1,124 matches
-
scoase batista. Iovănuț privea spre el încremenit: niciodată nu-l mai văzuse ieșindu-și din fire în așa hal. — Vă rog să mă scuzați - zise Metodiu, ștergându-și fruntea - dar mi-am adus aminte de-o chestie. Episodul 128 DE RĂMAS BUN — Preacuvioase părinte - zise pan Bijinski, după ce Metodiu tăcu - ceea ce-ai grăit despre femeie este atât de adevărat, încât, drept să-ți spui, acum îmi pare rău că nu aparțin și eu sexului așa-zis frumos, ca să pot furniza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mă doară șalele, că suntem mult mai sus de Chilia. — Ce vorbești?! - se sperie Barzovie-Vodă. Păi ce pământ am sărutat eu. — Ne lămurim noi îndată - zise spătarul, apucând înainte pe o cărăruie, ce se întrezărea prin stufăriș. Făcură semn de rămas bun și se depărtară de marinarii greci care, văzând că nu pot scoate corabia din mal își scoaseră toți undițele și se puseseră pe pescuit. Moldovenii merseră pe cărăruie, până ieșiră la un ochi mare de apă unde, mai încolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
auzea chemân-du-l, Îl auzeam răspunzându-mi. Și ce bine, ce bine, copil (mereu fiind), să știi că ți se răspunde la chemare. Așa că mă puteam Întoarce la treburile mele: spălat, micul dejun, plecatul la școală (dacă era zi de școală), rămasul acasă - când nu aveam școală, Însă afară prea ploua, prea ningea iar eu, În acel moment, n-aveam chef: de ninsoare... Ieșirea pe calidor, pentru salutul de dimineață se făcea pe orice timp: pe viscol, pe ger, așa, În cămașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
prea mult, să nu stârnesc drojdia, nici prea puțin, să nu trag aer sugeam o dată, de două ori; a treia, ca-n poveste, era cea bună: venea vinul - Îl Îndreptam spre brăcace, apoi scuipam, o dată, de două, de trei ori: rămasul În gură nu-mi plăcea: era acru - Îmi plăcea că-i plăcea lui Moș Iacob. Umpleam brăcacea, vărsam Înapoi În poloboc ce rămăsese pe chișcă, scoteam mațul, băteam vrana la loc. Urcam la lumină și la căldură, ținând brăcacea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lucru; la dreptul vorbind, nimic. Nici În Crăciunul următor, În Ardeal, cel din ’44, petrecut În pădure, la Buia, de frica „repatrierii”; nici În Crăciunul ’45, ’trecut Într-o cancelarie de școală de țară - depaaarte de Crăciunul abia Început (și rămas neterminat) În curtea școlii din Mana, cea de lângă calidor unde se adunaseră În jurul Pomului aproape toți locuitorii, iar când sfârșeau școlarii de cântat o colindă Învățată de la Învățătorii de mama și de tata (pe două, trei, chiar patru voci), câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Cu voce scăzută, aproape șoptită, ca mai devreme, continuă. - De acolo a plecat, pe neașteptate, fără să aibă un motiv anume. Așa au declarat câțiva bărbați la cercetările efectuate de polițiști sau de procuror. Erau împreună cu el la masa de rămas bun. Schiaseră pe aceeași pârtie și se pare că acolo se cunoscuseră. Erau tineri, apropiați de vârsta lui... Nu s-a mai întors... Șeful de sală a declarat că l-a văzut în holul principal vorbind la telefon. I-a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
unele figuri... sau tehnici, dacă vrei. Le are pe toate Marian Malciu femeia asta și nu se jenează să mă antreneze în tot felul de prostii... - Ptiu, drace! Pleacă de aici, coruptule! - Gata! Mă cheamă datoria... Ai grijă și tu! Rămas singur, Eugen se întoarse în salon mai plin de gânduri ca niciodată. Se asigură că totul este pus la punct și că bolnavii sunt în supraveghere și îngrijire strictă. În legătură cu Iustin, a împărțit sarcini concrete, pe schimburi, cu obligația de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
a abținut până aproape de plecare. Se ambiționase să reziste, să nu-și dea în vileag teama și grijile care o frământau. Momentul care a rupt echilibrul păstrat cu stoicism a fost cel în care l-a îmbrățișat pe Iustin, de rămas bun, la ușa apartamentului. Atunci a izbucnit în lacrimi și l-a strâns pătimaș, tremurând din tot trupul. Marian Malciu În parcare, lângă mașina lui Eugen, care reușise să obțină aprobarea de a-l însoți pe Iustin la București, era
