor cursul sălbatic al fluviului, unind și pentru corăbiile lor cele două Ape de la începuturi. Anexa 2 Din pământ și apă - pâinea primilor agricultori: Neoliticienii Băiatul, care s-a ferit de soare în umbra răcoroasă a malului de lut, nu are altă treabă decât să gonească păsările care vin să ciugulească spicele de grâu pârguit, din semănătura de pe luncă și sălbăticiunile care ar căuta să le pască sau să le calce în picioare; din cauza aceasta
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]