301,101 matches
-
uitarea timpului. Mai ales pentru istoria literaturii române a anilor 1938-2000 (minimum). - Probabil, adică sigur știți că se tot discută despre "reconsiderări în literatura română"... Cât de mult credeți că folosește la ceva acest lucru având în vedere că timpul rămâne, totuși, cel care va hotărî soarta în domeniu... - Mai este timp pentru reconsiderări, de vreme ce nici să citim nu mai există vreme? Chestia cu reconsiderările va fi decisă de timpul istoric, după cum prea bine ați zis-o. - Se face abstracție de
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
de psihologie abisală, lectorii au râs în hohote, ajungând la concluzia că sunt un bun umorist. Sau, mai precis, cum spunea neasemuitul Nicolae Paul Mihail, geniul comic de la Sinaia: "Avem întrânsul pe-al doilea mare umorist al țării. Locul întâi rămâne liber pentru a nu se isca probleme!" Ca beneficiu, de pe urma numelui de Mușatescu, este faptul că, de peste un deceniu și ceva, sunt mereu propus președinte al juriului concursului și festivalului "Tudor Mușatescu", de la Câmpulung-Muscel. Iar mergând în pelerinaj la Mățău
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
autoritate ai vremii. Chiar de la debut sînt detectate influențe sadoveniene indubitabile. Și, deși Scrisorile unui răzeș se sting mai degrabă în ecoul tîrziu al modelului A. Daudet cu ale sale Lettres de mon moulin, icoana autohtonă de veșnică pomenire cezarpetresciană rămîne Sadoveanu. Încarcerat pe viață și pe posteritate în formule critice generatoare de disconfort în ierarhizarea valorilor interbelice, Cezar Petrescu este nevoit să-și încadreze uriașa Cronică românească a secolului XX în grila strîmtă a rezistentelor etichetări: "întîrziat epigon al semănătorismului
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/14472_a_15797]
-
părăsise un spațiu mitic și mioritic, unde copilele așteptau virgin și oniric sosirea feciorilor de crai născuți din lacrimă...", "s-a uitat instinctiv la ceas. Timpul iarăși nu avea răbdare.", "reacția poporului a fost în linia tradiției literare - el a rămas mut", "a urmat apoi filmul Seara pe șosea: veneau turmele, nășteau stelele, îndrăgostiții se ghiloseau pentru rendez-vous...", "și până se vor mai odihni mașinile de cusut cuvinte ale personajelor noastre, autorul vine cu precizarea că [...]". Și din acest punct de
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
drept? Estetica (termen introdus, se pare, de Pierre Hassner și avînd mai întîi circulație în mediile cehoslovace, care-i vine ca o mănușă doamnei Lovinescu) nu e decît varianta istorică a esteticii ferme, reparatoare și recuperatoare atunci cînd, spre a rămîne fidelă sieși, n-ar fi putut adopta o altă conduită. Uneori ea e lovită deschis, cu umoarea brutală a restaurației. Alteori e recuzată cu un subtil scepticism, cu grimasele unei difidențe de bonton, precum un concept "depășit". Există esteți care
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
caz, nu e o inovație a regimului de după 1944, căci iată ce notează Monica Lovinescu, parcurgînd un număr din 1940 al Revistei Fundațiilor Regale, a cărui temă o inspiră împlinirea unui deceniu de domnie a regelui Carol a II-lea: "Rămîn uimită: deci plecăciunea la Curte, cu osanale și epitete umflate peste măsură - e o tradiție. O știam, dar nu citisem textele. E înfiorător. Nu numai Arghezi, lingău vulgar, nu numai Călinescu care tot compară "curtea" lui Carol al II-lea
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
o dată întorși acasă că în cartea lui pe care ne-a adus-o, Modestie și orgoliu, V. C. vorbește într-o frază de "munca multilaterală" pentru făurirea socialismului, în alta de felul în care același socialism prețuiește cultura. Cum mai rămîne cu lipsa de concesii, cu citarea insistentă din Soljenițîn pentru înfierarea minciunii?". Într-adevăr, "cum mai rămîne"? Interogație ce se poate adresa nu doar regretatului și, să recunoaștem, înzestratului critic (cu toate că nu o dată cu atitudini deconcertante, de "sucit", chiar la spartul
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
C. vorbește într-o frază de "munca multilaterală" pentru făurirea socialismului, în alta de felul în care același socialism prețuiește cultura. Cum mai rămîne cu lipsa de concesii, cu citarea insistentă din Soljenițîn pentru înfierarea minciunii?". Într-adevăr, "cum mai rămîne"? Interogație ce se poate adresa nu doar regretatului și, să recunoaștem, înzestratului critic (cu toate că nu o dată cu atitudini deconcertante, de "sucit", chiar la spartul tîrgului!), ci și multor altora...
