923 matches
-
fi politic sau religios, sau și unul și altul. Fiecare document vrea să convingă luarea unei poziții politice sau atitudini religioase aparte și „dă informații” numai despre ceea ce intră acest plan. Relatarea biblică din 2Rg 9-10 îl laudă pe Iehu, reformatorul religios, în timp ce documentele asiriene celebrează vitejiile regilor lor și vor să justifice prerogativele lor asupra unui imens imperiu. Pentru a demonstra că punctele de vedere pot varia destul mult de la un document la altul, citez un ultim exemplu cu privire la Iehu
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
cincilea volum este Cavalerii, care acoperă mijlocul și sfîrșitul Evului Mediu, fondarea Principatelor Române, perioada transilvăneanului Iancu de Hunedoara etc. Volumul șase, Vitejii, are drept obiect secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Volumul șapte, Monarhii și volumul opt, Reformatorii, prezintă punctul de vedere mult prea favorabil al lui Iorga asupra epocii fanariote. Pentru el, cea mai importantă contribuție a fanarioților consta în faptul că nu întrerupseseră evoluția organică și că nu provocaseră o ruptură iremediabilă a acesteia. Despre această
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
contestatar „N-ați dus-o În viața voastră atât de bine” se datorează Serviciului Național de Sănătate și măsurilor aferente de securitate socială, stabilizare a venitului și ocupare a forței de muncă. Astăzi, când putem examina previziunile greșite ale primilor reformatori postbelici, este ușor să le minimalizăm sau chiar să le ignorăm realizările. În doar câțiva ani, multe dintre promisiunile NHS s-au dovedit prea costisitoare pentru a mai putea fi Îndeplinite, calitatea serviciilor a scăzut de-a lungul anilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
surprinși. În primul rând, acești oameni erau excepționali prin faptul că traversaseră, nepătați politic și etic, treizeci de ani de tulburări; astfel de traiectorii rarisime le amplificau credibilitatea politică. În al doilea rând, ei proveneau dintr-o generație remarcabilă de reformatori sociali care au atins maturitatea politică Între 1880 și 1910 - fie ei socialiști (Blum, Attlee), liberali (Beveridge sau viitorul președinte italian Luigi Einaudi, născut În 1874) sau catolici progresiști (De Gasperi, Adenauer). Instinctele și interesele lor se potriveau foarte bine
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mai tineri le lipsea această consolare. Albert Camus - care În anii ’30 făcuse parte pentru scurt timp din Partidul Comunist Algerian - credea cu tărie la sfârșitul războiului, ca mulți dintre contemporanii săi, Într-o coaliție rezistențialistă a comuniștilor, socialiștilor și reformatorilor radicali de orice speță. „Anticomunismul”, scria el În martie 1944 la Alger, „este Începutul dictaturii”. Poziția lui Camus a devenit mai nuanțată În timpul proceselor și epurărilor postbelice din Franța, când comuniștii au adoptat o poziție extrem de radicală, proclamându-se Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și mareșalul Bulganin au vizitat-o În mai 1955 (la doar o lună după semnarea Tratatului austriac) cu scopul de a reanima relațiile sovieto-iugoslave după șapte ani de Îngheț. În al treilea rând, Moscova a Început să-i Încurajeze pe reformatorii partidelor din statele-satelit, permițând critica moderată a „greșelilor” vechii gărzi staliniste și reabilitarea unora dintre victimele acesteia, punând capăt ciclului de procese-spectacol, arestări În masă și epurări de partid. Acestea sunt Împrejurările În care Hrușciov a avansat cu delicatețe spre
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
parte din sectoarele de transport, medical, educațional și de comunicații, nu s-a lăudat niciodată cu vreo ambiție strategică de ansamblu la nivel național; În practică, economia a fost lăsată pe seama propriilor mecanisme. I-a revenit unei generații ulterioare de reformatori ai pieței libere - și unui prim-ministru conservator alergic la stat - sarcina de a aplica Întreaga forță a guvernului central la problema stagnării economiei britanice. Dar În acel moment, o parte dintre remediile care vizau economia britanică „veche” și slab
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de orice, Biserica Catolică nu mai era un suporter al regimurilor autoritare; dimpotrivă: În Asia, Africa și mai ales America Latină, ea era mai degrabă de partea oponenților dictaturii. Aceste schimbări nu au fost apreciate de toată lumea și nici măcar de toți reformatorii: unul dintre delegații la Conciliu, un tânăr preot din Cracovia, Își va propune, odată devenit papă, să redea deplina influență și autoritate morală unei ierarhii catolice de neclintit. Conciliul nu a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
