1,568 matches
-
invitat în școală și după puțin timp am pornit la capelă, eu fiind pe post de dascăl. Slujba-slujbă dar mărită la cererea familiei cu lecturi din evanghelie. Până s-a terminat de citit și pomana de țărână amurgise, vântul trimetea rafale care se rupeau în tremurătura sărmanului preot. Ardea. Unde să mai plece? L-am culcat la mine și toată noaptea l-am frecționat, i-am dat aspirină și chinină uscând la foc mare numeroase schimburi de rufărie. Două săptămâni a
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Un scriitor basarabean (Leo Butnaru) mă roagă să-i dau un interviu pentru o revistă din Basarabia. Coborâm în cabină și discutăm. După aceea mă urc pe puntea de la "Apolo". Între timp, ceața s-a risipit. Vântul suflă puternic, în rafale violente, încît nu poți merge pe punte decât ținîndu-te de balustradă. Marea are o culoare închisă, cumva ostilă. Îmi spun (cu frisonul de rigoare) că dacă, din greșeală, cazi în apă, nu mai apuci să fii pescuit. Cât vezi cu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
la doi pași, iar la biserică o parchez lângă intrare. E loc". Insist. Nu știu de ce, dar insist. Ca să-mi facă plăcere, Nick ia una din umbrele. Ne suim în mașină toți trei și pornim. E noapte. Plouă puternic, în rafale. Ștergătoarele abia prididesc să limpezească parbrizul. Luminile semafoarelor se văd ca prin ceață. Cît avem de mers până la biserică?", întreb, ca să spun ceva. "35 de mile". Am impresia că n-am înțeles bine. "Cît?" Dar auzisem bine. După ce trecem "granița
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nu-i loc să-i primească!” „Vedeți, dragii mei”, le spuse bunica nepoțeilor ei, „ce lucru cutremurător și dureros? Și câtă nepăsare din partea omenirii? Dar să citim mai departe: „E noapte, e ger și-n văzduh viscolește, Zăpada mânată-n rafale de vânt, Fecioara Maria se tânguiește: „N-am unde să-L nasc pe Fiul meu Sfânt!”” Lui, Care a zidit prin Cuvânt întregul univers, iar pe om l-a creat din țărână, El care în Cer stă pe tron de
NE POVESTEȘTE ... BUNICA -Povestiri de Crăciun by SOFIA TIMOFTE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91581_a_93215]
-
într-o vreme precisă. La un moment dat, mi s-a părut că plouă și că ploaia făcea să sune prelung tabla de pe acoperiș. Probabil, ațipisem deoarece, când m-am sculat și am aprins lumina, nu se mai auzeau decât rafalele vântului. 4. Nimeni, probabil, nu mă cunoaște așa cum sunt, de fapt. Par sau, oricum, am părut un ardelean sobru, cu picioarele bine înfipte în pământ, serios și ursuz. Din toate aceste trăsături, e adevărată numai ultima. Sunt posac, morocănos, am
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
praf. Undeva, în apropiere, cocoșii de tablă de pe acoperișuri scoteau sunete ascuțite, care se înfigeau în tăcerea nopții ca niște pumnale. Când a ajuns la poartă, a auzit și cum pocneau crengile rododendronilor, lovindu-se unele de altele la fiecare rafală mai puternică, în vreme ce, neliniștitor de curat, cerul anunța, parcă, o nenorocire. 8. ― Ce s-a întîmplat cu Monseniorul? a vrut să afle Julius, a doua zi, când, în sfârșit, doctorul Luca a apărut. Bătrânul s-a prefăcut, însă, că nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ora cinci după-amiază, dar doctorul Luca părea să nu fi închis ochii de mult timp. Avea privirea mai tulbure decât de obicei, iar pe fața lui roșie plutea o umbră de îngrijorare. ― Ce e cu câinele ăsta? mormăi el. Printre rafalele vântului, se auzea, într-adevăr, de-afară, un schelălăit de câine. Era gata să mă muște, se plânse bătrânul. Cred că are și o boală urâtă de piele. ― S-a strecurat azi-dimineață în curte, îl lămuri Julius. A încercat grădinarul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-o noap te-ntreagă, cum își impunea să facă gesturi absurde, să spună, de exemplu, ceva pe fran țuzește vreunei țărănci bătrâne... „Dar de ce faci toate astea?“, l-am întrebat, privind cum vârfurile copa cilor nevăzuți mătură stelele la fiecare rafală de vânt. Vârful incan descent se ridica, se aprindea deodată mai tare și vedeam atunci, ca-ntr-o cameră unde se developează fotografii, profilul său de tânăr pletos și cu perciuni mari, cum se purtau în vremea când „Phoenix“-ul
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
