5,449 matches
-
vâltoarea, văi se înecară, Distrugând savoarea verii cea sprințară Rătăcită-n ploaie cu picuri de sărut. Dar ai dat pădurii nouă-nfățișare, Rod bogat în cramă ca-n trecute timpuri Și ai luat căldurii fructe-n maturare. Dulce miere-n ramă între două cicluri Ai adus tu gurii să auzi chemare: Vino, mare doamnă peste anotimpuri! Referință Bibliografică: Aceasta-i toamna! Marian Malciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marian
ACEASTA-I TOAMNA! de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384404_a_385733]
-
mingi spre pat; un dispozitiv ca o vârtelniță electrică ce-i punea la îndemână, prin rotire, ustensilele de scris; un stilou care aspira singur cerneala din călimară. Și câte altele... Dar găselnița cea mai mare era o pereche de ochelari. Ramele groase de bagá fuseseră ale bunicului și-i dădeau un aer demodat, dar respectabil. Lentilele erau însă ce erau! Le făcuse - doar el știa cum - să aibă prin ele acces la... CUNOAȘTERE. Erau niște ochelari ce-i confereau puterea ATOTȘTIUTORULUI
OCHELARII de ANGELA DINA în ediţia nr. 1485 din 24 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384504_a_385833]
-
gândit că, dacă tot m-am sculat la o oră așa matinală, măcar să nu ratez ziua, așa că m-am hotărât să merg la pescuit pe balta Limanu. Nu mai fusesem acolo de la plecarea Mirunei de pe litoral. Ajuns acasă, am scos ramele din mașină și le-am dus la loc în boxă, am pus apă în vase să-mi fac o mămăliguță specială, una pentru pătrățică[ Pătrățică = mămăligă aromatizată cu vanilie și vopsită cu șofran, tăiată de mărimea unui zar, ce se
POVESTIRI PESCARESTI SI DE VIATA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1508 din 16 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382318_a_383647]
-
Din zona unde am ajuns eu, se mai auzeau încă motoarele pescarilor profesioniști, care-și conduceau bărcile spre larg, spre apa mai adâncă, mai rece și mai bogată în pește. Colegii mei, mai puțin norocoși, explorau noi zone, trăgând la rame. În depărtare, ca o adiere, se auzea șuieratul unei locomotive. Trenul șerpuia paralel cu șoseaua, ducând sau aducând călători veniți în vacanță pe litoral. Între timp, m-am hotărât să încerc să folosesc o voltă pentru capturarea unui eventual calcan
PESCAR PE MAREA NEAGRĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382306_a_383635]
-
anunțau să mă pregătesc de plecarea la mal. Era prea cald și deja peștele nu mai mușca. Apa mării aproape fiartă și lipsa curenților au amorțit peștele pe fundul apei. Am strâns sculele, mi-am recuperat parâma ancorei, am montat ramele și cu minciogurile puse în barcă, am început să trag liniștit la vâsle. Cu speranța că la mal voi găsi cumpărători, am cântărit din priviri grămada de pește, considerând că totuși a fost o zi mulțumitoare, pentru o asemenea vreme
PESCAR PE MAREA NEAGRĂ de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382306_a_383635]
-
tabloul de securitate și apoi aprinse lumina. Atelierul era împărțit în două spații. În primul era atelierul propriuzis, cu multe rafturi, cu tablouri expuse pe pereți ca într-o expoziție, sau așezate unul în spatele celuilalt în șiruri orânduite după mărimea ramei, șevalete, truse cu tuburi de uleiuri, cutii cu vopseluri de diferite culori, pensule, cuțite și alte ustensile necesare pictatului în niște cutii speciale. Totul era într-o ordine de invidiat. În cea de a doua încăpere în care se ajungea
ROMAN ÎN LUCRU CAPITOLUL X de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1514 din 22 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382414_a_383743]
-
senin te cheamă Să te-apropii fără teamă. Nourii îți sunt năframă, Rochia ta, văl de aramă, Toamna ne-a pictat veșminte, Cerul lacrimă fierbinte. Valsul nopții, vise sfinte Se îmbracă în cuvinte, Haina toamnei se destramă În a veșniciei ramă. Toamna ți-a pictat veșminte... Referință Bibliografică: Rondel de toamnă / Alexandra Mihalache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1787, Anul V, 22 noiembrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Alexandra Mihalache : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului
RONDEL DE TOAMNĂ de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382597_a_383926]
-
totuși, partea a doua rezolvă enigma: „Sastisit de ofrandele zilnice,/ Adam sări în pântecul altei femei,/ care-l zămisli,/ la rându -i,/ după visul și asemănarea ei.” În versurile următoare rezolvă enigma: „Resemnat,/ și de-aici se mută,/ definitiv,/ în rama strămoșilor,/ zilnic ștearsă de praf („Tristeți convenabile”). Limbajul acestei poezii are o funcție poetică, pentru că deplasează atenția de la referință la mesajul însuși: „Biciul lui Dumnezeu/ s-a vrut șarpele acesta,/ strivit în aurul risipit/ de propriul car alegoric./ Fire subțiri
