947 matches
-
o alianță făcută între Knut și Valdemar, Valdemar fiind încoronat co-guvernator de Knut. Eskil și majoritatea susținătorilor lui Svend l-au părăsit și au plecat în exil în Germania. Svend a petrecut trei ani în căutarea unui sprijin pentru a recuceri tronul și s-a întors în Danemarca în 1157, cu sprijitul ducelui german, Henric Leul. Acest lucru i-a determinat pe magnații danezi să împartă în trei regatul, în Iutlanda, Zeelanda și Scania. Svend a primit Iutlanda și a fost
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
dintre ei. Svend și vărul său, Ducele Valdemar, fiul lui Knut Lavard, l-au învins pe Knut în Iutlanda, în 1150 iar Knut a fugit la socrul său, Sverker I al Suediei. Knut a încercat de mai multe ori să recucerească țara însă fără succes, apelând la Frederick Barbarossa pentru ajutor. Compromisul din 1152, care a fost susținut de Valdemar, l-a făcut pe Knut co-guvernatorul inferior lui Svend. Cu toate acestea, Svend a decis să nu se țină de înțelegerile
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
care a durat până în 1208. Problema succesiunii norvegiene a fost stabilită temporar iar regele norvegian datora credință regelui Danemarcei. În 1214, Valdemar a invadat cu trupele sale daneze, teritoriul Elbei de sud și a cucerit Stade. În august, Prințul-Arhiepiscop Valdemar recucerit orașul doar pentru a-l pierde încă odată, la puțin timp după aceea. În 1209 Otto al IV-lea l-a convins pe Valdemar al II-lea să se retragă la nord de Elba, cerându-i lui Burkhard să demisioneze
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
asalt Iutlanda și Funen, arzând și jefuind zona până în nord la Randers și Idense. Abel a fost susținut de orașul Lübeck, precum și de frații lui Christopher, Lord de Lolland și Falster și Knut, Duce de Blekinge. Eric a ripostat imediat recucerind orașul Ribe și ocupând orașul patrimonial al lui Abel, Svendborg. În 1247, el a capturat castelul Arreskov din Funen și i-a luat prizonieri pe Christopher si Knut. A fost aranjat un armistițiu de către sora lui Eric, Sophie de Brandenburg
Casa de Estridsen () [Corola-website/Science/331281_a_332610]
-
Danemarca a intrat din nou în război încurajată de înfrângerea suedezilor la Poltava. Frederic al IV-lea a comandat trupele daneze în bătălia de la Gadebusch în 1712. Deși Danemarca s-a situat de partea victorioasă, ea nu a reușit să recucerească posesiunile pierdute din sudul Suediei. Cel mai important rezultat a fost distrugerea ducatului pro-suedez de Holstein-Gottorp restabilind dominația Danemarcei în Schleswig-Holstein. Cea mai importantă reformă internă a fost abolirea în 1702 a așa numitului "vornedskab", un fel de iobăgie. Eforturile
Casa de Oldenburg () [Corola-website/Science/331283_a_332612]
-
au suferit pierderi grele. După ce s-a retras pe malul vestic al râului, divizia a avut nevoie de trei zile să se reorganizeze. Pe 25 ianuarie, Regimentul al 15-lea de infanterie americană a preluat misiunea Diviziei 30 și a recucerit podul de la Maison Rouge. Un contraatac al germanilor sprijinit de distrugătoare grele de tancuri a străpuns linia defensivă slabă a unei companii de infanterie în jurul orei 08:00, dar nu a reușit să preia controlul asupra podului datorită focului puternic
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