Calcani înfipți în garduri, străpunși de vârfuri ascuțite de copaci. Zăcând alături de cutii albe de lemn cu acoperișuri țuguiate, cu fum încolăcindu-se din coșuri desenate cu creionul - casa mâzgălită a unui copil. Balena asta e durere și frig pârjolitor. Rafale de informații vin din pielea lui. Plantată în preria asta plată, aruncată de un val prea grăbit. Fălci grozave, mai mari decât un garaj, plescăie pe pământ, zgomotoase. Fiecare strigăt din gâtul ca o peșteră zgâlțâie ziduri și sparge geamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Darul pe care continua să-l accepte. Ochii i se umplură de lacrimi, orbindu-l. Mai întâi sunt îngeri, dup-aia nu mai sunt nici măcar animale. Păzitori care nici măcar nu recunosc că există. Aruncă bucata de hârtie pe asfalt. O rafală de vânt o mătură de pe șosea în șanț, unde nimeri pe o moviliță de mei. Karin țipă și se repezi după ea, de parcă ar fi alergat după un copilaș scăpat din mână. Sări cu elan în șanț, zgâriindu-și picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
parcurgerea drumului; pe când celălalt mă-gar, cel sălbatec, reprezintă principiul de foc al pustiului arid care devorează orice lucru. Și acest al doilea tip de măgar re-prezintă un simbol al preotului: „El păstrează pustiul sub stăpânirea sa, cu sirocco a cărui rafală de vânt arde tot ceea ce în-tâlnește în calea sa”. Acest măgar sălbatec, greu de domesticit, personifică independența și sobrietatea eremitului. Visurile se nasc de obi-cei în momentele de „secetă” și în momentele de profundă sin-gurătate, cum este cea a eremitului
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
să formuleze un refuz și de aceea a decis că ei bine, de ce nu? pot fi admis în asociație și în clădire. II În spatele meu, ușa șopronului pentru bărci se deschise, legănîndu-se după care se închise cu o bufnitură. Aceeași rafală de vînt suflă o mînă de zăpadă sau de promoroacă pe fața mea, și mă făcu să-mi mijesc ochii. Am încercat să-mi ridic mîna la frunte și în vreme ce făceam asta mi-am dat seama că frigul pătrunsese deja
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
din cînd în cînd și să dirijeze barca. Vîsleam înainte, dar cu spinările în direcția în care ne îndreptam. Am încercat să nu mă gîndesc deloc la viitor, dar nu eram încă foarte bun la asta. Am învins. Între două rafale de ploaie, pe un lac pe care finișul era linia imaginară dintre două vapoare mici. Pe o apă liniștită dintre vilele unui oraș vechi, aclamați de notabilități, soțiile lor și copii. Și probabil de fetele din casă. Într-o barcă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
camere în afară de fata de la casă, foaierul era gol. Prin ușile de sticlă, Lanark văzu cum se reflecta lumina felinarelor în strada plouată. Uneori vîntul izbea ușile mai cu forță, astfel încît se balansau spre interior, lăsînd să intre cîte o rafală șuierătoare. Rima scoase o pelerină din plastic din poșetă. O ajută să se îmbrace, și-i zise: — De unde iei tramvaiul? — Din intersecție. — Bine. Și eu. Afară se luptară cu vîntul. O luă de mînă și se sili să meargă suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cea mai lată și o luă la fugă prin mijlocul ei. Alerga cu ochii ațintiți asupra orizontului, avînd vagul sentiment că ziua va dura mai mult dacă îl atingea înainte ca lumina să dispară cu totul. Vîntul începu să bată. Rafale puternice de vînt îl împingeau din spate, și-i era mai ușor să fugă decît să meargă. Această goană cu vîntul către zorii pălind era cel mai frumos lucru pe care îl făcuse de cînd ajunsese în orașul ăsta. Cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a-și suspenda gîndirea, se așeză cu picioarele în gură, apucă dinții din față și alunecă pînă rămase agățat de ei. Pentru că brațul drept era mai lung decît stîngul, se prinse doar cu acesta, izbit cînd de pîrjol, cînd de rafale reci și puturoase, așteptînd ca mîna să-i obosească și să se desprindă. Nu se întîmplă asta. Ghearele se prinseseră de un incisiv mare de parcă ar fi fost înșurubate, iar cînd încercă să se despindă, toți mușchii brațului începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
rîse din nou. — Cînd o să cunoști mai bine viața, poate că Iadul o să ți se pară mai credibil. Ești din Glasgow? — Da. — Șase ani am fost student la seminar în acel oraș. Atunci Iadul a devenit ceva foarte real. O rafală înăbușită le ajunse la urechi din depărtare. Un nor alb se înălță dinspre o vale a zonei mlăștinoase și se îndreptă spre sud, deșirîndu-se și risipindu-se în urcare. Sunetul ricoșă din culme în culme, apoi se prelinse în ecouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
