1,185 matches
-
marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe dincolo, părinte... vă rog! răsună iarăși glasul pretorului, nervos și răgușit. Trebuie ordine... Plutonier, ia seama! Nu-ți știi datoria? Mersul convoiului se iuți ca la comandă și în câteva clipe se făcu o roată de oameni în jurul spânzurătorii. Toți tăceau însă, parcă le-ar fi fost frică să nu tulbure
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
somn trecu în odaia cea mare, iar sublocotenentul mai ceru o sticlă de vin soldatului care nu isprăvea deloc lucrul la masa de alături... În uliță Klapka și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zile, că primele trupe din divizia de schimb au și sosit la Zirin... În aceeași noapte, târziu, se ivi iarăși reflectorul, în sectorul de alături. Bologa, în postul de comandă, cu receptorul la ureche, asculta indicațiile observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, răgușit, încît se cutremura pământul și, din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scurgeau firișoare de nisip. " Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alții?" se gândi el cu o părere de rău ciudată. Când amuțiră tunurile și auzi că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca un giulgiu, încît de afară se auzi limpede huruitul unei căruțe și ciripitul gălăgios al vrăbiilor, într-un pom, sub fereastra cancelariei. Apostol, fără să-și dea seama, închise ochii, ferindu-se de scrutarea generalului, care izbucni brusc, aproape răgușit: ― Dumneata ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn! repetă generalul, cu un glas uimit și enervat care aștepta o dezmințire. ― Romîn! repetă Bologa mai hotărât, întinzîndu-se din șale și scoțând puțin pieptul. ― Da... bine... firește... bâigui Karg peste câteva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spre țintă, cu gândurile slobode. Vremea trecea peste dânsul ca o apă lină, răcoritoare... Într-un târziu îi fulgeră prin minte că poate rușii îl vor disprețui că a dezertat, el, ofițer... Și chiar în clipa aceea un bubuit prelung, răgușit, spintecă văzduhul. Apostol înlemni, într-o așteptare amețitoare. Peste câteva secunde, care i se păruseră nesfârșite, izbucni un răbufnit mai greoi, ca și când s-ar fi desfundat pământul. Apoi îndată altele, furioase și din ce în ce mai grăbite. Un clopot năprasnic fierbea în întunericul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu observă atunci vorba ungurească. Fața lui părea aprinsă și buzele învinețite îi tremurau într-un surâs nervos. Vorbind, îi clănțăneau dinții și glasul lui avea o asprime aproape răgușită: ― Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv, se uită împrejur dacă nu a vorbit într-adevăr altcineva. ― Poftim înlăuntru... poftim, zise Boteanu mirat și șovăind. Pătrunseră într-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
c-a și pășit în șuvoiul razelor poleite și se opri buimăcit, fiindcă și fata se apropiase, ca și cum ar fi ademenit-o cine știe ce putere tainică. Buzele ei se mai mișcau, dar el nici glasul nu i-l mai auzea. Șopti răgușit: ― Mulțumesc... Ilona... pentru că... O privea și se vedea în ochii ei ca într-o oglindă. Ridică brațul puțin, parc-ar fi dorit să-i strângă mâna, și deodată îi cuprinse mijlocul. Fata se lăsă moale în îmbrățișarea lui, cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu se mai putu stăpâni. Întinse brațul spre ea și degetele lui atinseră sânii strânși în laibărașul de catifea... Ilona scoase un țipăt înăbușit. ― Ilona... turturica mea sălbatică! șopti Bologa răgușit, luîndu-i mâna rece și încercînd să se ridice. ― Mi-e frică... mi-e frică... iartă-mă! murmură fata, vrând să se ferească, cuprinsă brusc de o voință nouă de împotrivire. Dar tot atunci simți că nu mai are nici o putere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se părea cu totul străin și