bătălia de pe San contra Armatei I austriece și a reușit să ia circa 6000 de prizonieri și nouă tunuri. O divizie rămăsese la 19 mai cu doar 900 de oameni. Rușii au fost obligați să se retragă, Puterile Centrale au recucerit mare parte din Galiția, și amenințarea rusească față de Austro-Ungaria a fost îndepărtată. A fost deosebit de mulțumitoare recucerirea Przemyślului la 3 iunie. În aceeași zi, au fost lansate noi ofensive: Armatele a IV-a și a VII-a austriece pe flancul
Ofensiva Gorlice–Tarnów () [Corola-website/Science/334320_a_335649]
-
VII-a austriece pe flancul Armatei a XI-a îndreptată către Nistru. Până la 17 iunie, apărătorii se retrăseseră la Lemberg (astăzi Lviv, Ucraina), capitala Galiției, și în ziua de 22 al patrulea cel mai mare oraș al Austro-Ungariei a fost recucerit. Cu această pierdere, care a însemnat că mare parte din Galiția a revenit sub control austriac, liniile s-au stabilizat în sud. Pătrunderea a înaintat maxim circa , reducând ieșindul polonez la circa ⅓ din dimensiunea sa antebelică. Încercând să salveze forțele
Ofensiva Gorlice–Tarnów () [Corola-website/Science/334320_a_335649]
-
sa. În vara anului 1551, Timișoara a ajuns din nou pe mâna suveranului de Habsburg, în urma acțiunii de „unificare” condusă de Gheorghe Martinuzzi. Losonczy a preluat, în această perioadă, comanda cetății și a zonei aflate sub dominație creștină. Dorind să recucerească Timișoara, în ziua de 17 octombrie 1551, turcii au început să sape tranșee în fața porții de nord a cetății și să instaleze tunuri grele. Garnizoana din Timișoara a fost somată să se predea, promițându-i-se libera ieșire din cetate
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
un „dar” oferit sultanului. Cetatea Timișoarei, cucerită de turci și transformată în capitală de vilayet otoman (un "beylerbeylik" între anii 1552-1590 și un "eyâlet" între 1590-1716 cu patru sangeacuri), a rămas sub stăpânirea acestora în perioada 1552-1716, când a fost recucerită de trupele imperiale conduse de prințul Eugen de Savoia, care, imediat după capitulare, i-a liniștit pe beglerbegi, anunțându-i că nu va proceda ca și otomanii, în 1552, care, încălcându-și cuvântul, i-au măcelărit pe oștenii creștini ce
Asediul Timișoarei (1552) () [Corola-website/Science/335110_a_336439]
-
a izgonit pe cruciați din Ierusalim. Se crede ca, deși a permis, în continuare, creștinilor să viziteze locurile lor sfinte la Ierusalim cu ocazia Paștilor Saladin s-a temut ca ei pot folosi prilejul pentru a provoca tulburări sau a recuceri orașul. De aceea sărbătoarea Nabi Musa ar fi fost pentru el un pretext comod pentru a asigura prezența la nevoie a unei mari mase de musulmani în zona Ierusalimului. Asa s-ar explica faptul ca deși sărbrtoarea are un caracter
Sărbătoarea lui Nabi Musa () [Corola-website/Science/335167_a_336496]
-
tânjea după bogăția și gloria pe care i le-ar fi oferit războiul, astfel a convins Londra să respingă propunerea franceză. Contraofensiva franceză din 1708, a purtat la o nouă invazie a Flandrei și i-a permis lui Ludovic să recucerească Gand. În același timp influența lui Sarah Churchill asupra reginei începea să scadă, ceea ce făcea poziția ducelui tot mai nesigură. Marlborough și-a reunit forțele și i-a atacat pe francezi, învingându-i în Bătălia de la Oudenaarde. În 11 iulie
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
atacat și a cucerit cetatea Huy, și prin urmare amenința în mod direct orașul Liège. După ce s-a grăbit să se întoarcă în Țările de Jos l-a forțat pe Villeroi să se retragă în spatele liniilor sale de apărare, a recucerit Huy, după care a planificat să străpungă liniile franceze pentru a-l provoca pe Villeroi să lupte. În seara zilei de 17 iulie 1705 Marlborough a trimis trupele olandeze sub comanda mareșalului Ouwerkerk spre sud, în direcția orașului Namur, atrăgându