Un jurnal est-etic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14463_a_15788]
-
devenit A.N. (adică, autori necunoscuți). Concluziile Șefului au fost că aneii noștri sînt niște papagali veniți la pont. Adevărații profesioniști nu operează cu ranga, au instrumente speciale cu care deschid curat orice ușă și dintre aceștia, puțini au mai rămas în țară, preferă să "lucreze" în occident. Lui însuși i-au spart casa acum doi ani, în timp ce era la înmormîntarea soacră-si și nu i-a prins nici pînă azi. "Vă dați seama." Ne-am dat. Băieții cu pămătuful și
Aneii papagali by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14473_a_15798]
-
paroh la Gherla, apoi revine la Blaj, unde este repus în drepturi și este un apropiat al epsicopului blăjean. Nicolae Caușa nu menționează anul morții cărturarului blăjean. Cercetătorii iluminismului românesc transilvan au identificat șase lucrări ale lui Gherontie Cotore, majoritatea rămase în manuscris. Student teolog fiind încă, scrie, în 1746, Despre articulușurile ceale de price, editate acum pentru prima dată, după mai bine de un sfert de mileniu. Pentru înțelegerea acestei lucrări este important să reamintim că ea a fost scrisă
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
Roma, unde în 1747 obține doctoratul în teologie și filosofie. Trimis de către Inochentie Micu, va avea ocazia să-l întâlnească pe mentorul său în ultimii ani de studii la Roma, unde vlădicul martir se afla într-un exil forțat. A rămas toată viața un admirator al lui Inochentie Micu. Reîntors la Blaj este numit în 1754 la deschiderea școlilor blăjene "învățător limbilor și după vreme și putință a științelor". În același timp era încredințat și cu "paza bibliotecii". Crezând cu tărie
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
acum, aproximativ anul 1780 - anul apariției gramaticii lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai, Elementa linquae daco-romanae sive valachicae. Începutul Școlii Ardelene trebuie plasat cu cel puțin un deceniu și jumătate înainte, la 1765, data când manuscrisul Lexiconului ... era încheiat. Deși rămase în manuscris, aceste lucrări au impulsionat preocupările și activitatea lingvistică a reprezentanților Școlii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior), căci aceștia l-au avut profesor la clasă, "învățător limbilor" - după cum glăsuiește un document de epocă.
Precursori ai Școlii Ardelene by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/14468_a_15793]
-
societății n-a mai putut fi stăvilită: infracționalitate, abuzuri împotriva copiilor, etc. (totul amplificat de mass-media). Rezultatul a fost creșterea neîncrederii în comunitate etc. Fukuyama crede că Marea Ruptură putea fi evitată și, implicit, că va fi "reparată" cândva (ca să rămânem în perimetrul comparațiilor constructiviste, al prăpăstiilor și punților; ceea ce îmi amintește vorba primului ministru danez din anii cincizeci, care declara că Danemarca nu mai are nevoie de eroi, ci de constructori de poduri. La propriu și la figurat. A trecut
Misterioasă și ademenitoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14478_a_15803]
-
o jumătate de secol până ce s-au văzut roadele politicii sale. Danemarca e astăzi legată de poduri - se construiește unul și mai mare spre Germania - se află în NATO și UE, dar prin cele patru opt-out-uri de la politica europeană a rămas o națiune extrem de pregnantă. Cu alte cuvinte, e încă o insulă, inclusiv din punct de vedere politic, dar legată de poduri în toate direcțiile). Se face sugestia că Marea Ruptură "nu a fost un produs inevitabil al unei anumite etape
Misterioasă și ademenitoare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14478_a_15803]
-
mai obosesc s-o citeze, fie și la "bibliografia generală". Deși despre Bacovia s-a scris poate mai mult decît despre oricare alt poet din perioada modernă a literaturii noastre, lirica sa înșelînd adesea prin iluzia "accesibilității", poetul continuă să rămînă încă "necunoscut"; se întîmplă cu Bacovia ceea ce s-a întîmplat cu Eminescu: exegezele critice au creat, în timp, o sumă de clișee care s-au dovedit (și se dovedesc încă!) deosebit de rezistente, pătrunzînd în istorii literare și manuale școlare (alternative
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
pragul atît de greu de trecut al clișeelor critice, o mare importanță în acest proces avînd cartea lui Mircea Scarlat (urmată de aceea a lui Ion Simuț), unul dintre reprezentanții noii critici pentru care, în pofida unor spirite (neo)dogmatice, suveran rămîne textul; iar nu circumstanțele apariției acestuia. Această opțiune metodologică permite lui Mircea Scarlat să realizeze în George Bacovia o schimbare decisivă a unghiului de interpretare și, implicit, contestînd clișeele care au deformat "profilul distinct" al operei și care s-au
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