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să o lase pe Maica Domnului să plece dintre noi. Nu știu cât de mult i-a plăcut Maicii faptul că a fost urcată în mașina poliției pentru a fi "apărată" de oamenii care se opuneau plecării sale. Fără a-și lua rămas bun, așa cum a și plecat de altfel, spre Vaslui, Maica Domnului ne-a părăsit orașul. Am simțit o durere imensă în momentele plecării. Am reușit să o mai văd pe Maica Domnului o dată, să îmi iau rămas bun. Paradoxal, în
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
am destule cuvinte ca să răspund la același "de ce?" pe care mi l-a adresat de nenumărate ori și... Dora se oprește la mijlocul frazei. Simte că ar face o impietate rostind numele lui Victor. O impietate față de amândoi, atât față de cel rămas acasă fără răspuns la "de ce ? ", cât și față de Dragoș. Cum spuneam amândoi, orice ar fi să mai fie de acum încolo, clipa asta va rămâne în sufletele noastre. Îți cer totuși să îmi faci un jurământ. Ce fel de jurământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
adânc din mucul țigării fără filtru. Hă, hă, hă! se auzea și vocea femeii punctând tăcerea. Anume? Voi să rămână la obiect poetul. Altă dată, când vei fi mai puțin aprins... Poetul plecase nemulțumit, după rostirea unor formule sărace de rămas bun, luând cu sine încordarea creată de vehemența limbajului său, dezvelit de învelișul spumos, alunecos al diplomației, al tactului în conversație. Plecase și în urma lui liniștea părea apăsătoare. Derutată, Carmina înțepenise pe scaun, abia dacă mai îndrăznea să respire. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nimerea să fim În pat, ca atunci, În martie, prefera să se cuibărească confortabil În palmele mele, cu spatele gol, ca un indian pe calul său, și Îmi cerea cu o răsucire impetuoasă a capului să introduc un deget În locul rămas neocupat, ca să i se poată „alătura din nou lui Old Shatterhand“. Aprilie Începu cu testarea anduranței mele, pentru care Dora adopta diferite roluri - inspector extraordinar de pompele hidraulice, Îmblânzitoare de șerpi atestată, cântăritoare de cârnați - și refuza să capituleze până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Să facem față realității cât putem de bine și să ridicăm degetul acuzator mai târziu. — Fii sigur de asta! — În regulă. Dar nu acum, Beth. — OK, spuse ea cu un oftat. Nu acum. Și se duse sus, În laboratorul ei. Rămas singur, Norman privi țintă consola. Avea și el grijile sale: trebuia să-i mențină calmi pe toți ceilalți În următoarele zile. Nu studiase până atunci sistemul de computere, așa că Începu să apese pe taste. Nu după mult timp găsi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
definitivă din România aveam plăcerea (și regretul) de a participa la o ultimă masă oferită de ambasador, de regulă la reședință. În Cuba se obișnuia ca prietenii să ofere la plecarea unui ambasador o "cena de despedida" (o cină de rămas bun). Prietenul care oferea masa îl ruga pe cel care pleca să facă lista de invitați, cu amicii săi. Îmi amintesc că la plecarea mea din Cuba a trebuit să particip la 18 "cena de despedida". Am fost surprins de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1486_a_2784]
-
altă Înaltă Poartă, adică la Comisia Europeană de la Bruxelles? Nu ne cultivă Uniunea 92 Europeană mentalitatea de „supuși” mereu obligați să cumpărăm favoruri de la „stăpânire”? Logica intelectualului român dedulcit la traiul în UE sau în SUA (dar și a aceluia rămas „la vatră!) pare imbatabilă. Este convins că simte cel mai bine pulsul lucrurilor pentru că trăiește, lucrează ori studiază acolo. Așa că detectează încă un „cântec de sirenă” gata să ne îmbete și să ne piardă: globalizarea, abandonarea identității (culturale și naționale
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
altă Înaltă Poartă, adică la Comisia Europeană de la Bruxelles? Nu ne cultivă Uniunea 92 Europeană mentalitatea de „supuși” mereu obligați să cumpărăm favoruri de la „stăpânire”? Logica intelectualului român dedulcit la traiul în UE sau în SUA (dar și a aceluia rămas „la vatră!) pare imbatabilă. Este convins că simte cel mai bine pulsul lucrurilor pentru că trăiește, lucrează ori studiază acolo. Așa că detectează încă un „cântec de sirenă” gata să ne îmbete și să ne piardă: globalizarea, abandonarea identității (culturale și naționale