două ori, ești terminat. Singura cîrciumă unde se bea este în Grove Street, dar o să fim în siguranță pentru că sîntem trei. — Patru, zise Macbeth ridicîndu-se în picioare fără să se clatine. Petice trecătoare de soare la amurg se amestecau cu rafalele unei ploi atît de calde că nimeni nu se gîndea să se adăpostească. Drummond îi conduse pe lîngă cimitirul Sighthill, traversară apoi cîteva terenuri de fotbal și urcară pînă ajunseră la un teren pustiu cu mormane de zgură, numit Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Deschide ușa“, dar el răspundea: „Plecați, mi-e frig“, și după o vreme plecară. Mai tîrziu auzi niști bătăi și zgîrieturi atît de ciudate, că se ridică. Bătăile erau însoțite de strigăte slabe:“Dă-mi drumul!“ și de vîjîitul unei rafale de vînt. Dincolo de sticla neagră era o față albă care dădea din gură, și fu cuprins de o teroare superstițioasă, pentru că-și aminti că toaleta era la al doilea sau al treilea etaj. în final, se tîrî pînă acolo, întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
superstițioasă, pentru că-și aminti că toaleta era la al doilea sau al treilea etaj. în final, se tîrî pînă acolo, întinse o mînă și ridică un zăvor. Fereastra se dădu la o parte și Drummond sări înăuntru împins de-o rafală de ploaie. — Nu te teme, Duncan, și-i șterse fața și cămașa cu un burete. — Mi-e frig, îi spuse Thaw, dă-mi pace. Doi oameni îl duseră jos, cărîndu-l prin casa pustie. Se deschise o ușă și fu dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lîngă o autostradă cu zece benzi, care se întindea prin ceață ca un dig peste un ocean de spumă. Vehiculele treceau șuierînd în goană și nu puteau fi recunoscute: la depărtare, stelele mici se lățeau brusc, traversau cerul într-o rafală de vînt, se micșorau apoi la dimensiunea stelelor din orizontul opus și dispăreau. Pe marginea acoperită cu iarbă erau un indicator înalt de nouă metri: VEZI IMAGINEA DE LA PAGINA 385 DIN ORIGINAL : — Bine, zise Lanark fericit. Sîntem, în sfîrșit, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
scos mâna afară, i-am pipăit fața, mi au înghețat degetele, era chiar el, îl vedeam bine, plângea. „Hai, domnule Sima, ești om în toată firea, fii bărbat, nu mai plânge“, i-am spus. Domnul Sima se clătina, mișcat de rafalele vântului. „Dumneata ești un om fericit“, a suspinat el, „îți convine să vorbești așa, fiindcă te ocrotește“. „Mi se pare că ai început să aiurezi, din cauza frigului, domnule Sima; eu stau aici, nu mă întreba cum, și dumneata zici că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
care le atârnau pe trunchiuri ca niște plete, și am pornit spre ele. Mergeam grăbit pentru că cerul se întuneca văzând cu ochii și auzeam, departe, ecoul înfundat al tunetelor. Apoi, brusc, în jurul meu au început să cadă trăsnetele. Cădeau în rafale, unul după altul, ca dintr-o mitralieră gigantică perfect reglată, cădeau trosnind și bubuind, lumina lor mă orbea, cădeau în cerc precis, cu diametrul neschimbat, înconjurându-mă și urmărindu-mă pas cu pas, ca într-o joacă demențială. Mă aflam
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
prin viscol. Îi venea și Generalului să facă la fel, dar se obișnuise să nu arate ce simte. Rămase neclintit lângă ușă, între cele două statui dezbrăcate și insensibile la frigul de-afară. Iedera se lipea de fațada casei, apoi rafalele o făceau să se zbată, dar fără s-o poată rupe. Iedera știa să lupte, iar Generalul știa s-o admire pentru asta. 5 Vorbesc tot mai puțin cu mine și poate că, în curând, vocea asta care mă ține
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ușor. Pipăi, strecurîndu-și adânc degetele în ascunzătoare. Vânătorul lui Rembrandt era acolo. Puse alături Femeia cu evantai și astupă tainița. În urma colonelului intră menajera. Privi nedumerită rama știrbă, agățată strâmb. Pe fereastră pătrundeau zgomote ciudate: pași care aleargă, chemări scurte, rafale de armă automată. Un bubuit prelung, neîntrerupt, porni dinspre Băneasa. Închise geamul și trase draperia. Ochii îi alunecară cu indiferență peste filele calendarului. Înregistră data abstract: o zi de la sfârșitul verii lui '44. * Un grup de civili cu puști mitralieră
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]