3,699 matches
-
spus Yamabuchi Ukon că vă dă, dar după ce sfârșim treaba, vă voi răsplăti cât mă țin puterile. N-avem nevoie de așa ceva. În frunte cu maistrul cel ciupit de vărsat, își goliră cu toții ceștile dintr-o înghițitură. Și, exact ca războinicii gata să lupte în avangarda unei armate, se repeziră înapoi pe șantier. Privindu-le însuflețirea, Tokichiro se simți pentru prima oară ușurat din toată inima. — Am reușit! izbucni el, pe negândite. Totuși, n-avea de gând să rateze acea ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
singură lovitură încă se mai pot împlini. După ce-l exilase pe Inuchiyo, Nobunaga avea foarte puține de spus. Ținând seama de dispoziția lui, nimeni din suită nu vorbea despre Inuchiyo. Dar Nobunaga nu era complet satisfăcut și spuse: Când doi războinici se luptă într-o tabără, sau se scoate spada în incinta castelului, e o regulă absolută ca pedeapsa să fie strictă, indiferent de motivele conflictului. Inuchiyo e un om prețios, dar iute din fire. Iar aceasta a fost a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
apărătorilor care, incapabili să aștepte întăriri din Suruga, dădură foc castelului și pieriră luptând cu disperare în mijlocul flăcărilor. Armata din Narumi, care năvălise în castelul incendiat, fusese redusă la mai puțin de jumătate, din cauza pierderilor grele. Dar, purtați de inerție, războinicii cotropiră ruinele fumegânde, agitându-și spadele, lăncile și puștile. Cu toții se alăturară strigătelor sonore de victorie. În acel moment, din Narumi sosiră călăreți și pedeștri, care abia scăpaseră, în dezordine. — Ce s-a întâmplat? întrebă Yamabuchi Samanosuke, surprins. — Armata lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
vor fi bine tratați. După festivalul Băieților, moștenitorul lui Yoshimoto, Ujizane, a fost lăsat la cârma orașului Sumpu și, în cea de-a douăsprezecea zi din Luna a Cincea, armata principală a pornit aliniată cu strășnicie, printre ovațiile mulțimii. Magnificii războinici, a căror strălucire rivaliza cu lumina soarelui, defilau spre capitală, ca desfășurarea unui sul pictat multicolor - stindardele comandanților, flamurile, drapelele, armele și armurile. Probabil că armata număra între douăzeci și cinci și douăzeci și șase de mii de oameni, dar era proclamată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
zadarnic în castel, să ne rugăm pentru o viață fără onoare? Oamenii se nasc pentru a muri. De data asta, dedicați-vă viețile mie. Împreună, vom porni sub un cer albastru și senin și vom întâmpina moartea ca niște adevărați războinici. Terminând de spus aceste lucruri, Nobunaga schimbă repede tonul. Pe buze îi apăru un zâmbet forțat. — Ei, nimeni nu pare să fi dormit destul. Hayashi, odihhenște-te și tu. Toată lumea să se culce. Sunt sigur că printre noi nu e nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la luptă răsuna în întunericul liniștit dinaintea zorilor. Lumina micilor stele licărea strălucitor prin spărturile norilor. Seniorul Nobunaga pleacă la război! Vestea era dată de un ajutor, spre surprinderea samurailor care, grăbiți, se ciocneau de el. Oamenii de la bucătării și războinicii prea bătrâni ca să mai lupte, care aveau să rămână la paza castelului, alergară la poartă să le ureze drum bun camarazilor lor. Numărându-i, s-ar fi obținut o estimație corectă a efectivului rămas în Castelul Kiyosu - mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
din mers. Cei rămași în urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și începură să strige, în timp ce se prosternau în fața lui. Nobunaga le adresă câteva cuvinte de rămas bun acelor bătrâni care-l slujiseră atâția ani. Îi părea rău pentru războinicii aceia și pentru fiicele lui, care pierdeau atât un castel, cât și un stăpân. Fără a-și da seama, ochii i se umeziră de lacrimi. În timpul cât îi fusese necesar pentru a-și închide pleoapele înfierbântate, Tsukinowa galopase val-vârtej pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
inamicului, destul de tari ca să zguduie cerul și pământul. Și nimic nu a mai rămas în Marune și Washizu, decât armata dușmană. După ce auzi raportul, Nobunaga strigă: — Tohachiro! Maeda Tocachiro era încă doar un băiețandru, aproape îngropat în marea mulțime a războinicilor. Când Nobunaga îl chemă, răspunse cu un strigăt puternic și se apropie de el cu însuflețire bărbătească. — Da, stăpâne? — Tohachiro, dă-mi rozariul. Tohachiro avusese mare grijă să nu scape rozariul stăpânului său. Îl înfășurase într-o pânză și și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acum, dintr-o dată, ca o singură rază de lumină străbătând norii, prin minte îi fulgeră posibilitatea victoriei. Dacă totul mergea bine... Adevărul era că, până în acel moment, nu crezuse în victorie, iar victoria este singurul lucru pentru care luptă un războinic. Crâmpeie de gânduri apar și dispar în mintea omenească, precum un șir nesfârșit de balonașe, astfel că viața cuiva se plămădește clipă de clipă. Până în clipa morții, cuvintele și faptele unui om sunt hotărâte de acest lanț al fragmentelor. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