MARIANA CRISTESCU SAU VIZUALIZAREA ÎN INTERIORUL CUVÂNTULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382593_a_383922]
-
De ce? Au aflat că-n ajun amicul se-ntorsese acasă târziu și bine aghesmuit, încât bombănea să-și dibuie curaj ca totdeauna când e vinovat. -Eu ziceam una, Ea, alta și tot așa. -Care Ea? întrebase Gabi holbându-se peste rama ochelarilor. -Chiar așa! Ți-ai luat o menajeră? Sau ce? De când? se iți și Sandu curios nevoie mare, privind cu ochi lăcrimoși peste obrajii ca de-o mască râde, o mască plânge. Anghel n-auzise întrebările. Ori era prins de
LA O BĂUTĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382622_a_383951]
-
diferite publicații: Pictura, artele Plastice (Istoria orașului Roman, 1392-1992), Donația Maria Steurer Moțatu și Leonida Moțatu (Carpica XXXI, 2002), Profesorul Ion N. Teștiban (Melidonium I, 2009) având colaborări la diverse reviste de cultură și artă. Prezentă în volumele Portrete printre rame, autor Gh. A.M. Ciobanu, 2012, Personalități române și faptele lor 1950-2010, autor Constantin Toni Dârțu, Un dicționar al literaturii din județul Neamț, Constantin Tomșa 2014, Personalități ale culturii din județul Neamț, 2014. Minodora Ursachi, o prezență de marcă a vieții
MINODORA URSACHI de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382988_a_384317]
-
să scrie și cu ce să șteargă. Vă închipuiți că-mi scăpase buza de tot și mă uitam la picioare s-o caut. Însă mama tot n-a înțeles. Mi-a adus o tăbliță neagră de ardezie încadrată într-o ramă gălbuie de lemn și un condei alb ascuțit. De rama tăbliței era agățat cu sforicică un burete natural de culoare galbenă, care m-a încântat teribil, încât am uitat de fluierac. Când mama mi-a spus care este rolul acelui
PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1714 din 10 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383049_a_384378]
-
-mi scăpase buza de tot și mă uitam la picioare s-o caut. Însă mama tot n-a înțeles. Mi-a adus o tăbliță neagră de ardezie încadrată într-o ramă gălbuie de lemn și un condei alb ascuțit. De rama tăbliței era agățat cu sforicică un burete natural de culoare galbenă, care m-a încântat teribil, încât am uitat de fluierac. Când mama mi-a spus care este rolul acelui încântător burete, atât mi-a trebuit. Am început să scrijelesc
PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1714 din 10 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383049_a_384378]
-
În acest oraș din ce în ce mai singur, în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești, eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi, ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoara mută, mîna ei albă, purtătoare de evantai, sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut că odată cu venirea ploilor, oamenii rămași printre noi se vor întoarce la arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decît niște manechine de paie, ici
BĂIATUL CU PĂLĂRIE VERDE de DRAGOȘ NICULESCU în ediţia nr. 2311 din 29 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383086_a_384415]
-
sculptat în mine, Mi-ai despicat voința, precum un măr prea copt. Mă lupt cu chipul tău ce pleacă și revine, În amintirea sumbră, pe care o adopt. Încerc să te urăsc, dar nu ai nicio șansă, Iubesc până și rama tabloului din hol, Cu zâmbetul tău trist, pierdut, ca într-o transă, Ori până și spătarul la scaunul cel gol. Îmi curg prin vene lent clepsidre înfundate, E-un timp ce nu se-ntoarce, rănit pe-un țărm târziu, Se
ULTIMUL RONDEL de CAMELIA ARDELEAN în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383108_a_384437]
-
mai știe și altcineva? Ieși din jocul ăsta, ești om tânăr, trăiește împreună cu Gigi și fii fericit! Alungă-l și vei ajunge în pușcărie. Acum plec! -Crina s-a ridicat de pe scaun, a luat un prosop care se găsea pe rama de la capul patului, apoi a șters broboanele mari de transpirație de pe fruntea bolnavului. Cu un fluturat de mână în semn de „adio„, femeia a părăsit salonul lăsând pe pat o hârtiuță cu numărul ei de telefon. Referință Bibliografică: Doi prieteni
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ X de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2255 din 04 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385345_a_386674]
-
deschisă, să fi intrat, să se fi ascuns printre rafturi, căci neisprăviții lui de colegi întârziau, fusese un naiv să creadă că se vor mulțumi cu o singură halbă. Pe neașteptate ușa librăriei se dăduse în lături, izbindu-se de rama vitrinei. Intrase timid, printre vălătuci de fum. O sobă de tuci burdușită scotea trâmbe înecăcioase pe la toate încheieturile, gestionara avea scăderi la marfa depreciată și, în prezența unui individ în trenci bleumarin, nu mai prididea să pună pe foc lucrurile
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