parcă ieșea dintr-un beci umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pe scaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochii. ― Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plângător. Apoi Apostol simți iarbă sub tălpi. Și deodată picioarele începură să-l doară, ca și când ar fi dus o povară peste puterile lui. ― Faceți loc!... Pe dincolo, părinte! se auzi, foarte răgușit, glasul pretorului. Atunci Bologa, nerecunoscând glasul și vrând să vază cine a strigat, ridică fruntea și dădu cu ochii, de-abia la vreo zece pași, de un stâlp alb și lucios, cu un braț cârligat în vârf. Ștreangul se legăna
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi murit în locul ei, aș fi fost mult mai fericită. - Ia-mă la tine, mamă! De ce m-ai lăsat singură între rechini și fiare sălbatice? Ia-mă la tine! Simt că acolo e liniștea mea !... - Ding! Dong! Ding! Dong! Clopotul, răgușit parcă, venise a mă anunța că anotimpul călătoriei nu sosise încă. Rătăceam înțepenită, cu fața la troița unde Hristos atậrna simbolic pe cruce. Profunzimea cerului mă copleșea, iar limpezimea lui mă scotea din fire; coborậsem obosită cu privirea către automobilul meu alb
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit; Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit. Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele L-aud sunând ca greer bătrân și răgușit; În urmă tace chiar și a mamei rugăciune - La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse. Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări, Amorul lin își moaie aripele lui stinse
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a razelor de lună strecurate printre frunze și se întreabă nesigur, - Oare este mulțumită de mine ? E atât de frumoasă! Voi vedea.. dacă mâine mă va lua tot pe mine, în parc ! Zâmbește și se aude spunând forțat, cu vocea răgușită, gâtuită, parcă era un altul, - Ce minunat este parcul, și noaptea... și noi ! pasiunea i-a uitat pentru altă clipă însă le place să se sărute și continuă la nesfârșit. Trupurile lor contorsionate se înfioară, sclipind în răcoarea nopții. O
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
-n orele de clasă, și am înghețat în picioare lângă telefonul ăla greu, negru, de ebonită, până am auzit-o pe aia cu vocea pițigăiată: "Cabana, ai Bucureștiul, vorbește odată, că mai am și alte legaturi", și am auzit vocea răgușită a portarului: "Alo,, da, cine-i acolo?" încerc să mă fac auzit, urlând cât mă țineau plămînii: " Cu Valeria de la 144, vă rog, acum, a așteptat până acum, nu se poate, nu a plecat în oraș, vă rog să o
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
era făcut cântecul. Graiul din Ta Kemet nu era mult deosebit de cel atlant, totuși în cântec Iahuben nu-l înțelegea tot dintr-o dată. Într-o zi, spre luarea aminte și spre marea mirare a lui Auta, dând putere glasului său răgușit de plăcerile vinului și de strigătele de luptă, soldatul se pomeni cântând așa: Numai Hapi să aducă e-n stare Bunătate, adevăr, în aceste inimi de oameni, Căci se spune de mult că numai din sărăcie Se nasc pe pământ
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dansa în grupuri mari, se închina un vin, strigând unul la celălalt. Se pupau zgomotos, veselie în toată puterea cuvântului. După ce s-a cântat pentru a doua oară "La muți ani", într-un total haos, distingându-se voci groase și răgușite iar unele mai subțiri și slabe, forțându-se pentru a fi în ritm cu celelalte, mulți dintre petrecăreți își iau rămas bun unii de la alții, râzând veseli pentru a pleca spre casă. La un moment dat în sală nu mai