săraci și din clasa de mijloc. Dar cu excepția admirabilelor instituții școlare egalitariste și meritocratice din a Treia și a Patra Republică franceză, bursele nu acopereau cheltuielile reale pentru studii suplimentare; nicăieri ele nu compensau venitul pierdut. În ciuda generației precedente de reformatori, animată de cele mai bune intenții, Oxford, Cambridge, École Normale Supérieure, univeristățile din Bologna sau Heidelberg și celelalte instituții vechi și prestigioase din Europa rămâneau, practic, inaccesibile. În 1949, Suedia număra 15.000 de studenți, Belgia 20.000. În toată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât dacă erau urmați de adjective ca „burgheze”, „proletare” sau „socialiste”. Astfel, În 1969, intelectualii francezi din aripa stângă a Partidului Socialist Unit Își criticau propriul partid (condus pe atunci de Michel Rocard și Pierre Mendès-France) pentru sprijinul exprimat față de reformatorii de la Praga. Aceștia din urmă, spuneau ei, erau „de bunăvoie victime ale ideologiilor mic-burgheze (umanism, libertate, dreptate, progres, vot secret universal etc.)”. Nu era un caz izolat. În decursul anilor ’60, mulți comentatori occidentali de stânga, moderați, de altfel, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era cu douăzeci de ani mai tânăr decât predecesorii săi, el era mai tânăr și decât toți președinții americani până la Bill Clinton. Ascensiunea sa rapidă fusese Încurajată și Înlesnită de Andropov și mulți vedeau În el un potențial reformator. Un reformator, dar nu un radical. Mihail Gorbaciov era un apparatcik tipic. El urcase treptele ierarhiei partidului, fiind pe rând prim-secretar al Tineretului Comunist din regiunea Stavropol În 1956, secretar regional al comitetului organizațiilor de partid din fermele de stat și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Moscova, fusese prieten apropiat cu Zdenìk Mlynáø, care a jucat apoi un rol central În Primăvara de la Praga din 1968. Dar, ca toți comuniștii reformiști din generația sa, Gorbaciov era În primul rând un comunist și abia după aceea un reformator. Într-un interviu din februarie 1986 acordat ziarului comunist francez L’Humanité, declara că, pentru el, comunismul lui Lenin rămâne un ideal splendid și fără pată. Stalinismul? „Un concept născocit de dușmanii comunismului și folosit pe scară largă pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
avut la Început un succes fulgerător: creând concret o sferă publică pentru dezbaterea parțial deschisă a problemelor țării și spărgând monopolul castei conducătoare asupra informației, el forța partidul să-i urmeze exemplul - și oferea astfel un cadru sigur În care reformatorii din interiorul sistemului, până atunci tăcuți, puteau să se exprime și să-i ofere susținere. Aproape fără să vrea, În decursul anilor 1987-1988, secretarul general a creat o bază națională pentru schimbare. Au Început să răsară organizații neoficiale, de remarcat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deja mai mult din afara partidului, din partea opiniei publice naționale În formare. Logica obiectivelor reformiste ale lui Gorbaciov și decizia practică de a apela la națiune În confruntarea cu criticii conservatori din aparatul de partid au transformat dinamica perestroikăi. Pornit ca reformator În interiorul partidului, secretarul general acționa acum tot mai mult, dacă nu Împotriva partidului, cel puțin pentru a dejuca rezistența acestuia la schimbare. În octombrie 1987, Gorbaciov a vorbit În public pentru prima dată despre crimele staliniste și a avertizat că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Nina Andreeva, o profesoară din Leningrad, profețea cu mânie (și, se va dovedi, cu Îndreptățire) că noile reforme duceau țara În mod inevitabil Înapoi spre capitalism. Pe de altă parte, Gorbaciov nu s-a bucurat niciodată de sprijinul necondiționat al reformatorilor radicali, care erau tot mai frustrați de evidenta lui nehotărâre. Una dintre slăbiciunile lui Gorbaciov consta În faptul că, pentru a-și păstra controlul asupra evenimentelor, se simțea obligat să aleagă calea de mijloc ori de câte ori era posibil, Încurajând idei noi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar În exteriorul partidului nu exista o opoziție eficientă - demonstrațiile din vară nu avuseseră obiective comune și Încă nu apăruseră lideri care să canalizeze nemulțumirea populară Într-un program -, de unde suspiciunea că evenimentele ulterioare au fost „regizate”: o Încercare a reformatorilor din administrație de a resuscita partidul aflat În agonie și a-l orienta În direcția unei perestroika În variantă