auzea în tăcerea munților. Vântul se oprise, iar soarele arzător părea să pârjolească tot ceea ce se găsea sub întinsul cerului. Frunzele erau fie strâns închise, fie scorojite ca tutunul uscat. — Într-acolo! În fruntea unui mic grup de oameni, un războinic urca în fugă o pantă înverzită. — Ridicați perdeaua. Într-un loc, soldații defrișau buruienile cu coasele; alții desfășurau perdele și le legau de crengile brazilor și ale duzilor din apropiere. În câteva momente, înălțară o îngrăditură perdeluită care avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o revoltă? — ăștia sunt rebeli? Nu le răspundeau decât țipetele și, în pofida strigătelor alarmate care se auzeau din toată tabăra, nu puteau crede că îi ataca inamicul. Dar nu se mai putură îndoi mult timp de ceea ce le auzeau urechile. Războinicii Oda apăreau chiar în fața lor, cu strigătele aspre de război în straniul dialect din Owari străpungând urechile slujitorilor lui Yoshimoto. Doi sau trei dușmani se repeziră în direcția lor. — Hei! Seniorule din Suruga! Când văzură cum veneau oamenii clanului Oda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cinci slujitori ai lui Yoshimoto formară un zid de protecție în jurul lui și începură să-l tragă grăbiți dintr-o îngrăditură în alta, încercând să evite un dezastru. — Seniorul din Suruga e aici? La o clipă după ce Yoshimoto plecase, un războinic Oda cu lancea ridicată se repezi la unul dintre generalii care rămăseseră pe loc. — Vino-ncoa', ți-arăt eu luptă! zbieră generalul, lovind lancea soldatului cu a lui. Intrusul se prezentă, gâfâind: — Sunt Maeda Inuchiyo, vasal al Seniorului Nobunaga! Generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
a venit să vă dea capul lui. Omorâți-l pe Nobunaga! Nu mă apărați pe mine, luptați! Era, la urma urmei, comandantul a trei armate și înțelesese situația mai repede decât oricine altcineva. Acum era furios pe nevrednicii comandanți și războinici care alergau hai-hui în jurul său, scoțând strigăte neinteligibile. Astfel mustrați, câțiva luptători porniră cu pași împotmoliți pe cărarea noroioasă. După ce trecură de ascunzătoarea lui Jinnai, acesta ridică perdeaua udă, cu vârful lăncii, pentru a se asigura că omul era într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o bucată lungă doar de un metru. Jinnai aruncă lemnul și urlă: — Lașule! Îi arăți spatele unui adversar care s-a prezentat? Scoțând spada din teacă, Jinnai se repezi spre Yoshimoto, numai pentru a fi înșfăcat de la spate de un războinic al clanului Imagawa. Trântindu-și adversarul cu ușurință la pământ, fu atacat dintr-o parte de un alt luptător dușman. Încercă să se ferească de lovitură, dar primul soldat îl apucase de gleznă, împiedicându-l să se miște destul de repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
stropit de noroi și sânge, Nobunaga stătea pe culme. La câțiva pași de scăunelul lui de campanie, câțiva soldați săpau o groapă mare. Fiecare cap de dușman era inspectat și apoi aruncat în groapă. Nobunaga privea, cu palmele lipite, în timp ce războinicii din jurul său stăteau tăcuți. Nimeni nu rostea nici o rugăciune. Dar aceea era cea mai nobilă etichetă respectată atunci când războinicii îngropau alți războinici. Capetele îngropate în pământ aveau să le slujească drept lecție celor rămași în viață, care urmau să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
săpau o groapă mare. Fiecare cap de dușman era inspectat și apoi aruncat în groapă. Nobunaga privea, cu palmele lipite, în timp ce războinicii din jurul său stăteau tăcuți. Nimeni nu rostea nici o rugăciune. Dar aceea era cea mai nobilă etichetă respectată atunci când războinicii îngropau alți războinici. Capetele îngropate în pământ aveau să le slujească drept lecție celor rămași în viață, care urmau să mai lupte. Până și capul celui mai neînsemnat dușman era tratat cu cea mai mare solemnitate. Cu misteriorul hotar dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mare. Fiecare cap de dușman era inspectat și apoi aruncat în groapă. Nobunaga privea, cu palmele lipite, în timp ce războinicii din jurul său stăteau tăcuți. Nimeni nu rostea nici o rugăciune. Dar aceea era cea mai nobilă etichetă respectată