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
am spus lui Paul, nu te supăra, ne vedem diseară, vreau să notez cîte ceva, scuarul ăsta mă inspiră. Paul plecă fără să se mire, după cum acceptase să vină cu mine în căutarea Cafenelei timizilor tot fără să se mire. rămas singur m-am simțit imediat mult mai bine, nu mai aveam parcă nicio responsabilitate, nu voiam să mai arăt nimic nimănui. m-am așezat pe o bancă, m-am uitat îndelung la copiii care se jucau în jurul foișorului, la bătrînii
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
și dumneavoastră. să știți totuși că păianjenii de interior sunt extrem de necesari într-o casă veche. treaba pe care o fac ei nu o poate face nimeni. ei curăță totul, de fapt... Bine, vă las, că nu vă place subiectul... rămas singur, Bernard începu să inspecteze din nou încăperea. Deschise ușa la baie, verifică dacă momîia nu era cumva ascunsă în dulap. momîia nu se lăsă însă mult așteptată. ea apăru de pe balcon, senină și naturală, fumînd una din țigările lui
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
spre azil, dar m-am temut să nu pierd sânge din pricina mișcărilor; m-am trântit pe spate, cu mâna ridicată, ca să împiedic, gândeam eu, hemoragia și am rugat-o pe Marta să ia barca și să-l aducă pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care nu existase altădată pe masă, un deget îngălbenit de tutun, cu o unghie roasă, urâtă. Dar când să atingă soneria se răzgândi. "Mai bine..." mormăi el. Și ieși. Avea și un alt fel de mers acum, plin de importanță. Rămas singur, am aruncat o privire în jur. Erau aceleași etajere burdușite de hârțoage de sus până jos, pe care le remarcasem prima oară când sosisem la azil, aceleași dosare pline de praf și aceeași lumină care pătrundea prin fereastra largă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai. stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... Înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum. curg stelele... Înainte să... ... sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la poartă?... Uf! "Ai răbdare
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
capre negre, jderi, vulpea-veveriță, bursuci, marmote. De asemenea, își au aici sălașul și felurite păsări: mierla de rocă, bufnița marele duce, șoimul pelerin, gaia, eretele. După ce mai stărui câte- va momente cu privirile asupra Cascadei Dore, ca și cum mi- aș lua rămas bun, mă apropii de Hugo și-l întreb: - Mai poți? - Desigur! îmi răspunde și imediat o provoacă pe Cla- udia la o întrecere - probă de viteză - pe care, se înțelege, o și câștigă. - Să-l vezi în autocar cum cade
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
de datorie față de ,,general’’. Fiind bolnav și bătrân a decedat dar a fost îmbălsămat pentru a rezista o săptămână, fiind vizitat de toți infractorii ,,grei’’ din țară , cei din comunitatea lui, pentru a trece în ,,pelerinaj’’ și a-și lua rămas bun, preluând conducerea un alt frate de-al lui poreclit ,, ministrul’’, să nu se piardă obiceiul și datina țigănească. Activitatea lor nu-mi mai este cunoscută prin ieșirea mea la penșie dar sunt șigur că încă mai dau bătaie de
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
Dacă altcineva mai bun nu există prin apropiere...” “Adevăr grăiși! Auzi, ia, spune, cum zici că ți reușește rulada aia formidabilă?” “Fii atentă!...” Fostul profesor de matematică, totdeauna foarte politicos, încearcă să nu abandoneze compania lor, măcar până-n momentul de rămas bun. Dar nu-i chip! Vasilică, nepotul de cinci ani, încearcă să se urce ntr-un copac... era gata-gata să cadă și...Bunicul a ajuns lângă piticul cel temerar. Noroc că l-a prins la vreme, altfel... Epaminonda Apostol și Tinca
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
rază de sute sau mii de kilo metri, nu știam cum arată un pub, dar trebuie să fi fost însă ceva super mișto dacă merita să orbecăi noaptea ca să-l gă sești. Ne-am despărțit bolbo rosind câte un salut. Rămas singur, în noapte, am străbătut apoi un coridor de vată neagră și am ajuns pe 1 Mai. Mergeam întins, știind că mai e puțin, când deodată din urmă s-a auzit un șuierat care creștea venind de pe Doctor Felix. O
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]