Bătălia de la Elixheim () [Corola-website/Science/331812_a_333141]
-
i-a plătit și i-a demobilizat pe mercenarii săi elvețieni. Pe termen mai lung Liga și-a atins scopul: acela de a-i alunga pe francezi din peninsulă, iar o armată spaniolă, sub comanda lui Gonzalvo de Córdoba a recucerit orașul Napoli. Liga s-a dizolvat după semnarea armistițiului de la Alcalá de Henares între Franța, Spania și Sfântul Imperiu Romano-German, la 24 noiembrie 1497. Războaiele care au măcinat însă Italia timp de peste o jumătate de secol, erau abia la început
Liga Sfântă (1495) () [Corola-website/Science/335608_a_336937]
-
din regiunile Donețk și Luhansk. Pe 26 mai 2014 forțele guvernamentale au capturat Aeroportul din Donețk, iar pe 5 iulie au recâștigat bastioanele separatiștilor Sloveansk și Kramatorsk. O ofensivă ucraineană de amploare a avut loc dupa aceste cuceriri, trupele guvernamentale recucerind Lysychansk, Severodonetsk etc. și au încercuit orașele Donetsk și Luhansk. Lupte de stradă au avut loc în urmatoarele zile, dar separatiștii au declanșat o contraofensivă pe 25 august care a oprit ofensiva ucraineană, alungând trupele ucrainiene din Donetsk si Luhansk
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
care a oprit ofensiva ucraineană, alungând trupele ucrainiene din Donetsk si Luhansk, încercuindu-le în Ilovaysk. În aceeași zi separatiștii pro-ruși au deschis un nou front la Marea Azov, bombardand Novoazovsk, cucerit pe 28 august. Pe 1 septembrie separatiștii au recucerit Aeroportul International din Luhansk, pe 2 septembrie Ilovaysk, iar la 4 septembrie au declanșat o ofensivă pentru a recuceri orașul port Mariupol. Pe 5 septembrie a fost semnat Protocolul de la Minsk între Federația Rusă, Republicile separatiste Donetsk și Luhansk, și
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
separatiștii pro-ruși au deschis un nou front la Marea Azov, bombardand Novoazovsk, cucerit pe 28 august. Pe 1 septembrie separatiștii au recucerit Aeroportul International din Luhansk, pe 2 septembrie Ilovaysk, iar la 4 septembrie au declanșat o ofensivă pentru a recuceri orașul port Mariupol. Pe 5 septembrie a fost semnat Protocolul de la Minsk între Federația Rusă, Republicile separatiste Donetsk și Luhansk, și Guvernul de la Kiev, restabilind pacea în regiune. În ianuarie 2015 separatiștii au cucerit Aeroportul din Donetsk după lupte de
Conflictul armat din estul Ucrainei () [Corola-website/Science/333769_a_335098]
-
unitățile de blindate inamice. Divizia a 7-a a încercat să își păstreze pozițiile și să oprească înaintarea germanilor pe malul vestic al râului Meuse. Pentru aceasta, belgienii au declanșat câteva contraatacuri. La un moment dat, belgineii au reușit să recucerească podul de la Briedgen și să îl arunce în aer. În alte locuri, precum la Vroenhoven sau Veldwezelt, germanii au reușit să își fortifice capetele de pod și au respins atacurile belgienilor. A existat o a treia operaține aeropurtată, Operațiunea Niwi
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
prăbușirea liniei de la Imjin, regele Seonjo a abandonat Gaeseong și Pyeongyang, retrăgându-se în nord la Uiju unde a întâmpinat în cele din urmă primul contingent venit din Ming. Trupele Ming s-au alăturat la rămășițele armatei coreene și au recucerit Pyeongyang anul următor. Japonezii s-au l=retras de la Imjin la Seoul. teritoriul coreean de la nord de Imjin nu a mai fost ocupat de japonezi până la Primul Război Sino-japonez (1894-1895). Pe mal exisă astăzi o structură mică care seamănă cu