ni le oferea. Doamne, cât de însetați de învățătură mai eram după loviturile de strujan! Însetați și înfometați. În câteva secunde era o liniște în clasă, de puteai auzi bâzâitul muștelor din curte. Iar școlarii? Cadre de icoane, scoși din ramă și așezați îngeri în bănci. Blânzi, cuminți și drăgălași, de-ți venea să-i săruți. Cine putea crede că, în urmă numai cu câteva clipe, drăgălașii de îngeri se păruiau reciproc, își cărau pumni în nas, se mușcau de urechi
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
prin sânge și prin lacrimă de sfinți rodește-n noi iubirea fără teamă, și ascultând poveștile cuminți simțim cum un adânc de duh ne cheamă să fim din nou cei inocenți și goi, căci, dragi Părinți ce ne zâmbiți din ramă, prin miile de ani, de bună seamă, copilul ...suntem noi! Rătăcitori prin moarte pe pământ, păstrând icoana părinților din cer îi căutăm prin taina din cuvânt și-i socotim în clipele ce pier, și-i prețuim prin tot ce este
COPILUL SUNTEM NOI de ION MIHAIU în ediţia nr. 1838 din 12 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383180_a_384509]
-
În acest oraș din ce în ce mai singur, în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești, eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi, ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoara mută, mîna ei albă, purtătoare de evantai, sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducător de noroc al piticului cu dinții de aur. Am crezut că odată cu venirea ploilor, oamenii rămași printre noi se vor întoarce la arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decît niște manechine de paie, ici
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
întristat.În acest oraș din ce în ce mai singur,în care zidurile caselor păstrează nealterată dulceața vechilor patimi boierești,eu nu cunosc decît spaima dinaintea zorilor de zi,ultimul drum, șăgalnic, al trăsurii cu domnișoaramută, mîna ei albă, purtătoare de evantai,sprijinită pe rama ferestrei și zîmbetul aducătorde noroc al piticului cu dinții de aur.Am crezut că odată cu venirea ploilor,oamenii rămași printre noi se vor întoarcela arhaicele lor obiceiuri, apoi nu am mai văzut decîtniște manechine de paie, ici și colo,îmbrăcate
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
un sat Și mă ascund acolo cu toate ale mele, Un loc fără păcate, posibil și curat, Trăind cumva departe de orice fel de rele. Pe dealuri, în căpițe, se odihnește fîn, Un pictor mînă care cu boi spre niște rame, Mai latră cîte-un cîine la propriul lui stăpîn Și-un rîu mai spală trupuri de viitoare mame. În pacea ideală, atuncea, aș tot sta Fără să scot o vorbă, care-ar trezi povestea, Țăranii să nu simtă că vin de
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
imaginez un satși mă ascund acolo cu toate ale mele,Un loc fără păcate, posibil și curat,Trăind cumva departe de orice fel de rele.Pe dealuri, în căpițe, se odihnește fîn,Un pictor mînă care cu boi spre niște rame,Mai latră cîte-un cîine la propriul lui stăpînși-un rîu mai spală trupuri de viitoare mame. În pacea ideală, atuncea, aș tot staFără să scot o vorbă, care-ar trezi povestea,Țăranii să nu simtă că vin de undeva,Din niște
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
memorie „SOCIAL”. Eventual, eliminarea din orice bancă de date. Delir de grandoare neagră: trece. Cumpără-ți un costum elegant; două: unul de zi, altul de seară; cămăși fine, încălțăminte ușoară, din chevreau. O pălărie de fetru, pentru ocazii, ochelari cu ramă fină, cum ai văzut, la televizor, că poartă un ex-președinte american. Nu-ți mai suporți hainele, așternutul, cunoscuții, mai toți; vrei să pornești viața de la capăt. Un prunc bătrân - cu ceva minte - în scutece curate. Cu o iubită/mamă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
în cuie o scândură. — Frate Iovănuț, ce scrie pe scândura ceea? Iovănuț se apropie și înălță gâtul. — Premysl - citi el. — Slavă Domnului! - oftă ușurat Metodiu și grăbi pasul. Intrară în localitatea Przemysl printre case frumoase din cărămidă roșie și cu ramele ferestrelor vopsite în alb, cu livezi și curți mari în care stăteau de vorbă oameni harnici, gospodari, rumeni la față și prietenoși la chip. Merseră cei doi ce merseră până dădură într-un fel de piațetă unde se zărea imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
barcă, o așezară pe Cosette în față pe vârful de înaintare, Broanteș și Barzovie-Vodă se puseră cam pe la mijloc, spătarul Vulture în spate, iar vajnicul Covaliov împinse barca de la mal și, sprinten ca un bizam, sări înăuntru, așezându-se la rame. Ieșiră în largul ghiolului. Priveliștea era într-adevăr minunată. Sub pânza moale, argintie a apei, mii de viețuitoare, într-un deplin consens cu legile naturii, se înfulecau unele pe altele. Știuci cinice, flexibile, numite în popor și „sanitarii bălților”, căutau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]