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Binențeles... binențeles... Hazel. Bag mânan foc că o punen toate felurile. Dai cam tinerică pentru mine. Să mor io, dacăs destul de mari să sângereze... — Sunt sigur că Hazel a auzit altele și mai și, scoate Gus un râs din ăla răgușit și sinstru de-al lui, iar ea rânjește nervoasă. — Ce-ai putea face pentru mine Hazel e să le dai un telefon celor din Forum. Am o Întâlnire cu ei mâine la două. Spune-le că tresă contramandez, dar o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
mâna a doua. Încerc să arunc o privire la scoruri În vitrina unui magazin de televizoare. În Anglia, Man. U, Arsenal, Newcastle, Chelsea și Liverpool au câștigat toate, așa că nimic nou. Aștept să apară rezultatele echipelor scoțiene când un țipăt răgușit răsună În aerul rece, jupuindu-mi pielea de pe spate. Mă răsucesc și văd o mulțime de oameni care se adună pe partea cealaltă a străzii. Mă duc acolo să văd ce e, Împingându-i din drum pe hoții de cadavre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
voce inexpresivă. Apreciez mult chestia asta. Mă Întreb dacă spune așa ceva doar pentru că e burdușit cu calmante sau dacă Înțelege exact de ce mă aflu aici. De parcă m-ar durea În cur din ce motiv o face. Izbucnește Într-o tiradă răgușită, așteptându-se să stau și să ascult, de parc-aș fi un preot de rahat. — Criminalistică... să vezi tot căcatu ăla, să tiocupi cu asta zi de zi... sigur te fute ca dracu... am zis căma făcut mai dur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
eu pe Peter Inglis care și-a desfăcut ziarul. — Nikki din Somerset. Țâțe mișto. Piept plin. Vaca desfrânată s-a tras de sfârcuri Înainte de a poza. Ca degetele mari ale unui pilot de luptă, zice el cu o voce fals răgușită, În stilul unui homosexual pe ascuns, care se teme disperat să nu fie dat de gol. Domnul Inglis și-a retras de curând cererea de promovare. La sfatul unui anumit domn Toal, fără Îndoială. Ridică pagina să mi-o arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Animalul o ignoră complet, se năpustește spre mine și se prinde de piciorul meu, Împingându-se sălbatic În el. — Ia rahatu ăsta de pe mine, zbier eu, Încercând să-l dau deoparte, da ticălosu scoate flăcări pe nări și un mârâit răgușit Îi iese din gâtlej. Mă Împleticesc În spate și răstorn trepiedul și camera de flimat. Hector Îl Înșfacă pe câine și Îl trage de pe mine, da deja pantalonii mei de la C&A sunt plini de spermă canină. Pe ea, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
acest manechin într-un mod înfricoșător, chiar și pentru poetul care nu se mai recunoaște, și ne înspăimântă (...) așa cum copiii se înspăimântă unii pe alții ridicându-și hăinuțele scurte deasupra capului, agitându-se și imitând cum pot mai bine vocea răgușită și lugubră a unei fantome pe care o întruchipează." După cum arată Diderot aici, procesul de stilizare are loc la teatru în doi timpi. Este mai întâi fapta autorului dramatic ce stilizează realul, deformându-l prin prisma imaginației, apoi cea a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imagini, scene vii în care instrumentele devin activate prin personificare. Discursul melodic transpus în cuvinte evocă, la un moment dat, acea lume "scoasă din țâțâni" din mahalaua caragialescă: Așa cum era de așteptat, tot vioara întâi era cea pusă pe scandal. Răgușită, țâfnoasă, plină de parapon că nu ajungea să scoată o singură notă fără ca viola și violoncelul să o îngâne și s-o scuipe, ea țipa asurzitor, dădea cu picioarele, părea că e hotărâtă să-și rupă corzile sau să-și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Darcey ferm. M-am întors tocmai din Spania ca să te văd. Ți-am făcut ciocolată caldă. Măcar atâta lucru fă și tu pentru mine. Minette tresări auzind tonul din glasul fetei și ridică privirea. Nu era nevoie să vii, spuse răgușită. —Ba sigur că era, i-o întoarse Darcey. Le-ai băgat în sperieți pe fete. Nu e nevoie să vă speriați, croncăni Minette. Sunt în regulă. Se vede cât de colo că nu-i așa, îi spuse Amelie. —N-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]