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
capitală. Când a aflat că orașul fusese deja cucerit, guvernatorul și-a retras armata. Mulți voluntari s-au alăturat armatei lui Yi Kwang iar numărul aceesteia a crescut la 50.000. Guvernatorul Yi Kwang și comandanții voluntarilor au hotărât să recucerească capitala și au condus forțele reunite la nord de Suwon (42 km/ 26 mile la sud de Hanseong). La 4 iunie, o avangardă de 1900 de soldați au încercat să ocupe cetatea de la Yong-in (în apropiere de Hanseong) dar cei
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
înțeles să cucerească Jinju pentru a controla provincia Jeolla și a ataca forțele coreene conduse de Gwak Jae-u care se ascundeau în zonă. Castelul Jinju era deasemenea un loc de unde putea fi capturată multă pradă de război. Ukita trebuia să recucerească Changwon, o mică fortăreață care păzea intrarea în castelul Jinju. Prin urmare, o armată de 30.000 de soldați a fost trimisă să atace Changwon și Jinju. Yu Sung-in, comandantul de dreapta al provinciei Gyeongsang și-a plasat armata în fața
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
a condus diferite convoaie în Mediterană. În 1664, cu un an înainte să înceapă oficial Al Doilea Război Anglo-Olandez, De Ruyter s-a confruntat cu englezii pe coasta Africii de Vest unde atât englezii cât și olandezii aveau afaceri cu sclavi. A recucerit posesiunile olandeze ocupate de Robert Holmes și apoi a traversat Atlanticul pentru a prăda coloniile engleze din America de Nord. Sosind în Barbados la sfârșitul lunii aprilie 1665 la bordul navei "Spiegel" ("Oglinda"), și-a condus flota formată din 13 nave în
Michiel de Ruyter () [Corola-website/Science/333206_a_334535]
-
în sprijinul infanteriei. Ca urmare, după o serie de contraatacuri hotărâte ale germanilor la Schafberg, unitățile americane care ocupau orașul Strass au fost încercuite, iar aprovizionarea lor nu s-a mai putut face decât pe calea aerului. Schafberg a fost recucerit de americani pe 12 decembrie, iar tancurile au ajuns în sfârșit la Gey și Strass, balanța victoriei înclinând definitiv în favoarea aliaților. Aceste reușite au fost obținute cu pierderi grele, aproximativ 1.000 de oameni ai diviziei fiind uciși în doar
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
în august, iar austriecii au intrat în război de partea rușilor. Armatele austriece au atact Niš și Vidin așteptându-se să primească întăriri rusești prin Țara Românească. Austriecii au ocupat Nišul, dar succesele lor au scăzut după aceea. Otomanii au recucerit Nišul în octombrie și Austria a suferit o serie de înfrângeri. Yeğen Mehmed pașa a fost numit mare vizir la 3 decembrie 1737. Armata otomană a început să dea semne de redresare și cursul războiului a început să-i fie
Războiul Ruso-Turc (1735–1739) () [Corola-website/Science/334749_a_336078]
-
Shajarat al-Durr. Apogeul vieții lui Baybars este reprezentat de asasinarea sultanului egiptean Qutuz, regicid care a pavat drumul fondării statului mameluc. Din acest motiv, s-au scris un număr de lucrări pe marginea vieții fabuloase a lui Baybars. "„După ce a recucerit Alep la începutul lui octombrie 1260 și a respins fără dificultate o contraofensivă a lui Hulegu, mamelucii iau în considerare organizarea unor raiduri punitive împotriva lui Bohemond din Antiohia și Hethum din Armenia, principalii aliați ai mongolilor. Dar în sânul
Baybars I () [Corola-website/Science/332112_a_333441]