Ion Minulescu intra în tumultul cafenelei spre a-și declama, teatral, singurătatea, în timp ce Bacovia se izola în provincie spre a-și perpetua solitudinea (cînd și-a compus poemele definitorii a locuit mai mult în Bacău). În spectacolul poeziei, omul Minulescu rămînea actorul pentru care există o cortină anunțînd încadrarea în convenție și ieșirea din ea. Bacovia n-a avut dorința (ori puterea?) de a vedea - sau de a-și construi - cortina. Confundîndu-se cu personajul pe care, inițial, l-a jucat ca
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
sintactico-pragmatice mai largi (tematizare, dislocare, emfatizare contrastantă, întărire). Tendința dublării se regăsește în grade diferite în alte limbi romanice (spaniolă, portugheză, italiană); în italiană, de pildă, ca fenomen al limbii vorbite, populare, e frecvent utilizată ("A me mi piace"), dar rămîne neagreată de multe gramatici normative. Gramaticile românești de azi descriu în detaliu situațiile de dublare, disociind între cazurile de obligativitate și cele de alegere liberă. Și gramaticile din secolele trecute semnalau fenomenul (Elementa linguae daco-romanae, 1780), dar atitudinile autorilor erau
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
lui Paul Hollander, Intelectualii occidetali și curțile comuniste, în următorii termeni pe care îi resimțim drept esențiali: "Numai după ce îți vei fi dat seama că utopia nu poate fi construită fără teroare și... curînd, teroarea e singurul lucru care mai rămîne, numai atunci te vei elibera cu totul de dorința de a transpune Absolutul (desigur secularizîndu-l, deci întorcîndu-l pe dos) pe orizontala vieții relaționale a omenirii". Întrucît Absolutul "întors pe dos" în utopiile pseudoparadiziace ale totalitarismelor e unul caricatural, o sărmană
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
pildă, care face parte, chiar dacă tânărului critic îi e greu să recunoască, din grupul scriitorilor simpatizați; pentru că, deși se străduiește să nu lase să se vadă că, omenește, are și el antipatii și simpatii, această încercare de a fi obiectiv rămâne (și nu e doar cazul său) un deziderat. Ca să nu rămână doar o frumoasă utopie, criticul ar trebui să nu dea niciodată mâna cu un scriitor sau cu alt critic, să nu aibă nici prieteni, nici dușmani printre confrați. Ar
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
recunoască, din grupul scriitorilor simpatizați; pentru că, deși se străduiește să nu lase să se vadă că, omenește, are și el antipatii și simpatii, această încercare de a fi obiectiv rămâne (și nu e doar cazul său) un deziderat. Ca să nu rămână doar o frumoasă utopie, criticul ar trebui să nu dea niciodată mâna cu un scriitor sau cu alt critic, să nu aibă nici prieteni, nici dușmani printre confrați. Ar trebui să trăiască în afara lumii literare. Ceea ce e imposibil și, până la
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
evenimentelor și de vitalitatea oamenilor care le transfigurează în artă, cuceritor, că, de fapt, avem dinainte o ediție și că ea reproduce "corect și fidel" manuscrisul autorului, aflat în Biblioteca Academiei Române, la cotele 77, 78, 79. În acest caz, ne rămâne să urmărim textul pe două direcții. Prezența lui Nicolae Bălcescu, necontestat om de știință, care aduce în subsolurile cărții sale atenta și variata sa informare, confirmând portretul făcut de V. Alecsandri, "cititor de vechi cărți", pretutindeni unde îl întâlnise, în
Istorie și literatură by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14493_a_15818]
-
de creatori, încă un spectacol luminos pentru Teatrul Țăndărică din București: regizorul Cristian Pepino, scenograful Cristina Pepino, compozitorul Dan Bălan și Dragostea celor trei portocale de Carlo Gozzi, după un scenariu semnat, ca de obicei, de regizorul Pepino. Domnia-sa rămîne nu doar cel mai important, inventiv și nuanțat în vocabularul artei de păpuși și marionete, ci și un realizator de astfel de montări fără concurență. Sînt numeroase teatrele cu acest specific, nu însă și numele de regizori care s-au
Portocalele lui Pepino by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14500_a_15825]
-
marionete. Aici au pus în scenă Silviu Purcărete și Ion Caramitru, de pildă, spectacole cu succes de public, remarcate de critica de specialitate, spectacole invitate la multe festivaluri internaționale. Spectacolul-emblemă, totuși, în acești doisprezece ani care au trecut din 1990 rămîne Adunarea păsărilor a lui Cristian Pepino. Premiera cu Dragostea celor trei portocale are foarte mult spirit ludic și, așa cum spuneam la început, o lumină specială care aduce un ton optimist și nobil spectacolului. Am rîs de la început și pînă la
Portocalele lui Pepino by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14500_a_15825]
-
produce, de fapt, un nou tip de sensibilitate, alimentată din mediere, nu din frustrețe și inocență"(p.8). Folosindu-se din plin de sugestii venite pe filiera unor Radu G. Țeposu sau Gianni Vattimo, Lucia Țurcanu stabilește repede, fără a rămâne prea mult în teorie, cadrele postmodernismului și integrează livrescul ca unitate ontologică în noua paradigmă literară. Cu toate acestea, autoarea nu forțează lucrurile și nu-i numește pe poeții aleși spre analiză postmoderni, însă mai mult dintr-o anume nesiguranță
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]