atunci când războinicii îngropau alți războinici. Capetele îngropate în pământ aveau să le slujească drept lecție celor rămași în viață, care urmau să mai lupte. Până și capul celui mai neînsemnat dușman era tratat cu cea mai mare solemnitate. Cu misteriorul hotar dintre viață și moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să mai lupte. Până și capul celui mai neînsemnat dușman era tratat cu cea mai mare solemnitate. Cu misteriorul hotar dintre viață și moarte aflat la picioarele lui, samuraiul nu putea să nu se gândească la ceea ce însemna traiul de războinic. Toți stăteau respectuoși, cu mâinile împreunate în rugăciune. După ce groapa fu astupată și deasupra ei se înălță o movilă, ridicară ochii spre un curcubeu minunat care se arcuia pe cerul senin. Pe când oamenii stăteau privind priveliștea, în tabără sosi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
deja destul de parfumate. — Serios? Au și înflorit? N-am observat, azi dimineață când am luat mătura și am ieșit să mătur. Mi se pare că e un mare păcat ca florile să fie nevoite a înflori sub acoperișul casei unui războinic de provincie. Bătătorul de bambus dintre degetele lui Nene scoase un sunet vioi, când începu să bată ceaiul. Era stânjenită de cuvintele tatălui ei, dar Mataemon nu observă. Luând vasul cu ceai și ridicându-l reverențios la buze, arcașul bău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
avea să fie numit „bunicuțule”. Înainte de a se întâmpla acest lucru, plănuia să-și facă un nume. Se străduise să nu rămână în urmă la Dengakuhazama și, cu siguranță, nu renunțase la speranța de a fi în fruntea listei de războinici meritorii din bătăliile viitoare. Pradă acestor gânduri, constată că ajunsese în fața elegantei vile a Seniorului Nagoya. Clădirea fusese înainte un mic templu, dar Nagoya o reamenajase ca vilă de țară. Nagoya fu extrem de încântat de prompta vizită a lui Mataemon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nene. Numele meu este Oyaya. Tokichiro rămase mirat. Acea tânără fată era și mai frumoasă decât Nene. Nu numai atât, până atunci nici măcar nu știuse că Nene avea o soră mai mică. În ce parte ascunsă din casa îngustă a războinicului putuse fi păstrată acea floare plină de farmec? — Păi, ăă, vă mulțumesc. Eu sunt Kinoshita Tokichiro, adus aici de soartă. Încântat de cunoștință. Întrebându-se dacă acela era mirele pe care avea să-l numească „frate mai mare”, Oyaya cătă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
armata a pornit spre Okehazama. Din noaptea asta, noi doi, un soț și o soție săraci-lipiți, pornim în lume. Deci, nu e deloc nepotrivită. — Îndârjirea de a pleca la luptă e una, iar sărbătorirea unei nunți, cu totul altceva. Adevărații războinici se gândesc să trăiască viață lungă cu soțiile lor, până ajung bătrâni și bătrâne cu părul alb. Tokichiro își plesni genunchiul: — Așa e. La drept vorbind, exact la fel nădăjduiesc și eu. Dacă începe un război, n-avem ce face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nu lăudaseră alianța cu Mikawa ca pe o cale de a evita războiul. Se bucurau din toată inima de tratatul cu Mikawa, provincia de la spatele lor, întrucât astfel puteau înfrunta cu toate forțele un inamic mai puternic. — Este norocul de războinic al Domniei Sale. — Și la fel de avantajos și pentru Mikawa. Acum, că am aflat rezultatul, pot să țin ochii deschiși. Dacă stau să mă gândesc, n-am mai dormit de noaptea trecută, spuse unul dintre petrecăreți, la care Tokichiro răcni: — Nu eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
priveai vechea casă atât de asemănătoare cu uncastel, înconjurată din toate cele patru laturi de verdeață deasă și luxuriantă, era cu neputință să crezi că stăpânul acelei locuințe nu era decât căpetenia unei bande de ronin, conducând câteva mii de războinici ca lupii care bântuiau drumurile lăturalnice ale unui ținut nelocuit. Lucrând în taină atât în Owari cât și în Mino, Koroku reușise să-și asigure o bază de putere și o influență suficientă pentru a se împotrivi voinței lui Nobunaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
un caracter care tindea spre intelectualitate și delicatețe. Din câte se știa în lume, Koroku avea un moștenitor respectabil, dar de fapt era nemulțumit de fiul său. Cei peste două mii de ronin aflați sub comanda lui erau în majoritate niște războinici de țară sălbatici și needucați. Dacă liderul clanului nu-i putea controla, Hachisuka avea să dispară. E un principiu firesc printre fiarele sălbatice ca făpturile mai slabe să facă ospățul celor puternice. De fiecare dată când își privea fiul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]