cehă. Această teorie nu este atât de ciudată pe cât pare. La 17 noiembrie, poliția pragheză a autorizat desfășurarea În centrul orașului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a scopurilor ratate ale lui Gorbaciov și aparenta sa ingratitudine față de salvatori au fost o revelație. Gorbaciov era, evident, un om depășit de istorie. Pentru mulți ruși, evenimentele din august fuseseră o adevărată revoluție, o autentică revoltă populară nu pentru reformatori și partidul lor, ci Împotriva lor: PCUS, așa cum i s-a strigat lui Gorbaciov când a ajuns Într-un târziu la Parlamentul rus, fusese „o Întreprindere criminală”; propriii miniștri Încercaseră să Încalce Constituția. Când Gorbaciov a Înțeles cum stau lucrurile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
W³adis³aw 174, 183, 289-290, 296, 393, 397, 399-401, 409; antisemitism 405; reacția față de mișcările studențești 401 Göncz, Árpád 295 González, Felipe 429, 477, 479-480, 482, 545, 551; scandalul 680 Gorbaciov, Mihail 481, 560, 585; adresarea către Consiliul Europei 579; ca reformator 545, 549-550; date biografice 545; demisia 601; despre reunificarea Germaniei 586-588; devenit irelevant 600; glasnost 547; greșeală tactică majoră 597-598; intransigența 553; invadarea Afganistanului 551; Înlăturarea de la putere 598; manipularea inițiativelor din țările baltice 591-592; răspunsul la cererea de autonomie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
despre reunificarea Germaniei 586-588; devenit irelevant 600; glasnost 547; greșeală tactică majoră 597-598; intransigența 553; invadarea Afganistanului 551; Înlăturarea de la putere 598; manipularea inițiativelor din țările baltice 591-592; răspunsul la cererea de autonomie a statelor-satelit 552, 589; reformarea PCUS 547; reformator radical 553-554; reforme economice 545-546; relațiile cu Vestul 551, 554; renunțarea la „doctrina Brejnev” 554; rolul În eliberarea statelor-satelit 579-580; schimbare În politica externă sovietică 550-551; strategia de retragere din Afganistan 551-552; suport pentru 554; toleranța față de muzica pop 552
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
eroice. Annette Dorgerloh subliniază această diferență în receptarea singularității artistului ca trăsătură eroizantă, legitimând excepționalul experiențelor sale artistice. "Soarta, sau mai bine zis, mitul singuraticului și neînțelesului (artist) a achiziționat treptat o conotație pozitivă în imaginea artistului ca luptător și reformator, care primește o justificare tardivă. [...] El vrea să reprezinte un erou, a cărui legitimare este validată prin experiențe extraordinare sau fantezii"299. Pe verso-ul autoportretelor sale se găsesc o serie de inscripții semnificative pentru reversul acestei atitudini: "Nu ești
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pe la mijlocul veacului al XV-lea Marsilio Facino primea misiunea de a traduce dialogurile lui Platon din greacă În latină. Era un Început al redescoperiri literaturii antice. Primii umaniști au fost interesați de limba greacă, dar și de limba maternă, printre reformatori numărându-se Jean Calvin, Erasmus 35 din Rotterdam, Martin Luther. Faptul a deschis interesul oamenilor de rând pentru cunoașterea Bibliei În limba maternă Un preot german, Martin Luther, a declanșat un proces cunoscut și astăzi ca reformă protestantă. El a
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Ceaușescu și invazia cehoslovacă România a primit o puternică lovitură în eforturile ei pentru independență pe 21 august 1968, cînd în Cehoslovacia au năvălit trupe din cinci state socialiste, punînd capăt "Primăverii de la Praga". În ianuarie 1968, un grup de reformatori și staliniști nemulțumiți îl înlăturaseră pe Antonin Novotni din funcția de secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac, înlocuindu-l cu Alexander Dubcek. Novotni fusese considerat o marionetă a Moscovei, pe cînd Dubcek era o figură reprezentativă pentru reforma liberală și
by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
trei dimensiuni fundamentale oricărui sistem social: i) regimul politic, ii) mentalitatea colectivă, și iii) modelul uman tipul antropologic considerat dezirabil și urmărit a fi instituit prin mijloace educaționale. Democrația de inspirație liberală care a fost luată ca model referențial de către reformatorii politici postcomuniști români presupunea reîntemeierea sistemului de valori și crezuri despre lume, viață și existență (i.e., mentalitatea colectivă) pe fundamentul unei culturi civice democratice. Cultura civică este înțeleasă aici ca fiind sistemul axiologico-atitudinal față de politică și viața socială care susține
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]